blog implicat

carti filme muzica idei polemici

intre Lenin si Hristos

una veche, de prin 2007 (originalul e aici). Ca o metaforă a unei lumi ce se zbate între Lenin și Hristos! Hristos a înviat (lângă Lenin)!

Nu explic poza de mai sus. Îmi displac astfel de încercări. Pe urmă, nu cred că aş putea adăuga mare lucru…

Încerc s-o folosesc însă ca o pistă pentru o idee. E vorba de distanţă, interval, spaţiu. Între simboluri. Încerc să găsesc o limită a toleranţei, un fel de reguli de „bună vecinătate” a simbolisticii. Cum ar veni, un soi de Constituţie. Mă gândesc, bunăoară, că un simbol, oricare ar fi el, ar trebui să posede un spaţiu vital, un fel de „rezervaţie semiotică” care să-i fie proprietate exclusivă. O piaţă, un perete, o galerie, o stradă, o pânză, un drapel etc.

În fapt, esenţa simbolului este de a fi încărcat, de a nu fi neutru faţă de o stare afectivă, un lucru, o valoare, un loc. Vorbind în limbaj magnetic, simbolul are o încărcătură, pozitivă sau negativă care creează în jur un câmp. Un câmp care se desfăşoară într-un spaţiu geografic şi social.

…Revin la poză. Poate nu sunt 6 m între bustul lui Lenin şi Cruce. Poate sunt ceva mai mulţi. Vreo 10, să zicem. Câţiva metri în plus nu contează.

Important este altceva: faptul că împart acelaşi spaţiu, acelaşi câmp de vizibilitate, acelaşi loc „sacru”. Încaltea, cetăţenii oraşului Ceadîr-Lunga, căci despre ei este vorba, ar fi putut înălţa un zid între cele două semne. Pentru o delimitare a sacrului.

Ar fi o naivitate să cred că la mijlocul acestei ciudăţenii arhitectural-urbanistice stă lipsa simţului estetic, sau kitschizarea accentuată a spaţiului public. E altceva: o problemă mai veche, gestiunea sacrului. Două „sacre” care se interpun: o cişmea înnobilată de Cruce, „urmă” a sacrului neoficial, underground, semn al unei tradiţii care a mers când de mână cu statul, când în răspăr. Celălalt „sacru”, monumentul lui V.I.L. este o prezenţă demonstrativă a sacrului oficial, cu licenţă şi „binecuvântare” de la Stat, de la Ideologie.

A pune „obiectele sacre” (nu mă pronunţ asupra cantităţii de numinos din Lenin şi din Sfânta Cruce, iau obiectele acestea ca fiind simboluri gata construite) la kilogram, unul peste altul, laolaltă, fără nici un criteriu ordonator este probabil, tot un act de impietate, tot o pângărire chiar dacă voalată, chiar dacă insancţionabilă juridic.

fon muzical:

 

Previous

dusmaniile din farfurie…

Next

Big Brother ca afacere

1 Comment

  1. dao

    De unde vine “sacrul”? O sublimare a imposibilitatii. Psihicul “transfera” stimulul intolerabil ( intolerabil datorita inexplicabilitatii sale) in zona “altor lucruri” (decit cele de rutina) astfel rezolvind provocarea. Fenomenul explicat nu poate fi sacru – o extrema echilibrului antinomic in care exista omul. La alta exrema sta enigma vietii care se prezinta pentru noi intr-o ierarhie a simbolurilor sacre. Aceste simboluri se afla la diferite niveluri si sunt corelate conform unor reguli ale cognitiei dupa care functioneaza psihicul. Poate aparea si concurenta intre ele, atunci unele cedeaza si sunt inlocuite cu altul.

    Nu cred ca in cazul dat intre cele doua simboluri exista o concurenta. Pentru omul din Ciadir Lunga ele reprezinta acelasi “orizont”- “binele” care a fost cindva si binecuvintarea care ne asteapta.

Leave a Reply to dao Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén