Le Monde publică în ediția de azi un articol (aici imagine) despre nostalgia ceaușistă a tinerilor și adolescenților din România.
2/3 din ei (65.5 %) se declară nostalgici față de perioada ceaușistă. Și tot atâția declară că perioada comunistă era mai bună din punctul de vedere al respectului față de lege.
Partea delicată a acestor atitudini e că ele aparțin unui grup de vârstă ce nu a trăit nici o clipă în comunism/ceaușism.
De unde vine atunci opinia favorabilă despre dictatură? De la profesori (41 % dintre ei sunt percepuți de elevi ca fiind nostalgici după Ceaușescu și vremea lui), părinți și bunici.
Semn că:
– ar trebui să chestionăm (și pe alocuri chiar să demolăm) credibilitatea ”martorului ocular”, cel care ar fi văzut cu propriii ochi vremurile și ar putea să le repovestească exact cum au fost. Martorii oculari, și ei, ar trebui priviți cu suspiciune.
– utopiile politice ale prezentului nu mai fertilizează solul trecutului ci sunt ancorate în trecuturi. Imaginare, din punctul de vedere al realității. Reale, din punctul de vedere al experienței ”trăite”.
În majoritatea cazurilor ideologiile contemporane ce bântuie spațiul românesc își propun cel mult să restaureze/recompună/restabilească avataruri diferite ale unui illo tempore (timp de aur): societate patriarhală tradițională, comunitate ”autentică” etc.
Prăbușirea ultimului proiect utopic – comunismul – și tranziția dură care i-a urmat, au cauzat nostalgii pentru vremurile în care viața era aparent mai simplă. Noua utopie – capitalismul – e mult prea asediată zilnic de știri privind crize economice, colapsuri și măsuri de austeritate încât să mai adune speranțe.
– faptul că tot ce se reține despre Ceaușescu în memoria colectivă a națiunii e figura ”respectului față de lege” (și asta în pofida cercetărilor și arhivelor ce indică exact contrarul – abuzuri aleatorii și violență sistemică susținută) dă de gândit asupra unor deficituri de traducere. A trecutului în prezent și viitor. De care se fac vinovați învățătorii (care-s nostalgici, dar, ca clasă au fost afectați cel mai mult de tranziție). Apoi părinții. Politicienii. Ce au făcut din procesul moral al comunismului (în diversele sale avataruri: dosariadă, investigare a practicilor, lichidarea consecințelor și despăgubirile) un lung șir de matrapazlâcuri politice.
– viitorul democrației în România pare destul de problematic de vreme ce generația ce vine din urmă hrănește nostalgii față de ”respectul față de lege” (eufemism pentru mâna forte a unui lider ce ar putea ține țara în chingi).
– discursurile ”științifice” și culturale (ale intelectualilor, majoritatea dintre ei anti-comuniști de meserie) nu prind deloc rădăcini în straturile de jos ale solului urban. Cum ar veni, anti-comunismul nu se aude la Pipirig, deși e strident în anumite cartiere ale Bucureștiului. Ar fi momentul potrivit pentru o sociologie a vieții intelectuale și culturale ce ar identifica agenții de transmisie și ponderea lor. Surprize vor fi destule.
mie imi pare ca situatia nu e mai putin incalcita si pe la noi. la noi insa nostalgia printre tineri mi se pare vizibila in functie de categoriile etnice si mai putin sociale. or (repetant cliseul pe care tu il condamni si e de inteles) “am vazut si eu” atat batrani si oameni de varsta a doua (iarasi de inteles), dar mai ales tineri (rusolingvi in special) nostagici. cei din urma la fel cum spuneai si tu in analiza par nostalgici dupa un trecut pe care nu l-au trait, dar il venereaza.
daca sapam putin mai adanc, vom vedea ca si o anumita categorie de romanolinvi, de toate categoriile varstei, dar in special intelectuali de varsta a doua sunt si ei nostalgici. dupa perioada interbelica.
oricum, daca am cumula tinerii si batranii dupa “orienarea” nostalgica, nostalgismul recent (sovietic) ar iesi “invingator”. si asta se observa in primul rand cand se iese la vot in Moldova.
eu as trage de aici o concluzie sintetizata chiar in titlul tau “Tinerii si viitorul din trecut”. adica avem cativa clapaugi, mai batrani, care vor sa ne fericeasca din nou, dar data aceasta prin modele vechi. Ex Uniunea Rus-Bel-Kaz. eu unu ma tem de asa viitor si incep sa devin nostalgic si eu, numai ca dupa un viitor pe care ni s-a promis in carti. si sta intepenit acolo in mare parte si in prezent.
orice tiranie vine cu metodele ei de iertare si sacralizare care, bine implimentate, lucreaza si dupa plecarea conducatorului. Vezi http://mises.org/rothbard/boetie.pdf