Unii jurnalişti culturali din mass-media moldovenească sunt, inconştient, inamici sau cel puţini rivali ai vieţii culturale locale. Ei practică un fel de reductiţie cantitativă de soiul celei utilizate de birocraţie: în raportul final, adică articolul, intră doar cantitatea de.., numărul de… etc.
E ca şi cum, într-un bilanţ al unui meci de fotbal se reţine doar scorul, nu şi trăirea intensă a celor 90 minute, cu scăderile, urcuşurile şi zvâcnirile lor.
Contabilitatea ziariştilor culturali se rezumă la numărul de spectacole, montări, premii, spectatori şi cam atât…
Chestiile astea le gândeam ieri la conferinţa de presă prilejuită de lansarea celei de-a 7-a ediţii a festivalului de Film documentar Cronograf. Câţiva ziarişti au venit, luat 1-2 interviuri, 4-5 poze, însemnat 3 replici după care au plecat…undeva… în alte zări culturale. Aseară au apărut câteva reportaje, declaraţii ale unor membri ai juriului (nu sunt justiţiar internaţionalist, nici estet patriotic, dar m-a cam agasat declaraţia deplasată a lui Victor Bucătaru, preşedintele juriului la secţiunea „principală”: „Eu sunt foarte bucuros… că după atâta şi atâta timp vom mai fi cuceriţi încă o dată de nemţi şi de români…nemţii au 8 filme şi românii au 6 filme la secţiunea principală.” Asta în prezenţa (şi, probabil pentru) rusului Oleg Solodovnikov, producător de filme şi membru al Uniunii cinematografiştilor din Rusia, invitat de onoare al festivalului care a promis bani pentru filme moldoveneşti şi a cărui vină era de a fi…rus… S-ar putea să şi greşesc, dar o doză de politeţe politică chiar era necesară. Mă rog… Victor Bucătaru e un om matur), după care, bănuiesc, urmează o tăcere până marţi, încununată cu un reportaj de totalizare: atâtea filme, atâtea premii, sănătate…
Văd că televiziunea cea mai „independentă”, elisită şi deschisă, pro Tv Chişinău, n-a dat nimic. Aseară, la prima proiecţie din cadrul festivalului, filmul „Coldwaves” de Alexandu Solomon, n-am prea văzut reporteri TV…