Odinioară, zice Alain Duhamel, editorialistul de la Le Point, politica era o ciocnire/luptă/confruntare de idei și forțe. Acum nu e decât un turneu de personaje și imagini. Această degenerare universală, devenită truism deja, se datorează în primul rând televiziunii, care personalizează, schematizează și supune totul imperativului emoției, apoi tipurilor de comunicare care sterilizează și standardizează mesajele, Internetului, vehicul bun pentru zvonurile și bârfele cele mai absurde, declinului ideologiilor și ascensiunii individualismului…

Competițiile de idei au devenit bătălii de interfețe, disputele ideologice – certuri cu privire la  culoarea lenjeriei unor politicieni, întregul sistem politic s-a personalizat, omul, adică imaginea publică, platforma, soft-ul, “sfințind locul” acolo unde trebuie, și mai ales, acolo unde nu prea e nevoie… Confruntările politice seamănă mai mult cu turniruri medievale, în care, candidații sunt obligați să probeze caii nărăvași ai virtuților. Adversarii nu mai sunt colegi de idei, ci dușmani personali.

Evoluție firească, dacă o percepem ca o împlinire a unei economii moderne a politicului: exploziile demografice, trecerea de la comunități locale (trib, etnie, familie) la comunități globale (națiune, sat global, individualism), complicarea în progresie geometrică a aparatului de stat și multiplicarea instituțiilor au transformat procesul politic în unul (inter)mediat.

Relația politician – cetățean este mijlocită de o serie de instituții intermediare, formale sau nonformale, legale sau ad-hoc (presă, societate civilă, cetățeni, organizații de stat sau particulare, strcturi transnaționale sau transpolitice).

Șeful statului (președintele, regele sau primul ministru), atributul suprem al sacralității puterii politice, pentru majoritatea cetățenilor este mai degrabă un spot publicitar televizat, cu o existență faptică îndoielnică, decât un om “viu” în sensul obișnuit al cuvântului.

Un fapt interesant: medierea produce un mediu favorabil pentru crearea artificială a carismei. Max Weber trebuie corectat aici: rutinizarea carismei poate fi evitată prin utilizarea eficientă a unor angrenaje mediatice, care tind să preia controlul asupra cogniției și realității sociale a individului… Vezi cazul Sarkozy: a umplut, până la refuz, întregul peisaj mediatic, fiind în capul tuturor paginilor: politică, economie, bârfe…

Noul lider carismatic  e un produs tehnologic, cu rețetă psihologică și sociologică, cu valențe clare lingvistice: un fel de Nivea sau Dove politic… Un Napoleon era obligat să-și probeze carisma (barakah) în fiecare bătălie, un funcționar de la primăria Chișinău nu are decât să se adreseze la una din televiziuni pentru a i se certifica “divinația”…

sursa imagine