sa imbatranim decent

Vitalie Sprînceană

Portret Batran

Aflu de la un prieten care face un stagiu la Muzeul Holocaustului din Washington, că unul dintre gardienii instituției, un nene de vreo 60-65 ani, s-a angajat recent, după ce criza mondială a înghițit fondul de pensii în care acesta a vărsat conștiincios, vreme de multți ani, bani verzi pentru zile negre. Prăbușirea fondului a topit aceste strânsuri de bani astfel că omul s-a trezit peste noapte bătrân, neptincios și gol-pușcă dinspre partea finanțelor (înainte de a blama rechinii privați pentru presupusa lor lăcomie ar trebui să avem în vedere că statul nu a fost mai breaz, vezi exemplul Greciei)… Deci nenea a abandonat visul unor bătrâneți liniștite, petrecute eventual în compania plajelor din Florida, și s-a pus pe muncă… Are copii, dar ăia își poartă viețile lor în spate așa că… Se descurcă fiecare cum poate…

Acu ceva vreme guvernul italian decidea să taie din pensii (cam 500 euro lunar)  pentru a investi mai mult în tineri. Rândunica a stârnit însă multe critici și decizia s-a împotmolit…S-ar putea însă ca după ea să vină și alte rândunele…și chiar o primăvară întreagă.

E evident că politica de a lua bani de la săraci și a-i da altor săraci inspirată din gândirea de tip antereul lui Arvinte (se ia de la coate pentru a cârpi gulerul și tot așa), nu face multe parale pe termen lung…

Efectul  benefic al stimulării materiale a tineretului italian s-ar putea epuiza rapid întâi pentru că problema bunăstării populației de ”vârsta a treia” în Italia nu e neapărat economică, ci ține de procese structurale, care au demarat mul înaintea crizei mondiale. Criza demografică e cel mai important dintre ele, însoțită de îmbătrânirea generală a populației și de modificarea balanței dintre forța de muncă activă și pensionari.

Dincolo de Italia lucrurile stau la fel de greu. În Moldova, tradițional situația e proastă. Adunate grămadă (să zicem pe o perioadă de un an), pensiile celor mai mulți pensionari moldoveni nu ajung nici măcar pentru un bilet dus întors în Antalya, cu ședere de o zi la cel mai răpciugos hotel…

Și pentru că demografii deja bat alarma că ne-am putea trezi fără populație activă pe la jumătatea veacului acestuia (unii zic că s-ar putea întâmpla și mai repede), și cu o proporție tot mai mare de persoane pensionate, ar trebui, poate, să stăm strâmb și să judecăm drept, și cu perspectivă asupra posibilităților de a atenua urmările acestor evoluții nefaste.

S-au mai gândit la asta și alți oameni. Sorin Hadârcă propunea, bunăoară, o trecere de la modelul actual bazat pe solidaritatea generațiilor (pay as you go) la unul mai eficient, motivat de principiul contribuțiilor individuale.

Oricât de ademenitor ar părea acest model (în parte datorită farmecului occidental și a mirosului modern pe care-l emană), găurile lui sunt prea multe și prea mari astfel încât, până la urmă, modelul nu mai ține apă…

Unu, el nu ține cont de caracteristicile structurale ale sistemului economic moldovean. E una să încadrezi în acest sistem al contribuțiilor individuale un ONG-ist cu salariu regulat primit de la organizații străine, un angajat al unei companii internaționale cu salariul în euro, pe de o parte, și alta un funcționar public plătit de stat, cu un salariu sub coșul de consum, sau, uneori, chiar sub minimul de viață, un agricultor practicând un fel de economie naturală ineficientă, pe de altă parte. Apostolii contribuțiilor individuale se fac a uita că guvernele occidentale subsidiază la greu agriculturile locale astfel încât angajații în sectorul agricol din acele țări înregistrează venituri suficient de mari pentru a contribui ”individual” și plătesc funcționarii publici și angajații în sfera publică (educație, cultură) destul încât aceștia să-și acopere majoritatea cheltuielilor și să mai facă rezerve pentru zilele negre. Astfel încât, implementarea modelului contribuțiilor individuale la moment ar putea fi asigurată doar prin intermediul strategiei ”mai trimitem un om în Italia să avem bani de unde băga la contribuții pentru pensii”.

Doi, modelul mai neglijează și milionul de moldoveni plecați să muncească de nevoie în țări străine. Majoritatea acestora sunt deja dublu excluși din sisteme de protecție socială: permisele temporare de muncă, atunci când sunt, dar în majoritatea cazurilor ele nu-s, nu include automat individul în sistemul de pensii al țării gazdă, la fel cum acesta nu e inclus nici în sistemul de protecție socială a țării de origine. Ca un rezultat eventual al implementării modelului contribuțiilor individuale la fondul de pensii migranții sunt primii care zboară din el…

Trei, la modul general un asemenea sistem nu ar face decât să perpetueze inegalitățile existente între cei care au și cei care nu au, cei care pot și cei care, în virtutea unor constrângeri personale sau structurale, nu pot. Adică, beneficiarii lui ar devine o mână de oameni cu profesii profitabile: ONG-iști, contabili, bancheri, niscaiva industriași, economiști, ceva funcționari de rang înalți și cam atât…

Bun că ar trebui să recunosc că și Sorin s-a lepădat mult prea rapid de modelul său pentru a-l lua în serios.

Totuși, problema rămâne. Ce ne facem cu bătrânii într-o perspectivă de viitor (dar și de prezent apropiat, căci bătrânii de azi n-o duc chiar minunat – asta e un fel moale de a o spune)? Dacă adunăm grămadă sărăcia lucie și creșterea demografică negativă, plus îmbătrânirea iminentă a baby-boomerilor născuți în anii 70-80 ai veacului trecut, obținem un cocktail cam întunecățel…

Ce am putea face?

1. Sporirea contribuțiilor nemateriale ale generațiilor curent active față de generațiile la pensie…tradus în limbaj de stradă asta ar însemna: dacă nu avem bani, ajutăm bătrânii cum putem. La munci pe lângă casă (săpat, prășit, aprovizionare cu apă, lemne, alimente). Consiliere psihologică. Companie și discuții. Ordine. Cu asta s-ar putea ocupa adolescenții și elevii la plictisitoarele lecții de instruire prin muncă la care  teoretic învață să facă melesteie inutile, iar practic bat câinii sau mingea pe terenul școlii. A mai fost. și n-a fost rău. Doar prea ideologizat. Eliminăm ideologia aia și băgăm alta. A solidarității. Între generații. Mă doare să văd bunicuțe neputincioase care trebuie să plătească din pensiile mizerabile unor indivizi pentru o căldare de apă. Un braț de lemne. O pâine cumpărată la magazin.

2. Atenuarea și chiar lichidarea războiului intergenerațional, atât de comod politicienilor, și atât de păgubos societății pe termen lung. Am în vedere discursurile de genul: tinerii sunt progresivi, iar bătrânii sunt tâmpiți nostalgici, tinerii suferă, au salarii mici din cauza pensiilor boșorogilor, noi vrem în Europa iar jlobii care trag să moară dar încă nu au murit, vor să ne îngroape din nou în URSS. și alte variații de rigoare. Inclusiv din zona opusă. Am mai zis, e simplu să învrăjbești niște oameni săraci într-o țară săracă…Și mai simplu e să-i conduci…

Și altele…adică mă gândesc la ele.

Știu că majoritatea cititorilor blogului meu sunt tineri pentru care bătrânețea e încă departe. Prea departe. Nu vă culcați pe urechea că o evitați. Ea vine negreșit.


18 Responses to “sa imbatranim decent”

  • Iurie Says:

    Subiectul acesta, deşi parcă conştientizat de cei de la guvernare (oricare ar fi ea), în realitate nu prea se transpune în acţiuni. Epxicaţia, probabil, rezidă în faptul că nu are sexapel electoral, or investitile în redresarea demografică nu se vor vedea decît peste ani şi, plus la aceasta, sunt complicate opeaţional şi costisitoare. Bineînţeles, mai sunt şi speculaţiile populiste fundamentate pe diferenţele dintre generaţii.

    Tema tu ai punctat-o, problema este: ce facem mai departe? Contribuţiile nemateriale şi edificarea solidarităţii sociale este o cale, dar ea poate aduce rezulatate numai în cazul schimbării culturii. Iar aceasta este legată de funamentul material. O soluţie ar fi ca biserica să se implice activ în această “campanie”; urmează să vedem ce urmăreşte biserică.

    ONGurile ar putea intermedia şi ele această schimbare (pe măsura puterilor), dar nu pot să-mi dau seama dacă sunt donatori să investească în proiecte de genul ăsta.
    .-= Iurie´s last blog ..“HOMO” fără “SAPIENS” =-.

  • crinutza Says:

    Corect ce spui tu si cred ca se aplica la fel de bine la situatia Romaniei intregi, nu doar Moldova.
    Sincer, nu stiu, in momentul asta, ce-as putea face eu, pentru mine, sa-mi asigur zile linistite cand oi avea 60-70 de ani (cand bati spre 30 incepi sa te gandesti si la chestiile astea). Daca ma trezesc ca nenea asta din Germania, cu toate contributiile la io stiu ce pensii private?
    .-= crinutza´s last blog ..Cu ce am ramas de la #blogtrip Timisoara =-.

  • crinutza Says:

    Scuze, aveam impresia ca esti din partea asta de Prut :). In contextul de mai sus, conteaza destul de putin, de fapt 🙂
    .-= crinutza´s last blog ..Cu ce am ramas de la #blogtrip Timisoara =-.

  • Vitalie Sprînceană Says:

    Iurie, uitasem cumva de Biserica…imi e greu sa o pozitionez pe axa contributii materiale-contributii nemateriale, or, biserica “sta” si ea pana una alta pe contributiile populare…pe termen lung asta ar insemna ca nici ea nu ar avea mare contributie materiala pentru saraci si batrani…in schimb autoritatea spirituala enorma de care se bucura acum ar putea fi canalizata spre suport nematerial….

  • Vitalie Sprînceană Says:

    lucrul care trebuie evitat, pe termen lung, scurt si mediu, trecut, prezent si viitor este abordarea problemei in termeni exclusiv economici: cat costa, cine plateste, etc. pentru ca, atitudinea fata de generatia in varsta are si alte valente decat cifrele si sumele de bani…la mijloc sunt valori (in care cred ca merita sa investim), solidaritati (la urma urmei, societatea este fundamentata pe astfel de legaturi intergenerationale)…
    de aia razboaiele cu batranii trebuie oprite, la fel si cele dintre batrani si tineri… rezultatul lor “material” e nul – se ia de la unii si se da la altii, pe cand pierderile nemateriale sunt enorme…

  • altcersenin Says:

    “de aia razboaiele cu batranii trebuie oprite” – un argument “greu” in favoarea acestei parei, ar fi ca tineretea nu e o stare constanta; tinerii de azi, sunt batrinii de mine in devenire, chiar, daca la douzeci si ceva ani, e greu sa crezi in asta 😉
    .-= altcersenin´s last blog ..DESTIN, NOROC SAU PURA INTIMPLARE =-.

  • VirtualKid Says:

    batranetea nu este o notiune concreta decat pe masura ce te apropii de ea!
    .-= VirtualKid´s last blog ..Inaltarea =-.

  • Sergiu Says:

    Vitalie,
    problema este muuult mai complexă decât pare, soluţiile care le propui tu, sunt bunicele dar asta nu rezolvă problema.
    Problema asigurărilor sociale are tangenţe puternice şi cu politicul. Ultimii 8 ani au arătat asta.
    Problema pensiilor este studiată la nivel global, OECD are o bază de date – http://www.oecd.org/document/9/0,3343,en_2649_34637_38141385_1_1_1_1,00.html

    Eu, din câte ştiu, fondurile de pensii, prin lege, nu pot să dea faliment.

    Şi apoi, problema asta a bătrânilor este un fel de “wicked problem”, care dacă încerci să o rezolvi apare alta.
    Populaţia globului îmbătrâneşte.
    Trăim din ce în ce mai mult, dar facem copii de la 30-35 de ani (când suntem stabili din punct de vedere financiar), deşi în multe state europene, vârsta de pensionare tinde să crească, totuşi o bună parte din populaţie iese mai devreme la pensie (prin diferite metode legale) – vezi exemplul Franţei, doar în Japonia, oamenii de obicei ies la pensie cu mult după vârsta de pensionare legală.
    Şi apoi, mai depinde şi de politicile sociale, fiscale ale fiecărui stat, vezi cazul Canadei, SUA cu cel al Suediei, Elveţiei, Danemarcei, etc unde gradul de fiscalitate e mai înalt.
    Pe urmă contează şi de modelul social la care s-a adaptat fiecare popor, modul de gândire – ce facem – susţinem bătrânii şi stopăm dezvoltarea tinerilor (cazul Moldovei, ce a făcut guvernul pentru tineri – “Anul Tineretului”? ) ori investim în tineri, în dezvoltarea lor care la rândul lor vor plăti contribuţii pentru susţinerea bătrânilor, dar asta este pentru o soluţie cu un succes în timp îndelungat.
    Şi această problemă ţine în primul rând de partea economică, impozitele şi taxele motivează foarte bine comportamentul individului.

    Eu, aş veni cu următoarea soluţie – impozitarea pensiilor la persoanele care au ieşit la pensie înainte de perioada legală şi a doua soluţie – impozit persoanelor care au depăşit vârsta de 25 de ani şi care nu au întemeiată o familie şi a celor care nu au copii.
    Logica e simplă aici, dar este mult de scris.

  • Ceapros Says:

    nu poti sa te mai nasti decent apai sa mai imbatranesti…

  • andrei Says:

    Hoho. Impozit pentru ca nu ai copkii? Poate inca sh lumanarea s-o tina?

  • Vitalie Sprînceană Says:

    Sergiu, nu pot sa ma laud ca am priceput care-i treaba cu impozitarea indivizilor cu varsta +25 ani fara copii sau familie…majoritatea din ei, din cate stim, nu fac familie/copii tocmai din motive financiare – pentru ca familia costa, copilul costa, casa costa, totul costa…or, ceea ce propui tu ar insemna o pedepsire dubla: de la cei care nu au, mai luam o data…

  • Sergiu Says:

    Bine, asta era ca o propunere, poate aberantă.
    Ideea este următoarea:
    1. Dacă chinezii “taxează” la greu pe toţi cei care au mai mult de 2 copii, de ce unele state nu ar putea taxa pe cei care nu au copii? 🙂 Dacă nu greşesc, se pare că un impozit asemănător a fost şi pe timpul URSS-ului. 🙂

  • Sergiu Says:

    În plus, luând în considerare sistemul public de pensii PAYG, de ce , de exemplu, ar trebui eu să plătesc acum contribuţii pentru un pensionar care toată viaţa a trăit-o din plin, nu şi-a dorit copii, nu s-a chinuit prea mult, în timp ce părinţii mei s-au chinuit să mă crească, depun efort, bani, sănătate şi care poate v-or trăi mult mai puţin decât cel care toată viaţa nu s-a chinuit să crească vreun copil.
    Înţeleg că această problemă este cu 2 tăişuri, dar trebuie analizată.

  • Vitalie Sprînceană Says:

    @Sergiu, chinezii fac multe lucruri, nu e neaparat sa-i copiem…limitarea cresterii demografice pe care o fac ei mi se pare indoielnica, atat din punct de vedere politic cat si economic…
    in al doilea rand, argumentul “ei s-au chinuit” este si el departe de a fi “fericit”…asta pentru ca tu utilizezi un prototip curios: tipii cu familie, care se chinuie din greu pentru copii and sotie, pe de o parte, si hedonistii care fumeaza trabuc pe plajele din Malibu, pe de alta parte…or, indivizii fara copii nu sunt din cei care neaparat “au trait viata din plin”… sunt unii care nu pot avea copii din motive fizice: impotenta, sterilitate…le pui si lor amenda?
    apoi, sunt altii care nu pot avea copii din motive economice: ei insisi (sa zicem ca vorbesc despre mine) traiesc pe la gazde, in camine prafuite in Chisinau…punem si lor amenda?
    incerc sa cred ca multe lucruri depind de guvernul central, in politica demografica, dar nu stiu daca neaparat in modul in care zici tu…statul ar putea contribui la sporirea natalitatii prin alte politici decat amenda: sporurile la salriu pentru mame, indemnizatii mai mari, locuinte sociale si alte lucruri care se fac in alte parti…

  • Sergiu Says:

    de acord, de aceea şi am zis, că ar fi foarte greu de aplicat corect aşa ceva.

  • Vitalie Sprînceană Says:

    ok, si care e ‘corectul” acestei aplicatii? cum ar putea sa tina ea cont de particularitatile locale venite din campul social, politic sau economic?

  • Sergiu Says:

    o soluţie de stabilire a “corectului” poate ar fi – persoanele care au peste 25 de ani (ca exemplu) care nu sunt căsătorite, care nu au copii, dar care depăşesc o anumită cotă de venit lunar.
    Despre “sterili”, cred că se poate rezolva cu un certificat de la medic care să ateste că într-adevăr eşti steril sau nu poţi avea copii şi pentru asta să fii scutit de impozit.
    Părerea mea.

Leave a Reply

CommentLuv badge