blog implicat

Numele meu e o coincidență – 

Puteam să port orice nume de familie. 

De ce m-aș atașa prea mult de el? 

Oricum, majoritatea prietenilor mă cunosc după față

Iar majoritatea celor care nu mă plac – după vorbe. 

Numele meu de familie e o arhivă, 

Un lung lanț de ucideri de alte nume,

De zeci și sute de generații îngropate 

Sub multe straturi de tăcere și uitare. 

Unde sînt, în numele meu, 

Zecile și sutele de femei care au purtat 

Arborele genealogic al familiei în spate? 

Ucise au fost de zeci și zeci de ori în timpul vieții 

Și după moarte. 

La căsătorie, li se luau numele lor și li se da numele bărbaților lor, 

Fetelor lor, la căsătorie, li se lua numele și li se da numele bărbaților lor, 

La moarte, mureau și erau îngropate tot sub numele bărbaților lor. 

Numele meu e mut, e surd, e impenetrabil 

La vocile, chipurile, fețele și numele lor, 

Numele meu nu mai poartă nimic cu sine. 

Numele meu nu e o mărturie istorică – 

Numele meu e o crimă nepedepsită. 

În jurul meu dispar oamenii –
cetățeni, jurnaliști, activiști, experți, savanți –
care văd în două părți
(pe de o parte, pe de altă parte),
rămîn doar oameni care văd o parte –
partea șefului, partea liderului de opinie,
partea partidului, partea preotului,
partea oligarhilor…

La intrarea în fostul ghetou evreiesc
au amplasat un magazin de detergenți
”Zolușca”:
să-și spele orășenii hainele.
Memoria și-au spălat-o demult.

TWO roads diverged in a yellow wood,
And sorry I could not travel both
And be one traveler, long I stood
And looked down one as far as I could
To where it bent in the undergrowth;
Then took the other, as just as fair,
And having perhaps the better claim,
Because it was grassy and wanted wear;
Though as for that the passing there
Had worn them really about the same,
And both that morning equally lay
In leaves no step had trodden black.
Oh, I kept the first for another day!
Yet knowing how way leads on to way,
I doubted if I should ever come back.
I shall be telling this with a sigh
Somewhere ages and ages hence:
Two roads diverged in a wood, and I—
I took the one less traveled by,
And that has made all the difference.

La Gara Auto Chișinău SUD-VEST
WC-ul e cu plată, 3 lei,
Cît o călătorie în microbuz
Jumătate din prețul unei butelii de plastic cu apă.
Deși autogara e întreprindere de stat
WC-ul e privat
(a fost vreo licitație? ce argumentare are
faptul de a da unei firme căpușă
posibilitatea de a stoarce bani din nevoia firească a oamenilor de a merge la WC?)
noi am plătit azi vreo nouă lei.
(licența de la intrare a fost eliberată unei firme
Gaby & Travel, care conform registrului
se ocupă de transportul auto de călători).
Doamna care percepe taxa la wc
nu eliberează bonuri fiscale sau alte dovezi
că plata a fost făcută.
Doamna care percepe taxa la wc
citește dintr-o biblie în chirilică –
ceva din Epistolele către Romani.
Isus îi vorbește printr-o limbă care
conform savanților nu există științific.
(un fel de poezie social-activistă)

Revoluția a fost abandonată de popor – 

acesta a plecat acasă 

și privește liniștit protestele pe live-uri
de calculator.

Revoluția a fost părăsită de propriii lideri
- 

în locul poporului aceștia au preferat 

microfoanele și studiourile de televiziune. 
(poporul a servit drept fundal pentru decor și selfie-uri).

Revoluția a fost abandonată de cancelariile
străine - 

interesul poporului a fost considerat mai puțin
valoros 

decît stabilitatea în regiune.

Revoluția a fost în stradă și nu mai e.

În satul meu dintre dealuri

nu a mai fost ridicată o casă nouă

de vreo 10 ani.

Paragini au crescut din grădini și

lacăte permanente au apărut pe unele uși –

păzesc singurătățile să nu iasă pe uliță.

Copii fără viitor frământă glodul

spre școală, spre cireadă ori spre magazin,

adulți și bătrîni fără bani duc sape pe umăr

și saltă țărîna din câmpuri pentru a sădi

un bob-două de fasole cu nădejdea

că vara le va înmulți.

Patru lucruri au rămas stăpîne în sat:

Deznădejdea, Alcoolul, Dumnezeu și Moartea.

Deznădejdea – traiul la nesfîrșit al trecutului,

Alcoolul e pentru prezent,

Dumnezeu e speranța unui viitor

iar Moartea joacă de nevoie rolul realistului.