de ce ne ucidem?

despre tragediile din Alabama şi Baden-Wurtenberg, o bună analiză a lui Traian Ungureanu:

 

La distanţă de numai cîteva zile, mai întîi în Alabama , apoi în Baden-Wurttenberg , aceaşi combinaţie de violenţă letală şi sentinţă capitală aleatorie: un individ pătrunde înarmat (uneori costumat ritual, în ţinută „combat”) în spaţii publice bine împănate cu nevinovaţi şi ucide cu rafale de armă automată. Lista execuţiilor de acest gen e deja vastă. Într-un fel, suita riscă să se transforme în rutină, să intre, adică, în suma largă, tot mai largă, a „necesarului” cotidian şi de perturbări neremarcabile.

Dimpotrivă, epidemia de asasinate civile în masă poartă însemene vizibile, grave şi cu totul particulare. Autorii acestor asasinate şi actele lor „inexplicabile” sînt sau par să fie rezultatul direct şi eruptiv al cîtorva mutaţii mentale colective. Foarte pe scurt, e vorba, în genere, de atenuarea sau abolirea limitelor, a pereţilor care separă, invizibil dar net, posibilul de impermisibil, viaţa privată de viaţa publică, ego-ul de colectivitate, în fine, realitatea de fantasmele şi fumigaţiile interioare. Două procese par să explice alunecarea în această zonă confuză şi ne-limitată.

Mai întîi, dispariţia educaţiei. În termeni concreţi, asta înseamnă reducerea sau chiar anularea interdicţiilor. Un curent care începe să formeze şi să deformeze încă din şcoala elementară şi din sînul familiei occidentale transmite tinerilor convingerea că nimeni nu e dator să ţină în vreun fel seama de ceilalţi. Satisfacţia şi autosatisfacţia personală primează, în numele presupus al aşa numitei „libertăţi” complete şi inalterabile. Efectele se văd oriunde şi oricînd: tinerii au o lejeritate uluitoare a insultei şi a proastei creşteri. Nimeni nu se mai jenează să stea cu picoarele pe bancheta din tren, să urle la mobil în prezenţa a zeci de pasageri, să bea, să aculte muzică, să sfideze fără să-şi imagineze că sfidează. Rezumatul interior al acestei tendinţe spune un singur lucru: ceilalţi nu există, sînt, cu un singur gest, mutaţi în afara realităţii şi a dreptului la persoană distinctă. Diminuarea realităţii exterioare ego-ului dilatat e, astfel, primul pas spre dezumanizarea celor de alături iar asta înlesneşte, mai departe, tratamentul rezervat obiectelor: casarea. Exact ca un pahar de carton sau alt obiect de unică folosinţă, o peroană poate fi aruncată sau eliminată, fără probleme speciale de conştiinţă.

În al doilea rînd, calitatea şi valoarea realităţii au fost serios zdruncinate în relaţia cu virtualul. Există, de acum, o migraţie colectivă uriaşă spre şi în spaţiul virtual dezvoltat pe diverse platforme internet, jocuri pe computer şi comunicare instantanee. Semnificativ, noua manie a realităţii simulate şi provocate în studiouri de televiziune a primit, în baza unei inversiuni lejere, numele de Reality TV!

Problema nu sînt instrumentele. Problema e plonjeul mediat de net, jocuri, twitter etc, într-un spaţiu care pare perfect compatibil cu realitatea. Graniţa care desparte realul de virtual nu mai funcţionează. Exact ca în cazul educaţiei defuncte în numele permisivităţii, limita se retrage şi deschide un spaţiu fără restricţii şi populaţie. Singurul persoanj şi marele ordonator-dictator al acestui spaţiu e, bineînţeles, egoul.

 

a se citi cu:  The radical loser de Hans Magnus Enzensberger

6 thoughts on “de ce ne ucidem?”

  1. ar fi si o alta explciatie:
    configuratia spatiului social modern – o structura absolut competitiva, in care performanta este cuvantul cheie… indivizii sunt (im)pusi sa fie eficienti, redutabili, rentabili, concurentiabili… e o tivitura care naste ierarhii (ar fi discutat si despre legitimitatea acestor ierarhii – este oare reusita financiara un criteriu corect de ierarhizare? poate fi considerat banul drept o unitate relevanta a continutului unei activitati?), declasati, elite…
    absenta oricarui liant afectiv pozitiv intre elite si declasati, disolutia esentelor integratoare (atacul pragmatist asupra esentei umane si negarea oricarui contunt pentru aceasta), pe scurt pierderea sentimentului ca declasatii si elitele ar apartine aceluiasi container semantico-emotional (natiune, etnie, familie) ar fi un sol fertil pentru aparitia nihilismului radical (sau loserul radical)…
    e ca un razboi in care, in loc de transee colective am construi transee individuale, fara o legatura cu restul… unii soldati ar rezista, altii ar deraia fiind singuri in fata cu dusmanul…

    Reply
  2. @Ungureanu:
    1.e o distanta considerabila de la a sta cu picioarele pe bancheta din tren si pina la omor. Deci o explicatie care ar tine pentru prima nu tine pentru a doua. Avem aici o panta alunecoasa…

    2. cred ca s-ar putea scrie un articol cel putin la fel de convingator in care sa se expuna ideea ca dimpotriva, prea multe interdictii si presiuni duc la asemenea rabufniri violente. In fine, lucrurile astea sunt prea serioase si complicate ca sa speculam asa, sarind de la un ‘argument’ la altul.

    Reply
  3. m, mi se pare ca TRU are dreptate cand vorbeste de o disparitie a celuilalt din viata noastra si aparitia unei societati in care exista o multime de Eu fara un Noi… s-a produs o dilatare a lui Eu pana in momentul in care nu mai este loc pentru Noi, pentru orice referinta comuna…
    altfel, sunt doar ipoteze de lucru…

    Reply
  4. vitalie, in general sunt de acord cu imaginea de ansamblu prezentata de TRU, dar am obiectii la statutul ei de analiza a atacurilor recente. Daca omorurile ar fi fost facute de dragul unui scop utilitar (deci oamenii ar fi fost priviti de criminal drept mijloace, drept entitati dispensabile), atunci ar fi plauzibil sa le analizam asa cum propui in ultimul tau comentariu. Eu am impresia ca se intimpla ceva mai mult in cazul unor asemenea atacuri. Crimele au fost scopuri in sine. au fost acte de cruzime. Daca e asa, atunci pentru criminali conteaza tocmai faptul ca omoara fiinte pe care le recunosc, de fapt, ca semeni ai lor. in fine, doar asa reusesc eu sa fac diferenta intre neglijenta morala si cruzime. e si asta o ipoteza de lucru.

    Reply
  5. Cred ca ar trebui examinat fiecare caz in parte inainte de a trece la generalizari despre rolul Internetului si diluarea EU-rilor. TRU nu face acest lucru si din acest motiv cred ca este greu sa inteleg care sunt argumentele empirice pentru teoria sa.

    Atrocitati in spatiul public au avut loc si vor mai avea loc. Deosebirea dintre acum si atunci este ca armele de acum sunt foarte eficiente si in cateva secunde pot ucide zeci de persoane. Nu cred ca educatia are vreun rol …

    Reply
  6. Toate jocurile sunt permise de la o anumită vîrstă.
    Cred că dacă ar fi respectate aceste reguli, ar fi puţin altfel acuzaţiile împotriva minorilor.
    Dar problema e că nu numai minorii sunt cu cuşma topită 😀
    Şi încă sunt muuulte alte probleme…
    La urma urmei, trebuie puţină minte în cap 😛

    Bejenari Sergius last blog post..Poate nu?

    Reply

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.