blog implicat

carti filme muzica idei polemici

To be a miss (2016)

Ieri la Moldox am văzut To be a Miss (2016), un film despre industria concursurilor de frumusețe din Venezuela. Pornind de la faptul că Venezuela ar fi dat cele mai multe Miss Universe, autorii documentarului urmăresc traiectoria a cîtorva fete care au pornit pe drumul de a deveni Miss Oraș-Sat-Regiune-Țară-Univers (sper că cineva în spațiul cosmic se rîde de ambiția noastră de a face topuri pentru întreg universul).

Filmul trasează bine contextul social care alimentează această industrie: moda concursurilor de frumusețe, ațîțată de mass-media, industria cosmetică și cea a chirurgiei plastice (una dintre femeile intervievate zice că 70 % din femeile din Venezuela ar face chirurgie plastică iar aproximativ 20 % din venitul unei familii ar merge pe produse cosmetice), faima și ”recunoașterea” socială de care se bucură cîștigătoarele concursurilor, rețelele de ”profesioniști” (de la missologiști, adică experți în corpuri de femei, la agenți de vînzări, paznici, doctori, transportatori și un fel de semi-proxeneți care ”ajută” femeile să-și găsească sponsori (participarea la concursuri e cu taxă de cîteva mii de dolari), modul în care concursurile de frumusețe ajung să fie considerate drept parte a ”identității venezuelene”.

La fel, filmul extrage și istoriile personale ale femeilor care participă la aceste consursuri: scenariile aspiraționale (în care participarea la concurs e un fel de ”vis” împlinit), dorința de a obține recunoaștere și faimă, dorința de a evada din sărăcie (prin intermediul unui concurs de acest gen care oferă ulterior sponsorizări și bani pentru apariții în publicitate).

Foarte informativ (și dramatic) este și focusul pe modul în care femeile își modelează în mod natural (exerciții la sală, regim alimentar) și artificial (chirurghie plastică, intervenții chirurgicale de adaos sau tăiere) corpurile pentru a corespunde ”standardului de frumusețe” (despre care, una din participante are spre sfîrșit o meditație revelatorie: Miss-urile acestea nu reprezintă femeile venezuelene, în nici un fel tipul de femeie care cîștigă aceste concursuri nu corespunde cu modul cum arată femeile de aici. El este un tip de ”frumusețe” artificial, o creație artificială făcută pentru aceste concursuri.)

Filmul e, în mod evident nu doar despre Venezuela.

E despre:
– dominația patriarhală care creează nișe economice, sociale și culturale specializate pentru femei în care acestea pot obține ceva recunoaștere și o anumită putere. Nișa concursurilor de frumusețe e una din ele. E comodă și contribuie mult deopotrivă la naturalizarea dominației, la reproducerea inegalităților dintre sexe (bărbații au banii, femeile sînt puse în situația de a-și vinde corpurile mutilate) și la pacificarea femeilor (stimulate să se ocupe de concursuri de frumusețe, nu de procese de eliminare a discriminării, construcție a unor mecanisme ce ar promova egalitatea între sexe sau politici publice ce ar viza eliminarea inegalităților). Am citit filmul și în altă cheie, conform celuilalt sens al cuvîntului ”miss” – absență. Adică, cum să fii ca femeie o absență în societate? Păi, prin a fi miss frumusețe.
– modul în care diverse industrii globale (cosmetică, entertainment) construiesc circuite globale ale unor bunuri – în acest caz ”frumusețea”,  despre care prietenul Ian Feldman zicea, în cadrul discuției că este un bun inexistent fără o altă logică sau finalitate decît profitul. Adică, prin variile tipaje de femei frumoase construite în reviste, laboratoare și concursuri de miss (simple discursuri), aceste industrii reușesc să extragă profituri cît se poate de reale.
– felul în care aceste industrii globale se pliază pe contexte culturale și politice locale (de exemplul modul în care ”concursurile de frumusețe devin parte a identității naționale”, prilej de mîndrie etc) și le introduc pe acestea în circuitele economice și culturale globale.
– modul în care asemenea practici sînt percepute, de către populațiile angajate în producerea și reproducerea lor, ca fiind aspirații profesionale, cariere și vise de împlinit. Adică cum ajungem ca femeile din societățile noastre să ”viseze” să ajungă miss, adică să-și dorească să fie obiectificate.
– de aici și modul în care trebuie să construim critica culturală și politică a acestor practici – prin a identifica atît circuitele economice ale industriilor globale de entertainment, dar și hegemoniile unor modele culturale (standardele de frumusețe vestice care ajung să fie norma și etalonul cu care se compară femeile din alte părți ale lumii dar și modelul în raport cu care acestea își transformă corpul propriu), articulațiile locale, deopotrivă politice și culturale ale acestor dominații globale (prin integrarea lor în identitatea națională sau în scenariile aspiraționale). De asemenea este nevoie să discutăm și despre infrastructura culturală, economică și politică necesară pentru a asigura egalitatea între sexe.

Într-un cuvînt, un film bun care dă mult de gîndit.

 

 

Posted in cinema | Tagged , | Leave a comment

opoziții tăcute.

Mă uit că opoziția moldovenească zisă anti-oligarhică n-a scris nici o critică, un comentariu sau o luare de poziție pe tema modificărilor în Codul Muncii (care fragilizează drepturile angajaților într-un hal fără de hal). Azi acest proiect de lege a fost re-votat de parlament.
Și înțeleg de ce aceasta, opoziția, e singură pe stradă (vorbind pe teme cosmice de genul schimbării codului electoral, Unirea) iar cealaltă parte a poporului preferă să o ignore.

Pe de altă parte sînt mirat cît de motivați și insistenți sînd deputații să ia drepturile angajaților moldoveni…

 

Gara de Sud…cu Romani

La Gara Auto Chișinău SUD-VEST
WC-ul e cu plată, 3 lei,
Cît o călătorie în microbuz
Jumătate din prețul unei butelii de plastic cu apă.
Deși autogara e întreprindere de stat
WC-ul e privat
(a fost vreo licitație? ce argumentare are
faptul de a da unei firme căpușă
posibilitatea de a stoarce bani din nevoia firească a oamenilor de a merge la WC?)
noi am plătit azi vreo nouă lei.
(licența de la intrare a fost eliberată unei firme
Gaby & Travel, care conform registrului
se ocupă de transportul auto de călători).
Doamna care percepe taxa la wc
nu eliberează bonuri fiscale sau alte dovezi
că plata a fost făcută.
Doamna care percepe taxa la wc
citește dintr-o biblie în chirilică –
ceva din Epistolele către Romani.
Isus îi vorbește printr-o limbă care
conform savanților nu există științific.
(un fel de poezie social-activistă)

Posted in poezie | Tagged | Leave a comment

Tovarășii dispăruți

Ceea ce e șters e mai mult decît un cuvînt, e o epocă…Tovarășii au plecat, am rămas doar călători.

Inscripție la Gara Socolo, Iași.

Posted in imagini | Tagged | Leave a comment

Lumi paralele ale protestelor

Vineri seara la protestul împotriva votului ”uninominal-mixt”. Stau undeva la periferia protestelor cu D., o prietenă care face munca de teren la Purcari, în cadrul unei teze de doctorat despre industria vinicolă din Moldova. D. îmi povestește despre un eveniment monden cu vinificatori și îmi vorbește despre unul din ei originar din Telenești (că e fain, deschis, accesibil etc). Trece pe alături, în drum spre un interviu cu o jurnalistă care îl așteaptă la umbra unui copac, Andrei Năstase, unul dintre liderii protestului și se oprește alături de noi.
– Ați spus Telenești?
– Da, răspunde D. – Cel mai bun raion, acolo, în satul Mîndrești s-a născut [compozitorul] Mustea, Năstase [adică el însuși].
D. tace, eu tac, Andrei Năstase ne strînge mîinile și ne lasă cu urarea de a ne documenta despre Telenești…
După ceva vreme, îl văd pe V.V., cunoscut activist urban.
El îmi zice despre un protest împotriva unei construcții ilegale pe str. N. Milescu-Spătaru la Ciocana, care avusese loc în acea zi și în cadrul căruia cîțiva consilieri și deputați socialiști au încercat fără succes să oprească instalarea unui gard.
Trece iar Andrei Năstase pe alături. Se apropie de V., și îl ia peste picior:
– Protestezi, V.?
– Da. Ați fi putut veni azi la Milescu-Spătaru să oprim construcția ilegală. Era un bun prilej de PR pentru dvs. Așa, iar socialiștii își vor face reclamă?
– Ce, spital?
– Nu, Milescu-Spătaru.
– Nu știu nimic, vorbește cu I. G., de la partid. Poate vă ajută ea.
…Și se duce…
Noi rămînem să discutăm cu V.V. și mă prind în acel moment că schimbul de replici e indicatorul unei stări de lucruri: protestul moldovenesc împotriva regimului curge în cîteva (cel puțin două) rîuri paralele, care nu se prea întîlnesc, nu prea discută, și cu atît mai mult nu colaborează.
Pe de o parte există un grup vocal, foarte vizibil, care protestează împotriva unor lucruri ”mari”: capturarea statului, regimul oligarhic, corupția. E un grup cu televiziuni, reprezentare politică (inclusiv la parlament)…Pe de altă parte, alte grupuri, mai mici, luptă la firul ierbii, împotriva unor lucruri ”mici” – construcții ilegale, defrișări de arbori și spații verzi, scheme de corupție și abuz la nivel de bloc sau zonă de rezidență. Grupurile și luptele astea sînt invizibile – oamenii care sînt implicați în ele nu au televiziuni, nici reprezentare politică, abi de reușesc să se facă auziți cînd vorbesc despre garduri, parcuri și blocuri în vacarmul media despre temele ”importante” – identitate, geopolitică etc.
Îs două lumi paralele ale protestului care luptă fiecare de una singură cu regimul. Ar fi mult mai ușor pentru lupte (și mult mai dificil pentru regim) dacă aceste lupte ar constitui o forță comună. Ele nu-s. Din sute de motive.
Și e un lucru de gîndit.

Posted in polemici, protest | Tagged | 1 Comment

Carul Mare: înainte de ieri, azi și după mîine

Asterismul Carul Mare așa cum arăta 100 000 ani în urmă, cum arată acum și cum va arăta peste 100 000 ani.

Sursa: Marcus Du Sautoy, The great unknown: seven journeys to the frontiers of science. (Viking, 2017).

Posted in idei, imagini | Tagged , | Leave a comment

Factory Girl (2006)

Un film destul de decent despre o femeie, Edie Sedgwick, care e prinsă între doi bărbați faimoși: Andy Warhol (care o transformă într-un fel de superstar pop) și Bob Dylan (care dispune de ea, într-un mod similar – ca un instrument prin care își afirmă eog-ul artistic) și care ajunge să fie abandonată de ambii…
Mie mi-a amintit pe alocuri de mitul Pygmalion.

Posted in cinema | Tagged , | Leave a comment