“Așadar, cîștigarea de voci critice și acordarea unui statut epistemic evenimentelor transformative recente, în primul rînd, recunoașterea memoriei culturale extinse a popoarelor și grupurilor sociale oprimate ale modernității, în al doilea rind, și restabilirea unei relații existențiale, la niveluri locale și trans-statale, între memoria culturală democratizată și memoria comunicațională mobilizatoare, în al treilea rînd, e munca de făcut ce constituie contracultura necesară a timpurilor noastre. Contracultura e produsă de generalizarea conștiintei sociale revoltate. Aceasta înseamnă că, în lumea contemporană, dacă e să fie parte a acestei contraculturi pluritopice, filosofia critică ar face bine să se implice în spații tranzitorii și să se exprime pozițional în lume, să învețe să asculte dincolo de filosofi și dincolo de munca de dialog și reflecție, să se dedice cu același nivel de atenție epistemică muncilor intelectuale de extindere a posibilităților materiale, de la traducere, editare și împărtășirea abilităților și resurselor, la medierea socială și organizarea de spații ospitaliere vocilor contraculturale. (p.26)” (Ovidiu Țichindeleanu, Contracultură. Rudimente de filosofie critică, Editura Idea, 2016).