Oct 1 2017

Despre maratonul din țarc

Vitalie Sprînceană

Nu am o problemă că bulevardul Ștefan cel Mare e uneori blocat din cauza la tot felul de evenimente – politice, comerciale. Nu am o problemă să ies cu 10-15 min mai devreme din casă atunci cînd am nevoie să ajung în centru în zilele cînd bulevardul e ocupat.

Pentru că și eu, de cîteva ori pe an (la Marșul Feminist, la Marșul Diversității, la alte evenimente) îmi folosesc dreptul de a bloca bulevardul (sau alte străzi) pentru a exprima diverse poziții civice și politice. Nu ocupăm tot bulevardul dar tot acoperim 1-2 benzi și cauzăm destule incomodități orășenilor. Cu un scop nobil, dar oricum tot ocupăm spații publice.

Deci, îs perfect ok că în scest sfîrșit de săptămînă bulevardul a fost blocat pentru a face loc maratonului din Chișinău (care e o inițiativă comercială, desigur, un eveniment corporativ prin intermediul căruia alde Kaufland își spală imaginea). Fie.

Ceea ce mă deranjează e limitarea evenimentului la un aspect pur mediatic – e un eveniment mediatic glamuros vizitat de multă lume bună care vrea poze cu ”modul sănătos de viață”. Și cam atît.

Și ar putea fi mult mai mult decît un prilej de like-uri pe facebook. O platformă de discuție, de exemplu. Sau chiar o platformă de acțiune. Pentru că, scoasă din contextul mediatic, alergarea de azi e un exercițiu glamuros făcut într-un țarc din centrul orașului. Pentru că participanții știu că, în afara acestei zile cînd li s-a pus la dispoziție întreg bulevardul, în celelalte 365 zile ale anului ei nu au elementar unde alerga prin oraș (cu excepția celor cîțiva fericiți care trăiesc lîngă lacul Valea Morilor sau parcul Valea Trandafirilor, unde se mai poate alerga printre cărucioare, biciclete și pietoni). An de an dispare infrastructura sportivă a orașului, cea care ar putea face posibil ”modul sănătos și moda la alergat” promovate de organizatori.

Stadionul de la Ciocana e demult sub construcție (o afacere dubioasă cu arestați și oameni înșelați dar și un oraș văduvit de un stadion cu pistă de asfalt ce poate fi utilizată în orice anotimp al anului), Stadionul Republican a fost închis, pe urmă transformat în depozit de lemne care au ars și nu mai poate fi folosit, Stadionul Dinamo a fost arat și urmează a fis dat sub construcție… Despre trotuarele ca spațiu de alergat nu e nimic de spus – ele sînt atît de pline de automobile încît nici nu se poate merge pe ele, darămite să fugi…

Iar faptul că participanții la maraton preferă să umple facebook-ul și mass-media cu poze (gen eu îs bravo că alerg_ în loc să umple cutiile poștale ale primăriei Chișinău și ale guvernului cu scrisori și solicitări pentru infrastructură sportivă, e trist.

Pentru că dacă nu o cer, n-o vor avea. Și vor fi nevoiți să alegere întotdeauna ca azi. În țarc adică. Unul glamuros, cu postere ale unor sponsori bogați, înconjurat de muzică bună și camere de televiziune. Dar totuși în țarc.


Sep 30 2017

Despre referendumul local din 19 noiembrie. Voi merge

Vitalie Sprînceană

O să merg la referendumul din 19 noiembrie pentru demiterea primarului Chirtoacă. Fără entuziasm, fără flori și restul. E însă un referendum necesar.
Ar fi, în caz că se adună numărul necesar de voturi, primul caz cînd un primar al orașului e demis de alegători pentru că nu corespunde funcției (în localități mai mici asta se întîmplă des și e un fapt obișnuit).
Desigur, ar fi fost mult mai bine dacă oponenții care au inițiat referendumul, socialiștii și celelalte fracțiuni, ar fi pregătit un dosar coerent (carte neagră) al deficiențelor administrației Chirtoacă: cu scheme, cu decizii proaste, cu interese și lobby. Asta ar fi convins pe fiecare că primarul Chirtoacă merită să fie demis.
(Eu personal am lista mea: de la pizzeria Sbarro din Scuarul Europei, la stadioanele sportive de la Ciocana, la schemele cu gherete ale fratelui sau cele cu autobuze ale colegului de partid ori cele cu constructii ale altui coleg de partid Dîrda, la schemele cu parcările, la lipsa de transparență etc).
Desigur, ar fi fost mult mai bine dacă referendumul (și suspendarea lui Chirtoacă) nu s-ar fi întîmplat tocmai în momentul cînd Partidul Liberal e devorat de oligarhat pentru că nu mai este loial.
Dar astea îs detalii relativ mici și relativ insignifiante.
Argumentul că demiterea lui Chirtoacă ar însemna ca primăria să treacă în mîinile socialiștilor mi se pare slab. E prea mare interesul pentru primăria Chisinau si nimeni nu are succesul asigurat (si premierul Filip s-a apucat de oras, si opozitia PPDA-PAS probabil vor vrea sa aiba o prezenta mai mare la nivel de oras). Așa că scenariile pot fi diverse (dar ele îs de după referendum).
Alt argument, că orașul ajunge la ruși (sau in UE) dacă e demis Chirtoacă mi se pare în genere fals. Și parte a problemei Chirtoacă pe care sper că o văd plecată împreună cu el: geopolitizarea administrării orașului. Ca și cum reparația trotuarelor sau protectia spatiilor publice ar fi parte dintr-o luptă apocaliptică despre unire, rusia și uniunea europeană. Nu e. E un simplu act administrativ.
Eu tare sper ca alegătorii din oraș să nu mai voteze geopolitic la alegerile locale (pentru că nu vreau să merg pe drumuri cu gropi de forma României mari sau de forma Uniunii Sovietice – vreau sa merg pe drumuri bune, deschise si accesibile).
Eu tare sper ca o sa ne prindem ca discutiile geopolitice/identitare la tema administrarii orasului sint fumigene pentru a proteja scheme si interese dubioase….
În discuțiile de pe rețelele sociale în legătură cu referendumul din 19 noiembrie a mai fost vehiculat un argument: cel al costului. Adică, un referendum e prea scump și banii ar putea merge în altă parte. La bucătărese sau în școli. Argument ce mi se pare nu doar inutil ci și periculos. Pe de o parte, pentru că banii pentru școli și banii pentru alegeri/referendumuri/asigurarea drepturilor politice îs bani separați și trebuie tratați ca atare. Separat. Pe de altă parte cei care invocă acest argument (pentru că nu le convine acum) ar trebui să fie gata să discute și consecința logică a acestui argument: faptul că altcineva ar putea argumenta, la fel, că alegerile ar fi un exercițiu initul (prea scumpe și oricum fără rost), sau că asigurarea unor drepturi (incluziunea minorităților naționale) ar costa prea scump.

Și dacă nu găsim bani pentru a asigura dreptul cuiva trebuie să fim pregătiți că am ajunge într-o situație în care să nu se găsească bani și pentru drepturile noastre.


Apr 21 2016

Amenajarea străzii pietonale 31 august.

Vitalie Sprînceană

Împreună cu un grup de arhitecți am participat la un concurs național de arhitectură și urbanism de revalorizare a spațiului public din zona centrală a capitalei (zona adiacentă Circului precum și o porțiune a străzii 31 august), organizat de Primăria municipiului Chişinău, în parteneriat cu Ambasada Franţei din Republica Moldova și Agenţia de inspectare şi restaurare a monumentelor.

Ceremonia de premiere a avut loc marți, 19 aprilie, la Muzeul Național de Istorie a Moldovei.
Proiectul nostru, care a presupus amenajarea unei porțiuni a străzii 31 august, a obținut premiul I (felicitări nouă!).

Întrucît au fost mai multe solicitări de a-l face public pentru cei care nu au putut ajunge la ceremonie/la expoziția propiectelor de la Muzeul Național de Istorie, fac acest lucru aici:

 

imaginile pot fi vizualizate în rezoluție mare pe adresa: http://s1162.photobucket.com/user/sprinceana/library/amenajare%20strada%20pietonala

Aici și descrierea conceptuală a proiectului:

CONCURS DE SOLUŢII: AMENAJAREA ZONEI PROTEJATE, str. 31 AUGUST 1989, în perimetrul str. A. PUŞKIN şi str. M. CEBOTARI – SPAŢIU PIETONAL

Oraşul Chişinău nu dispune, la moment, de o reţea de spaţii pietonale, în oraş existînd mici porţiuni separate (aleea de pe bd. Mircea cel Bătrîn, aleea de pe str. Grigore Vieru cuplată deja cu str. E. Doga), care însă nu sunt legate între ele şi funcţionează ca ”insule pietonale izolate”. De asemenea, ca o consecinţă a exploziei numărului de automobile în oraş precum şi inadecvarea infrastructurii rutiere pentru un asemenea flux de maşini, calitatea infrastructurii pietonale – trotuare, scuaruri – a scăzut considerabil.
În acest sens, proiectul de amenajare a unei străzi pietonale pe str. 31 august 1989 în intervalul str. Maria Cebotari str. Al. Puşkin, vine să soluţioneze cîteva nevoi.
În primul rînd, să amenajeze un spaţiu pietonal public, accesibil şi incluziv.
În al doilea rînd, să ofere un spaţiu pietonal ce ar fi deschis şi cu potenţial de dezvoltare în toate direcţiile aşa încît pe viitor să fie posibilă conectarea sa cu alte segmente pietonale pînă la construcţia unei reţele de străzi şi alei pietonale la nivelul întregului oraş.
În al treilea rînd, să ofere un spaţiu public democratic şi incluziv în care ar încăpea şi de care s-ar bucura toate grupurile sociale, indiferent de religie, etnie, dizabilitate, vîrstă ori statut social.

Proiectul nostru are la bază următoarele principii:

– Proiectul e organizat în jurul metaforei „străda pietonală ca un rîu”. Justificarea metaforei rîului e următoarea: toate aşezările umane majore au apărut în preajma unor ape (la fel şi Chişinăul), iar rîurile joacă un rol esenţial în viaţa oraşelor. Considerăm că amenajarea pietonală propusă ar putea deveni un rîu pietonal urban în jurul căruia şi de la care s-ar dezvolta viaţa comunitară urbană.
– Un spaţiu pietonal deschis şi dinamic, cu potenţial de extindere şi conectare la alte spaţii pietonale din oraş.
– Un spaţiu pietonal care ar fi şi un spaţiu public egal şi democratic, care acceptă, încurajează şi tolerează diferenţa şi care aparţine tuturor.
– Un spaţiu pietonal care acomodează varii interese ale orăşenilor – de recreere, de socializare, de consum, de cultură şi educaţie şi care pune accent pe activităţi de interes comun ce contribuie la creşterea solidarităţii comunităţii.
– Un spaţiu pietonal ce se constituie cu minime investiţii financiare, minime intervenţii arhitecturale (nu presupune construcţii capitale sau altă infrastructură costisitoare) şi care mizează pe valorificarea infrastructurii existente. Vedem acest lucru prin: valorificarea potenţialului clădirilor şi scuarurilor existente şi sporirea acestui potenţial prin deschiderea instituţiilor publice amplasate în acest segment (Muzeul Naţional de Istorie, Muzeul Naţional de Artă a Moldovei, Biblioteca Naţională, Palatul Naţional); valorificarea scuarurilor verzi – Grădina Publică ”Ştefan cel Mare şi Sfînt” etc.
– Un spaţiu pietonal ce încurajează diversitatea – diversitatea formelor de comportament, diversitatea grupurilor sociale, diversitatea formelor de activitate etc.
– Un spaţiu pietonal ”neplanificat” în care are loc întîmplarea, inovaţia, supriza, imprevizibilul, şi care să fie adaptabil, cu minime intervenţii, unor nevoi şi uzuri viitoare.
– Protejarea spaţiului verde existent şi dezvoltarea lui ulterioară pentru a acomoda necesităţile unui spaţiu pietonal viu, dinamic şi activ. – Asigurarea accesului gratuit la bunuri comune fundamentale – apă potabilă, wc – pentru a transforma acest spaţiu public în unul cu adevărat democratic şi incluziv.

Colectivul de autori:

arhitect BOROZAN Ina (Laborator de arhitectură MIEZ)
arhitect DELEANU Toma (DT-architektur buro)
arhitect MOLDOVAN Vlad
sociolog/filosof SPRÎNCEANĂ Vitalie (Oberliht)
artist/curator US Vladimir (Oberliht)
arhitect VATAMANIUC Andrei (Laborator de arhitectură MIEZ)
arhitect VREDNIC Stanislav


Jan 4 2016

regimul supravegherii.

Vitalie Sprînceană

De cînd cu protestele în PMAN (Platforma DA) și în fața Parlamentului (Partidul Nostru al lui Renato Usatîi) – dintre care unul a născut un partid politic, iar celălalt – un ”punct” cultural cu cinema și sală de concerte în aer liber – noi, cetățenii obișnuiți, am pierdut centrul orașului: grădinile publice, spațiile verzi, scuarurile, străzile.
Poliția supraveghează permanent zona, evaluează trecătorii, uneori îi mai și verifica (pe cei care arată ori se comportă într-un mod “suspect”) .
Mă simt veșnic monitorizat, cîntărit, analizat…
A dispărut nu doar spațiul hoinărelii și umblatului fără rost, ci și spațiul micilor năzbîtii (și a lucrurilor situate la granița dintre legal și ilegal): să alergi cum ai chef, să strigi, să bei o bere/un izvar discret într-un colt de scuaruri, să te cerți pe teme intelectuale cu voce tare cu amicii, să te îmbraci cum îți vine…
Eu tare sper ca, după ce se va sfîrși această situație, poliția va pleca și ea.


Jul 2 2015

Postmodernism identitar moldovenesc

Vitalie Sprînceană

(imagine a unui cort ”unionist” în centrul orașului).

Pe o latură găsim sloganul ”Moldovenii sunt Români” – un mesaj esențialist din seria ”Suntem români și punctum!”, ”Suntem români pentru că suntem români!” care sugerează că un grup (moldovenii) ar fi români pentru că, dincolo de dorința lor individuală, ar exista o serie de elemente ”primordiale”  – neam, teritoriu, crez, tricolor – care îi încadrează într-o națiune. Moldovenii ar fi deci români independent de capriciile și considerațiile lor personale.

Pe cealaltă latură citim îndemnul ”Alege să fii Român!”, un mesaj cu sensul: e în puterile tale să-ți alegi identitatea și dacă tot o faci, în loc să te declari cetățean al universului, marțian, feminist, ecologist, corporatist de ce nu ai alege să te declari român? Pe această latură sugestia e că identitatea ta națională ar fi de fapt o alegere conștientă și deliberată, un gest personal asumat, dincolo de orice condiționări colective…

Oferta de identități e ca-n supermarket: găsești produse identitare pentru primordialiști pe un raft și alte produse identitare pentru constructiviști pe alt raft.

Postmodernism identitar.

Și uite-așa se construiește, social și politic, o națiune în timp real, aproape în regim live…


Jun 28 2015

Duminica de imagini

Vitalie Sprînceană

Coadă la Catedrala Mitropolitană pentru icoana Matroanei. Dragi sociologi și antropologi ai religiilor, terenul vostru este aici! Întrebați, căutați – vedeți ce îi aduce aici pe acești oameni, ce caută ei, de ce se închină la icoane în loc să facă alte lucruri.

 

Un artefact din alte vremuri.


Jun 24 2015

Nisipul din PMAN ca ”fapt politic”

Vitalie Sprînceană

Nu mă deranjează neapărat că aceste cîteva grămezi de nisip (plus un șanț săpat în asfalt) au apărut în Piața Marii Adunări Naționale de nicăieri, la inițiativa primăriei mun. Chișinău, pentru a zădărnici un concert organizat de Asociația ”Prietenii Rusiei” , care era programat să aibă loc în piață pe 12 iunie.
Vedem în mod clar o încălcare a dreptului la libera exprimare a unor grupuri culturale (rusofilii) însă totuși lucrul acesta nu mi se pare foarte grav.
Pe de o parte, o organizație precum ”Prietenii Rusiei”, ce-și poate permite să-i aducă la Chișinău pe Dima Bilan (un cîștigător Eurovizion) și „Samoțvetî”, dar și să plătească pe ”Zdob și Zdub”, ar trebui să aibă suficiente resurse financiare și umane pentru a-și proteja singură dreptul la întruniri în spațiul public (mai ales că se zvonea în tîrg că ar fi ajutați de socialiști). N-au făcut-o din cîte știu.
Pe de altă parte, cinică cum e, stratagema asta nu constituie chiar o noutate în materie de ridicol în relațiile cu primăria orașului – îmi amintesc de vremea cînd unii ”prieteni ai Rusiei” se aflau la guvernare și umblau tot cu păcăleli din astea: epopeea bradului din PMAN cît face!
Nisipul și șanțul din PMAN sînt totuși semne ale unei probleme ”politice” mult mai gravă decît scamatoriile și loviturile sub centură pe care și le aplică concurenții electorali unul altuia, o problemă care privește mai puțin partidele și într-o măsură mult mai mare orașul în genere, cu toți locuitorii lui – lipsa de transparență a primăriei mun. Chișinău și lipsa pîrghiilor de participare a orășenilor la procesul decizional.
Vorba e că nisipul și șanțul ar fi parte a unui proiect mai mare de reparație a unor străzi din centrul orașului (inclusiv bulevardul Ștefan cel Mare) care ar include ”reabilitarea carosabilului şi a trotuarelor, crearea locurilor de parcare şi modernizarea iluminatului stradal”. Pe parcursul anilor administrația orașului (în persoana primarului Dorin Chirtoacă) a pomenit de mai multe ori despre acest proiect însă orășenii așa și nu au văzut un plan concret de reparație a bulevardului, cu lucrările de reparație și reabilitare prevăzute. S-a vehiculat ipoteza că vor fi tăiați toți copacii de pe bulevard pentru a face loc unor rețele de iluminare și cabluri, s-a discutat și ideea unei parcări subterane în PMAN. Am auzit zvonuri și mai trăsnite.
În fapt se poate specula și pe ideea că proiectul de reparație a bulevardului conține și amenajarea unei platforme pe care vor ateriza farfurii zburătoare – orice propunere trăsnită e credibilă din moment ce autoritățile locale nu au prezentat orășenilor nici un fel de plan coerent.
Un alt moment care face acest proiect unul extrem de important pentru orășeni ține de faptul că pentru realizarea lui primăria orașului a luat cîteva credite de la BERD, Comisia Europeană și BEI (proiectul cu drumurile cică ar costa vreo 22 milioane de euro).
Semnarea contractelor cu donatorii a fost un proces la fel de opac și lipsit de transparență: primarul de Chișinău a solicitat împuterniciri de la Consiliu pentru a semna contractul. Ulterior, consilierii municipali l-au acuzat că ar fi încheiat contractele în mod ilegal și că ar tăinui conținutul și clauzele acestora. Consiliul a constituit atunci și o comisie de investigație din a cărei activitate nu a rezultat însă nimic (ca și din multe alte comisii constituite de CMC).
Pe scurt, nici orășenii, nici Consiliul Municipal nu cunosc datele concrete ale contractelor cu BERD: dobîndă, condițiile de livrare a tranșelor, garanțiile etc. Apoi, orășenii nu au fost implicați în nici un fel – discuții și consultații publice – despre conținutul concret al proiectelor de reabilitare a celor 6 străzi din centrul orașului, inclusiv bulevardul Ștefan cel Mare, parcarea subterană din PMAN etc. Ceea ce e incorect (și ilegal) de vreme ce nu personal primarul sau consilierii municipali vor da înapoi creditele donatorilor ci contribuțiile individuale și corporative ale celor cîteva sute de mii de orășeni.
Dacă cuiva i se par puține cele 22 milioane de euro (care ar fi vreo 400 și ceva milioane de lei), atunci acel cuiva să ia seama la o știre de zilele astea potrivit căreia primăria a mai semnat un contract cu BERD și BEI, în valoare de vreo 500 de milioane de euro, în cadrul unui proiect de eficienţă energetică şi izolare termică a blocurilor locative și clădirilor publice.
Știrea mai spune că locuitorii vor trebui să contribuie și ei la acest proiect despre care nu i-a întrebat nimeni și condițiile căruia nu le cunosc: ”Locuitorii blocurilor urmează să constituie o asociaţie de proprietari responsabilă de gestionarea blocului sau a curţii de blocuri şi să achite o sumă între 5 000-10 000 de lei. Persoanele care nu vor putea achita o asemenea sumă vor fi incluse într-un program social, asta însă după ce vor fi supuse unei verificări riguroase.”
Acest proiect a fost încheiat în aceleași condiții ca și precendentul – lipsă de transaprență și participare a orășenilor.