de ce vor americanii sa ne cunoasca?

”De ce vor americanii să ne cunoască?”, m-a întrebat o prietenă căreia i-am zis că-s cam emoționat și stânjenit înaintea primei lecții de română pe care urma s-o predau…cui? Dosarul electronic indica vreo 15 nume, unele hispanice, altele slave, și mai altele americane sau evreiești, așa încât nu puteam să-i răspund prietenei mele mare lucru…Gândul că urma să fur din prețiosul timp de duminică al unor oameni (tocmai 15!) – pe unii să-i răpesc familiei, pe alții – întâlnirii cu prietenii la bere sau meciul regulat de hochei adăuga o povară suplimentară peste îndrăzneala mea, și așa cam firavă.

Și, cum stresul nu era probabil de ajuns (în socoteala vreunei autorități supreme în fața căreia mă făcusem vinovat cu ceva fără să știu), odată poposit la George Washington University, gazda primitoare a lecțiilor, am priceput că va trebui să uit de ajutorul internetului și de sprijinul prețios pe care Revoluția tehnologică în materie de informație – rețeaua de internet fără fir a Universității suportă doar Windows și Mac, iar eu, cu un Linux (slăbiciunea mea Che Guevaristă), mă aflam, hotărât lucru, în afara civilizației youtubiste. Cum dracu, mă întrebam eu, nomazii egipteni crescători de cămile participă activ la revoluția Facebook din țara lor iar eu stau ca boul fără internet la 700 m de casa Albă?

Mă prinsei apoi că lecții de limbă străină (inclusiv română) se făceau și înainte de apariția Internetului (la fel ca și protestele) așa că m-am liniștit de-a binelea…

Partea interesantă, veselă dar extrem de complicată a lecțiilor e că metoda după care trebuie ele predate exclude aproape categoric utilizarea altor limbi decât limba-țintă, în cazul meu româna. Asta însemna, nici mai mult nici mai puțin, că trebuie să învăț niște oameni limba română (pe care ei n-o știu) cu ajutorul…limbii române însăși (pe care ei iar n-o știu!). Minunăție de situație! Dar funcționează – e ca și cum ai introduce străinul în contextul nativ (cum merg moldovenii în Germania, Turcia, Italia, Spania, Israel sau, mai recent, unii chiar la Moscova – așa că, e dovedit științific, se poate!). Elementul fundamental al primelor lecții e maimuțăreala: studenții urmează să învețe știința subtilă a asociației emoțiilor cu gesturi apoi cu cuvinte sau expresii: am strănutat de mi-au ieșit bojocii până i-am învățat să zică Sănătate!, după aia mi-am culcat capul de vreo 30 de ori pe masă ca să cerșesc un Noapte Bună, apoi m-am și deșteptat pentru o Bună Dimineața, mi-am stâlcit degetele încercând să produc diferite combinații de numere…În fine, pentru prima lecție e chiar uluitor: zilele săptămânii, conjugarea verbului a fi la prezent, cu tot cu forma negativă (cum să le zic bieților oameni de războaiele lingvistice între academicieni cu barbă și fără minte în tranșee pe subiectul lui  și Î, cu suntem și sântem?), pronumele personale, numerele până la 100 (minus intervalul 11-19), câteva substantive la plural și singular, forme de salut și adio și un cuvânt indecent (uau, rușine mie!).

Altfel, oamenii ca oamenii. Fiecare cu interesul său…intim: unul vrea să studieze româna pentru că ar avea nevoie de un certificat de cunoaștere a limbii române (n-am priceput pentru ce), altul a fost voluntar în cadrul Corpului Păcii în Moldova sau România și i-a plăcut graiul, deci vrea să mențină legăturile, și mai alții au soții/soți/prieteni de naționalitate română și, cum a zis un tip tare glumeț: aș vrea să înțeleg ce zice soția despre mine pe la spate ori când e enervată. Un ultim grup, de departe cel mai interesant, e cel al poligloților sportivi: un ins dintr-o țară din America de Sud (nu mă rugați că oricum nu dau numele!) zice că vrea să-și completeze dosarul de limbi romanice: vorbește spaniolă (maternă), portugheză, franceză, ceva italiană și veni rândul românei. Situație similară celei povestite de un slovac. Cireșica de pe prăjitură a venit din partea unei fetițe care vorbește engleza și…thai…iar asta tocmai înseamnă, cum mi-a zis ea și eu, prostia mea, n-am înțeles linia de justificare, că urmează la rând limba română… Un prieten care a ținut același curs anul trecut îmi povestea că a avut la lecții un ”băiețaș” (numele de cod) de vreo 80 de ani, care făcuse câteva (multe) asemenea cursuri de limbi străine între care ungară și lituaniană…E ceva în lumea asta americană, un lucru pe care nu-l pricep – inșii a căror limbă o vorbește jumate de omenire se rup să învețe limbi străine, iar noi ne plângem că, vedeți, rușii nu ne vorbesc limba noastră (cu toate nuanțele de rigoare).

Sper că am răspuns măcar parțial prietenei…

p.s. Va urma, probabil, un fel de jurnal săptămânal al întâlnirilor lingvistice româno-restul lumii.

This entry was posted in jurnal and tagged . Bookmark the permalink.

3 Responses to de ce vor americanii sa ne cunoasca?

  1. absolubil says:

    ia-i la scoala de vara, sa ne cunoasca mai bine 🙂

  2. i-am invitat la Martisor, sarbatoarea de primavara a diasporei…sper ca vin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.