Jan 19 2019

Selfie cu popi și morți

Vitalie Sprînceană

A venit vremea pozelor pe facebook cu popi ce spovedesc oameni aflati pe moarte.
Care-i sensul acestei imagini? Femeia asta tre sa moara fericita pentru ca o sa apara in selfieul lui Valuta? 
Ce urmeaza? Selfiuri de linga groapa ori de pe marginea sicriului si cu mesaje de genul: mortului i-o mers, apare pe facebook. 
Sincer, Dumnezeu, daca exista, nu are gust: cum sa ai asemenea slujitori?


Mar 16 2012

rezistente religioase in Moldova Sovietica

Vitalie Sprînceană

Un fenomen interesant al vieții religioase în RSSM până prin anii 60, unul care nu a încăput încă în studiile ce se ocupă cu vremea aia, sunt preoții ambulanți, inși lipsiți de către Biserica Oficială de dreptul de a efectua servicii religioase, ori fără certificatul de înregistrare la Comitetul pentru Relațiile cu Biserica al RSSM.

Un fel de ilegaliști religioși ce umblau din loc în loc și botezau copii, cununau cupluri, sfințeau locuri sau instaurau răstigniri lă răscruci.

Documentele vremii (unele din ele adunate cele patru volume ”Ortodoxia în Moldova: Statul, Biserica, credincioșii”, apărute la Rosspen, Moskova, și elaborate de Valeriu Pasat) păstrează și niște nume: Rubică Gheorghe, Doroftei Ursul, Filaret Lundiac (a activat în regiunea Bălți și apare de foarte multe ori în rapoarte – era insistent).

Raportul informativ din 11 februarie 1957 (vol. II, pp. 407-423) al lui P. Romenskii, reprezentantul pentru relațiile cu Biserica Ortodoxă Rusă din RSSM numără 28 de asemenea ”aferiști” (în limbajul autorităților). Dar autorul presupune că ar fi mai mulți.

Preoții ambulanți se mai fac responsabili și de ”ațâțarea” credincioșilor la acțiuni ce sfidează sau subminează politica antireligioasă a statului – mobilizează cetățenii să strângă semnături pentru deschiderea unor biserici în localitățile lor, asigură respectarea calendarului bisericesc ori se îngrijesc de patrimoniul bisericesc amenințat de demolare, închidere sau re-utilizare.

Alte documente relatează practici populare de rezistență contra secularizării de sus: ba muncitorii dintr-un sat adună bani pentru reconstrucția Bisericii din localitate, ba kolhoznicii din alt sat nu ies pe câmp două zile la rând pentru că respectă ”hramul”, ba preotul din sat nu vrea să dea cheile lăcașului, ba un altul rostește predici antisovietice la o înmormântare.

O concluzie oarecum bizară și paradoxală ce se desprinde la un anume tip de lectură a documentului ar fi că ortodoxia a supraviețuit în Moldova Sovietică mai degrabă în pofida instituției Bisericii  decât datorită ei.

Continuitatea vieții religioase în Moldova sovietică s-a datorat într-o foarte mare măsură persistenței unor forme de religiozitate populară ce au compensat colaboraționismul  instituției religioase oficiale.

Vladimir Beșleagă a recuperat deja o asemenea istorie ”de jos” în ” Cruci răsturnate de regim. Mănăstirea Răciula. 1959”.

Ar trebui să urmeze și altele.

Care ar evita greșeala metodologică de a se concentra exclusiv pe instituții: Stat vs Biserică, KGB vs Mitropolia, și ar explora domeniul relațiilor informale, cel al rezistențelor spontane, al continuității în subterană a practicilor și tradițiilor religioase precum și cel al mobilizărilor populare.

Volumele I și II se găsesc cu acces liber pe scribd.com (fără opțiunea Donwload): aici și aici.


Feb 24 2012

religioase

Vitalie Sprînceană

Preoții ortodocși care oficiază servicii religioase în armată vor grade militare. Bănuiesc că de ofițer. Că nu le ajunge gradul de ostaș al Domnului. Epoleții de locotenent al Armatei Moldovei sunt mai lucioși. Și pachetul social e mai atractiv.

Sper că cei care slujesc la Bisericile de pe lângă universități nu vor grade științifice. Ori cei care împart cuvântul Domnului în pușcării nu vor pofti și ei termene de detenție. Sau bastoane de gardieni.

# # #

Mitropolia Moldovei are probleme. Grave. Cu sinceritatea. Mai exact cu lipsa ei. După ce, prin gura oficială a unor slujitori ai ei se arată înfricoșată că Moldova ar putea să se umple cu musulmani (și de aia se opune cu toată vlaga), prin altă gură oficială se îngrijorează că creștinii din Turcia se confruntă cu discriminarea și că noua Constituție turcă, adică musulmană, ar lăsa prea puțin loc minorităților religioase non-musulmane.

Cuvintele ce sună pe tărâm moldav precum un blestem liberast – discriminare, lipsă de toleranță, minoritate religioasă, compromis, drepturi, cetățeni și drepturi ce decurg din plata impozitelor, egalitate în drepturi – în  comunicatul Mitropoliei cu privire la creștinii turci oropsiți par o muzică dulce.

Semn că Biserica Ortodoxă știe să se poarte și să vorbească omenește, dar nu vrea. Știe conceptul ”drepturi ale minorităților” dar se face a-l uita.

# # #

Tot în delta ipocriziei. Altă baltă. Una a confesiunilor minoritare. Se știe că Consiliul Municipal Bălți a adoptat o decizie prin care interzice propagandă homosexuală pe teritoriul municipiului. Și a mai și declarat municipiul Bălți drept zonă strategică ortodoxă. Mitropolitul s-a arătat bucuros că Bălțiul devine o zonă ”curată”. Cei care au văzut urme de rasism și eugenie în grija pentru curățenia ”corpului social” au minte teafără. O hotărâre care încalcă în mod flagrant normele constituționale cu privire la egalitatea cetățenilor în drepturi, indiferent de sex, origini, limbă, religie.

Reprezentanți ai comunității non-ortodoxe nu încap în piele de bucurie că ortodocșii se iau de cei cu altă orientare sexuală. Un baptist harnic nevoie mare se bucură de decizia autorităților locale de la Bălți  (ce mai, o iau în cap homosexualii, iar dușmanii dușmanilor mei îmi sunt prieteni, până una-alta). Tot el, caută rapid nod în papura Constituției să găsească motive suplimentare de hărțuire a celor loviți.

Ceea ce nu văd (adică ei puțin întrezăresc, dar își zic că-s stăpâni la ei acasă) minoritățile religioase non-ortodoxe e că BOM tocmai testează un mecanism – cel al unei presupuse autonomii locale (vreo 10 localități au proiecte din astea pe rol) ce forțează nota constituțională și care, dacă va funcționa (adică dacă neghioaba Curte Constituțională își va închide ochii), va fi aplicat și în cazul cultelor non-ortodoxe.

Cum ziceam: evangheliștii moldoveni participă activ la făurirea lanțurilor cu care le sunt legate gurile și drepturile.

post publicat pe Vox Publika.


Jul 12 2011

Stalin, Biserica, zidurile

Vitalie Sprînceană

Ce zic cărțile despre biserica ortodoxă pe durata Războiului al Doilea Mondial. Locație- Transnistria anilor 1941-1943 :

În felul acesta am stat toată iarna în Iosipovca. Am predicat în biserică și am predat religia pânî când s-au terminat cursurile școlare. Am asistat la examenele anuale, iar cnd copiilor li s-a dat vacanță de vară mi-am luat desagii și am plecat mai departe.

Auzisem că există undeva, pe malul Bugului, încă o mănăstire de călugări. Motivul principal era să binevestesc prin alte sate, iar motivul secundar era că nu mă împăcam cu nedreptățile pe care le săvârșea starețul față de bieții oameni care erau destul de săraci și necăjiți. Îi trimitea pe călugări să fure porumbul colhozului, să fure fân și paie de pe câmp, iar când paznicii venea plângând de frica pedepsei ce-i aștepta, atunci starețul dădea ordin să-i închidă în beciul mănăstirii. Bieții paznici, care nu îndrăzneau să-i divulge pe călugări, au fost aspru pedepsiți pentru pagubele avute. De multe ori, starețul în persoană intra în curțile oamenilor cu hârlețul în mână și scotea sfecla îngropată în curte pentru hrana familiei, ca s-o folosească spre hrana cailor luați tot din colhozul oamenilor. Când intra, autoritar și negru, în casele sătenilor, copiii se ascundeau sub pat de frică. El însă râdea și se lăuda cu isprăvile ce le făcea. Și fiindcă lăcomia n-are margini, mai cerea de la prefect să restituie mănăstirii cele cinci sute de desetine de pământ pe care le-a avut pe vremea țaristă.

Fiind prieten cu directorul școlii, l-am întrebat într-o zi: ce zic oamenii din sat despre preoții și călugării noștri. Directorul, care știa că nu-l pârăsc, mi-a răspuns deschis:

– Oamenii spun că nici de la comuniști n-au auzit atâtea despre călugări, câte văd ei acum cu ochii lor. Stalin, continua directorul – distrugea zidurile din afară ale bisericii, dar biserica dinăuntru se întărea; acum însă preoții și călugării distrug biserica cea lăuntrică, pe care n-au izbutit s-o distrugă nici comuniștii.

(din Paulin Lecca, De la moarte la viață, Paideia: 1997, pp.135-136.