În week-end-ul trecut am citit o carte ce mi-a fost recomandată de cel puțin trei ori, de trei oameni diferiți: romanul Z (Zeta) al scriitorului grec Vassilis Vassilikos.
(Internetul îl are în engleză, franceză, italiană, spaniolă, rusă. Biblioteca Națională a Moldovei îl are în limba bulgară).
Romanul relatează istoria asasinării unui deputat democrat, umanist și pacifist grec, pe numele său Zeta, de către aparatul represiv de stat.
Evenimentul real ce a stat la baza romanului este asasinarea politicianului democrat Grigoris Lambrakis, pe 27 mai 1963 în Salonic…
Procesul judiciar ce a urmat, condus de anchetatorul Christos Sartzetakis, viitor președinte al Greciei, a demonstrat că asasinatul a fost organizat de militanți reacționari de dreapta, care au fost sprijiniți de poliție, armată și prefectura locală…
Romanul reconstituie, în detaliu, seara asasinatului și evenimentele de după, inclusiv ancheta.
Scriitura e una care amintește de un film documentar american despre crime: paragraf după paragraf scriitorul prezintă scena/situația din mai multe unghiuri:
– eu, polițistul cutare, am văzut asta și asta pentru că eram acolo
– eu, martorul cutare, am văzut asta și asta…
– eu, persoana cutare, cred asta și asta.
Autorul prezintă nu doar diversele puncte de vedere ci și logicile din spatele acestora: motivațiile, simple și complexe, ce îi fac pe atîția oameni complici la crimă. Unii vor avansare în carieră, alții vor un prînz călduț, unii sînt marionete, alții sînt păpușari. Cu toții sînt prinși însă în același plan macabru.
Vedem aceste multiple interese mai ales în procesul de investigație a omorului, cînd procurorul de caz este supus unor multiple presiuni pentru a duce dosarul pe linie moartă, cînd diverse grupuri sociale își văd amenințate pozițiilor lor de eventualele dezvăluiri (sora unui lemnar care este martor cheie îl roagă să nu scoată nimic la iveală pentru că asta i-ar amenința viața familială confortabilă cu un funcționar important)…
Romanul e sumbru – fundalul pe care trăiesc eroii este cel al unei violențe politice de dreapta care este normalizată, tolerată și organizată de către poliție și jandarmerie. Socialiști, umaniști, pacifiști, democrați – toți sînt ”ținte” legitime, iar poliția acoperă actele de violență comise împotriva lor.
Zeta e un pacifist democrat, un medic care, în timpul său liber tratează pe gratis pacienți săraci. Se opune înarmării și participării Greciei în cadrul blocurilor militare (nu vrea nici bombe sovietice, nici bombe militare), are trecut de luptător în mișcarea de rezistență contra naziștilor.
Simpla sa existență deranjează.
Asasinarea sa ”convine” mai multor grupuri: unui general de poliție care se vrea avansat și care crede că Grecia e amenințată deopotrivă de comuniști și evrei, iar semnul concret al acestei amenințări sînt…petele pe soare, partidului de guvernare care vrea să ”lupte” cu comunismul (în ochii lor oricine nu e cu ei, este comunist), diverșilor activiști neofasciști mărunți care cîștigă un ban dacă duc misiunea bine la capăt…
Anchetatorul care descurcă această crimă este și el presat de superiorii săi – în numele interesului și prestigiului Patriei, care ar avea de suferit dacă s-ar afla că ștabi ai poliției ar fi organizat omorîrea unui deputat din opoziție, în numele viitorului carierei sale – dar nu cedează..
Anchetatorul nu e mînat de motive ideologice… Nici ceilalți martori cheie care vor ajuta la deconspirarea complotului polițienesc: sînt oameni animați de un sentiment al dreptății, oameni care nu pot să tacă atunci cînd văd o injustiție – de exemplu că cineva a fost acuzat pe nedrept…
Romanul e unul datat, în sensul că se referă la un episod precis din istoria Greciei – anii 60, în timpul premergător Dictaturii Militare (Regimul Coloneilor), dar capătă o actualitate puternică atunci cînd e citit în contexte politice în care violența politică de dreapta devine normalizată. Găsim în roman toate ingredientele violenței politice de stat îndreptată împotriva celor care gîndesc altfel: intimidare, asmuțare a grupurilor unul împotriva altuia, impunitate și chiar recompense pentru crime, deghizarea crimei în retorica datoriei sacre de salvare a Patriei în fața unor dușmani exteriori, discursuri care prezintă protestatarii drept agenți ai unor țări străine, mușamalizarea crimelor etc…
Romanul Zetaa fost ecranizat, în 1969, de Costa-Gavras în cadrul unei co-producții franco-algeriene, iar rolul lui Zeta a fost jucat de Yves Montand. În 1970, filmul a obținut în 1970, Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin pentru Algeria și Globul de Aur pentru cel mai bun film străin.