”Odiseu” al lui Christopher Nolan e fel de ”Interstellar”, doar că pe mare (ambele filme împart și niște actori).
În ambele filme e vorba de călătorii în căutarea unui ”acasă” pe cale de a fi pierdut (planeta din Interstellar a devenit nelocuibilă, iar lumea idilică din Grecia/Itaca se autodistruge prin războaie fratricide și încălcarea regulilor elementare de conviețuire).
Filmul e bun pentru efectele speciale – furtuni, ciclopi, vrăjitorii, mînia zeilor… Și cam atît. (La seria gafe merită remarcată bătălia finală dintre Odiseu și pețitori, în care Odiseu, înarmat doar cu arcul, e un amestec de Legolas, Ragnar Lodbrok și John Snow).
Nolan împrumută foarte liber din poemul lui Homer, dar nu-i reproșez ”infidelitate” față de textele originale.
E de apreciat interpretarea materialistă a războiului troian. Homer povestește despre răpirea Elenei de către Paris ca fiind cauză principală a războiului (printre motivele secundare sînt și diversele certuri între zeii din Olimp, care aprind flacăra războiului, luptă pe ziduri, trimit la moarte oameni pentru a-și rezolva dispute personale).
Nolan, prin gura lui Odiseu, zice că, dincolo de orice răzbunare pentru dezonoare și reîntoarcere a Elenei, războiul se poartă, de fapt, pentru a controla hub-ul de logistică, comerți și transport care este Troia…Totuși, zice Odiseu Penelopei, el trebuie oricum să participe în acest război cinic, de altfel Agamemnon îi va lua fiul…Odiseul lui Nolan marchează ruptura dintre vechea lume a tradițiilor și noua lume ”expansiunii capitaliste” (calculul cinic al profitului).
Odiseu mai are momente în care vorbește ca un profesor de istorie de la Sorbona: cînd povestește, de exemplu, despre faptul că tocmai s-a sfîrșit epoca bronzului…
Mă rog, e mitologie și cinema, două vrăjitorii, deci nu ar trebui să fim prea exigenți în ceea ce privește ”realismul” filmului…
Ce m-a agasat, de-a lungul filmului, este linia sa anti-femei… Nu am văzut, în această istorie mitologică, nici o femeie care să fie agent activ pozitiv al narațiunii. Una e minciunoasă (Elena), alta e o femeie ușoară ce și-a omorît soțul (Clitemnestra), una e vrăjitoare care transformă oamenii în porci, alta e altfel de vrăjitoare care îl îndoapă de Odiseu cu lotus ca acesta să uite de unde vine și unde pleacă, una – Penelopa – e un fel de zestre care trebuie dată cuiva. Pînă și zeița Atena, care în poemul lui Homer și în alte istorii mitologice e o prezență foarte activă și se implică în fel și chip în destinul lui Odiseu (a cărui soartă o influențează într-atît de mult și pentru care intervine atît de des să-l salveze din varii situații, încît se poate spune că Odiseu e proiectul personal al zeiței Atena), deci pînă și Atena e redusă la o simplă prezență și cîteva zîmbete…
Acum, dacă tot nu e fidel textelor originale, de ce nu ar crea Nolan și alte personaje feminine?