anticapitalisme…

Frederic Beigbeder

« 99 F »

Paris, « Grasset », 2000

Care este reţeta sigură a unui best-seller? Probabil, în fiecare peisaj literar, răspunsul diferă. Spaţiul literar francez are o modalitate proprie de a impune şi promova noutăţi. Un roman francez de mare succes trebuie să aibă anumite ingrediente sociale (apel la multiculturalism; anti – „capitalism de consum” pronunţat), politice (o carte bună e neapărat de stânga, o carte foarte bună este de extremă stângă; orice roman care pretinde că depăşeşte nivelul mediu trebuie să conţină o doză pronunţată de antiamericanism – se poartă bine în Hexagon), filozofice (liberalismul şi individualismul trebuie criticate, ironizate; romanul trebuie să ia în furci orice egolatrie, fie şi în numele spiritului)… De departe, este reţeta lui Frederic Beigbeder, din „99 F”, dar şi a lui Michel Houellebecq din „Les particules elementaires” sau „Plaforme”…

Sub aspect narativ, „99 F” este istoria banală a creării unui spot de publicitate, este, dacă vreţi, o lucrare documentară. Avem în faţa ochilor întreg procesul de producere a reclamei: de la formularea conceptelor-cheie până la „servirea” ei pe ecranul televizorului, bilboard-uri, ziare şi reviste. Pe durata filmării spotului, eroii principali ucid o pensionară americană; spotul lor este premiat la „Cannes Lions” iar ei merg direct…la închisoare. Cam atât cu subiectul.

Subiectul însă nu prea contează în „99 F”: am mai văzut crime rituale, aparent inexplicabile (în „Colecţionarul” lui Fowles, de exemplu sau „Portocala Mecanică” a lui Anthony Burgess), am mai văzut şi dezmăţuri în cartierele bogate sau printre bogaţi (în acelaşi registru, „Fight Club” al lui Palanik), am mai văzut şi istorii cu inşi care nu dau două parale pe lumea asta, pe postulate morale sau pe imperative etice, preferând să caute doar plăcerea proprie, egoistă şi egolatră ( primul ce-mi vine în minte este De Sade, dar lista poate continua)…

Ceea ce şochează este sinceritatea, sau, conglomeratul de afirmaţii, cifre, indicii, citate, parafrazări sau pur şi simplu replici care sunt servite fără retuşări. « Tout est provisoire : l`amour, l`art, la planète Terre, vous, moi. (…) Tout s`achète : l`amour, l`art, la planète Terre, vous, moi. » (p.15) « Je suis le type qui vous vend de la merde. Qui vous fait rêver de ces choses que vous n`aurez jamais. Ciel toujours bleu, nanas jamais moches, un bonheur parfait, retouché sur PhotoShop. (…) Le Glamour, c`est le pays où l`on n`arrive jamais. Je vous drogue á la nouveauté, et l`avantage avec la nouveauté, c`est qu`elle ne reste jamais neuve. Il y a toujours une nouvelle nouveauté pour faire vieillir la précédente. Vous faire baver, tel est mon sacerdoce. Dans ma profession, personne ne souhaite votre bonheur, parce que les gens heureux ne consomment pas. » (p.17) « Votre désir est le résultat d`un investissement qui se chiffre en milliards d`euros. » (p.19)

…De fapt, eroul principal al romanului este publicitatea, sub toate formele ei. Publicitatea ca lavaj al minţilor, ca procedură de îmbogăţire rapidă, ca liant social, ca formă şi esenţă a lumii şi a individului, ca orizont spiritual şi material, ca lege a conservării energiei… ca Tao, ca Sprit…

Publicitatea este probabil forma cea mai liberală a totalitarismului. Aşa cum societăţile totalitare tind să controleze fiecare pas, acţiune sau mişcare a indivizilor ce o compun, la fel, publicitatea trage pe linia ei ori acţiune, gest sau fapt social. Principiul totalitar unificator este logica pieţei. Revoluţia socială sau politică nu mai jenează, nu transformă societatea – o revoluţie nu este decât o marcă comercială care se vinde pe piaţă la fel de bine precum antipodul ei. Triumful revoluţiei publicitare este reprezentat de imaginea unei tarabe într-o piaţă de cartier, o tarabă pe care sunt expuse automatul Kalashnikov şi Codul Penal, Marx şi Biblia etc.

Există o diferenţă redutabilă între totalitarismul politic, aşa cum a fost întruchipat de comunism şi fascism, şi totalitarismul comercial al publicităţii. Totalitarismul politic formulează principii abstracte şi le impune membrilor săi, de obicei în mod violent. Totalitarismul comercial, în schimb, se bazează pe aderenţa benevolă a membrilor societăţilor. Acest totalitarism comercial este chintesenţa şi rezultatul aplicării perfecte a imperativului moral al lui Kant: este comod pentru toţi, este dorinţa tuturor…

Pe de altă parte, Octave este mai mult decât un erou literar, este şi un simbol filozofic. Un simbol trist. Al unui eşec existenţial, filozofic, economic, cultural şi metasocial: Mai 68. Octave este triumful societăţii consumiste asupra „ecologiei morale”, a stângii politice şi a birocraţiei în general asupra „stângii sociale intelectuale” de care vorbea Sartre; este triumful burghezului asupra studentului răzvrătit, este triumful lui De Gaulle asupra lui Cohn Bendit, a propsperităţii asupra manifestului „nu te poţi îndrăgosti de creşterea economică”… Octave este fiul risipitor al lui Mai 68…

…Antiamericanisme deghizate sub forma anticapitalismului:

– se vorbeşte despre marile interese ale corporaţiilor americane (au fost deja inventate maşini de spălat incasabile pe care nimeni nu vrea să le vândă pentru că există lobby puternic din partea unor mari producători);

– dezmăţul în cartierele bogate din Florida – visul extremei stângi din totdeauna: de a muri lăsând în urmă un morman de ruine;

– ironizarea tehnologiilor de team building, atât de în vogă în Occident;

utopiile insulare;

– totul poate fi vândut-cumpărat;

… Sunt câteva momente în care Houellebecq şi Beigbeder aproape coincid:

– neîncredere în individualism. Se poate construi o întreagă tradiţie filozofică a repudierii valorilor individualiste în gândirea franceză. Individul, în accepţia ambilor autori nu reprezintă mai mult decât o funcţie a structurii; o speculaţie filozofică de care avem nevoie doar pentru a calcula nişte indici economici precum puterea de cumpărare, cumpărător mediu etc. individualismul, ca expresie a unei autonomii a conştiinţei este pus la zid şi condamnat irevocabil.

– Nu vom găsi, nici la Houellebecq, nici la Beigbeder un erou cu individualitate distinctă, un erou care ar opune structurilor sociale un model etic autonom şi individualist, bazate pe o concepţie a individului ca entitate unică şi irepetabilă. Din contra, este vorba de un structuralism latent: printre eroi sunt doar structuri: cele de conducere (Octave din „99 F”), structurile de consumatori, structurile executive – alea care fac munca…

– familia. De fapt ea e absentă atât în „99 F” cât şi în „Platforme”… familiile, pentru ambii, sunt puntea, capul de pod spre dezmăţul sexual…sunt structuri plictisitoare, opresive şi monocolore…

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.