Ideologiile de după sfîrșitul ideologiei

În timp ce comunismul (și constelația de idei ce îl însoțește) s-a păstrat doar în enclave marginale – în unele campusuri universitare, în unele medii intelectuale (al artelor vizuale, al literaturii) și în unele cîmpuri de cercetare precum sociologia, antropologia și economia heterodoxă (atîta cît este!), fascismul, cu multiplele sale avataruri, e mai viu decît oricînd.

Îl găsim în numeroasele forme de etnocentrism și naționalism, în variile ideologii nativiste (curios că în SUA, nativiștii nu sunt, așa cum ne-am aștepta, reprezentanți ai unor comunități indigene – navajo sau cherokee, ci coloniștii albi, paradox prins poate cel mai bine de o zicală rostită frecvent de un artist satiric, Stephen Colbert: părinții mei nu au venit aici tocmai din Irlanda, de la o distanță de cîteva mii de kilometri ca să vadă această țară condusă de imigranți), în diversele forme de rasism socio-economic (scandalul cu apa otrăvită în orășelul american Flint, Michigan, unde o administrație albă și bogată a decis tăierea cheltuielilor pentru sistemul de aprovizionare cu apă iar în rezultat, o comunitate săracă și ”neagră” a trebuit să bea apă otrăvită, în timp ce comunitățile albe afluente din jur au continuat să beneficieze de apă normală, e un exemplu clar de rasism socio-economic. La fel precum și insistența germană în fața Greciei ca ultima să-și plătească datoriile și să accepte condițiile unui tratat inuman – deși se știa că 90 % din așa-zisul ajutor german se întoracea înapoi în Deutsche Bank, deși se știa că condițiile sunt imposibile și inutile), în tot felul de concepții meritocratice duse la extremă (grupuri ce argumentează că alte grupuri și persoane merită pe deplin să trăiască în mizerie, să îndure lipsuri sau chiar războaie pentru că…ar fi înapoiați, cultural inadecvați sau iraționali), în aprecierea și valoarea diferită pe care o atribuim suferinței și vieții în funcție de poziționare geografică și culturală (așa ajungem să deplîngem ca fiind anormală pierderea unei vieți europene sau violențe în orașele noastre în timp ce percepem războaie, conflicte și crize ce ucid zeci de mii în altă parte ca fiind ”normale” și simple statistici), în diversele forme de războaie culturale (în cadrul cărora anumite grupuri – etnice, religioase, lingvistice, cu orientare sexuală diferită – sunt construite și percepute ca fiind străine, capabile de a ”îmbolnăvi corpul social” ori de a strica o ”armonie deplină” – și deci periculoase), în retorică militaristă a supremației unei țări/culturi față de alte țări/culturi (stafia Gayropei agitată atît de intens la Kremlin e la fel de fascistă precum stafia ”luptei cu terorismul” și islamofobia din SUA sau retorica anti-refugiați din Europa Centrală)  etc.

Semințele fascismelor în lume contemporană sunt intens irigate de cîteva ”fluvii” bune. Globalizarea, în forma ei de accelerare a circulației capitalului (mai ales cel specualtiv), de relocalizare a capacităților de producție în funcție de ”costuri” (forță de muncă, reglementări politice, economice și ecologice), de relație structural inegală în care un vest dezvoltat exploatează și menține o stare de dependență a unui sud și est subdezvoltate – toate acestea contribuie la recuperarea unor discursuri și practici fasciste (a se vedea violența contra romilor în Slovacia și Ungaria), la ”legitimarea” apelului la diferite forme de excluziune (deoarece globalizarea este percepută în mod eronat ca fiind incluziune totală și nu excluziune selectivă și inegală, așa cum este ea de fapt). La aceasta se adaugă și impotența stîngii tradiționale de a formula proiecte incluzive, lucru care ține parțial de înglodarea stîngii în varii bătălii culturale (care, de cele mai multe ori reprezintă cîmpuri de bătălie false), parțial de capitularea ei intelectuală și politică în fața hegemoniei dreptei exprimate prin TINA (1). Nu e de mirare (deși rămîne trist!) că stînga grecească a lui Tsipras și Varoufakis a fost îngropată și umilită cu mîinile stîngii franceze a lui Hollande.

E uimitor și paradoxal să vezi, în aceste condiții, pe de o parte, enormul efort intelectual, financiar și politic îndreptat la organizarea și desfășurarea unor vaste campanii anti-comuniste (atît la nivel intelectual, prin subvenționarea unei întregi industrii a cercetărilor anti-comuniste cît și la nivel economic, prin subminarea încercărilor de organizare și gestionare economică alternativă – în sudul global, prin varii forme de exploatare economică și în nordul global, prin slăbirea sindicatelor și altor forme de organizare colectivă a angajaților), și, pe de altă parte, puținătatea eforturilor aruncate pe linia limitării sau eliminării surselor, manifestărilor, ideilor și practicilor fasciste… (Să pomenim în treacăt și faptul că, o anumită parte a ”luptei” anti-comuniste folosește retorici și discursuri fasciste: cei care vorbesc de justiție socială sau lupta de clasă sunt tratați ca fiind slabi de minte, mancurți, amnezici, spălați pe creier adică…categorii subumane.)

În același timp procesul actual al globalizării, în forma sa curentă de exploatare organizată, funcționează ca o mașinărie ce produce în serie fascisme…

 

  1. There is no alternative – fraza este atribuită fostului prim-ministru britanic Margareth Thatcher și exprimă ideea precum că economia de piață capitalistă este forma de organizare economică cea mai bună.

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.