Mar 31 2013

ispite. fara pacat.

Vitalie Sprînceană

Credincioșii ce caută prin magazine maioneze, cașcavaluri, lapte, salamuri și carne de post nu demonstrează loialitate față de credința a cărei precepte pretind că le respectă, ci față de lumea ispitelor în care carnea e gustoasă, maioneza pare delicioasă iar salamul e considerat mîncare apetisantă.
Ei își doresc un post care ar fi, din punct de vedere culinar, la fel de gustos precum vremurile obișnuite, dar care ar fi totuși lipsit de păcat.
Un fel de: și stomacul plin, și sufletul în rai.
Scotocirea tarabelor pentru a identifica echivalentele de post ale mîncărurilor obișnuite nu creștinizează în vre-un fel lumea laică a ispitei culinare  ci mai degrabă legitimează ispita în cadrul credinței creștine.

p.s. a se citi cu excelenta diagnoză pe care Horia Roman Patapievici o pune credinței ortodoxe în spațiul românesc într-o recenzie la filmul ”După Dealuri” a lui Cristian Mungiu:

Citirea pomelnicului de păcate în vederea spovedaniei ilustrează în chip strălucit esența religios-morală a ortodoxiei — absența unei conștiințe etice a păcatului, în condițiile unei respectări scrupuloase  a rînduielilor. Păcatul e un nomenclator, nu e deloc, în primul rînd, conștiința lui. Păcatul nu e sfîșietor, nu e îngrozitor, nu e, ca la catolici, o catastrofă existențială care îți modifică viața, e un pomelnic, o rînduială practică (nu morală) a desprinderii de el, în vederea uitării. Felul în care ai redat această particularitate stranie a ortodoxiei sincere e remarcabil. Nu ai șarjat, nu ai ironizat, ai știut să arăți și, mai ales, să sugerezi.
În rezumat. Ai știut să redai în chip memorabil, cu ochiul filmului tău, cele două trăsături subtile și complet ignorate ale ortodoxiei practice — (1) absența lui Dumnezeu din lumea în care rînduiala Lui e observată cu sfințenie; (2) prezența păcatului, și negocierea pragmatică cu el, în absența conștiinței păcatului. (sursa)


Apr 10 2011

crestinisme dietetice

Vitalie Sprînceană

Uneori creștinismul se mai și intersectează cu medicina, igiena, dietologia și alte –logii medicale…Întâlnirile cu estetica personală vor fi abordate în altă parte…

Cum e mijloc de post și tot creștinul ”bun” abia de se reține să nu dea buzna în șuncă, un ziar de la Chișinău s-ar fi gândit că-i loc de ceva ajutor…Măcar de 2-3 sfaturi cu privire la substituenții cărnii, că-i prea de tot s-o ții 49 zile și nopți închegate cu fasole și pâine uscată. Apoi, zice gazeta, abordarea literală a postului colportă riscul de a supune ”organismul la prea multe traume dintr-o dată” așa încât, bunul creștin trebuie ajutat să suporte jugul tiranic al credinței… La o adică listele astea de alimente permise și prohibite au fost făcute mult înaintea pizzeriilor și invenției hot-dogurilor cu maioneză…

Trecem la lista de produse înlocuitoare: unele, precum margarina, cartofii, soia, nucile sunt găsibile și accesibile.

Altele însă, precum untul de cacao (ce trebuie adus din aiurea), ciupercile, strugurii (în Moldova, n-a fost încă nici un caz în care strugurii de poamă să fie tocmai copți în martie-aprilie), uleiul de măsline, e, toate astea costă o căruță de bani și-s pe buzunarul mitropolitului și a 2-3 clerici mai cu stare.

Domnilor credincioși, în materie de păcat, dacă tot vă gândiți să urmați sfaturile rețetologului de la Timpul, Doamne-Doamne n-o să se supere dacă nu umblați ca aiuriții prin supermarketele luxoase ale orașului căutând struguri proaspeți în nopți viforoase de martie.

Din contra, cred că s-ar face că n-ar observa halca eventuală de carne  pe care tocmai vă gândiți s-o băgați în gură (care halcă e de cel puțin 4-5 ori mai ieftină decât ”trufandalele de post”).

Și poate, cine știe, chiar s-ar bucura dacă diferența financiară ar merge, să zicem, spre un sărman sau spre trei flămânzi…De care se găsesc din abundență prin Țara Moldovei.

 

P.S. Întâmplarea îmi readuce în minte o anecdotă bulgărească de prin secolele 17-18, istorisită de profesorul universitar Svetla Strașimirova (Светла Страшимирова) la una din lecțiile de istorie, pe vremea când mă găseam student la Sofia:

Merge un țăran bulgar la preot, prin mijlocul Postului cel Mare și-i zice:

– Părinte, am un mare păcat pe suflet!

– Zi, fiule.

– Păi, am dorit să țiu postul ăsta întreg, și am răbdat cât am putut, dar ieri m-a rupt pofta și-am mâncat un ou. Simt că mă apasă oul ăsta ca o piatră…

– Fiule, postul nu-i lucrul cel mai de seamă în viața unui creștin…Altele-s lucrurile importante: să nu furi, să nu ucizi, să nu preacurvești…

La care țăranul s-a apucat îngrozit de cap pentru că nu știa că alea-s tot păcate, și le făcea cu sufletul împăcat.”

 


Mar 8 2009

despre filistinii crestini

Vitalie Sprînceană

 

An de an, în Postul Mare, iese la iveală un anumit tip de filistinism – cel creştin, care colorează, în nuanţe potrivite, faţetele reale ale religiozităţii poporului simplu, „străjer al adevăratelor tradiţii ale credinţei”.

Nu ar fi de vină aici materialismul – materialistul, de orice orientare (agnostică, creştină, ateistă), nu leagă comportamentul alimentar (partea vizibilă a posturilor) de vreo metasemnificaţie, fie refuză să lege, în vre-un fel, intenţiile divine de stomacul uman…

Filistinismul la care mă refer este păstrarea legăturilor între semnificaţie (Postul potoleşte trupul, înfrânează poftele cele nesăturate, curăţeşte şi înaripează sufletul), semnificant (Postul înţeles ca regim psiho-alimentar) şi semnificat (înălţarea sufletului deasupra trupului), realizat însă cu ajutorul unor trişări de procedură: pentru filistin contează exclusiv aparenţele, fondul invizibil fiind şi inutil.

Exemplific: materialistul va fi neutru la regimul alimentar şi la semnificaţiile religioase sau psihologice ale acestuia pe când filistinul, păstrând legăturile simbolice intacte, va căuta să le ocolească, consumând, cu conştiinţa respectului pentru tradiţie şi religie: salam de post, maioneză de post, lapte de post, carne de post, unt de post… Pe de o parte, filistinul respectă canonul religios, pentru că se alimentează exclusiv cu produse de post, pe de altă parte, la nivel de aparenţă, încearcă să-şi amăgească puţina voinţă că ar consuma, de fapt, produse normale (lapte, carne etc)… Un fel de amăgire dublă: a Dumnezeului (conceput ca existent, fără îndoială) şi a Sinelui: pe Dumnezeu îl mint că aş ţine Postul, pe mine mă înşel precum că n-aş face-o…

Un bun instrument filistin ar fi mineralul/petrochimicul, care a înlocuit vechea paradigmă antagonică animal – vegetal… Maionezele (de post sau normale), salamurile, lactatele sunt deja mai degrabă produse ale minţii omeneşti, distilate în laboratoare  sofisticate sau în rafinării, decât rezultate ale unor evoluţii naturale…

Regimul Mineral e neutru: pentru el vegetalul sau animalul sunt doar raporturi de proporţie a unor compuşi chimici (toate maionezele conţin „praf de ouă”, toată brânza vegetală are „lapte praf”), adică relaţii cantitative, nu calitative…


ankara escort ankara escort