lumile dintr-un aeroport

Am aterizat pe aeroportul Frederic Chopin din Varșovia cu vreo 15 min întîrziere și mă gîndeam că s-ar putea să scap zborul spre București pentru că nu aveam decît 50 min între cele două zboruri. Am parcurs în fugă drumul de la terminalul de sosiri la cel de plecări, am trecut rapid controlul pașapoartelor (am zis celor din fața mea că scap avionul și m-au lăsat să trec fără rînd). Ajuns la poarta de la care urma să ne îmbarcăm în avionul spre București, descopăr că avionul se reține. Întîi cu 15 min. Apoi cu alte 15 min…
După alte 30 min aflăm că la București e ceață și aeroportul nu permite aterizarea… Mai așteptăm să se ia ceața… Între timp aud doi tineri vorbind românește și mă apropii de ei. Discutăm desigur despre zborul amînat și cam ce ar presupune el – o noapte în aeroport nu mi se pare imposibilă, dar ar fi cam prea mult pentru corpul meu, care a dormit noaptea dinspre marți spre miercuri în autocarul Chișinău-București și cea dinspre miercuri spre joi, pe o banchetă de lemn în aeroportul din Frankfurt. Ne plîngem, facem glume: pe un site meteo la care mă uit eu, vremea din Bucureșt ie excelentă și cerul e senin, pe altul – e ceață densă. Fiecare își zice istoria: de unde vine, ce face etc.
Într-un tîrziu suntem anunțați că nu vom mai zbura astăzi. Unii se răstesc, alții înjură. Un tip e foarte vocal și îi trimite-n morții măsii pe toți polonezii, avioanele lor… Află că de fapt la București e problema și atunci îi adaugă și pe bucureșteni în șirul de înjurături.
Mergem să ne luăm bagajele. Suntem cazați la Marriot Courtyard chiar de lîngă aeroport…
După ce lăsăm bagajele în cameră coborîm jos la o bere… Ne spunem povești, vorbim despre cîte-n lună și stele, facem schimb de contacte. Aflu că un ins e DJ și că se întoarce de la Sankt Petersburg unde a ”pus niște muzică”, cum spune el. Povestește despre cluburile din Europa. Altul e inginer într-o companie britanică. Eu mă întorc de la o conferință din Germania. Un al patrulea ins se întoarce la București pentru a-și face careva proceduri medicale – îs mai ieftine acasă decît în Germania, unde trăiește el. Un al cincilea e un fel de vagabond prin lume, cum își zice singur: a lucrat și șofer, și chelner. Dar cel mai mult îi place să călătorească. În România n-a fost de vreo 2 ani și acum merge acasă, în satul lui de lîngă Bacău, pentru sărbători…
Cu doi dintre ei găsim interese comune și ne promitem că ne căutăm și ne vedem din nou după ce ajungem la București…
Mai bem bere: cea poloneză e cam proastă așa că trecem la Paulaner nefiltrată.
E un fel de lejeritate în această situație – nimic nu depinde de noi, stăm cumva suspendați între lumi, țări și timpuri. La vreo 10 km de noi, în Varșovia, începe o zi de lucru. La noi nu mai știu ce e că nu e nici lucru nici odihnă
…Și dacă te gîndești la asta: dacă nu întîrzia avionul nu aflam niciodată că am călătorit cu oameni cu povești interesante. Ne-am fi interesectat doar ca simpli călători și am fi schimbat cel mult un: mă scuzați, îmi permiteți?

 

This entry was posted in jurnal and tagged . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.