Citești propunerile de ”reformă” economică venite dinspre clasa capitalistă moldovenească și te întrebi: de ce avem nevoie de atîția economiști dacă ei dau cu toții dau aceleași soluții care nu lucrează?
Pentru că, de fiecare dată cînd țara are nevoie de idei proaste, vin economiștii lui Pește și le livrează, în pachete și numerotate frumos…
Aici investitorul Vasile Tofan avansează un set de reforme pentru a scoate țara din criză. Ca să fie și mai credibil programul, Tofan pune și un abțibild cu Javier Milei, icoana libertarienilor neoliberali din toată lumea. (Tofan nu e o excepție – pot cita cîțiva miniștri ai economiei cu viziuni foarte apropiate – Gavriliță, Alaiba, Gaibu).
Tofan (împreună cu altă lume, și cu o altă pălărie) a mai născut un program de guvernare, la fel de hipercapitalist, anul trecut, în ajunul alegerilor parlamentare – Manifestul Europa28. Am comentat atunci mai pe lung acel manifest…
Noul Manifest (de data asta personal) al lui Vasile Tofan e, la fel ca și precedentul, o listă de lozinci politice și economice, scrise pe scurt, fără nuanțe și fără explicații.
Poate că textul ar merita o analiză punctuală. Ar merita să discutăm, ca să dau un exemplu, despre codul muncii ca fiind o frînă pentru economie.
E o afirmație fără bază în realitate. Nu trece săptămînă să nu descoperim încă vreun caz în Moldova care angajatorii își bat joc de angajați în cel mai urît hal. Săptămîna trecută a circulat un reportaj în care un angajator moldovean și-a cazat muncitorii străini pe care îi angajase în vagoane de tren, în condiții deplorabile.
Noi la Platzforma am scris despre cazul Floreana Fashion în care un ”antreprenor” a forțat cîteva zeci de femei să muncească pe gratis apoi a închis firma…Femeile își caută acum dreptatea prin judecăți (instanțele zic că nu pot face nimic), iar ”investitorul” și-a deschis o altă firmă…
Putem da exemple și mai extreme – a ”antreprenorului” de la Anenii Noi care și-a omorît cîțiva angajați și a hrănit animalele de la fermă cu corpurile acestora..
Moldova e un iad pentru drepturile muncii.
Avem, deci, nevoie de un Cod al Muncii mult mai puternic, și controale și inspecții care să urmărească respectarea acestuia.
Dar dacă luăm ”programul” la puricat descoperim că textul stă în picioare cumva, doar dacă e citit grămada, ca o adunare de lozinci, protejate de icoana lui Milei.
(Am putea să discutăm și lucrurile care nu apar în Manifestul lui Tofan – sînt uimit să nu văd măsuri de prevenire a evaziunii fiscale: peste un miliard de euro fug anual, din Moldova, în paradisuri fiscale și asta are un impact mult mai mare a balanței de plăți a țării decît cheltuielile pentru un contabil la o primărie mică… Dar știu că o mare parte a acestei evaziuni fiscale e făcută de ”antreprenorii” idealizați de Tofan și nu mai sînt atît de uimit).
Mă gîndesc, din perspectiva asta că ar trebui să discutăm ceva ce nu discutăm prea mult – viziunea din spatele textelor, adică ideologia economică a autorului. (Acuma, hai să nu pretindem că Sfîntul Duh a dictat acest text, iar măsurile propuse ar reprezenta necesități obiective și impersonale.)
Textul e scris dintr-o perspectivă extrem de angajată, iar seria de politici economice pe care o propune Vasile Tofan se inspiră dintr-o viziune în care piața dictează totul, în care piața are legi imuabile și universale pe care societatea trebuie să le accepte fără ezitare, în care piața subordonează viața socială, viața polică, viața culturală. Totul. Un fel de monism al pieței.
Viziunea asta are mai multe nume – neoliberalism, capitalism tîrziu, hipercapitalism. Discuția despre neoliberalism e lungă – e suficient doar să zicem că și FMI, promotorul reformelor neoliberale pentru țările ”în tranziție” (inclusiv Moldova), a recunoscut că nu lucrează și că a fost o abordare cel puțin exagerată (de unde și paradoxul că, uneori, programele FMI par mai social-democrate decît capitalismul de peșteră al economiștilor locali).
Ce mă suprinde în texte ca astea e că ele fac greșeala aia elementară de a confunda economia (care e o parte a vieții sociale) cu societatea însăși (în toată complexitatea ei).
Adică ei cred că a guverna o societate e totuna cu a administra o economie. Eu zic acestei erori economism.
Să luăm exemplul problemei locative, pentru a ilustra economismul. Pentru societate, locuința e mai mult decît un bun economic – e un spațiu al vieții private, un garant al unei stabilități, locul în care este produsă și reprodusă familia etc. De aia societățile rezonabile încearcă să creeze modele prin care locuințele devin accesibile – programe de locuințe sociale, control al prețurilor de chirie, limitarea activităților de tip AirBnB etc.
Pentru economie, ce contează e să se construiască cît mai mult, oriunde, în orice condiții, la orice preț. Pentru economie nu contează specula imobiliară și prețurile exorbitante la locuințe (în afară de cazurile cînd bula mobiliară se sparge și e nevoie de injecție de bani publici pentru a salva sectoarele implicate – bancar, al construcțiilor etc), nu contează că unii oameni nu-și pot permite o locuință în Moldova cu salariile pe care le au aici.
Din punct de vedere economic, sectorul imobiliar în Moldova merge relativ bine în ultimii 20-25 ani. Din punct de vedere al societății, ce se întîmplă în acest sector e o tragedie: familii la distanță în care unii membri (părinți, parteneri) merg să muncească în afară pentru un apartament, familii aruncate în stradă din cauza unor scheme imobiliare, alte familii ale căror locuințe (de tip mansardă) ard din cauza materialului prost folosit în construcții etc.
Putem vedea aceleași procese și în celelalte ”măsuri” promovate de Vasile Tofan. Economismul vede în administrația publică locală doar risipă de bani publici pentru salarizarea primarilor și aparatelor primăriei (și de aia vrea reducerea ei drastică). Societatea are nevoie de autoguvernare și autoadministrare, de democrație și participare la nivel local, de servicii publice bune în toată țara (și de aia APl trebuie consolidată)…
E clar că avem nevoie de discuții asupra problemelor economice în societatea noastră, e clar că avem nevoie de discuții asupra unor programe prin care economia Moldovei nu doar să crească pe hîrtie și să umple buzunarele cîtorva oameni, dar să livreze prosperitate pentru toți cetățenii. E clar că avem nevoie de un model economic care să consolideze societatea și să garanteze tuturor dreptul de a alege unde și cum să muncească.
Dar discuțiile astea sînt prea importante pentru a fi lăsate doar pe mîna economiștilor.
Zice lumea că textul lui Tofan e un fel de program de guvernare, pentru că ar fi unul din candidații la funcția de prim-ministru (poate asta explică faptul că a fost preluat și discutat intens).
În acest caz ar fi corect să vedem programele de guvernare și ale celorlalți candidați (din experiența mea programele de guvernare ale prim-miniștrilor din Moldova sînt similare sau chiar identice în proporție de 80-90 %, fie că candidatul e ”socialistul” Ion Chicu, fie ”hipercapitalistul” Dorin Recean).
Într-o democrație programele de guvernare trebuie să fie validate de alegeri așa că, dacă vrea mandat popular pentru a-și implementa viziunea, Tofan nu are decît să-și facă partid și să convingă oamenii.