La 24 decembrie a încetat din viaţă unul dintre cei mai influenţi gânditori politici contemporani: Samuel Huntington. A scris mult, inegal. Indiscutabil, cartea care i.a adus cea mai mare bătaie de cap şi, implicit, slavă, a fost “Ciocnirea civilizatiilor si refacerea ordinii mondiale” (1996, în româneşte, 1997).
Huntington avansa idea că “sursa fundamentală a conflictului în lumea nouă nu va fi ideologică sau economică. Marile diviziuni printre oameni şi sursele principale de conflict vor avea rădăcini culturale. Statele-naţiuni vor rămâne în continuare actorii cei mai puternici ai relaţiilor internaţionale, dar conflictele vor avea loc, cu predilecţie, între grupuri de civilizaţii. Ciocnirea civilizaţiilor va domina politica mondială. Faliile care despart civlizaţiile vor fi liniile noului front de luptă în viitor“.
În româneşte au apărut:
“Ciocnirea civilizatiilor si refacerea ordinii mondiale“, Bucureşti, ed. Antet, 1997
“Ordinea politica a societatilor in schimbare“, Iaşi, ed. Polirom, 1999
“Cine suntem? Provocarile la adresa identitatii nationale americane“, Bucureşti, ed. Antet, 2005
Tot la 24 decembrie a murit Harold Pinter, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 2005.
De citit: “play: caretaker“, Faber and Faber, 1991.
Sigur ca orice antropolog l-ar putea contrazice pe Huntington si i-ar zice ca razboiul a avut dintotdeauna motivatii culturale, in sensul in care, ideologia si economia sunt constructe culturale. Oamenii s-au batut pentru simboluri de la facerea lumii incoace: cruciadele, crestinarea amerindienilor, colonizarea, razboaiele religioase, sunt tot atatea exemple de conflicte civilizationale. Teza lui Hungtington ar fi deci, un truism sacaitor, daca n-ar fi nimerit pe maine politice bune.
Faima cartii “Ciocnirea civlizatiilor…” i-a adus un mare deserviciu prin faptul ca a umbrit celelalte carti ale sale, mult mai bune. “Political Order in Changing Societies” este o Biblie a analizei comparatiste, in “The Soldier and the State” Huntington propune, ca mijloc pentru controlul asupra armatei profesionalizarea ei… cred ca va trebui sa treaca ceva timp pana se vor limpezi apele istorice si isterice din jurul acestei figure, astfel incat, o evaluare onesta a contributiei sale sa fie posibila…
De acord. “Ciocnirea civilizatiilor” nu este cea mai buna opera a sa. Am inceput sa-l citesc pe Huntington cu “Ordinea politica a societatilor in schimbare” si mi s-a parut mai buna decit “Ciocnirea civilizatiilor” pe care o citisem dupa asta (care era si mai greu de gasit prin bibliotecile noastre). Dar totusi, se pare ca cea mai influenta opera a sa ramine “The Soldier and the State”. Iata si o apreciere destul de corecta a lucrarii, http://article.nationalreview.com/?q=YzYwODg1YzUyYmY2MjU0YTQ4MjY5Y2JkNDlmYzVmN2Y=
Mai multe detalii despre Huntington si opera sa in “Looking the World in the Eye” de Robert Kaplan (cam vechi dar destul de bine scris), http://www.theatlantic.com/doc/200112/kaplan
sau aici: http://www.nytimes.com/2008/12/29/education/29huntington.html?_r=1 .
Huntington este foarte apreciat in SUA. Ciocnirea civilizatiilor aparea in 1996, insa Huntington tratase anumite aspecte prin diverse articole. Renumele a venit mai ales dupa 9/11, ca pana atunci era extrem de criticat, mai ales in Romania si Ucraina pentru ca divizase statele respective pe harta civilizationala.
Aici a fost criticat de rat choice theorists mai ales, pentru ca acestia pur si simplu nu considera cultura drept explicatie serioasa.
A consiliat presedintii americani si a predat la Harvard, doua amanunte importante. A fost presedinte APSA, asa ca istericii probabil nu au citit atent cartile sale, altfel nu ar reactiona … isteric. 🙂
IMs last blog post..Jurnal american (IV)
iata si ce scrie unul din fostii sai studenti, F. Fukuyama: http://the-american-interest.com/contd/?p=688
“To commemorate the passing of Samuel P. Huntington, the preeminent political scientist of the second half of the twentieth century, Foreign Affairs has made available this selection of writings by and about him from our pages.”
http://www.foreignaffairs.org/background/huntington
mi-a placut ca Fukuyama aproape nu face referinta la “Ciocnirea civilizatiilor”. dupa moartea lui Huntington, dar si victoria democratilor, ar putea fi posibil, in sfarsit, sa alegem graul de neghina din opera lui Huntington, sa selectam noutatea stiintifica de gunoiul publicistic sau ideologic… daca “The political order in…” poate fi sustinuta cu argumente teoretice, validitatea “ciocnirii civilizatiilor” mi se pare dubioasa, fiind sustinuta de argumente a fortiori si de motivatii ideologice politice curente…
Huntington aplicat:
http://www.britannica.com/blogs/2009/01/remembering-samuel-p-huntington-and-the-threat-posed-in-gaza/
cit de usor a “trecut” Franklin de Irak si cit de simplu i se pare conflictul israelo-palestinian in cadrul analitic huntingtonian… de parca acesta a aparut odata cu “ciocnirea civilizatiilor” 😀
la fel de serios ca si pasajul asta:
“This brings to mind another of Huntington’s important works, The Clash of Civilizations and the Remaking of World Order. In that book, Huntington suggests that the Cold War between the Soviet Union and the United States will be replaced by a world wide clash of ideologies; between liberal democratic notions of the “West” and reactionary, authoritarian notions of the “East.””
Fareed Zakaria (newsweek), un alt student de-al sau, (fost redactor la Foreign Affairs), scrie si el despre Huntington si “Ciocnirea civilizatiilor”. Am impresia ca, in comparatie cu Fukuyama, acesta e un pic mai ingaduitor… nu m-as mira daca acesta nu ar face parte din “tribul paradigmatic” al “realistilor ofensivi”, care, in general, nu prea inghit “Ciocnirea civilizatiilor” 🙂
pardon, http://www.newsweek.com/id/177714
fara sa vreau, dau de articole dedicate lui Huntington si nu ma pot abtine sa nu las link-ul/urile 🙂
Stephen Walt, unul din cei mai importanti Realisti si coleg cu Huntington la Harvard, face niste aprecieri ale operelor sale cu care sint intru totul de acord :
“Like Minxin Pei, I believe Political Order in Changing Societies is Huntington’s greatest work. It proceeds from what I take to be his core insight—that stable political orders are rare and stable liberal orders rarer still. From the very beginning, Huntington’s work emphasized the importance of effective political institutions and the cultural foundations that underpinned them. He was a conservative because he never took order for granted; he knew that it does not take much misconduct to shatter the delicate bonds that keep a society from imploding. And though one can take issue with some of its subsidiary arguments, the central claim of Political Order—that modernization is a disruptive process and that developing countries will find it difficult to make progress in the absence of effective institutions—has stood the test of time.
If Political Order is his greatest achievement, The Soldier and the State exerted the most influence. Together with Morris Janowitz’s The Professional Soldier, Sam’s first book cast a long and lasting shadow over the entire subject of civil-military relations. Equally important, Huntington’s ideas helped convince Americans that a large peacetime military establishment was not a threat to democracy, a conclusion at odds with much of America’s liberal tradition. I think Huntington’s conception of military professionalism understates the indirect impact of what came to be called the “military-industrial complex,” but his vigorous defense of military virtues continues to resonate in large segments of the body politic.
Huntington’s most famous work, of course, is The Clash of Civilizations and the Remaking of World Order. Having reviewed it for this magazine in 1997, I won’t rehearse all of my objections to it here. It’s a bold and interesting work, to be sure, but Huntington never convinced me that “civilizational” loyalties were supplanting national (or sub-national) identities. More importantly, the evidence in the book showed that clashes within civilizations were becoming more numerous and intense than clashes between them. But like all of Sam’s books, Clash was hard to put down and harder to ignore.”
http://www.foreignpolicy.com/story/cms.php?story_id=4617&page=1