blog cultural

scriitori pe piata de carne

  De obicei, fac cumpărăturile de carne şi mezeluri în magazinele specializate sau, în cazuri extreme, din Piaţă... Prefer carnea de vită, e cea mai bună şi mai folositoare (e sfatul unui prieten ecologist!), dar uneori iau şi produse de porc, miel, iepure... De Om niciodată. Cu atât mai mult de scriitor...

De câteva săptămâni, Alianţa Franceză de la Chişinău propune, cu obstinaţie, o expoziţie „cărnoasă" de busturi, capuri, braţe, falange şi unghii de scriitori, unele inelate, altele împodobite cu bijuterii scumpe, unele cu ţigară, altele la volan... E vorba de o expoziţie fotografică, semnată Annie Assouline. „Mains d`ecrivains". La metru pătrat de hârtie fotografică. 

Scriitori celebri, printre ei un proaspăt Nobelist (pentru amatorii de moaşte şi snobism literar, mergeţi la etajul 3 al Centrului Cultural „Ginta Latină", „icoanele" sunt încă acolo), filosofi (Derrida la volanul propriului automobil, Baudrillard surâzând), pe scurt toată crema literară franceză, ciopârţită frumos spre deliciul rinocerilor. Lipseşte doar pătrunjelul, mărarul şi ţelina care se pun pe post de garnitură...

N-aş avea nimic, în principiu, de obiectat acestei forme de fetişism. Fără o doză de atribuire (fie şi forţată) a unei calităţi specifice de valoare unui lucru (chiar dacă lucrul în cauză nu posedă acea calitate) piaţa de carte, ca şi oricare altă piaţă, nu funcţionează. Bătrânul Marx ( a se vedea Capitalul. Vol.1, capitolul 1, secţiunea 4) incrimina acestui tip de atitudine faptul că denaturează adevărata relaţie dintre lucruri, mărfuri şi produse ale creierului uman. Nu faptul că sunt expuse mâini de scriitori contează, ci întâmplarea că această exhibare a membrelor superioare ale unui grup social determinant de indivizi se vrea a fi o substituire a unicelor produse scriitoriceşti - cărţile. Vânduţi cu bucata (de mână, picior, păr, cap, ochi) scriitorii sunt de-livraţi (de-cartizaţi, re-corpizaţi) şi ajung să fie bucăţi apetisante de carne, de tipul blondelor sexy ce însoţesc jurnalele de consum... Mă rog, boierilor, vedeţi şi Dumneaoastră:  

 

 

 

cireaşa: 

beethoven, mod de utilizare

foto walk chisinau

 

orasul in sarbatoare...

 

Pedagogia curativa (?) se putea face si pe strada Heroinei sau Bulevardul Cânepa...

nume de cod...intr-o limba...

posibilă lectură: Centrala Atomo-Electrică CURCUBEUL...

alte lecturi: Centrala Atomo-Electrică CIUPERCUŢA (sugestiv...observaţia aparţine lui Klaus)

anti(l)oh cantemir

 

Literatura are totusi o sansa la Chisinau... inscriptie pe o banca la Dendrariu...printre I+M=Love si papusha+max etc si-a gasit locul si un poet rus cu origini locale - Antioh Cantemir.

p.s. probabilitatea ca autorul necunoscut sa fi inscris numele altui Antioh Cantemir, fratele lui Dimitrie, ne-poet este mica, pe acest al doilea Antioh nu-l stiu nici macar profesorii de istorie.  

 

consulatele romanesti la Chisinau intre ideologie si practica

Problema deschiderii unui(unor) consulat(consulate) româneşti la Chişinău este unul dintre marile rahaturi ale spaţiului public moldo-român. Nişte anume tipi de pe ambele maluri ale Prutului au grijă ca duhoarea produsului să nu se stingă şi agită din când peste el bucăţi de batiste, steaguri, foi de partid etc. Când lipseşte vântul, mai suflă şi ei – nu cumva să uite naţiunea mirosul cu pricina...

Partea Noastră zice că nu există o nevoie reală pentru deschiderea a două noi consulate (asta în timp ce moldovenii se bat ca în gura morţii la porţile strâmte ale consulatului). Partea Lor spune că nu poate face nimic din cauza interdicţiei autorităţilor moldovene (şi chiar n-a făcut nimic să stopeze corupţia şi mituirile grosolane ce se practicau la Consulatul Român din Chişinău, în pofida unor semnale constante venite din presa din ambele ţări). În fine, problema moldovenească este una marginală la Bucureşti, frontul de Est a fost „închis” ermetic cu „capac european” şi e bine aşa.

Una peste alta, cetăţenii moldoveni sunt totuşi incomodaţi de capacităţile reduse de lucru ale consulatului. Despre bani cică nu se vorbeşte la consulat, sper că pagina aia ruşinoasă a fost ruptă pentru vecie. Cozile au rămas încă, înghesuiala şi îmbulzeala fiind un lucru obişnuit, ca şi „nopţile albe” de aşteptare...

Altfel, la dorinţa autorităţilor române, problema poate fi soluţionată în două răsuflări. Primul pas este deschiderea, întemeierea, înfiinţarea, stabilirea unor consulate Mobile (ideea o aveam demult în cap, mi-a reamintit-o Ion M.) care ar activa, la un interval anumit de timp, o dată pe săptămână să zicem, măcar în fostele centre de judeţ sau în oraşele mai mari: Ungheni, Cahul, Comrat, Criuleni (pentru partea stângă), Orhei, Bălţi, Edineţ, Hânceşti sau Cimişlia, Ştefan Vodă. E o idee mai puţin costisitoare decât construirea unor noi sedii, mai eficientă, mai localizată şi mai personalizată pentru doleanţele (şi posibilităţile) fiecărui cetăţean moldovean în parte. În oricare din aceste oraşe diplomaţii români pot închiria oficiu, o sală de clasă sau măcar o casă de nunţi care ar găzdui consulatul mobil. Ori pot utiliza căruţe, faietoane, carete, automobile, furgoane, TIR-uri, autobuze, trenuri blindate, tancuri, biciclete cu care să „hoinărească” prin ţară adunând doleanţe, cereri, plângeri de la cetăţenii români sau de la cei care se simt români aici.

Al doilea pas ar fi lichidarea acestui rahat urât mirositor numit problema consulatelor române, unic monument al incompetenţei şi incapacităţii, care va însemna şi dispariţia de pe scena publică a unor anume oameni ce-şi lustruiesc imaginea datorită prostiei guvernului român.

Atât despre consulate. Punctum. Am închis problema. Berea o aştept de la Băsescu.

P.S. de la I.M. "Consulatele mobile sunt bune pentru diaspora cu orice cetatenie, adica nu doar in cazul consulatelor romanesti. RM ar putea pune la punct consulate mobile in Spania, Italia, Rusia, astfel ca cetatenii RM sa poate beneficia mai ieftin de serviciile consulare. "

intunerici

 

Primul lucru cu care trebuie să te obişnuieşti după ce părăseşti oraşul: Întunericul. La doar 50 km de Chişinău, într-un sat mare din centrul Moldovei mă simt ca într-o junglă deasă, în care unicul lucru sigur este corpul tău... un negru de pâclă, neobişnuit de dur şi străin, s-a aşezat între mine şi lucruri. Tot ce era familiar a devenit străin: verdele atât de suav al pomilor, frunzişul încă „în picioare" al nucilor devine gri, apoi negru. Deasupra satului stă o pătură opacă de negreaţă: casele au intrat parcă în pământ, oamenii şi ei. O linişte pe care o sparg doar arareori câinii sau cocoşii.

Trebuie să merg la magazin: cunosc drumul, de mii de ori am mers într-acolo... Mă las condus doar de memorie, ca şi cum nu ar exista prezentul... Merg prin drumul trecut, cel pe care-l ţin în minte... Ghicesc cu greu gropile care s-au format de la ultima venire, drumul lunecă undeva într-o parte, şoferii şi-au croit o cărare pe alături, unde sunt mai puţini bolovani şi pietre... undeva, în zare, se vede lumina de neon a magazinului... merg spre ea într-un ocean de întuneric. Umbre trec pe alături, una mai zice un „Bună seara!".

Am impresia că merg prin cimitir: case reci, garduri mute, ferestre apuse. Satul doarme, devreme a adormit, mult prea devreme.

Am intrat într-un alt timp, păşesc cu grijă, să nu fac zgomot. e o altă planetă: acelaşi spaţiu, dar alt timp.

Eu, oraşul, vin dintr-un prezent deficitar, în care azi este veşnic puţin, întotdeauna prea puţin.

El, satul, trăieşte într-un prezent inflaţionist, prea mult timp, prea mult azi pe care nu-l poate umple cu nimic şi-l toceşte tocindu-se la rându-i...

Sărăcia şi ineficienţa agriculturii au produs o ruptură de negândit: au distrus măsura tradiţională a timpului - calendarul agricol. Ţăranul dezagriculturizat este înstrăinat nu doar de pământ, ci şi de timpul agricol care îi măsura viaţa. Sătenii care primesc subvenţii din afară, rupţi de pământul ce nu-i mai hrăneşte, au un alt ritm temporal, de la transfer la transfer, şi îşi umplu prezentul cu bere, vin, alcool şi femei... Mai ales femei ale altora.

Ritmul Western-Union poza. Klaus.

multumim partidului pentru limba…

Tre să se fi chinuit mult „lingviştii" comunişti de odinioară pentru a inventa o limbă nouă, diferită atât de cea vorbită dincolo de Prut, cât şi de limba vorbită de băştinaşi... un esperanto în variantă sovietică...
Nu se vorbea aşa în 1940... Nu s-a vorbit aşa niciodată... Bunicul meu, născut, în 1924, a vorbit altfel. La fel şi tatăl lui. Şi bunelul său, şi restul strămoşilor...
A se citi ca mostră de "identitate" inventată prin ordin de partid, care a durat exact atât cât a ţinut Partidul...
Credit fotografic: Vasile Gârneţ.
Traducere:
Verso: Proletari din toate ţările, uniţi-vă!
Comisariatu Norodnic al Tredilor Dinnuntru a Uniunii RSS.
Dispărţitura Actelor Stării Ţivile.
Adeverinţă despre naştere.
Revers:
Şet. (abreviere de la şetăţean) ...
s-a născut...cu litere şi cu ţifre...
despre şe în cartea înscrierilor actelor stării ţivile...
îi petrecută înscrierea corespunzătoare...
locul naşterii COPTIILULUI (primul i se citeşte i scurt, ca în cuvântul mei, nai, plai)
respublica, craiu, oblastea...

muste la Bibilioteca Nationala

câteva zile în urmă catalogul electronic al Bibliotecii Naţionale a Moldovei era un instrument util...azi văd că taie frunză la câini (cum ar veni, a picat)...  pentru "idioţii" care totuşi mai încearcă să lucreze cu el, web-masterii BNRM au făcut un cadou: o muscă electronică care se învârte în colţul de stânga sus al paginii, acolo unde, de obicei, trebuie să apară rezultatele căutării...

amicul Heraclit

Abisal.  Din jurnalul unui preot care se îngrijea, în secolul XIX, de alinarea condamnaţilor la moarte: „N. a comis o crimă într-un oraş rus provincial. A furat, apoi a ucis pentru a nu lăsa urme. Judecata l-a condamnat la moarte. Sentinţa urma să fie executată la un an după pronunţare. În aşteptarea morţii, N. s-a rugat foarte mult, a citit rugăciuni, a mers regulat la slujbă şi a suferit enorm pentru gestul său necugetat. A plâns, şi-a cerut iertare de la sufletul răposatului, a făcut mult bine, astfel că în dimineaţa execuţiei N. era un alt om. Unul mai bun. Aşa se întâmplă întotdeauna: condamnăm un om rău, dar ucidem un om bun, uneori un sfânt."

Ridicol. Disidentul rus Vladimir Bukovski povestea, în una din cărţile sale o anecdotă antică, cu „iz" filosofic: „X i-ar fi împrumutat lui Y, aflat la mare ananghie, o oarecare sumă de bani. După o vreme, X însuşi avea nevoie de bani aşa că i-a cerut lui Y datoria. Y, fiind adept al şcolii lui Heraclit, i-ar fi răspuns lui X că nu-i datorează nici o leţcaie, pentru că, Y care a luat banii nu este totuna cu Y cel de acum, că de fapt sunt doi oameni diferiţi etc... Înfuriat, X i-a tras lui Y o bătaie soră cu moartea. Y l-a dat pe mâna judecăţii. Aceasta (cu o bună doză de umor) l-a achitat pe X din motivul că între X cel care a violentat şi X cel aflat în faţa judecăţii există iar o mare diferenţă (conform ideilor lui Heraclit)  - în fapt doi oameni diferiţi. În plus, judecata l-a obligat pe X (oricare dintre ei) să întoarcă datoria lui Y (oricare dintre ei)...

amazing moldova

nu mă aşteptam ca un Centru Ştiinţifico-Practic de Medicină de Urgenţă să poarte numele "Ţesutul Adipos", "Aparatul Golgi", "Plasmalema", "sciziparitate" sau "tilacoide" . şi totuşi onomastica, în această zonă, ar trebui să aibă cel puţin un iz medical... să zicem o zeitate, un nene care a făcut ceva pentru medicina moldovenească (sunt mulţi din ăştia)...

totuşi GARAJUL...cum ar veni, centrul pentru cercetări în fizica cuantică "romaniţa",  asociaţia de prognozare şi cercetări strategice în geopolitică "Tîndală", Fundaţia pentru ajutorarea copiilor bolnavi de PKU (Fenilcetonurie) "Ursul păcălit de vulpe"...

mi se pare că dincolo de adecvarea gramaticală, imepcabilă în acest caz, ajustarea trebuie să se facă şi pe context...un fel de justă-punere în loc de juxta-punere (ms Oleg)...

strada armeneasca. versuri

miros de tămâie cruci morminte pietre gravuri
marmură spălăcită soarele se strecoară furiş printre
arborii care păzesc morţii câini vagabonzi
se întind lihniţi pe mormane de ţărână
o tanti plânge peste un obelisc
un nene o întreabă dacă nu vrea cumva să înnoiască vopseaua
uzată ea îl priveşte e atâta linişte în jur
căldura grea se lasă pe umeri aer sufocant
tâmâie benzină după gard oraşul se zbate
troleibuze automobile biciclete  cărucioare pentru invalizi  motociclete
pe jos oamenii merg undeva poate spre cimitir cine ştie
drumul poate duce oriunde în oraş
spunea un prieten arhitect
claxoane semafoare picioare
trop-trop hop-hop pif-paf
la poarta cimitirului o alimentară
un nene cerşeşte altul îl pândeşte
banul jertfit nu este iscălit la contabilitate
darul trebuie împărţit
fum în drum rotocoale parfum
pâine brutărie librărie piaţă
transpiraţie vând cumpăr apă curge de undeva spre altundeva
muzică dansuri cumpăraţi pateuri jeleuri
urină vin ariel omo inteligent reparaţie aur şi argint
telefoane butoane
să sunăm morţii să le spunem că mai e ceva de vorbit
şi au rămas cuvinte nespuse alo
orange cât costă un minut de discuţie cu lumea ailaltă
e gratis, la fel ca şi convorbirea cu sine.