Aflu că președinta Maia Sandu i-a retras tinicheaua ”Ordinul Republicii” lui Vlad Plahotniuc. 

Citez din comunicatul de presă al președinției: ”O persoană care a furat țara, a atacat și slăbit instituțiile statului și a construit un regim autoritar nu se poate bucura de distincții de stat.”

Multă zarvă pe rețele și în presă – în sfîrșit s-a făcut un act de dreptate, în sfîrșit a fost restabilit prestigiul distincției, un act curajos și hotărît în lupta cu oligarhia…

Fiind mai sceptic, eu zic să nu confundăm lupta cu oligarhia și lupta cu tinichelele. 

Pentru că îs lucruri complet diferite. 

Tinicheaua aia (zisă și Ordinul Republicii) nu e mare treabă dacă o are și Erdogan, și Iurie Leancă (cel care a girat furtul miliardului din impostura de simplu prim-mistru), și Ivan Bodiul (Stalin-ul moldovenesc din RSSM), și Petru Lucinschi și o mulțime de alte persoane dubioase. 

(Cam toți demnitarii moldoveni care au prins o funcție cît de mică și-au dat-o ca un fel de supliment. S-au apreciat ei singuri pe sine, fără să aștepte ca ”dragostea” populară să le dea după merite).

Mai degrabă decît lupta goală cu tinichelele aș prefera lupta cu procesele care fac „tinichelele” posibile. 

Retragerea ordinului lui Plahotniuc ar fi, de exemplu, o nimica toată în comparație cu un act precum pedepsirea celor care i-au eliberat pașapoarte pe diverse nume lui Plahotniuc (și i-au permis astfel să fugă din țară), cei care l-au ajutat să-și scoată banii în off-shore, cei care l-au ajutat să facă tranzacții de oameni cu alde Erdogan (faptul că fostul șef SIS a plătit o simplă amendă nu mă încălzește deloc iar faptul că instanța refuză să desecretizeze hotărîrea mă răcește simțitor). 

Apoi, ar fi și mai bine dacă actuala putere nu ar fi continuatorul practicilor regimului contra căruia cică se luptă – nu l-ar proteja pe fostul șef SIS care a vîndut cetățenii turci, nu ar continua construcția matahalei de Arenă la Stăuceni, care a înghițit deja bani suficienți cît să acopere costul vaccinurilor pentru o bună parte a populației dar pentru care, grijuliu, an de an guvernările anti-oligarhice de toate culorile găsesc bani… 

Pe toate fronturile astea noutățile sînt triste. Iar epatajele cu tinichele nu sînt mai mult decît un fel de ritual vodoo sau o încercare de a alunga spiritele dintr-o casă bîntuită.