blog implicat

(Ne)Sondajul lui Renato Usatîi (persoane private comandă sondaje politice!) e o labă, sau, pentru puritanii limbajului și cei care nu știu înjurături, o țeapă.
– Pentru că conține întrebări fără sens, de genul ”Cât de mulțumiți sunteți de viața dvs în momentul de față?”. Întâi, întrebarea e foarte generală. Doi, mult mai important, întrebarea nu e urmată de alte întrebări ce ar fi investigat ”mulțumirea de viață și cauzele ei”. Barometrul de Opinie Publică (BOP) nu e capodoperă dar în partea asta are decența și inteligența de a întreba respondenții despre starea lor economică, despre problemele și fricile lor sociale și politice. Tabloul oricum nu e complet (poate fi afectat și de mulți factori idiosincratici – pesimistul vede altfel lucrurile decât optimistul, mai vin apoi și convențiile culturale – poți fi sărac și lovit de soartă, dar se cuvine să te mulțumești cu puținul ce-l ai pentru că poate fi mai rău), dar măcar e complex.
Întrebarea: Ai auzit de cutare politician? face parte din aceeași serie de inepții. Ok, a auzit omul. Mai mult de jumătate au recunoscut că cunosc pe inșii din  lista propusă de autorii chestionarului. În ce context a auzit? Pozitiv sau negativ? Ce trăsături asociază respondentul cu politicianul în cauză? Ce trăsături i se par incompatibile?
Restul (ne)sondajului (cu votul, cu UE) urmează același calapod: întrebarea generală și atât.
Nu știu cine-s CCSB (companiile de sondaje au de obicei decența să pună în introducere un fel de biografie corporativă – ce proiecte au mai realizat), aici stă un acronim și cam asta e. Cei de la Ziarul Național zic că CCSB ar fi o companie a lui Dan Voiculescu și Mirel Palada, și că ar fi fost implicată în scandaluri de manipulare a datelor.
– Metodologic, (ne)sondajul nu are nici o întrebare deschisă, cu răspunsuri în care s-ar auzi și vocea respondentului ceea ce înseamnă că autorii sondajului au auzit de la repondenți exact ce le-a trebuit să audă. Aveau însă nevoie de chițibușul numit ”vocea poporului” ca să dea greutate (altfel inexistentă) afacerii lor.
– N-am văzut distribuția pe mediu de trai, sex, limbă, vârstă, educație, stare socioeconomică. Poate nici nu-s, că-i greu, inclusiv pentru o companie mare să colectezi datele, așa cum zic ei, între 2 și 12 noiembrie și să publici rezultatele pe 15. Adică peste 2 zile în care ar fi încăput introducerea datelor în programul de calculator, teste de verificare pentru informație lipsă, simulări! Asta chiar n-o cred.
– Trucul ăsta cu introducerea numelui lui Vladimir Voronin pe lista oamenilor pe care respondenții i-ar vota la funcția de președinte al țării mi se pare culmea nesimțirii sociologice. Păi, dragi sondagii, cunoașteți foarte bine că Voronin nu mai poate candida la președinție de vreme ce, conform articolului 80 (4) al Constituției, nu poate îndeplini această funcție mai mult decât pentru două mandate consecutive. Voronin a avut deja două mandate de președinte iar Curtea Constituțională a zis în 2010 că nu poate pretinde la un al treilea mandat în nici un caz. Adică, bagi în răspunsuri opțiuni imposibile.
De ce v-ați oprit la Voronin? Ați fi putut adăuga și alte personaje reale sau imaginare ce se află în aceeași imposibilitate: Ștefan cel Mare, Decebal, Unicornul Roz, Marțienii. Sunt mai mult ca sigur că majoritatea respondenților ar fi optat și pentru Hristos, dacă era în listă. Și pentru Robocop sau Făt Frumos. Ori Moș Crăciun – el împlinește toate dorințele! Pentru că nu există limite pentru jocurile imaginației. Aceste jocuri cu imaginația nu trebuie însă prezentate drept realitate…
(Ne)sondajul lui Usatîi trece peste mofturile astea. Pentru că omul nu are timp: face offline-uri, organizează călătorii pentru jurnaliști, hrănește bloggeri, dă interviuri, fuge teatral din țară, într-un cuvânt e prins în răzbunări și lupte politice.
Și cum la război orice armă e bună, iacă-tă că omul de afaceri vrea să facă și niște știință. Pentru a-și lovi adversarii cu argumente obiective.

Institutul de Politici Publice (IPP) a dat ieri publicității rezultatele Barometrului de Opinie Publică (BOP) – aprilie 2013.
Un sondaj pe care-l așteptam cu multă nerăbdare pentru că am avut o iarnă politică foarte fierbinte, cu răsturnări spectaculoase de situație, cu acuzații și războaie de declarație încununată de demisia Guvernului.
Nu am încă acces la baza de date a sondajului așa că interpretările de fond vor veni mai tîrziu.
Acum propun atenției cîteva observații și interpretări preliminare subiective ale rezultatelor.
1. Despre schimbare (1). Majoritatea respondenților (52 %) cred că pentru a îmbunătăți situația social-politică a țării e nevoie de schimbarea conducerii politice a țării. Următoarea soluție – ameliorarea mecanismului de funcționare a legilor are vreo 36 % din opțiuni iar combaterea corupției 31 %.
Ar fi două lucruri de comentat în legătură cu această idee a schimbării:
– ratingul politicienilor și partidelor ce nu s-au aflat independent la guvernare ori au apărut recent pe scena politică moldovenească este infim. Vorbim aici de Igor Dodon, Mihai Godea, Vitalia Pavlicenco, Partidul Socialiștilor, Partidul Patrioții Moldovei, Partidul Regiunilor, Partidul Social Democrat, Partidul Național Liberal. Asta ar însemna că schimbarea politică nu e văzută ca aducere a unor oameni noi în politică dar ca o
–  restabilire a status-quo. În sprijinul acestei ipoteze vine ratingul bun al fostului președinte Vladimir Voronin, a Partidului Comuniștilor (în care au încredere și ar vota 32-33 % din respondenți) dar și dorința a 65 % din respondenți de a avea un singur partid la guvernare.
Prăbușirea ratingului partidelor Alianței de guvernămînt ar putea fi un motiv de îngrijorare dacă n-ar fi fost modificarea de săptămîna trecută a sistemului de vot.
Noul sistem mixt (proporțional plus circumscripții) ar aduce probabil comuniștilor o majoritate relativă printre cei 51 de deputați aleși pe liste de partid.  Dacă însă luăm în calcul și votul diasporei, tradițional anti-comunistă, acest avantaj s-ar diminua vădit.
Totuși ar trebui să ținem cont și de faptul că Partidul Comuniștilor a fost părăsit în ultimii ani de piese grele ce ar fi putut cîștiga circumscripții locale – Zinaida Grecianîi, Victor Stepaniuc, Vadim Mișin, Igor Dodon, Sergiu Sîrbu – așa încît, pînă una-alta, pe segmentul circumscripțiilor uninominale partidul este destul de vulnerabil.
S-ar putea ca o intenție ascunsă a modificării sistemului electoral să fi fost nu doar slăbirea pîrghiilor directe pe care le avea alegătorul pentru a determina componența parlamentului, dar și diluarea avantajului constant pe care-l are Partidul Comuniștilor față de ceilalți actori politici.
2. Despre schimbare (2). Rezultatele sondajului indică o situație oarecum paradoxală: pe de o parte partidele de la guvernare au pierdut foarte multă încredere, pe de altă parte reformele pe care acestea le fac nu întîmpină rezistențe deosebite. Ba din contra.
Un exemplu: mult-comentata și mult-discutata Lege privind Egalitatea de Șanse. Doar 40 % din respondenții BOP au auzit de această lege. Dintre cei care o cunosc, vreo 43 % au o atitudine favorabilă și 47 % au atitudine negativă față de această lege. Speculațiile că această lege va ”îngropa” AIE nu s-au adeverit. Nici discuțiile potrivit cărora populația Republicii Moldova s-ar opune masiv acestei legi: opiniile sînt distribuite aproape egal.

3. Despre geopolitică. Cele două mari opțiuni (Uniunea Europeană vs Uniunea Vamală) se bucură de o proporție aproximativ egală de preferințe: 51 % vs 52 %.
Primele locuri în topul motivelor sînt ocupate de opțiuni materialiste (regim liberalizat de vize și petrol/gaze mai ieftine). Ceea ce ar trebui să însemne că simpatia pentru o opțiune sau alta nu ține de ”destine europene” ori ”relații tradiționale de prietenie cu Rusia” ci de calculele pragmatice pe care cetățenii le fac zi de zi.
Egală e  ponderea celor care nu știu sau nu vor să răspundă în privința minusurilor proceselor de integrare a Moldovei într-o structură sau alta (67 % vs 71 %). Aceasta sugerează calitatea joasă a dezbaterii cu privire la opțiunile geopolitice ale Moldovei, o dezbatere marcată fie de un reducționism materialist (gaz, vize) fie de o metafizică vagă (familia europeană, orientarea euroasiată) și din care lipsește polemica onestă cu privire la politici și efecte concrete ale aderărilor.
Îmi exprim și nedumerirea că sondajul nu a inclus  întrebarea: ați dori să ne integrăm în ambele structuri? S-ar vedea că respondenții nu le văd în mod necesar ca fiind două procese opuse ci complementare.
4. Despre informare. 48 % din respondenți nu au citit cărți în ultimele trei luni, iar 38 % n-au citit ziare în aceeași perioadă. Asta în timp ce 92 % privesc televizorul zilnic sau de cîteva ori pe săptămînă. Televiziunea e cea mai importantă sursă de informație pentru 71 % din respondenți, urmată la mare distanță de Internet – 15 % și radio – 5 % (p.24)
În mod tradițional lipsesc întrebările cu privire la mass-media locală (tv și radio).
Două concluzii se impun:
– ar trebui să fim mult-mult mai atenți la derapajele televiziunilor pentru că acestea contribuie decisiv la informarea cetățenilor în privința situației din țară.
– în aceste condiții crește rolul CCA ca organ de supraveghere și garantare a pluralismului politic în sfera mass mediei audiovizuale.
5. Despre încredere. Așa cum ne-am obișnuit Biserica se bucură de cea mai mare încredere în societate (77.8%), puțin în declin față de noiembrie 2012 (82.1 %) dar oricum în intervalul 75-85 % în care Biserica stă de vreo 10 ani. Pe locul doi e mass-media (58 %).
Un fenomen cel puțin îngrijorător indicat de BOP este erodarea constantă a încrederii în instituțiile statului. Guvernul se bucură de sprijinul a 14. 8 % din respondenți (22.9 % erau în noiembrie). Parlamentul are o rată de încredere de 12.5 % (18.7 % erau în noiembrie), iar Președintele țării 12.9 % (față de 20.2 % în noiembrie anul trecut).
Mă rog, e oarecum firesc ca instituția ce se ocupă de supranatural și de soluții magice să se bucure de o mai mare încredere decît instituțiile terestre, dar diferența e enormă și a tot crescut  în ultimii 10-12 ani.
Instituția președintelui țării, bunăoară, se bucura în martie 2002 de încrederea a 63 % din repondenți și a căzut stabil pînă la cele 12.9 % actuale.
Parlamentul, în martie 2002 avea încrederea a 40 % din repondenți față de cele 12.5 % actuale, iar guvernul 46 % față de cele 14.8 % actuale.
În contrast, Biserica avea în martie 2002 o rată de încredere de 78 % pe care a păstrat-o și în aprilie 2013.
Lucrurile devin și mai neliniștitoare dacă adăugăm și faptul că cifra celor care cred că lucrurile merg într-o direcție greșită e cea mai ridicată din martie 2002 (83.8 % în 2013 față de 53 % în 2002). La fel, ponderea celor care cred că lucrurile în țară merg într-o direcție corectă a înregistrat cel mai scăzut nivel – 9.8 % față de 39 % în 2002).
Această erodare a încrederii în politic ca factorul responsabil de situația din țară (81 % din respondenți cred că Moldova nu este guvernată de voința poporului)  ar trebui să pună pe gînduri. Faptul arată că schimbarea promisă în 2009 și ulterior nu a fost resimțită ca o schimbare, că succesele externe (discutabile) ale guvernării au ecou foarte slab pe intern, că partidele Alianței nu au reușit să convingă electoratul că ele pot, vor și știu să administreze reformele în Moldova și că sistemul politic moldovenesc este perceput ca fiind tot mai ineficient și mai înstrăinat de nevoile cetățenilor obișnuiți.
Golul de încredere în instituțiile formale ce a apărut este încă gestionat destul de bine de Biserică dar alături de ea au apărut și se interpun o sumedenie de alte instituții neformale/neoficiale: structuri oligarhice, loialități de partid, relații ilegale (în majoritatea cazurilor interlope dar și altele aflate la granița legalității).
O dovadă ar fi ratingul negativ imens al lui Vlad Plahotniuc (84 %) care indică faptul că, chiar dacă acesta nu face parte formal din instituțiile statale, este totuși văzut ca un actor foarte influent și de temut.

p.s. BOP e un sondaj generalist care măsoară atitudini, nu și cauzele acestora. Interpretările îmi aparțin în exclusivitate.