Mă întreb de ce vandalizarea, arderea, distrugerea unei cruci ar fi o blasfemie, iar păparea ei – un lucru normal ce trebuie chiar încurajat (pentru că dublează avantajul: credință plus dolari)?
Crucea din imagine e una din mărfurile pascale tradiționale, cumpărată azi la o dugheană. Ciocolată plus carte poștală. Poate fi trimisă unui prieten care are copii. Poate fi trimisă copiilor direct…
p.s. Vânzarea articolelor tematice pentru sărbătoarea de Paști (sic!) e în toi în America. În fapt, magazinele americane vând simultan pentru 4-5 sărbători înainte și cu 3-4 luni anticipație. În septembrie pot fi cumpărate lucruri pentru Halloween (octombrie), dar și pentru Thanksgiving (noiembrie) sau Crăciun (decembrie). În februarie, alături de tradiționalele inimioare pentru Sfântul Valentin pot fi procurate chestii pascale.
Interesant, raportul capitalism (si tot ce-i este inerent) / biserica (si tot ce-i este inerent).
Fara a avea pretentii de judecata asboluta, probabil am putea sa ne gandim ca aceste fenomene (pe care le postezi) nu ar fi posibile cand valorile bericii erau structurante lumii. Probabil ca dupa un proces intens de secularizare + capitalism a putut sa faca tolerabile forme de prostituare a valorilor religioase fara a fi, pentru atat, vazute ca atare (adica degradante).
@B, pomenea Umberto Eco in “Numele Trandafirului” despre mania manastirilor europene medievale de a aduna relicve sfinte – presupuse bucati din crucea pe care a fost rastignit Hristos, fragmente din giulgiul in care a fost infasurat dupa ce a fost scos de pe cruce, si bizarerii de genul “craniul Sfantului Ioan Botezatorul de pe vremea cand era copil”. Puse cap in cap, glumea un autor al lui Eco, bucatile de cruce risipite prin manastiri ar fi putut sustine rastignirea a cel putin 2 armate…Anecdota sugereaza si legatura intrinseca dintre Biserica si un anume fel de a administra lacasul sfant orientat spre sporirea vizitatorilor, atragerea pelerinilor etc. Adica o logica prezenta in crestinism inca de la inceputuri – cea de a gandi religia ca pe mai mult decat o chestie ce are legatura cu credinta, ca pe ceva ce trebuie sporit pe orice cale… Undeva pe drum logica institutionala a Bisericii s-a intalnit cu cea a pietei si cumva a integrat-o (de aia cultele neo-protestante contemporana din America sustin “piata libera” si politicile non-interventioniste). Intrebarea eterna e ce mai ramane din biserica si din mesajul moral al crestinismului dupa ce e poluat de piata. Post-factum si retrospectiv filistinii si farisei alungati din biserica au triumfat totusi…
Formele astea de sinteza istorica sunt interesante. Cum practica institutionala bisericeasca a fost penetrata de alte practici care ii sunt straine, cum practica dreptului penal a permis absorbtia unor tehnici ce ii sunt straine, cum practici medicale au absorbit strategii de putere ce ii sunt straine… Din aceste sinteze au iesit desigur niste hibrizi: cruci de ciocolata, delincventi ca obiect de expertiza psihiatrica, sexul infiltrat in strategii politice.
Probabil ca o critica sociala astazi ar presupune decuplajul acestor sinteze dubioase nascute intr-un camp istoric fragmentat.