blog implicat

carti filme muzica idei polemici

se dizolva statul…cine vine dupa el?

Articolul antropologului american Daniel M. Goldstein, ‘Flexible Justice: Neoliberal Violence and “Self-Help” Security in Bolivia’ (download), în română ar veni Justiție flexibilă: Violență neoliberală și securitate ”self-help” în Bolivia (nu am o traducere adecvată pentru self-help, autoajutorare ar fi un substituient, dar self trimite doar la sine, pe când auto românesc are mai multe conotații), relatează circumstanțele care favorizează apariția și proliferarea fenomenului de privatizare a actului de justiție în Republica Plurinațională Bolivia (asta-i titulatura oficială).

Redus la manifestările sale particulare, acest proces ia 3 forme esențiale:

– grupuri informale de cetățeni din cartierele mărginașe și sărăcăcioase ale orașelor boliviene (autorul investighează  cazul orașului Cochabamba) obișnuiesc să se organizeze în gașcă pentru a asigura paza bunurilor și securitatea zonei iar în cazul în care suprind infractori (de obicei hoți) procedează la pedepsirea ad-hoc a făptașilor (linșaj, bătaie sau vătămare). Fenomenul linșajului, mai ales, s-a generalizat la scară națională, fiind un fel de armă în legitimă apărare a săracilor, ignorați de forțele poliției oficiale. Deși oficial condamnă omorârea ad hoc și fără judecată a infractorilor ca fiind practică rudimentară, statul bolivian se arată simpatetic față de această situație întrucât ea permite potolirea setei de justiție ”pe loc” și ”obiectiv”.

– corupția în rândurile poliției care pervertește sensul al justiției și transformă actul public de justiție în afaceri private care asigură atât supraviețuirea instituției cât și remunerarea membrilor ei. Polițiștii utilizează statutul lor și instrumentele coercitive ce derivă din el pentru a șantaja cetățenii, a extorca sume de bani pentru servicii altfel ”gratuite”: investigarea crimelor, recuperarea prejudiciului, acoperirea, când e nevoie, a făptașilor cu ”ruble”.

– firme private ce asigură securitatea cetățenilor care au bani să plătească asemenea servicii și care transformă astfel anumite zone publice – cartiere rezidențiale, vile – în sectoare selecte în care au acces doar unii cetățeni și e evitat contactul cu marginalii și indezirabilii.

Ipoteza autorului e că aceste forme de justiție privată au apărut mai ales după turnura democratică din 1982 și sunt legate de implementarea și accelerarea reformelor neoliberale în Bolivia, fiind expresii limită ale politicilor de self help, dizolvarea mecanismelor colective de protecție socială, emergența flexibilității ca strategie individuală de supraviețuire și privatizarea spațiului și serviciilor publice (justiție, sănătate, protecție socială) în numele raționalității pieței, adică eficienței.

Uimitor în contextul bolivian nu e neapărat corupția generală a poliției (mai au și alte popoare cadouri din astea, nici măcar zone private ce adăpostesc pe cei bogați) ci distanța socială crescândă între vârful de sus al societății și cel de jos, și, grav de tot, dizolvarea liantului social, prin reificarea claselor sociale și insituționalizarea lor prin intermediul unor discursuri culturale (săracii sunt construiți de mass media mainstream ca fiind înapoiați, primitivi, barbari), etnice și rasiale (săracii provin mai ales din rândul populațiilor indigene Quechua and Aymara).

Următoarea uimire anunțată de acest caz bolivian ar fi evoluția conceptuală a unor noțiuni precum justiție, securitate și îmbogățirea lor cu sensuri noi, dintre care, cea mai mare mutație este probabil deriva justiției dinspre sfera publică spre cea privată. Dilema în fața căreia stă statul bolivian și cetățenii lui (și, cred, nu doar ei) arată astfel: este justiția un bun privat sau unul public? Este securitatea un drept fundamental garantat de stat fiecărui cetățean, indiferent de rasă, religie, sex, venit și stare socială, sau este o comoditate/bun/produs la care cetățenii obțin acces în funcție de capacitatea lor de a-l cumpăra?

Tradiția politică europeană a conceput nevoie de justiție publică ca fiind unul dintre marile temeiuri ale apariției și necesității statului. Arbitrul comun neutru justifică constituirea statului mai ales în filosofiile politice ale contractului social. Pesimistul Thomas Hobbes bunăoară, derivă din starea de natură, adică războiul civil generalizat al oamenilor, inevitabilitatea statului ca autoritate comună căreia cetățenii au convenit să se supună pentru a instaura apcea și securitatea comună.  Optimistul John Locke, părintele spiritual al tradiției liberale (din care a izvorât și neoliberalismul) postulează și el posibilitatea statului ca o instituție ce va asigura neutralitatea și nepărtinirea justiției în soluționarea conflictelor sociale…Altfel spus, justiția și securitatea sunt unicele motive din care cetățenii acceptă de a li se îngrădi libertatea. Dacă și ele sunt trecute în sfera privată, ce mai rămâne din stat? Ce mai e el? O corporație

Ce e șocant în acest caz bolivian e faptul că privatizarea justiției reprezintă un fenomen structural necesar și inevitabil, nu o anomalie sau un capriciu. O fi ăsta viitorul statului?

p.s. În parte, postul a fost generat de un bilet al lui Cristian Sîrb.

sursa imagine.

Previous

cinice. cu eroii si antieroii din 6-7-si mai departe aprilie

Next

intrebare provocatoare, nationala si extranationala…

1 Comment

  1. octav

    “chacun pour soi”, ar fi in Fr “self-help”, “fiecare-pentru-sine” in Ro. dar cel mai bine suna in engleza, si cred ca nu in zadar.. 😉

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén