Dacă tot vorbește azi toată lumea despre fotbal…hai să folosim această temă ca o platformă mai largă pentru o discuție despre sport și lumea în care trăim. (Separatismul e o chestie secundară aici).
Lumea care comentează indignată că ”FC Sheriff nu reprezintă Moldova” are dreptate. În sensul direct, de drepturi de proprietate (a imaginii, companiei care deține clubul) echipa aparține oligarhului Gușan (care își are ca loc de muncă ”Transnistria” după cum oligarhii moldoveni își au locul de muncă ”în Moldova”). Dar exact în acest sens, FC Sheriff nu aparține nici Transnistriei și nici Tiraspolului.
Dacă vremurile s-ar schimba (de exemplu corporația Sheriff ar falimenta ori Gușan s-ar apuca să scoată petrol în Irak) echipa s-ar muta fără probleme, chiar păstrîndu-și numele. Ca să dau un exemplu: Shakhtar Donețk (echipa din aceeași grupă a Ligii Campionilor) nu joacă de ani buni în Donețk (ba la Lvov, ba la Harkov, ba în Kiev) și nu prea are treabă directă cu acel oraș, dar tot e oficial ”Shakhtar Donețk” din rațiuni ce țin de imagine și de istorie, nu de teritoriu. Ca să imaginez un scenariu (im)posibil: Sheriff se poate muta și Bagram sau Jakarta și tot Sheriff Tiraspol să rămînă.
Aceeași lume care zice că ”FC Sheriff nu reprezintă Moldova” ori nu îi reprezintă pe ei ca moldoveni nu au dreptate în egală măsură. Formal echipa joacă în campionatul Moldovei și a participat din cota Moldovei în Liga Campionilor deci pentru birocrații de la UEFA și FIFA (două printre cele mai corupte organizații) echipa e moldovenească. Pe hîrtie.
(Cei care zic că această participare în Liga Campionilor nu ajută fotbalul moldovenesc tot nu sînt sinceri pînă la capăt: dacă Sheriff face un scor bun, va crește coeficientul Moldovei în clasamentele UEFA și în anii viitori mai multe echipe moldovenești vor putea participa în cupele europene și vor avea și anumite privilegii – de exemplu calificare directă în rundele 2, 3 sau chiar în faza grupelor).
Mai e însă și un alt aspect al apartenenței și identificării fanilor cu Sheriff, și a Sheriff-ului cu Moldova despre care trebuie să vorbim.
În realitatea noastră curentă, multe dintre apartenențele și afinitățile pe care le avem de cele mai multe ori nu sînt prestabilite, ci alese.
Oamenii, mai ales cînd e vorba de echipe de fotbal, sau de autori preferați, sau de branduri de îmbrăcăminte ori tehnică și le cam aleg. Și dacă ai tot dreptul să te ”identifici” cu Apple, Iphone, Puma, Nike sau FC Liverpool și ele ajung să reprezinte în mod arbitrar pentru tine diverse chestii – eleganța (Apple), succesul (Iphone), tradiția (FC Liverpool) atunci nu prea ai argumente să zici că oamenii nu se pot identifica cu FC Sheriff și nici că FC Sheriff nu te reprezintă.
Pentru că reprezentările și asocierile astea între branduri, oameni și țări sînt egal de arbitrare. Și dacă, dintr-un colț de Telenești, Sîngerei sau Cimișlia te identifici cu FC Barcelona (și zici că ea te reprezintă), ori cu Juventus sau Manchester United, exact la fel te poți identifica cu (și să fii reprezentat de) Sheriff sau FC Astana… Dacă vrem să introducem o riglă morală (și o facem) hai să fim corecți. Boicotăm Sheriff că e echipa separatistă? Lăudabilă poziție. Dar hai, din aceeași poziție morală, să boicotăm Apple și producția lor pentru că poluează mediul și exploatează muncitori și hrănește crima organizată și dictaturi în diverse colțuri ale lumii.
Pozițiile morale îs așa: ori îs coerente și pînă la capăt, ori îs parțiale și ipocrite.
O altă discuție, la fel de interesantă este cea despre relația dintre fotbal și teritoriu.
E o iluzie să crezi că teritoriul contează în fotbalul de club.
Lumea care vorbește despre Sheriff că ar reprezenta Transnistria și Tiraspolul (și nu Moldova și Chișinăul) nu prea a văzut componența echipelor pe teren ca să vadă că, bunăoară, nici un jucător al echipei din Tiraspol nu era nu doar transnistrean, ci nici măcar moldoveni. Greci, luxembrughezi, uzbeci, bosniaci etc – asta era echipa transnistreană. Nici madrilenii nu erau tocmai ”madrileni” (ei au avut doar doi jucători spanioli în teren) și cam asta e toată realitatea fotbalului din Liga Campionilor. Echipele astea reprezintă doar banii oligarhului/patronului care bagă banii.
Echipele mari, alea care joacă în Liga Campionilor și-au pierdut demult legătura atît cu țările în care activează cît și, dar mai ales, cu orașele în care au apărut și de care și-au legat istoria.
Cîți parizieni sînt la PSG? Ori francezi în genere? Cîți jucători originari din Liverpool are echipa FC Liverpool? Cîți jucători londonezi are Chelsea Londra, ultima cîștigătoare a Ligii Campionilor? E deja fapt curent ca echipele în Anglia să iasă pe teren fără nici un jucător englez.
Dacă jucau doar cu jucători locali (cum e fantasma din capul celor care critică pe FC Sheriff) echipe precum FC Liverpool sau Real Madrid nu pupau Liga Campionilor. Poate FC Barcelona ar fi o mică excepție deoarece perioada de glorie a echipei a cuprins o generație fenomenală crescută la pepiniera din La Masia, dar și aia a fost excepție. Mai e si Atletico Bilbao care joacă bine doar cu jucători basci și ăsta tot e un model interesant. Dar Atletico Bilbao nu prea cîștigă Liga Campionilor.
În epoca fotbalului comercial globalizat, echipele, inclusiv cele pretins locale, nu-s decît circuri globale comerciale ambulante, legate de orașe întîmplător, dar legate mai tare și mai strîns de tot felul de fluxuri de bani murdari, semi-murdari și mai ”curăței” din petrol, contrabandă, fonduri de investiții, bănci, automobile, case de pariuri etc.
Localul, teritoriul e doar un pretext, o notă de subsol adăugată la imaginea echipei, un fundal sau o culoare frumoasă peste niște bani murdari.
Deteritorializarea jocului e vizibilă în faptul că majoritatea marilor echipe iau mai mulți bani din vînzarea tricorilor în alte părți ale lumii, sau din drepturi de televiziune pentru retransmisiunea meciurilor decît din vînzarea de bilete la meciuri pentru fanii locali.
Și direcția în care evoluează lumea fotbalistică e tot spre deteritorializare. Unica legătură ce încă nu poate fi ruptă e cea cu banii (și ea e mai problematică).
După cum s-a văzut în scandalul cu Super Liga europeană, cluburile și proprietarii lor sînt demult gata să se lepede de corsetul ”teritorial” și să joace într-un format în care echipe ce nu reprezintă decît bani să joace pentru a aduce alți bani. Dacă era o posibilitate să facă Super Liga Europeană pe Lună, Abramovich, Perez și ceilalți o făceau.
Există fotbal local? Evident, dar ăsta nu apare la televizor și cu atît mai mult în Liga Campionilor. Cei care vor fotbal local să meargă în campionatul regional și cel de amatori, acolo echipe din diverse sate și orășele se luptă între ele pe terenuri cu gropi și buruieni, pe care în timpul liber pasc oile și vacile. Și asta nu e rău. E genul de fotbal care a dispărut din cauza invaziei fotbalului ca spectacol, pompat cu bani ca să scoată și mai mulți bani.