Tu-ul implicit

Vitalie Sprînceană
b

Blogul ca scriitură presupune un Tu intrinsec care anulează orice fel de ierarhie, reală sau potențială, între cel care scrie și cei care îl citesc/comentează – atât comentatorii blogului cât și autorul sunt dublu egali: în fața postului (ideii conținută în el, tezei sau argumentului) și în fața comentariului…

În chiar momentul în care e publicat pe blog, postul devine, într-un fel, independent de voința și gândirea originară care l-a creat, construindu-se ca un terț, uneori mediator și deci, plăsmuitor de poduri de înțelegere, alteori ca o barieră sau o linie de partaj, deci front virtual pe care se desfășoară bombardamentele retorice.

Textul internetic nu poate fi comentat/interpretat decât dacă este golit de referințele extratextuale (nobilitate, rang social, situație economică, titlu didactic)…

Mai degrabă decât roman structurat ermetic, cumva rigid și condamnat la închidere din cauza unor constrângeri interne (narațiune, logică a acțiunii, caractere, timp romanesc), blogul apare ca fiind poezie – jocuri libertine de limbaj, caligrame, videograme, Ego-uri kilometrice, tehnici, uimire, groază, orgoliu…

Ca și poezia, blogul este intraductibil – întâi că conține mult ”gunoi local”, cum zicea Nabokov, adică trimiteri la contingențe și contexte locale, dependență de un ciclu evenimențialpe care îl abordează/discută/hulește, în fine, o imposibilitate a ruperii de context; apoi, pentru că blogul se constituie ca comunitate și mediu, ca atelier muzical, textual, imagistic sau pur și simplu proiect identitar modificat la zi, ca ”loc”. Iar aerul nu poate fi mutat odată cu locul însuși.

De aia, încercările de a închide, pe hârtie, posturile de pe blog, și a le lega în volum aparte, fac impresie searbădă de supă sălcie sau schelete de muzeu pe lângă organismele vii care sunt blogurile…

Sigur, blogul poate fi și roman, dar atunci e nevoie ca textul să fie închis…În asemenea cazuri însă, blogul e mai degrabă o expoziție sau o galerie, ratând însă posibilitatea transformării în comuniune, și, spre final, cuminecarea… O strategie, utilizată de unii bloggeri, îmi vine în minte Soirs, dar sunt și alții, este de a încuia postul, lipsind utilizatorii de posibilitatea de a-l comenta…

P.S. Postul e față e un fel de răspuns la propunerea unui editor ”anonim” (de ce i-aș divulga numele?) de a aduna unele bucăți de blog și a le închega în ceva tipărit.

sursa imagine 


One Response to “Tu-ul implicit”

  • dao Says:

    Da, blogul este la “Tu”. Dar asta nu anulează asimetria relaţiei dintre Blogger şi comentator (probabil, nici nu s-a avut în vedere aceasta). Bloggerul este “emitentul acţiunilor” şi “beneficiarul” fructelor, citirorul şi, mai ales comentatorol, reprezintă auditoriul şi sursa de motivaţie a Bloggerului.

    În ce priveşte independenţa textului. Aici, mi se pare că, situaţia este mai complicată. Orice cuvînt (idee, mesaj) pronunţat, dar mai ales scris, capată o “autonomie” în circuitul semantic şi etic. Faptul că texul blogului nu are “zorzoane” (autorului), ii conferă o aparenţă de accesibilitate, dar nu este asta doar o ficţiune a psihicului nostru!?

Leave a Reply