.

Înflăcărare și încîntare cu nemiluita pe tema paradei militare de Ziua Independenței: unii scriu despre ”mîndrie și demnitate”, alții despre ”instituții ordonate, dotate tehnic, cu responsabilități și pregătire”, alții despre patriotism și moldoveni viteji.

Exaltarea majoră pentru defilarea armatei și tehnicii militare e un simptom al militarismului care a capturat imaginația societății, a colonizării minților de către arme și logica războiului.

Nu mai avem, de vreo 20 ani cel puțin, discuții sau dezbateri în spațiul public (adică schimb de idei), avem doar lupte pentru mințile oamenilor, lupte împotriva ”manipulării” și ”propagandei”, orice argument trebuie să fie o armă în lupta pentru adevărul nostru și contra adevărului lor (un război, un adevăr nu se transformă prin contactul cu alt adevăr: în război un adevăr înlocuiește un alt adevăr). Orice reflecție critică despre cum merg lucrurile în țară este privită ca sabotaj sau diversiune, partenerii de discuții devin dușmani care trebuie eliminați… 

Era deci logic ca, în contextul în care orice act public e o luptă, să existe această fascinație cu arme și soldați. 

Președinta Maia Sandu elogiază echipamentele ”moderne și structuri care s-au desprins de vechile standarde sovietice”, o ziaristă se laudă că cel mai mult i-au ”plăcut tehnica, adică originea acesteia. Nu au mai fost btr-uri, tab-uri și vechituri sovietice. Au fost vehicule moderne de tip Piranha, Humvee, unități mobile de artilerie, sisteme de apărare noi nouțe, de producție occidentală.”

În cadrul paradei au fost arătate și niște obuziere Atmos, cumpărate ”discret” de la o țară care operează un genocid împotriva unuia dintre popoarele care trăiesc în aceeași țară – Israel. Humvee-urile și soldații americani vin dintr-o țară implicată într-o agresiune militară neprovocată și ilegală – SUA. 

Soldații americani care bombardează școli în Iran sînt ”prieteni”. Nu ne ajunge curaj să ne ținem de principii, doar schimbăm sceptrul de care ascultăm. 

Luptăm avan cu unii criminali de război (Rusia), colaborăm și facem afaceri și ne poclonim în fața altor criminali de război (SUA și Israel). 

(Sîntem mulțumiți că prietenii americani bombardează și aduc democrație, adică denazifică, a la Putin, în altă parte.)

E logica slugii: nu o deranjează existența relației de supunere sau slujire, ci cum arată stăpînii. 

În logica perversă a militarismului local, faptul că aceste armamente sînt ”moderne” și ”occidentale”, și nu rusești, e un motiv de mîndrie și un certificat de moralitate…Faptul că ele provin de la armate care comit exact aceleași acte de agresiune neprovocată și ilegală precum cele comise de Federația Rusă, este șters din discuție…

(Evident, nu există ”armament moral” – pentru că orice armament este despre a-i lua viața semenului, indiferent că e arc sau dronă. Între ”Atmos”, BTR și T-72 nu e nici o diferență, la acest nivel fundamental.)

Armata Națională a devenit, simbolic, pilonul cel mai important al țării, sensul ”demnității” și ”mîndrie”. Pentru a organiza parada militară orașul a fost blocat în diverse zile, traficul a fost mutat etc. Cu o săptămînă înainte, altă ”paradă”, cea a profesorilor, a fost înghesuită între materialele de construcție a scenei pentru ”marele concert”. 

Profesorii nu-s prilej de mîndrie, ei pot îndura foame, important e să cumpărăm jucării militare scumpe și să le afișăm în centrul orașului…

N-a primit, armata națională, niciodată atîtea laude și exaltare. Unele laude au fost probabil meritate, deși nu țin minte vreo intervenție majoră de succes a armatei sau a carabinierilor. Voi da întotdeauna exemplu furtului miliardului și capturarea statului: dacă nici una din instituțiile de forță nu a fost în stare să le prevină, la ce mai sînt bune și de ce am avea nevoie de ele? 

În contextul acesta de exaltare generală uităm să întrebăm de ce în această armată ”modernă” soldații continuă să se sinucidă pe motiv de umilință, bătaie și ”relații nestaturare” (rus. dedovșină)? De ce, în această armată modernă avem puști noi dar nu ajung psihologi?

Conducerea statului a anunțat că procesul de ”modernizare” a armatei, adică cumpărarea de armament nou, va continua. Sîntem gata să plătim oricît pentru a achiziționa încă o pușcă nouă de la o armată prietenă. Nimic nu e prea mult. Asta în timp ce sîntem îndemnați să economisim kilovații de electricitate, că nu ne ajung, și să bem apă cu țîra, că nu prea este suficientă. O treime din populația țării trăiește sub pragul sărăciei absolute. Rata sărăciei în rândul copiilor a ajuns la 33%, în timp ce în sate aceasta se ridică la aproximativ 47%. 

Săptămîna trecută premierul a anunțat că vor urma tăieri în aparatul de stat și a numit o agenție care se ocupă cu siguranța alimentelor (are grijă de calitatea a ce mîncăm), o agenție care are grijă de pădurile țării și o agenție care protejează recoltele de grindină. 

De armată sau poliție prim-ministrul nu a pomenit deloc. Pentru învățătoare și învățători bani nu avem, pentru pădurari nu avem, pentru siguranța alimentelor și protecția antigrindină nu avem… 

Pentru obuziere, în schimb, găsim, ne împrumutăm, mai dăm afară niște pădurari și lăsăm învățătoarele să îndure foame…Copiii țării se culcă flămînzi, nu au acces la servicii elementare – creșă, alimentație sănătoasă, cultură ori protecție medicală în proximitate – iar lumea se exaltează în fața dronelor și blindatelor Piranha… 

(Asta amintește, izbitor, de o altă țară care se lăuda cu rachete … dar nu avea cotlete să-și hrănească populația.)

Moldova e o țară neutră, dar nu prea există consens în privința a ceea ce înseamnă ”neutralitatea”. Asta nu se datorează vreunei probleme cu ”neutralitatea” însăși, ci se întîmplă doar pentru că guvernările de la Chișinău, de toate culorile, sînt fricoase, defetiste și lipsite de imaginație.

În loc să transforme neutralitatea într-o platformă regională și internațională activă, ce promovează pacea și cooperarea, și de pe pozițiile morale ale căreia ar sprijini negocierile, medierea, împăcarea și reconcilierea părților beligerante, oficialii de la Chișinău, atît cei de la Putere cît și cei din opoziție, percep neutralitatea ca o poziție de subordonare față de jocurile Marilor Puteri, ca o așteptare strategică (să vedem cine pe cine ca să știm să fim cu învingătorul).

Avem nevoie de o neutralitate activă și nealiniată, una care să prioritizeze atașamentul față de idei, dreptul internațional și principii în fața armelor, oricît de puternice și noi și moderne și nesovietice ar fi ele. 

Nu faci pace cînd înlocuiești o pușcă cu alta. Faci pace cînd înlocuiești o idee (militaristă) cu altă idee (pacifistă). 

În altă parte am schițat programul minim al acestei neutralități active, principiale și paficiste. 

Le reiau:
– dezarmarea nucleară.
– dezarmare și control asupra armamentului.
– coexistența pașnică a țărilor.
– o lume multipolară.
– interzicerea războiului ca strategie de rezolvare a disensiunilor.
– Rezolvarea tuturor disputelor internaționale prin mijloace pașnice, precum negocieri, concilieri, arbitraje sau înțelegeri juridice.
– promovarea pacifismului și a principiilor acțiunii non-violente.
– Respectul pentru justiție și obligațiile internaționale.

Lista principiilor e mult mai lungă decît lista stăpînilor de care ascultăm.