Urmăresc reacțiile din sfera publică moldovenească la protestele anti-rasiste din SUA și înțeleg că pentru foarte multă-multă lume (analiști politici, sfetnici, scriitori, jurnaliști, oăngășnici) Războiul Rece încă nu s-a încheiat. Cel puțin mental și cadru de gîndire. 

Pentru partea ”sovietică” a Cortinei de Fier (tabăra pro-rusă și alaiul ei) problemele Americii – rasismul, inegalitățile – sînt o mică consolare simbolică – după ce americanii îi cam tăvălesc pe ruși economic, faptul că Imperiul Răului are probleme de democrație internă e un fel de compensație pentru restul umilințelor. Cînd America are probleme, e bine, pentru că…are și America probleme. 

Nici vorbă de un început de discuție despre rasismele din interiorul societății ruse (a se vedea modul cum sînt tratați în Moscova, de exemplu, muncitorii imigranți din țările din Asia Mijlocie), ori despre faptul că Rusia și fostul lagăr socialist au fost reduse, în noua configurație mondială, la rangul de semi-periferie. 

Mă rog, previzibil.
Mult mai interesante sînt reacțiile din cadrul celeilalte tabere, partea ”pro-europeană/pro-americană”. 

Pentru această tabără – agenții vestului în estul sălbatic – protestele există dar ele sînt cumva ilegitime.

Ba că, istoria veche, Rusia sau China ar fi în spatele lor. 

Ba că, altă istorie veche și comodă, ele sînt necesare dar…au devenit mult prea violente și toxice și nerezonabile. (Ca și cum, persoanele de culoare, după cîteva sute de ani de sclavie plus rasism plus discriminare sistemică ar trebui să organizeze ”dezbateri” și să organizeze conferințe cu kofi-breikuri pentru a anihila rasismul înrădăcinat în societatea și instituțiile americane). Oamenii care nu știu nimic despre istoria luptelor pentru egalitate și justiție rasială în SUA (și au fost răscoale, războaie civile, asasinări, mișcări sociale) ori despre rasismele din interiorul societății proprii (romii, persoanele cu dizabilități și alte grupuri suferă zilnic din urma unor diverse forme de rasism instituțional reprezentat de bîta polițistului, indiferența instituțiilor de sănătate etc) dau verdicte și își permit să reproșeze celor care sînt omorîți/încarcerați/discriminați și oprimați sistemic că…nu ar fi chiar rezonabili, că tot ce lipsește revendicărilor lor..e o conferință la Radisson Blu.
O variație a acestui trop, cel cu violența, este despre proprietate și jaful magazinelor. Adică, dacă persoanele de culoare și latino din SUA sînt omorîte de poliție asta e îngrijorător (dar oarecum acceptabil) dar iaca dacă comunitatea înfuriată sparge un magazin Apple asta e groaznic și de neiertat. (Ca să punem în context situația: Apple, pe de o parte, perpetuează sclavia în China, iar pe de altă parte fură de la comunitate prin evaziune fiscală, dar astea îs acceptabile. Floyd, care a fost omorît pentru o bancnotă falsă își ”merită” moartea, iar Jobs și alții ca el, care își construiesc castele și averi în paradisuri fiscale pe seama muncii sclave în China și a evaziunii fiscale…e antreprenor de succes și model de emulat). 

…Toți acești tropi, stereotipuri, mituri și subterfugii țin loc de mecanisme de apărare pentru Marea Angoasă: cea de a recunoaște că Imperiul Binelui, Idealul – SUA (și Vestul în genere)  – țara promisă, etalonul democrației și prosperității, legiuitorul în materie de drepturi și libertăți, compasul moral și civilizațional – este de fapt un amestec de feudalism și high tech, sclavie și drone, glamour și sărăcie cruntă, că rasismul, povestea aia veche despre care citim în manualele de istorie e încă puternic și real în cea mai ”avansată democrație”, că victoria lui Trump nu este un accident ci consecința mobilizării rasismului alb, că inegalitățile din societatea americană nu sînt ”întîmplătoare” ci fac parte din modul în care sistemul funcționează, că la partea pierdantă a inegalității sînt de cele mai multe ori oameni dintr-un anumit grup rasial, că…

Pentru cei care au urît (mai ales post-factum) sistemul sovietic pe care l-au considerat ca fiind fals, opunîndu-i un model ”veritabil” – Vestul – faptul că majoritatea clișeelor propagandei sovietice (despre rasism, comercializare și consumerism) surprind încă excelent realitățile americane e un gînd incomod ce trebuie reprimat ori negat, ori distorsionat astfel încît…să lase modelul neîntinat și să caute diverse scuze circumstanțiale. 

Văd acest mecanism de apărare și negație de vreo 10-15 ani încoace. Dacă UE are probleme structurale ce sărăcesc unele țări și îmbogățesc altele (mecanisme inserate în modul cm funcționează moneda euro, în modul cum sînt aranjate circuitele financiare), atunci negarea ajunge să spună că…de fapt problema e că italienii și grecii ar fi leneși iar francezii și germanii ar fi harnici și acolo e buba. Dacă tinerii din Marea Britanie sau Franța protestează în banlieues împotriva rasismelor culturale și economice…e vorba de niște huligani care nu au ce face.
Pentru acești oameni a recunoaște că Vestul are probleme e totuna cu o prăbușire a unui orizont politic și moral. Dacă Vestul nu e ideal, atunci…cum să mai credem în idealuri?

(Evident, Vestul lor e unul imaginar, un Vest care există doar în ghidurile e călătorie și în cataloagele Michelin)…

Ceea ce e trist e că ”victimele” (pentru că tabăra ”pro-Vest” se percepe a fi istoric victima imperialismului rus, iar cei din tabăra ”pro-Rusia” se percep drept victimă a imperialismului american) se solidarizează cu Imperiul, cu cel care dă cu bîta, nu cu cel care ia bîte, cu cel care aplică forța (de unde și sprijin și admirație pentru Trump care a promis că scoate armata), cu cizma de soldat în loc de ”opinca de victimă”. 

Ca și cum, prin revolta lor, persoanele de culoare din SUA s-ar face vinovate de faptul că…ar strica bunul nume ale SUA, ar întina idealul, ar da apă la moara propagandei rusești și chinezești…și pentru asta merită bătuți, împroșcați cu gaze lacrimogene etc. 

Te-ai aștepta de la o societate care zilele astea își plînge deportații din 1940 la mai multă empatie față de victime, față de cei strămutați cu forța din casele lor, față de cei impuși să muncească în ”Siberii de gheață” (or te-ai aștepta să îi vezi că înțeleg că echivalentul Siberiei de gheață pentru persoanele de culoare sînt cele două Americi unde au fost duși cu forța, vînduți în sclavie, li s-a șters istoria, inclusiv cea familială și comunitară). 

Aș, de unde…

Te-ai aștepta de la o societate care încă nu a reflectat suficient (ca să nu zic deloc) la sclavia din interiorul ei (romii erau sclavi pînă în zorii modernității), nu e conștientă suficient că propriii cetățeni sînt carne de tun pentru proxeneți, exploatatori și aventurieri din toată lumea…să fie mai atentă și mai empatică cînd dă verdicturi. 

Aș, de unde.