Sep 21 2009

luptand cu mortii…

Vitalie Sprînceană

O dedicație specială pentru toți războinicii cu mintea și memoria scurtă, care luptă avan pe fronturile virtuale cu…monumentele (vezi aici, aici și aici comentariile iscate de vandalizarea monumentului unui soldat sovietic în București):

”Vrei să recunosc, Fedea? Lângă satul în care m-am născut, în câmpie, se înălța o movilă. Iar în vârful ei o cruce de piatră. În anii 20 tineretul komsomolist din satul nostru s-a adunat, într-o zi, au legat o frânghie de capătul de sus al crucii și au dat-o jos. Unde-o fi acum, nu mai știu. Și eu am participat – chiar m-am mândrit cu asta, o bucată de viață. Dar acum am citit ceva cărți și am aflat niște lucruri noi: Batâi (notă: han mongol care a cucerit Rusia între 1237-1240) a trecut prin acele locuri cu tătarii săi. Iar în movila aia erau oase rusești. Ale apărătorilor noștri. Crucea, Fedea, avea sensul ei să stea acolo. Acum vezi cu ce m-am mândrit eu toată viața?” (fragment din romanul lui Vladimir Dudințev ”Hainele albe”, din câte știu netradus încă în română, deși ar fi meritat cu prisosință).

Eu sunt de partea monumentului! Din două motive pricincipale:

  1. E monumentul unui soldat sovietic obișnuit, nu e al unor căpetenii din șirul Stalin, Lenin, Jukov, Hrușciov, Beria, Ejov, Iagoda, Andropov sau unul din miile de călăi din GRU, KGB sau Gulag. Din contra, e al unui Ivan sau Alexei, din Saratov sau Tula, mobilizat în forță sau benevol și aruncat în pâcla războiului, să-și apere familia și bojdeuca cu opaiț. Nu aveau de unde să știe, Ivan și Alexei că Stalin a semnat un pact secret cu Hitler prin care era vizată împărțirea lumii, nici mai târziu, nu știau ei că Churchill abandonase o bună bucată de Europă în mâinile satrapului lor, că nazismul și comunismul sunt două extreme ale aceluiași tip de logică, cea totalitară, că marxismul e o teorie falsă chiar când e aplicată ”corect”, că…
  2. E un monument cu sens, adică cu motiv, cu sânge și cadavre, pe care le reprezintă simbolic, așa cum poate, bucata ai de granit. Nu e o preamărire a socialismului, așa cum era sutele de monumente cu kolhoznici, muncitori și proletari care împânzeau orașele. E un fel de cimitir, o groapă comună care-i odihnește pe toți cei care și-au dat viața pentru o lume, credeau ei, mai bună. Cine se încumetă să lupte cu cimitirele? Poate, pentru liniștea voastră ”națională” trebuie să scoatem și morții din morminte și să-i deportăm din țară (evreii, pentru că nu-s de ai noștri, ungurii, pentru că trăiesc în Transilvania lor multiseculară, găgăuzii, care populează sudul Moldovei)? Substituim genocidului viilor un genocid al morților?

Nu înțeleg de ce hagiografii și puriștii ”naționali” nu-și fac bătaie de cap că nu există, la București și Chișinău, niscaiva monumente, foarte necesare, utile și instructive și mai ales, adevărate: Monumentul Trădătorului (e plină istoria noastră comună cu din ăștia), Monumentul Lingăului, Monumentul Prostului Prostit (am accentuat, că trebuie pus în chiar centrul orașului), Monumentul Românului (Moldoveanului) Colaboraționist, Monumentul Securistului, al Conformistului, al Lașului, al Lacomului…Fără ei, spațiul public pare o falsă grădină Eden, în care au trăit și trăiesc doar oameni mari, geniali, excepțional de buni sau harnici – un fel de masturbare publică a filistinilor și o umbră protectoare pentru perseverența lor în păcat.