Prezent/absent (programul fusese înregistrat ceva mai înainte) la ediția din 24 septembrie a emisiunii ”În Profunzime” a Lorenei Bogza, președintele Parlamentului, Marian Lupu, ar fi declarat că inșii ce invocă argumente științifice în polemicile cu privire la identitate ar trebuie priviți cu suspiciune. Că promovează interese.

Că s-a zis cu științificul în dezbaterile ce țin de dreptul la auto-identificare.

Că soluțiile pentru dificultăți politice trebuie căutate în câmpul politic.

Că unitatea de măsură a oricăror dezbateri identitare ar trebui să fie respectarea dreptului fiecărui cetățean al Republicii Moldova de a se auto-identifica etnic așa cum crede de cuviință (precizare adăugată ulterior)…

O poziție teafără care nu merita mârlania de articol semnată de Constantin Tănase, nici seriile de dezinfomări lansate de Publika TV, Euro TV și Unimedia. Nici criticile dure lansate de editorialiștii Alexandru Vakulovski și Vitalie Ciobanu. Nici laudele lui Igor Dodon.

Probabil jurnaliștii și editorialiștii încă pot beneficia de scuza că n-au priceput/auzit/deslușit, de vreme ce chiar savanții de la Academia de Științe care au privit emisiunea aia tot nu au priceput despre ce e vorba, au auzit lucruri ne-rostite și au promis că mai aduc câteva probe științifice suplimentare…Ale neînțelegerii lor.

Mă rog, așa e mass-media moldovenească și așa e spațiul public local: îți inventează dușmani, luptă cu ei și după aia raportează dușmani. Imaginari, că așa e mai cochet. Cei reali au dinți.

În esență Marian Lupu a sugerat că științele, sociale sau exacte, nu ar trebui chemate să soluționeze dezbateri, conflicte și certuri politice. Că rezolvarea acestora urmează a fi căutată în dialoguri, proceduri și procese politice. Că nu există altă cale decât ascultarea opiniei celuilalt. Că anumite soluții de bun simț trebuie promovate chiar dacă contrazic ”științele”.

E un bun prilej de a spune câteva lucruri despre politică și științe:

 

a) Științele sociale nu trebuie să se pronunțe asupra adevărului unor credințe sau opinii în baza cărora oamenii își guvernează viața de zi de zi. Ci doar să ia act de ele. Ele nu spun oamenilor cum să trăiască, ci doar înregistrează evoluțiile, schimbările și succesiunile modurilor de conviețuire.

Istoricii și sociologii religiilor, bunăoară, nu vor căuta să cerceteze dacă un cult stă mai aproape de Dumnezeu decât altul, ori dacă e mai moral sau mai imoral, dacă conține mai multă sfințenie ori revelație, dacă oferă mai mult Adevăr despre Facerea și Sensul Lumii.

Ei le vor considera pe toate la fel de egale și la fel de adevărate și va căuta să vadă factorii ce au determinat expansiunea sau dispariția unui cult și înlocuirea lui cu un altul.

Dacă un istoric/antropolog/sociolog/filosof al ideilor din Evul Mediu vrea să înțeleagă modul cum gândeau oamenii acelei epoci el trebuie să ia drept adevăr și anumite păreri/atitudini ce nouă ni se par aberante precum concepția că Pământul ar fi centrul Universului și stelele ar fi lipite de un cer imobil de sticlă, ori că ar exista o margine a pământului dincolo de care s-ar întinde un hău infinit, că lumea ar fi populată de duhuri bune și rele ori dacă un rege atinge cu mâna un bolnav de lepră atunci acesta se va vindeca negreșit. Absurdități din punctul de vedere al secolului XX, dar lucruri ce dau sens acelei lumi și erau gândurile acelor inși.

La limită, și în societățile contemporane unii indivizi merg la ghicitoare să-și afle adevărul iar alții se duc la universitate să și-l facă. Și încap toți în aceeași societate și nu există motive de a-i persecuta pe oricare din ei ori de a-i condamna că trăiesc în minciună.

Cei care invocă știința pentru a demonstra că oponenții lor nu-s pe calea cea dreaptă a Mânturii (religioase/etnice/culturale) nu aduc vreun folos științei. Din contra.

b)  Sferele vieții publice nu trebuie reglamentate științific, indiferent de cantitatea de  aparentă absurditate ce se găsește în acestea.

Creștinismul, pentru a lua doar un exemplu, contrazice în multe și nenumărare locuri știința dar nici un patriot patriot profesionist sau jurnalist cu ifose nu se grăbește să-l condamne, să-l declare indecent și imoral ori să ceară excluderea lui din viața publică. Religia își are locul ei legitim în societatea contemporană.

Mai ales că avem și experiența nefericită a ”științificității sovietice”, cea care declarase Moartea lui Dumnezeu și incompatibilitatea religiei cu norma științifică. Nu cred că vrea cineva repetarea actului de conformare a științei cu realitatea, adică eradicarea religiei!

Știința își are sfera ei legitimă și credințele pe ale lor. Cele religioase, dar și cele identitare.

c) Conflictele politice și geopolitice în jurul identității naționale nu trebuie criticate, legitimate ori combătute cu mijloace ”științifice”. Ele țin de domeniul politicului, originează și se hrănesc din clivaje și viziuni politice. Nu le putem soluționa altfel decât prin arta dialogului.

A invoca științe și argumente absolute înseamnă a dori să-i închizi gura oponentului ori să descalifici discuția.

Polemicile identitare în Moldova sunt chestiuni politice. Și punctum.

d) Identitatea etnică a moldovenilor ar trebui lăsată pe seama acestora. Nu a politicienilor. Nici a savanților. Nici a intelectualilor ce tind să generalizeze anumite frustrări proprii la nivelul întregului popor și să inventeze patologii și crize identitare. Identitatea trebuie democratizată, adică conformată cu realitatea.

 E la cheremul fiecărui individ să decidă în ce măsură amestecă criterii ”esențialiste” precum neamul, limba, identitatea de gen, rasă cu criterii ”formale și fluide” precum locul de muncă, clubul de fotbal, ziarul și partidul.

Nu există identitate mai adevărată și mai puțin adevărată. La limită pot critica pretențiile unor inși oarecum rătăciți de a organiza Festivaluri și Zile ale Daciei (prezenți și dinspre dreapta și dinspre stânga politică), pot ridiculiza amestecul de cultură sovietică (foc de tabără), folclorism moldovenesc (port popular), bucătărie caucaziană (frigărui) și lupte orientale (tehnici de autoapărare) pe care acești indivizi le prezintă drept tradiții dacice. Dar nu le contest dreptul de a o face, de a-și petrece timpul liber cum au chef, de a-și construi identități de care doresc atâta timp cât se află în câmpul legal și cât nu emit pretenții față de restul societății.

e) Identitatea etnică, mărul discordiei între partide politice, mitropolii, gazete și scriitori (doar ei se ceartă pe chestiunea asta) ar trebui desacralizată și astfel lipsită de încărcătura de conflict ce o poartă.

Un model de imitat ar fi chestiunea religioasă în Europa occidentală în sec. XVII și soluționarea ei.

Instaurarea păcii între religiile belicoase a fost posibilă doar după desacralizarea religiei, adică procesul prin care aceasta a fost transferată din zona eternului, absolutului și necondiționatului în cea a alegerii individuale (privatizarea religiei). Statul a renunțat să se pronunțe în privința adevărului fiecărei religii în parte, asigurând libertatea de exprimare și gândire a tuturor religiilor per ansamblu.

La fel pot sta lucrurile cu identitatea etnică în Republica Moldova. Ea ar trebui să devină opțiune individuală pe care un stat democratic ar trebui s-o apere de abuzuri.

E o măsură teafără pe care n-au făcut-o comuniștii lui Voronin (care au căutat apă vie în piatră seacă pentru a demonstra că dacii au descins direct din membrii Partidului Comuniștilor), nici guvernările anterioare. Poate o implementează această șchioapă guvernare de coaliție.

…Revin la Marian Lupu. Omul are destule păcate pe conștiință pentru a-i mai adăuga și din alea inventate. Ar trebui să-i fie rușine pentru complicitatea la consolidarea regimului autocratic al lui Voronin, pentru lașitatea și tăcerea suspectă legată de participarea sa la evenimentele din 7 aprilie, pentru protecția politică ce o oferă unor personaje de genul lui Plahotniuc, pentru faptul că a tăcut când cu ocazia Recensământului din 2004 unii cetățeni au fost siliți să renunțe la o identitate etnică (românească) în favoarea unei alteia (moldovenească) etc.

Dar pe falsul front identitar poziția lui pe moment e teafără. Și de bun simț. Și în conformitate cu principiul dominației legii și supremației libertății.