…Obama a declanșat discursul în maniera cunoscută: fat cats contra the american people, corporations împotriva american families, the Big Capital vs middle class/small business. Un amestec de populism, maniheism și abilități de interacțiune cu publicul, pe care președintele american le are în surplus. 9 mii și ceva de spectatori adunați în Patriots Center, sala de sport&entertainment a universității noastre (vezi fluxul fotografic de pe Flickr) apaludă frenetic: întâi că Obama utilizează un limbaj combativ, facil de înțeles și urmărit, translează în trilioane de bani economisiți beneficiile reformei sistemului de asigurări medicale, apoi, lucru deloc neglijabil, printre amenințările la adresa celor din Wall Street și republicanilor, șeful statului nu uită să amintească numele universității, rolul pe care aceasta l-a avut în ascensiunea sa fulminantă spre fotoliul de președinte… Un tip gălăgios, republican probabil – Virginia e, totuși, un stat tradițional conservator, chiar dacă regiunea de nord, acolo unde se află campusul, datorită vecinătății imediate a capitalei federale, s-a molipsit ușor de un soi de liberalism – se agită în spate, fluieră, strigă lozinci negative, gesticulează, arată cu degetul în jos, aruncă replici, încercând disperat să lupte pe un font dublu: să continue acel dialog ”ideologic” inegal cu Obama, dar și să acopere ovațiile frecvente ale celorlalți. Bătălie inegală, a cărei rezultat e decis, în parte, de implicarea factorului instituțional: doi inși care asigură securitatea evenimentului (poartă scurte galbene și nu-mi dau seama dacă sunt din paza personală a președintelui ori din mulțimile recrutate de voluntari locali) îl iau de umeri și-l duc spre ieșire… Tipul, atât de gălăgios câteva momente în urmă, îi urmează supus și resemnat, cu un aer de ”Așa-i regula!”… Toată alura sa de rebel a rămas probabil pe scaunul de pe care tocmai a fost ridicat…Mă așteptam să strige, să urle: vedeți, mă iau, dreptul meu etc. Dar n-o face, semn că nu vrea să strice evenimentul, că înțelege, poate, că politica e un joc frumos cu regulile lui, între care intră și spectacolul, și nu-i bine să-i lipsești, de dragul unei idei, fie ea și bună, pe ceilalți de plăcerea regulamentară, că și-a spus cele ”5 copeici proprii” și probabil, că a oferit un bun material pentru televiziunile anti-Obama, prezente și ele la eveniment…
primul meu specatacol cu un presedinte american ‘v glavnoj roli’ a fost la bucuresti, iar eroul era bush – decorul au fost poporul, ploaia si un curcubeu. de atunci am renuntat sa mai fiu decor).
.-= ghenadie´s last blog ..Turcu nu se termina niciodata! =-.
🙂 un scenariu uluitor de asemanator cu intalnirea mea cu Bill Clinton in noiembrie 1999, la Sofia, Bulgaria…tot cu ploaie, frig, dar fara curcubeu…si multa-multa securitate… imi amintesc ca imi era frica sa cad – s-ar fi putut sa nu ma mai scol, calcat fiind de multime… ieri a fost mai omeneste, nu s-a inghesuit nimeni – am stat pe scaune..si mi-a placut sa fiu mobila: am capatat avantajul ca puteam vedea “spectacolul” din interior