Lupii ca politica sociala

Vitalie Sprînceană

Au re-apărut, în unele zone ale Republicii Moldova, lupii – animalele alea mitice ce supraviețuiseră pe teritoriul țării doar în povești și amintiri ale bunicilor. Acum iar fac parte din cotidian. Inclusiv în zona din jurul satului meu natal, Coropceni, raionul Telenești. Adică Leușeni, Văsieni, Suhuluceni și Ghermănești.
În noaptea dinspre joi spre vineri lupii au încolțit un vițel al unei familii sărmane, ce-l creștea pentru a-l vinde (una din cele mai răspândite forme de supraviețuire și de dobândire a lichidităților în satele Moldovei). 180 kg de carne și oase vii (alte două zile înainte de joi, au venit câțiva negustori să-l cumpere, cu ocazia asta l-au și cântărit, dar familia a spus că nu-l vinde încă – e prea mic și ar trebui să mai crească puțin)…
Bietul animal a fost sfâșiat pe toloaca de lângă sat: alături erau și alți viței dar aceștia au rupt pripoanele și au fugit în sat. Ăsta nu a reușit să se smulgă din lanț – stăpânul său îl legase gospodărește. (Ironia lucrurilor făcute bine care au deznodământ tragic).
Dimineața, din speranța celor câteva mii de lei, n-a rămas decât un morman de ciolane, piele și mațe…
Anterior lupii au mai păpat alți câțiva viței, mânji, niște oi și capre ce pășteau, conform unei practici vechi, pe câmpurile din jurul satelor.
Nu-i vorbă, sunt destui vânători în satele vecine – stufărișul de pe iazul dintre Coropceni și Telenești ”găzduiește” aproape în fiecare zi amatori de rațe sălbatice, lișițe, găinușe de apă – dar lupul e o specie protejată. Și nu se cuvine să tragi cu glonțul în el…
Între timp, oamenii din sat au început să-și vândă vacile pe un cap (expresie locală ce înseamnă cu duiumul). Cireada s-a micșorat în ultimii ani de la 160 vite la 38. Au mai îmbătrânit sătenii, copiii au mai crescut și nevoia de lactate s-a redus (numărul nașterilor e atât de mic încât cererea de lapte și brânzeturi e acoperită deja de cele câteva magazine-baruri din sat).
Costul întreținerii unei vaci a crescut enorm. Primul preț e cel al cirezii. El se măsoară în zile-muncă – fiecare familie paște cireada câte o zi pentru fiecare vită pe care o trimite la cireadă. Cu 160 de capete în cireadă, faci o zi-muncă la fiecare 160 zile scurse (1 data la 5 luni șu jumătate). Cu 38 vite în cireadă, faci ziua-muncă lunar. Sau plătești pe cineva să o facă în locul tău. Câteva sute de lei. Bani din care cumperi o cantitate impunătoare de lapte și brânzeturi la bar. Alt preț e cel al vițeilor și vițelelor ce sunt crescute pentru a fi vândute. Atunci când le poți lăsa să pască liniștite pe toloaca de lângă sat e o socoteală. Dacă însă lupul dă buzna și ți-o mănâncă pe toloacă socoteala e alta: un membru al familiei ar trebui să fie veșnic alături de vită. Ceea ce l-ar scoate din circuitul muncii de familie. Mă rog, vaca poate fi ținută și acasă dar în acest caz un membru al familiei ar trebui să aibă grijă de hrana ei.
… Așa încât lupul (și mai ales frica de el) ajunge să joace un rol important pe piața de bovine din Moldova și pe  cea a produselor alimentare. Și mai e, pentru unele familii sărmane, nenorocirea ”naturală” ce dublează nenorocirea socială a sărăciei.


One Response to “Lupii ca politica sociala”

Leave a Reply

CommentLuv badge