Revista „Marie Eclaire”, un fel de gazetă-tapetă din USA a publicat un articol în care un ne-jurnalist amaerican se dă cu părerea asupra celor mai periculoase locuri pentru femei în lumea mare. Moldova e acolo, printre „fruntaşi”, cu circa 750 mii, zice revista, de prostituate trimise în lume să-şi ridice fustele (şi, simultan-inconştient, PIB-ul ţării).

 

Background.

Cum patriotismul pe băţ e o licoare ce înnobilează orice rahat, s-au găsit nişte băieţi veseli la Chişinău şi au cerut Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene publicarea unei dezminţiri în aceeaşi revistă. Vajnicii patrioţi de paie au uitat să se pronunţe asupra conţinutului contestării: ministerul să declare că sunt mult mai multe sau mult mai puţine?  

Că nu poate nega existenţa prostituatelor originare din Moldova pe piaţa internaţională de valori sexuale…

Mă rog, ministerul ca ministerul, calic cum e, ştie că în USA, cu mare deosebire de Republic of Moldova, presa e oarecum liberă, deci nu cred că o poate trage cineva la carandaş, cu excepţia unor cazuri „clinice” demne de autorităţile judecătoreşti americane… Nu e un asemenea caz…

Interesant că în apărarea demnităţii ţării primii au sărit cei care îngroapă de 2-3 ori pe zi republicuţa Moldova, unind-o fie cu vecinul din Vest, fie cu cel din Est. E, ce însemnătate are asta, când colacul istericii patriotarde e atât de crocant! Muţunachii rotofei, avizi „tineri politici” porniţi împotriva boşorogismului, fără a avea alte arme decât juneţea lor idioată, au sărit cu vorba ca să se afle în treabă – era o pâine de mâncat şi ar fi fost păcat să fie scăpată o astfel de ocazie de apărut pe sticlă… printre ei, target group-ul programelor de Work and Travel care şi-au revărsat mânia proletară adunată în fast-food-uri şi disneyland-uri peste „hidra jurnalistică ignorantă americană”, în fapt, o hârtie colorată pentru gospodinele SUA-ne.

Solicit patrioţilor de hârtie să protesteze şi faţă de rapoartele ONU care ne plasează printre cele mai sărace ţări din Europa, şi faţă de BERD sau Freedom House care nu ne acordă indicii maximi, aşa cum noi, bravi urmaşi ai lui Ştefan cel Mare, Mihai Eminescu şi apostolul Andrei, îi merităm „cu prisosinţă”

 

.

Puţină istorie:

Ceva timp în urmă, un ziar turcesc, „Tempo” a publicat un articol care spunea, negru pe alb şi alb pe alte culori, că o bună parte din femeile Moldovei fac muncă sexuală „la negru” în străinătate şi anumite „cercuri autohtone” extrag din aceste activităţi profituri imense, exprimabile în case luxoase prin suburbiile Chişinăului, automobile ultima modă, că troleibuzele din Chişinău sunt murdare, nespălate, nu sunt dezinfectate şi deci reprezintă un potenţial sporit de epidemii. Boon, patrioţii de paie au sărit rapid să dea în Turcul care ne „umileşte” ţărişoara… Mai ales că există o mare tradiţie „istorică” şi un mare plus de imagine, cu vechi origini, în lupta contra ienicerilor şi spahiilor.

Sigur, ca nişte jurnalişti-activişti moldoveni ce se află, n-au mers să vadă dacă, chiar, ceea ce spun turculeţii ar fi adevărat. Nu s-au dus la Regia Transport Electric Chişinău să vadă dacă troleurile care circulă prin oraş primesc altă udeală/spălătură decât sfânta ploaie. În schimb au ieşit cu pieptul în faţa ambasadei Turciei căreia i-au cerut să se bage pe fir.. Ambasada a băgat…patrioţii la un loc călduţ, explicându-le că, de fapt, la Istanbul, Ankara şi în alte părţi ale Înaltei Porţi există o chestie căreia îi zice libertatea presei, în care guvernul turc, spre deosebire de Puterea (şi Opoziţia ) moldovenească, nu se prea bagă cu laba-i păroasă… Scandalul s-a sfârşit subit, troleurile au rămas la fel de răpănoase/jegoase (pot certifica, personal câteva „plăceri” epidemice înhăţate personal în cele mai curate troleibuze din cel mai frumos oraş de pe planteă), femeile moldoveneşti sunt la fel de mult exploatate şi lipsite de drepturi în Turcia şi aiurea, dar patrioţii de paie sunt liniştiţi – au protestat, au bifat, au cerut respectarea aparenţelor, au primit porţia de vazelină ce li se cuvine…

Oare trebuie să vină un „turc” să ne zică că transportul public e la fel de murdar ca întotdeauna, se dezinfectează la fel de rar precum pe vremea lui Costin/Urechean/Ursu/Iordan/Chirtoacă? Sau e neapărat ca revista Playboy, Penthouse, Hustler sau Private să sugereze orăşenilor că zilnic, între 19.00 – 19.30, pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt al capitalei nu circulă nici un troleu 22 spre Buiucani, în schimb, merg 4-5 autobuze 22, cu aceeaşi rută, dar alt tarif? Mă rog, primarul fiind liberal, cum ar veni, de-al nostru, patriot, asemenea detalii nu contează, la fel precum faptul că autobuzul cu pricina se bucură de un statut de extrateritorialitate ciudată, fiind unicul autobuz permis pe un bulevard unde autobuzele sunt interzise şi fiind unicul autobuz în care preţul e de 3 lei, nu 2, aşa cum prevăd deciziile Consiliului Municipal… Nu mai adaug că această rută nu e administrată de Parcul Urban de Autobuze, aşa cum cere legea… mă rog, orăşenii sunt o bună pâine de jecmănit, ar fi păcat să n-o faci….

 

 

Activismul de birou…

Îşi trage rădăcinile din corectitudinea politică idioată, un fel de vazelină cu care se ung anumite chestii pentru a nu provoca durere, fără a opera mari schimbări în structura ontologică a procesului

Acest activism este o chestie de o fascinaţie uluitoare. Posedă o ambivalenţă ce-i permite chiar un grad de universalitate, împăcând capra laşităţii cu lupul curajului.

Întâi pentru că, activiştii de birou, pot protesta în linişte, fără a-şi părăsi locurile călduţe din fotolii, garsoniere cu termopan sau birouri luxoase în inima capitalei. Nu e nevoie să frămânţi mâzga din stradă, să îngheţi sau să răguşeşti ţipând la megafon când poţi alcătui o petiţie pe care o trimiţi cu un simplu click unde doreşti. N-ai treabă cu poliţia, nu rişti să ajungi la dubă. Deschide petitiononline sau altă formă de rinocerism electronic şi loveşte în cine vrei, cât vrei, cum vrei.

În al doilea rând, activismul de birou produce o pervertire a fenomenului protestatar prin faptul că nu-şi asumă riscurile acestuia, ci doar roadele, şi mai ales prestigiul… Birourile din sticlă şi aluminiu, adăpostesc, conform acestei logici ciudate, mai mulţi „eroi” şi „militanţi” decât mitingurile de 2-3 participanţi în faţa Primăriei, RTEC, MAE… a fi erou fără a trebui să mori, să lupţi – ce fericire mai mare decât asta poate să aducă nomenclaturismul de consum!

Dacă opozanţii reali au întotdeauna vânătăi la buci, picioare şi spate, de la bătăile în beciurile poliţiei (Oleg şi Ghenadie Brega sunt doar un exemplu), opozanţii de lemn au vânătăi…la piept, de atâta lovit cu pumnii în semn de laudă şi înaltă „condiţie morală patriotică” şi de prea mult zel…

 

 

 

Economia discursivă

a activismului de fotoliu e identică cu limba de lemn, indikuri, grafice, ecuaţii şi cifre ale socialismului: contează aparenţele pe hârtie, restul oricum nu se vede, e pomană…

Rapoartele bine legate, cu „creşterea legală” sau chiar depăşirea ei, progresul ce există doar pe hârtie, formulele lingvistice „potrivite” – sunt mai importante decât realitatea însăşi.

Aşa cum economia socialistă se dezvolta doar on paper, victoriile retorice ale patrioţilor de carton rămân doar în arhivele necitite ale internetului…

Viaţa niciunei moldovence exploatate nu se va fi schimbat spre bine în urma demersului idiot al Ministerului Moldovean (dacă va fi!) şi a patrioţilor de 2 bani, nici o „doamnă” impusă să se prostitueze undeva în lume nu va putea accesa mai simplu ambasadele moldoveneşti sărace cu duhul şi inspiraţia sau pe tinerii grijulii faţă de imaginea ţării… în schimb, pe hârtie, falnicii apărători cu ziua ai patriei vor fi repurtat o nouă victorie împotriva capitalismului lacom şi ofensator (e o reminiscenţă de comso-mall-ism din epoca construcţiei BAM-urilor)…un pas nul pentru femeile Moldovei, un „mare” pas spre nimic pentru ei…

Ceea ce lipseşte, în diareea verbală patriotică  este raportarea la realitate, nu descrierea ei în cuvinte dezinfectate. De ce, bunăoară, falşii revoluţionari n-ar cere Ministerului pur şi simplu să-şi facă treaba, adică să apere drepturile cetăţenilor moldoveni peste hotare, fie că stau ilegal, în Italia şi sunt înşelaţi sau exploataţi, să ajute femeile moldovene să-şi recupereze copiii rezutlaţi din căsătorii multinaţionale, după divorţ, mai ales în cazul ţărilor musulmane, să numere moldovenii dispăruţi ori schilodiţi la Moskova şi în alte părţi ale lumii?

 

 

 

Dreptul de a ofensa

Trebuie recuperat, măcar parţial, din mâinile unor inşi ce nu vor soluţionare de probleme, ci simulare pe calculator… Viaţa e mai mult decât Heroes sau Age of Empires…

La fel cum guvernul mimează creşteri economice, progrese imaginare tocmai bune de vândut unor găgăuţă de la Bruxelles sau aiure, apărătorii imaginii naţionale simulează soluţii, proteste, activisme… un fel de democraţie simulată, în care atât Opoziţia cât şi Puterea fac acelaşi joc al mimării, prinse într-o veşnică horă a simulacrelor…

Altfel, copilul din povestea lui Andresen va trebui să spună, în locul miticului „Regele e gol!”, „Regele poartă vestimentaţie sumară pentru că în tinereţe a fost discriminat negativ de tatăl său.” În asemenea cazuri, cea care pierde e gloata, adică noi, nu regele, nici copilul…

 

P.S. Protestul s-a consumat. Grivei şi-a făcut treaba: a lătrat la Moş Martin. Restul e tăcere.