blog implicat

carti filme muzica idei polemici

suspendat intre timpuri: Drum bun

așa se cuvine să pornesc călătoria spre Moldova…adică în același mod în care am părăsit-o. cu o republicare a postului de despărțire.

 

În legătură cu plecarea mea iminentă (deseară zbor la Istanbul, la o școală de vară, de unde mă întorc abia pe 30 iulie, apoi, pe 20 august, pentru patru ani, la studii de doctorat în SUA), m-am cufundat brusc într-un tip nou de ritualuri: despărțirile. Ultimele săptămâni au fost dedicate în exclusivitate unor petreceri/seri de adio: rude, prieteni, cunoscuți…

 

Chit că nu sunt anunțate explicit, aceste despărțiri anunță rupturi inevitabile: prietenii își fac planuri în care  nu mai încapi, colegii construiesc  proiecte grandioase în care nu mai e loc pentru tine, rudele modelează țesături de evenimente și ritualuri care te evită, însă, ca pe un străin, pentru că ești cumva prea departe… Un fel de moarte socială locală:  se discută despre tine de parcă ai fi un răposat care nu mai are treabă cu lumea asta… Eventual, te vor pomeni la slujbe, reuniuni de familie, dar o vor face rar, pentru că doar atunci când se adună cu toții grămadă, se va vedea că lipsește cineva: Tu.

 

Ai abandonat majoritatea proiectelor sociale, politice și economice în care erai prins și în locul libertății multrâvnite s-a iscat un fel de vid temporal și de comunicare: reperele obișnuite, serviciu, prieteni, proiecte universitare sau de alt gen fiind dizolvate, plutești neputincios cumva pe valul orelor ce se scurg alandala… Descoperi că ești o ființă socială într-o măsură mai mare decât credeai: îți lipsește dependența de alarma deșțeptătorului care te trimitea undeva în urbe cu misiuni precise, acum te trezești la o vreme oarecare, hălăduiești fără rost pe străzile orașului, descumpănit de bruma de timp liber căzută parcă din cer… Cât e de bine, îți zici, să te afli veșnic în treabă! E atât de mare ispita de a renunța la plecare și la schimbarea anunțată de ea: noul te sperie, pe de altă parte, cărările bătătorite ale obișnuinței te seduc cu siguranța lor aparentă: ești tentat să alegi cunoscutul în detrimentul unui inedit incert – un prag psihologic, care, odată trecut, îți promite libertatea. Majoritatea oamenilor însă, se lasă speriați de acest prag și preferă să rămână dincoace de el: fie că își închid circuitele spirituale și de comunicare cu lumea, prin retragerea în contextul cunoscut, fie se refugiază într-o veșnică nostalgie după un Rai originar, fie se străduie să reducă bogăția lumii la niște situații cunsocute și răscunoscute…

 

Dar există și un farmec al plecărilor: brusc, ai devenit, pentru a-l cita pe Iurie, un om important, pentru că ai vreo treabă cu America, cu centrul de putere al lumii, cu depărtarea, cu raiul financiar, și alți indivizi, de existența cărora vei fi uitat deja, își amintesc de tine și te învie, sugerându-ți, printre amabilități că adicătelea ai fost dintotdeauna un om iubit, respectat, că…vezi de dă o mână de ajutor dacă e nevoie…

Previous

modestii ale lecturii

Next

reintoarceri

1 Comment

  1. dao

    Ca sa fii “expert out of town” trebuie sa vii de la inaltimea lucrurilor inaccesibile pentru majoritate. Important este sa nu te retii mult, atlfel de faci localnic si te “descralizezi”.
    🙂
    dao´s last blog post ..How much of me is I

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén