filosofia, la Chisinau. Si altundeva

Vitalie Sprînceană

Am găsit, rătăcind pe web, un articol, „Filosofia, la Chişinău”, al d-lui Andrei Stavilă, publicat în numărul din ianuarie 2006 al revistei Convorbiri Literare (Iaşi), bucată care aduna, impresiile şi amintirile „triste, dar vii” ale autorului în privinţa participării, de câteva ori, la seriile de conferinţe iniţiate de USM (Universitatea de Stat din Moldova). În particular, d-l Stavilă se referă la una din ele, Filosofia, sociologia si tînara generatie  (Chisinau, 8 – 9 octombrie 2003), ale cărei materiale au fost adunate într-o carte publicată la editura universităţii în acelaşi an.  Cum Catedra de Filosofie şi Antropologie a pomenitei instituţii, din care fac parte, deja de aproape an şi eu, nu are un abonament instituţional la presa culturală, şi cum, pentru mine personal, revista Convorbiri Literare stă într-o zonă exterioară lecturilor mele din periodica literară, apoi, că d-l Stavilă tot nu a găsit timp/inspiraţie să trimită un mail de semnalizare la cineva din Chişinăul insituţional, articolul a fost reperat abia acum, întâmplător… Şi cum revista Convorbiri Literare nu are un forum sau o altă formă de comentariu/feedback, am decis re-publicarea articolului în cauză pe blog, după care voi prezenta anumite comentarii/obiecţii.  

 

FILOSOFIA, LA CHISINAU

        Andrei STAVILĂ


      

           Într-un fel, trebuie sa recunosc, nu ma duc niciodata cu prea multa placere la Chisinau. Pentru mine acest oras este dovada palpabila a existentei unei diviziuni sociale radicale între doua si numai doua categorii de cetateni: cei foarte bogati si cei foarte saraci. Alaturi de cazinouri cu firme luminoase jucause, concepute din mii de leduri multicolore, îmbiindu-te sa-ti lasi acolo toti banii cîstigati în ultima zi la bursa, vezi bordeie mohorîte, pentru care un firicel de fum iarna, iesind din hogeag, constituie cartea de vizita a luxului fericitei familii traitoare în el. Înca de la autogara te întimpina o buda ciudata, cu despartitoare înalte pîna la sold, probabil pentru a-ti compara zestrea daruita de Dumnezeu ( sive Natura!) cu cea a vecinului. Iar în aceeasi sala, pe o jumatate de perete acoperit cu faianta, salasluieste, imens si batjocoritor, un poster cu o superba femeie goala, asa cum numai acelasi Dumnezeu ( sive Natura), în preaplina-i îndurare, a putut oferi spre bucuria eterna a privirii neamului barbatesc.

 

Daca iesi din perimetrul autogarii, undeva nu foarte departe te trezesti într-o piata imensa, unde poti cumpara de-a valma rahat turcesc si spargatoare de nuci, aparate de zdrobit usturoiul si ciorapi de proasta calitate, placinte cu brînza sau carne anume parca depozitate în cele mai murdare locuri cu putinta. Si daca totusi înca nu ti s-a întors stomacul pe dos, asta se va întîmpla imediat, pentru ca apar tarancile grase strîngînd în brate, ca si cum ar cara lemne pentru foc, vreo cîteva zeci de batoane de salam, pe care fiecare trecator îsi lasa amprentele, atunci cînd încearca sa-si faca loc prin multimea bezmetica, aflata acolo parca nici sa cumpere, nici sa vînda, fara nici un scop, un miriapod suprarealist pe fruntea caruia sta agatata denumirea moldoveneasca a singurului grup sanitar din întregul talcioc: „viceu” ( sic !).

 

Cînd, apropiindu-te de universitate, speri sa ajungi într-un loc mai acatarii, chiar pe treptele institutiei esti anuntat ca te afli la „fumuar” ( sic !), adica locul în care se fumeaza. Înainte de conferinta esti invitat la masa, la cantina, unde primele lucruri care îti sar în ochi sînt asa-zisele „servetele”, de fapt bucati triunghiulare taiate neîndemînatic dintr-o coala de hîrtie de împachetat, lucioasa si total inadecvata scopului pentru care se afla pe masa. Cine poate îngurgita ceva, ignorînd studentii saracaciosi uitîndu-se la tine de parca le-ai mînca din portia lor, poate merge mai departe, direct în sala unde va avea loc conferinta.

 

Cam asa arata o parte din amintirile triste, dar foarte vii, care mi-au ramas din cele vreo trei vizite facute în tot atîtia ani la Chisinau, pentru a onora invitatia gazdelor de a participa la seriile de conferinte initiate de USM („Universitatea de Stat din Moldova”). Nu vreau însa sa insist asupra lor, asupra sentimentului de furie, frustrare si neputinta resimtit si acum, cînd ma gîndesc la saracia în care traiesc cei pe care-i numeam, o data, „fratii nostri de peste Prut”. Doresc totusi sa astern pe hîrtie cîteva cuvinte despre volumul colectiv pe care îl am în fata, si care reuneste articolele prezentate la conferinta internationala Filosofia, sociologia si tînara generatie (Chisinau, 8 – 9 octombrie 2003) * .

 

Parcurgînd volumul avut în vedere realizezi ca, în ciuda unor mici exceptii, diferenta între calitatea vietii din oricare oras din România si capitala Republicii Moldova se prelungeste si asupra diferentei intelectuale dintre spatiile universitare si academice din cele doua tari. Izolarea informationala (determinata, printre altele, si de necunoasterea limbilor straine – o problema pentru întregul spatiu rusofil, asa cum moldovenii o recunosc cu sinceritate), naivitatea stiintifica, patriotismul patetic, abordarile metodologice învechite, dialectul românesc neintentionat hilar fac din luarile de pozitie ale autorilor moldoveni mai curînd un domeniu de cercetare sociologica, decît contributii stiintifice riguroase. Între limbajul de lemn al Aureliei Crivoi, „prorectorul pentru studii” („misiunea sfînta a universitarilor este pregatirea specialistilor cu studii superioare de înalta calificare” – p. 3) si pîna la formularile patetice ale aceleiasi autoare („cei care peste 15-20 de ani vor conduce aceasta tarisoara minunata” – p. 3), cuvinte exemplare pentru un întreg spatiu cultural, se deschide o perspectiva nu atît derizorie, cît mai ales trista, asupra nivelului educational în aceasta tara.

 

Uneori te simti în atmosfera orwellianului 1984 , atunci cînd asisti cu uimire la rescrierea istoriei. Afli, astfel, despre traditionalele legaturi „moldo-franceze” (!?), iar Alexandru Babii, Vasile Tapoc si Emil Vrabie scriu despre „gînditorul nostru” (adica al moldovenilor!) Alexandru Scarlat Sturdza (p. 34). Pentru ca sa fie si mai mare confuzia, un alt profesor moldovean, Dumitru Caldare, vorbeste despre „cronicarii nostri” atunci cînd discuta cronografia româneasca din secolele XVI-XVIII (p. 87), lasînd impresia ca, pentru domnia sa, si în ciuda compatriotilor sai tocmai mentionati, nu exista nici o deosebire de neam între moldoveni si români.

 

În filosofie înca se mai vorbeste, pe celalalt mal al Prutului, despre teme demult perimate, precum „progresul istorico-filosofic” (p. 34). În politica se cere „neutralizarea agresiei ( sic !) neoliberalismului occidental, a vesternalizarii ( sic !) vietii economice, politice si culturale în tarile orientale si în tarile în curs de dezvoltare” (Petru Rumleanschi, p. 25). La tot pasul se întîlnesc fie prezentari ale dezvoltarii istorice a unui domeniu sau curent, fie biobibliografii ale unor autori traitori în secole demult apuse, si despre care deja s-a scris enorm (vezi prezentarea, pe doar trei pagini, a ideilor generale ale lui Giambattista Vico, de catre Nicolae Cojocaru – pp. 60-63). Aproape nicaieri nu se regasesc ideei discutate acum în cercurile stiintifice internationale, dintr-un domeniu sau altul. Ca si cum moldovenii nu stiu nimic, nu cunosc nimic, nu au nimic de spus…

 

O exceptie o constituie un agreabil si talentat orator, profesorul Teodor N. Tîrdea, neobosit cercetator într-ale bioeticii , cu siguranta unul dintre putinii care ar putea sta cu fruntea sus în cadrul oricarui colocviu international (vezi Natura umana si geneza problemelor globale: aspecte sociofilosofice si metodologice, pp. 106-112).

 

Diferenta între reprezentantii Universitatii „Al.I. Cuza” din Iasi (Elena Puha, Nicu Gavriluta, Constantin Salavastru, Petru Ioan) si exponentii cei mai valorosi ai mediului universitar moldovean (Vasile Tapoc, Constantin Lazar, Aliona Onofrei, Victor Ciorba etc.) se observa si în ceea ce priveste obiectivismul detasat necesar oricarei cercetari. Daca autorii români încearca sa studieze riguros o problema stiintifica, omologii lor moldoveni fac întotdeauna trimiteri la contextul socio-politic-cultural în care traiesc, neputîndu-se desprinde de anumite tendinte nationaliste, fie ei filo-rusi sau filo-români.

 

Oricum ar fi, recomand acest volum în primul rînd sociologilor, dar nu numai lor. Oricine îl va citi, va fi de acord ca, de multe ori, calitatea vietii înseamna si calitatea actului cultural, sau stiintific. Si va mai fi de acord ca patetismul si pasiunile apartin mai degraba începuturilor unei culturi tinere. Daca moldovenii îsi construiesc acum, asa cum au dorit atît de mult, o identitate proprie, atunci si cultura lor va trebui oarecum construita de la zero. Dar pentru aceasta este nevoie de deschidere fata de multe alte spatii, nu numai fata de cel românesc.

 

 

 

* Vasile Tapoc (coordonator), Filosofia, sociologia si tînara generatie (Chisinau, 8-9 octombrie 2003), CE USM, Chisinau, 2003, 402 p.

 

sursa articol: Convorbiri Literare, ianuarie 2006

 

 

Vitalie (eu):

Nu am dreptul să comentez amintirile d-lui Stavilă cu privire la oraş/universitate/ţară, acestea fiind impresiile dumnealui exclusive şi intime, într-o măsură oarecare turistice şi deci superficiale (anumite trăsături ale situaţie/contextului fac ca locuitorii acestui spaţiu să perceapă, ca un fapt normal, şerveţelele unsuroase, piaţa imensă şi restul ciudăţeniilor – asta nu le justifică, ci le explică), iar eu îi respect această intimitate, mai ales că coincide, în linii generale, cu descrierile interne, adică locale, ale ţării/universităţii/urbei.

Comentariilor d-lui Stavilă despre stilul de joc filosofic practicat la Chişinău acest statut intim de imunitate argumentativă le este însă inaccesibil.

Deci:

1. „izolarea informaţională cuplată cu necunoaşterea limbilor străine” – este explicabilă, parţial, prin faptul că universitarii moldoveni beneficiază de avantajul cunoaşterii limbii ruse (fapt valabil pentru 100 % dintre ei, inclusiv pentru cei tineri, cu studii în Occident). Spaţiul editorial rusesc este infinit mai bogat (în rusă, se traduce mult mai mult decât în română, inclusiv din autori minori sau de nişă), mai accesibil (majoritatea lucrărilor traduse în rusă, inclusiv cele din zona ştiinţelor socio-umane sunt scanate şi plasate în mod gratuit pe web, e o problemă aici cu drepturile de autor, dar aşa e internetul rus: mare, permisiv şi relativ ilegal) şi în fine, mai ieftin – un Kant în rusă e de x ori (x e un număr mai mare decât 2) mai ieftin decât un Kant în română şi tot aşa. S-a mai scris, inclusiv pe acest blog, de inexistenţa la Chişinău, a unor biblioteci româneşti cu apariţii la zi, prin intermediul căreia care publicul cititor să acceseze noutăţile ştiinţifice, apariţiile editoriale, dezbaterile ştiinţifice şi intelectuale ale vremii în limba română… În aceste condiţii conectarea mediului universitar şi cultural basarabean la spaţiul intelectual rus mi se pare firească, iar toate avantajele formale (viteză – ediţia în rusă a cărţilor străine, apare, de obicei, în acelaşi an cu originalul sau la un interval temporal suficient de mic, cost, accesibilitate) sunt de partea factorului rus. Sigur, această situaţie impune ceva limitări: lejeritatea cu care intelectualul moldovean se conectează la circuitele mondiale ale cunoaşterii şi ideilor prin filiera rusă scade atractivitatea şi necesitatea cunoaşterii limbilor de provenienţă a teoriilor, ideilor, dezbaterilor. Mai e şi „prostul obicei” al ruşilor de a edita, traducerile din zona ştiinţifică însoţite de comentarii largi şi pertinente, astfel că intelectualul moldovean capătă astfel atât la conţinutul original al tezei, cât şi ceva piste de interpretare. Pentru ediţiile româneşti ale unor cărţi filsoofice/sociologice recente, aceste prefeţe/comentarii lipsesc… încă.

2. „naivitatea ştiinţifică” şi „patriotismul patetic” – d-l Stavilă e dator cu ceva explicaţii, altfel afirmaţia stă suspendată în aer.

3. „abordarile metodologice învechite” şi „în filosofie înca se mai vorbeste, pe celalalt mal al Prutului, despre teme demult perimate” plus „Aproape nicaieri nu se regasesc ideei discutate acum în cercurile stiintifice internationale, dintr-un domeniu sau altul.” apoi „La tot pasul se întîlnesc fie prezentari ale dezvoltarii istorice a unui domeniu sau curent, fie biobibliografii ale unor autori traitori în secole demult apuse, si despre care deja s-a scris enorm” – este, se pare, unul din argumentele centrale ale textului d-lui Stavilă. Pilonul ăsta retoric, aparent sigur, e îngropat în sol lunecos:

a) nou vs vechi – o cercetare care ar viza conceptul Fiinţei sau existenţei la Aristotel, una care ar aborda Meditaţiile lui Descartes (în plin secol XX, Foucault şi Derrida, au comis o asemenea „impertinenţă”) sau un pasaj obscur din Sfântul Augustin, nu ar fi mai puţin preţioasă sau utilă (în oricare din sensurile utilităţii) decât o investigaţie asupra aspectelor ontologice ale unui Counter Strike sau Harry Potter sau problema drepturilor Ailuropoda melanoleuca (urşii panda) în contractul social chinez.

Acest criteriu al noutăţii mi se pare steril dacă nu e însoţit de un altul, al calităţii/conţinutului/originalităţii/utilităţii. E o trăsătură formală inconsistentă şi abuzivă care poate descalifica un text filosofic/o contribuţie teoretică importantă doar din motivul că aceasta nu e la modă. Nu vreau (şi sper că d-l Stavilă e de acord cu mine) să judec un text filosofic sau din oricare alt domeniu cultural/ştiinţific exclusiv prin prisma noului… E deranjantă absenţa, din cadrul acestui tip de evaluare a contribuţiilor unor texte, a criteriului consistenţei interne a textului… Pe de altă parte, conectarea unor texte la trendurile zilei, nu e un criteriu semnificativ pentru consistenţa lor: simţul critic nu trebuie omorât/anulat cu asemenea surogate…

b)  chiar dacă d-l Stavilă nu intenţiona, în articolul său, să utilizeze acest fals argument, există un risc legitim, al ideologizării unui asemenea tip de demers, astfel încât, procesul normal al dezvoltării ştiinţelor şi teoriilor, să includă, într-un viitor plauzibil, un criteriu de validare nejustificat: conexiunea obligatorie a textului cu actualul, imediatul (e o rană filosofică deschisă şi definirea acestui actual, imediat, concret).

c) în al treilea rând, circumscrierea unor zone de cercetare, instaurarea unor porţiuni  tabu (indiferent că este utilizat argumentul utilităţii, al învechirii) în cadrul cercetării ştiinţifice şi căutărilor intelectuale contravine procesului firesc al interogaţiei filosofice, care se va vedea oprită să investigheze anumite bucăţi ale realităţii, cenzurate eficient de judecătorul „noutăţii”.

d) ruperea legăturilor cu tradiţia ştiinţifică e o altă consecinţă nedorită a argumentului utilizat de d-l Stăvilă. Ar trebui să pierdem prea multe dacă ne declarăm neofiţi cu ziua: faptul că filosofia este condamnată, de însuşi statutul său, dar şi de limitele inerent raţiunii umane însăşi, să dezbată probleme vechi, perimate, dar eterne: Viaţa, Moartea, Libertatea, Dumnezeu; bogăţiile teoretice şi de idei ale trecutului ca sursă de inspiraţie pentru meditaţia filosofică.

Entuziasmul pentru bioetica „actuală” a d-lui Ţârdea e din acelaşi film, în care eroul pozitiv este cel cu pantofi lustruiţi de la Prada, iar băieţii răi sunt restul…

4. „dialectul românesc neintentionat hilar” – absolut de acord: există carenţe la capitolul acurateţe lingvistică şi conceptuală. E un punct în care, sper, se va lucra pe viitor.

5. „rescrierea istoriei”  – un proces aproximativ firesc, chiar dacă, în forma sa extremă, reprezintă un cancer al tradiţiilor intelectuale. Boala în cauză stă şi în unele zone ale spaţiului cultural românesc: vezi inventarea, aproape ideologică şi ea, a unor legături ale lui Heidegger cu die Lateiner din Europa răsăriteană (la care face referinţă, cu generozitate, un Constantin Noica), iar exemplul cu cronicarii români (între altele, românitatea lor e la fel de problematică precum moldovenitatea propusă de d-l Căldare) este irelevant: trecutul (în cazul nostru Evul Mediu) e un vas din care oricine îşi ia aproximativ ceea de ce are nevoie)… Alta e problema dacă împrumutul respectă nişte criterii minime de decenţă intelectuală…

Sper să fi reuşit, să adun, în modestul meu comentariu măcar câteva din punctele pe care stă acest articol. Mai curând o schiţă rapidă, decât o abordare minuţioasă mi s-a părut textul d-lui Stavilă. Simplificările pe care le-a făcut, pentru a respecta economia abordării, au omis (intenţionat sau fără voie) unele detalii apreciabile, iar în alte părţi, intervenţiile d-lui au colportat un ton vehement, neîntemeiat însă. Unele obiecţii mi se par pertinente şi sper, cineva din responsabilii instituţionali (dar şi indivizii aparte) să le citească şi eventual, să le ia în calcul pentru o îndreptare a situaţiei. 

 

 

 

 

 


39 Responses to “filosofia, la Chisinau. Si altundeva”

  • oleg Says:

    articolul e din 2003. nu stiu daca descrierile lui A. Stavila mai sunt valabile.

    unele lucruri, insa, mi-au atras atentia, desi, iarasi, nu stiu daca aceste impresii mai sunt actuale…

    in primul rand, stilul in care e scris articolul: in general zeflemitor. fiind vorba de niste impresii personale (deci, dupa cum spunea si vitalie, neglijabile), ar fi putut sa se abtina de a le expune ca argument pentru lipsa sa de placere de a vizita chisinaul. nu e serios, adica.

    in acest stil (batjocoritor) si cu acelasi succes, as putea descrie intreaga Romanie. nu vad absolut nici un motiv pentru care descrierea mea ar fi mai putin adecvata decat cea a lui A. Stavila. dar nu vad rostul unor asemenea descrieri subiective. pe de alta parte (si ca sa nu fac doar niste afirmatii strict personale), cred ca macar cineva ar putea fi de acord ca romania se vede la fel de nasol din occident dupa cum se vede moldova din romania… schimband perspectiva, cred ca aerul de superioritate al romanilor care gandesc in acelasi mod ca si acest articol poate fi diminuat. spun asta pentru ca nu mi se pare just sa facem analize partiale. si nu pentru a raspunde in mod agresiv unui articol ce are un aer arogant.

    in al doilea rand, m-a uimit urmatoarele fraze: “Alexandru Babii, Vasile Tapoc si Emil Vrabie scriu despre „gînditorul nostru” (adica al moldovenilor!) Alexandru Scarlat Sturdza (p. 34). Pentru ca sa fie si mai mare confuzia, un alt profesor moldovean, Dumitru Caldare, vorbeste despre „cronicarii nostri” atunci cînd discuta cronografia româneasca din secolele XVI-XVIII (p. 87), lasînd impresia ca, pentru domnia sa, si în ciuda compatriotilor sai tocmai mentionati, nu exista nici o deosebire de neam între moldoveni si români.”

    poftim?? sunt curios, totusi, ce distinctie esentiala se poate face intre moldoveni si romani…

    in fine, articolul are totusi ceva adevar. moldovenii sunt patetici (si asta e uneori neproductiv – mai ales in spatii academice), iar modul nostru de a vorbi este, sunt de acord, involuntar hilar. dar ceea ce este deranjant e ca Stavila gaseste acest fapt (trebuie repetat, FAPT: adica o simpla observatie) deja ca fiind un argument pentru zeflemea. gasesc inadecvata acest mod de abordare. cunosc sentimentul, l-am trait de multe ori in romania: este suficient sa fii moldovean ca sa fii luat in ras. m-a lasa rece acest raport fata de moldoveni. este nul, zero barat. cred ca pur si simplu nu trebuie luat in consideratie.

    dar asta nu e decat parerea mea.

  • IM Says:

    Nu stiu ce scrie in volumasul respectiv, dar citatele sunt elocvente. Asa ca sunt de acord cu autorul ca citind asemenea chestii vrei sa te revolti. Trebuie sa recunoastem ca atat Romania si Moldova sunt la periferie si ceea ce ajunge acolo, ajunge cu intarziere si mai grav este uneori inteles gresit. De acord ca nu se prea invata limbi straine si ca in mediul universitar sunt putini cei care folosesc o limba straina (cu exceptia rusei), dar in Romania sau SUA este altfel? NUUUUUUUUUUU!

    Impresiile despre orasul in care m-am nascut nu-mi gadila urechea, dar am si eu momente cand New York-ul pare la fel ca orasul descris mai sus – cu WC-uri murdare si cu gunoi pe strazi, de fapt nu pare – chiar asa e. Chisinaul este greu de inteles daca nu vorbesti rusa, ai impresia ca la orice colt lumea te vorbeste de rau si ca iti este ostila (multa lume de dincolo de Prut are asemenea “frisoane”). De obicei lumea vine la Chisinau crezand ca va descoperi o a doua Romanie … Hahaha bordeie mohorate cu hogeag :))asta a fost tare.
    Si servetelele lucioase exista … niciodata nu le-am inteles rostul, totusi despre privirea studentilor am unele dubii ca ar fi fost asa de infometati ca sa fure mancarea :))), se practica la greu agricultura pe la noi … in plus mancarea la cantina nu e foarte jinduita, pentru ca e proasta :)))

    Dincolo de impresii mi s-a parut curioasa urmatoarea idee:

    “Parcurgînd volumul avut în vedere realizezi ca, în ciuda unor mici exceptii, diferenta între calitatea vietii din oricare oras din România si capitala Republicii Moldova se prelungeste si asupra diferentei intelectuale dintre spatiile universitare si academice din cele doua tari.”

    Dupa plimbarile mele prin Ferentari, Colentina si Pantelimon pot baga mana in foc ca nu avem asemenea ghetouri in Chisinau. Dar nu asta m-a surprins, ci legatura facuta intre saracie si capacitatile intelectuale. Mie imi aminteste respectivul argument de unul marxist. Conditiile materiale determina manifestarile culturale, academice, intelectuale si constiinta oamenilor etc. In plus, daca ma gandesc la marii clasici romani pai majoritatea din ei au dus-o rau de tot, ceea ce nu i-a impiedicat sa lase in urma opere de valoare. Dar ce sa zic de clasicii literaturii, nu avem decat sa vedem in ce conditii au locuit unii intre cei mai mari filsofi romani … astea fiind spuse, exista totusi o relatie clara intre saracie si lipsa fondurilor pentru cercetare.
    Pentru cei care cauta cultura la Chisinau recomand Contrafortul, Stare de Urgenta, cateva reviste etc. Filosofia si cultura nu se gasesc neaparat la USM.

    In rest, servetelele lucioase exista :))

  • oleg Says:

    IM,
    revolta mea (daca pot sa-i spun “revolta”, caci nu despre asta este vorba: ci doar de un dezacord) poate fi exprimata in felul urmator: articolul este instit de un ton arogant si zeflemitor. motivul? un soi de superioritate, ce-i drept nu prea clar formulata. mi se pare ca se ascunde aici o morala cel putin discutabila: suntem superiori (noi, romanii), iar ei sunt hilari, cam antici in felul lor de-a fi si de-a tine discursuri: deci avem dreptul sa-i luam in ras.

    cred ca e total neproductiv un asemenea raport.

  • Andruska Says:

    Domnule Vitalie,
    Incep asa pentru a fi in acelasi ton cu dumneavoastra, desi virsta apropiata si caracteristicile unui blog cred ca ne ingaduie sa ne tutuim, ceea ce v-as ruga sa si faceti la urmatorul raspuns.
    Incerc sa va raspund punctual si dumneavoastra, si comentariilor de mai sus:
    Observatie generala: au trecut multi ani de la scrierea acelui articol. Evident ca unele idei mi s-au schimbat, desi fondul cred ca a ramas acelasi. Intre timp am plecat si din Romania, si de la bun inceput vreau sa spun ca ceea ce am scris atunci despre Moldova as scrie acum, FARA EXCEPTIE, si despre Romania (de fapt, am si scris). Iar acum sa o luam pe puncte:

    1. Doua chestiuni aici: eu nu deplingeam necunoasterea de catre moldoveni a ceea ce numiti “noutăţile ştiinţifice, apariţiile editoriale, dezbaterile ştiinţifice şi intelectuale ale vremii în limba română”. Din nefericire, aceste dezbateri (cel putin in mediul academic) sint, in mare parte, “un zero barat” – ca sa folosesc o eticheta uzitata cu mare ingaduinta de un comentator de mai sus. Ceea ce depling eu este faptul ca nici romanii (iarasi, cu putine exceptii), nici moldovenii nu sint conectati la dezbaterile recente din mediul academic vestic. Desigur, intre timp situatia s-a mai schimbat (in primul rind pentru ca tinerii au inceput sa mearga la studii in strainatate in masa, in plus folosirea internetului nu se poate compara cu ceea ce se intimpla in 2003). Au trecut totusi 6 ani, si a judeca articolul prin prisma evenimentelor de acum nu mi se pare corect. Din acel moment nu am mai fost in Republica Moldova, si nici nu am mai avut legaturi cu mediul academic de acolo. Deci nu imi permit sa discut despre ceea ce nu cunosc. Stiu insa mediul academic romanesc, si pot sa va spun doar atit: schimbarea se observa doar la nivelul profesorilor universitari tineri si la nivelul studentilor. In rest, marea majoritate a profesorilor universitari romani sint complet rupti de realitatile academice ale vestului. Aceasta ruptura este una constienta, aroganta si executata constant cu ideea unei superioritati incredibile. Repet: da, plecind din Romania si vazind cum este in alte parti sustin cu tarie ca ceea ce am spus in 2003 despre Republica Moldova se aplica astazi (si se aplica si atunci) si Romaniei.
    A doua idee: nu stiu inca sigur daca e bun obiceiul rusilor (de care vorbiti) de a insoti textele traduse de comentarii “lungi si pertinente”. Ele pot ajuta enorm, insa pot si indruma ideologic cititorul in interpretarea textului respectiv (evident, nu ma refer numai la ideologia politica, ci in general la situarea cititorului fata de text). Modul in care recepteaza moldovenii textele traduse prin filiera rusa este un exemplu, zic eu.

    2. Patriotism patetic – am dat deja exemplul Aureliei Crivoi (“aceasta tarisoara minunata”). Naivitate stiintifica – lucrarile mi s-au parut, la timpul citirii lor, lipsite de metode riguroase. Si in filosofie exista metode riguroase, dupa cum bine stiti, si imi amintesc ca am fost uimit atit de lipsa utilizarii lor, cit si de lipsa dezbaterii pe probleme metodologice. Din nefericire, nu am cartea cu mine, asa ca ma aflu in imposibilitatea de a oferi exemple concrete.

    3.

    a) Citirea intentiilor mele este usor nedreapta. Nu am spus ca nu trebuie sa ne mai ocupam de problemele vechi ale filosofiei si ca doar lucrurile noi trebuie sa ne intereseze. Consider insa ca, in masura in care s-au scris biblioteci intregi despre Aristotel, trebuie sa fii un Pierre Aubenque sa indraznesti sa mai scrii ceva. Altfel, risti ca articolul tau sa fie plin de simple exercitii de re(de)scriere in cuvinte proprii a ceea ce au scris altii.
    Mai este un aspect. Sint surprins cum atit in Romania, cit si in Republica Moldova (pe care am cunoscut-o eu in acele trei vizite) mi s-a parut ca practicantii filosofiei sint complet inabili de a aduce disciplina lor in miezul problemelor actuale cu care ne confruntam. Este gresit sa crezi ca Socrate a discutat probleme perene ale filosofiei. El iesea in piata publica pentru a discuta problemele care-i chinuiau pe atenieni atunci si acolo – problema unei cetati perfecte, problema bunului cetatean, problema iubirii si a prieteniei, si asa mai departe. La fel au facut Sfintii Parinti, la fel romanticii germani si asa mai departe: au discutat probleme care-i interesau nemijlocit. Poate ca de aici putem extrage citeva generalitati pe care sa le consideram “intrebari perene” (desi exista o scoala de interpretare anglo-saxona care demonstreaza, nu fara argumente, ca nu exista intrebari perene, si ca de fapt aceleasi intrebari lingvistic echivalente pentru noi insemnau altceva: altceva insemna Fiinta la Platon si altceva la Sfintii parinti, si nu exista deloc asemanari). Insa aceste intrebari trebuie mulate, aduse in piata NOASTRA publica – altfel nu ne mai spun nimic. De pilda, e mai putin important sa ma intreb daca filosofii ar trebui sa fie regi in cetate (claim-ul lui Platon). Insa este extrem de important sa ma intreb cum putem rezolva divergentele radicale intr-o societate multiculturala actuala. Vrem-nu vrem, drepturile animalelor (ca sa iau exemplul oferit de dumneavoastra) este un subiect dezbatut la ora actuala in piata publica, si ar fi o greseala pentru filosofie sa nu participe la aceste discutii (greseala pe care romanii si moldovenii o fac, dar nemtii, englezii, francezii si americanii nu o fac).

    b) cred ca am raspun deja la acest punct mai sus. As mai adauga doar ca mi se pare ok sa discutam si probleme care nu sint legate de actual. Vreau doar sa spun doar ca mie, personal, daca aceste discutii nu sint puse intr-o MANIERA actuala (daca ele nu mi se adreseaza ca unui om care traieste aici si acum) atunci ele nu imi spun mare lucru. Exemplu: mare lucru nu imi spune (mie, personal) problema Fiintei la Aristotel cum o gindea autorul grec. Discutia pe aceasta problema e o chestiune de exegeza. Daca insa un autor vine si imi arata ca aceasta problema, “corect pusa”, imi vorbeste peste veacuri mie, imi spune ceva de care ar trebui sa tin cont, atunci devin imediat interesat.

    c) consider ca am raspuns mai sus. “Entuziasmul pentru bioetica ‘actuala'” vine de la faptul ca ea trateaza, in mod filosofic, probleme care ma dor pe mine, in mod concret: daca as fi intr-o faza terminala a unei boli si as suferi enorm, eutanasia poate fi o optiune? Animalele pot fi considerate relevante moral sau nu? Daca da, cum? Si asa mi departe.

    4. Am intilnit si moldoveni care vorbesc ireprosabil romaneste (mai bine decit multi romani). Unul dintre ei a si comentat mai sus. Insa problema limbii si a pronuntiei e importanta. Altfel devine tot mai legitima sintagma “limba moldoveneasca”.

    5. Sint de acord cu observatia privind rescrierea istoriei.

    Final: (a) spatiul restrins pe care ti-l rezerva recenzia intr-o revista nu iti ingaduie o abordare minutioasa. Sint de acord ca articolul este mai mult o schita; (b) “detaliile apreciabile” ale acelui volum eu nu le-am observat; sint insa deschis sa mi le prezinte oricine le-a gasit; (c) tonul meu vehement este acelasi ton folosit in arte articole pentru a scrie despre situatia din Romania. Si este justificat de faptul ca anumite lucruri ma dor (daca sinteti interesat, puteti citi ce am scris pe blogul personal in timpul manifestatiilor recente din Republica Moldova). Daca situatia moldovenilor si a Republicii Moldova mi-ar fi fost indiferenta, nu mi-as mai fi batut capul. Sincer. Nu imi amintesc sa fi scris despre situatia culturii in statul Butan. Pentru ca, deocamdata, nu ma intereseaza.

    In fine, multumesc atit pentru abordarea echilibrata a articolului meu, cit si pentru critici. Discutia civilizata pe care ati deschis-o este o rara avis in special pe bloguri. Datorita acestei calitati a blogului de fata si a autorului lui, voi mai reveni pe aici.

    Si acum, raspund comentariilor:

    @ Oleg:
    1. Fiecare articol sau post pe blog pe care il scriu este un punct de vedere subiectiv. Nu imi arog o obiectivitate pe care stiu ca nu o pot atinge.
    2. Stilul zeflemitor este acelasi stil pe care il folosesc si cind scriu despre Romania. Recunosc, recitind acum, din acel articol unii pot concluziona ca as crede intr-o superioritate a culturii romanesti fata de cea moldoveneasca. Fals. Cu exceptia unor pasi inainte in ceea ce priveste accesul la informatie si a unei mai mari detasari sentimentale de prostia numita “patriotism” in zona academica, situatia este aceeasi. Repet, ceea ce am scris despre Republica Moldova o pot spune acum fara exceptii si despre Romania.
    3. Sint de acord ca Romania se vede la fel de rau din Occident, precum se vede Republica Moldova din Romania. E doar o diferenta de grad. Dar vina este exact a romanilor si moldovenilor. Noi i-am ales pe comunisti ani la rind, voi ii alegeti in continuare. Din nefericire, atitudinile individuale (precum a mea si poate a dumneavoastra) nu conteaza atunci cind poporul alege.
    4. Afirmatia privind deosebirea de neam intre romani si moldoveni era o ironie (poate nu tocmai reusita, privind astazi textul) la adresa autorilor care considera aceasta deosebire una reala.
    5. “cunosc sentimentul, l-am trait de multe ori in romania: este suficient sa fii moldovean ca sa fii luat in ras. ”
    Imi pare rau ca ati trait acest sentiment. Eu niciodata nu am luat in ris romanii sau moldovenii. Tonul uneori zeflemitor (desi eu nu l-as numi asa) si vehement vine tocmai din faptul ca situatia ma doare. Si de asta nu mi se pare de ris – decit de un ris amar. Daca mi-ar fi indiferent, nu mi-as mai bate capul.

    @ IM:
    Sa povestesc ceva. La conferintele organizate de Facultatea de Filosofie din Chisinau si cea din Iasi, era urmatorul obicei: cind vin moldovenii in Iasi fiecare prof sa ia un prof moldovean la el acasa; si invers, cind vin iesenii la Chisinau. Acest obicei a fost insa intrerupt curind: in momentul respectiv, profii moldoveni nu-si mai luasera salariile de 6 luni, si le era pur si simplu rusine sa ia profii ieseni pe la casele lor, pentru ca nu aveau ce sa le dea de mincare. Sint exact cuvintele pe care mi le-a spus un prof moldovean la conferinta din 2003 (si confirmate de un prof iesean, care a fost si decan la Iasi). Eram sub impresia acestei vesti care pe mine m-a tulburat atunci, cind am scris paragraful despre studenti. Pur si simplu imi era rusine sa maninc in cantina, ma simteam stingher – mai ales ca ticalosii de acolo au organizat seara o agapa absolut nerusinata in comparatie cu situatia de fapt (vin la discretie, friptane, si asa mai departe).
    O a doua idee: inca mai cred ca nivelul de saracie si nivelul de educatie sau cel cultural sint strins conectate (se vede si in cazul Romaniei foarte bine, daca o comparam cu alte tari din Occident). Exemplul clasicilor literaturii nu mai merge, pentru simplul motiv ca vremurile s-au schimbat. Nu cred ca mai este posibil acum sa scrii o carte care sa deschida noi drumuri in filosofie fara sa fi citit filosofie mai deloc (asa cum a facut Wittgenstein). Acum educatia multa conteaza, iar educatia inseamna bani si acces la informatie (care inseamna iara bani).

    Andruskas last blog post..De pe drum (7). Cind credinciosii se muta…

  • Dezbatere: filosofia in Republica Moldova. Si in Romania « Interactiuni Says:

    […] are loc pe blogul lui Vitalie (aici) si va invit sa participati, daca doriti si aveti […]

  • dao Says:

    Textele sunt în prizonieratul stilului (tonului). O lectură este în primul rînd o interpretare. Iar interpretarea vine de la anumite preconcepţii (fără conontaţie negativă)care le are cititorul. Parcurgînd textul noi desluşim nu numai ipotezele autorului, dar şi chipul lui. De ce ne facem o părere sau alta? Pentru că ne atinge emoţional. În cazul dat, cred că ceva elemente de ornament sentimental, utilizate de autor, au determinat o anumită înţelegere a intenţiei. Dar sunt două considerente care au rămas neobservate la analiză (mi se pare). Prima destinaţia lucrării (unde, pentru cine a fost publicată,etc.). Al doilea, contextul, inclusiv, starea emoţională a autorului.
    Fără context foarte greu se disting subtilităţile, mai ales cînd e vorba de un înscris. Exemplu, figura cu deosebirea între “limba moldovenească” şi cea română, care a rămas neînţeleasă, or sarcasmul care, probabil, îl punea autorul în aceasta nu şi-a găsit expresia cuvenită pentru a putea ajunge la cititor.

  • Iuli Says:

    Vitalie, Oleg, Ion, Andrei: Excelent schimb de replici! Ma bucur sa pot asista la o dezbatere de acest fel, in care participantii se poarta cu o eleganta rara. Voi reveni cu siguranta in spatiul acestui blog. Astern mai jos citeva ginduri, fara sa ocup prea mult podiumul.

    E interesant ca aceasta dezbatere porneste de la un articol care poate suna depreciativ. Asa l-as fi receptat si eu, daca nu as fi avut acces, in mod constant si consistent, la “intentia autorului” sau (i.e., Andrei). Totusi, il cunosc pe Andrei de prea multa vreme ca sa ma indoiesc de o calitate rara pe care o are, anume pathosul justitiar. Acesta poate parea excesiv uneori, dar nu ii lipseste niciodata o anumita candoare. Desigur, cititorii textului sau pot revendica un mod diferit de a-i intelege textul, pe care autorul insusi nu l-a intentionat la momentul respectiv (si poate chiar si mai putin acum, la 6 ani distanta). Cred ca e dreptul lor sacru sa faca asta, pentru simplul fapt ca textul, ca obiect lingvistic, spune intotdeauna mai mult decit intentioneaza autorul sau. Dar cred ca si autorul are dreptul, la fel de sacru, sa revendice o schimbare (sau rafinare?) de optica care se va fi petrecut cu el in spatiul celor 6 ani care il despart de momentul scrierii acelui articol.

    @1 (Vitalie): sunt perfect de acord ca exista o nevoie presanta de editii critice (cred ca la asta te referi, atunci cind deplingi inexistenta volumelor cu “comentarii largi şi pertinente”, nu?). Din pacate, nu exista nici un singur autor roman de filosofie care sa se bucure de o editie integrala SI critica a operei sale. Poate s-a schimbat situatia in ultimii ani, dar am nevoie de confirmare.

    @3 (Vitalie, Andrei): sincer, nu cred ca exista mereu alte si alte probleme ale filosofiei. Exista mereu noul (in chip de situatie istorica si geografica diferita), care reclama o “aplicare” (in sensul de regindire/acomodare interpretativa) a “vechiului” in cadrele acestea noi. Sa dau un exemplu: tehnologiile de control constituie un fenomen absolut inedit. Insa problemele pe care le ridica acestea nu sunt noi. Ce inseamna libertatea? Ce inseamna autonomia? Ce inseamna “buna convietuire in cetate”? Ce inseamna “viata buna”?

    Un alt exemplu: faptul ca stim din ce in ce mai multe despre creiere nu modifica problematica filosofica. Dimpotriva, vechile “probleme” se pun cu o intensitate aparte: ce este omul? cum anume cunoastem? ce este limbajul? Avem mereu, cu fiecare epoca, raspunsuri diferite la aceleasi probleme, ceea ce nu inseamna neaparat raspunsuri “mai bune”.

    Nu stiu daca ne punem astazi alte intrebari decit cele pe care le adresa Socrate concitadinilor sai. Nu cred ca e suficient sa spunem, Andrei, ca “aceleasi intrebari lingvistic echivalente pentru noi insemnau altceva”. Cred ca filosofia e o practica cu surse si traditie foarte clare. Tocmai continuitatea tematica si, uneori, de abordare, da consistenta acestei idei de “traditie”. Daca ii studiezi, in ordine, pe Platon, Aristotel, Cicero, Augustin, Toma, samd, e pentru ca recunosti in filosofie acea unitate tematica de care vorbesc mai sus. Din acest motiv am suspectez sintagme precum “filosofia buddhista” de un soi de neadecvare. E poate mai potrivit sa spunem “spiritualitate buddhista”, de pilda. Filosofia, insa, e inscrisa intr-un anumit regim discursiv care u iti permite sa o aplici cu usurinta pentru a descrie orice miscare a mintii.

    Cred ca ceea ce aveai tu in minte, Andrei, era tocmai inadecvarea unui anumit tip de discurs la o chestiune filosofica. Cu alte cuvinte, lipsa de sofisticare in privinta “vechiului” (adica, a ceea ce s-a spus deja) poate face ca discursul cuiva intr-un context nou sa apara ca neadecvat din punct de vedere filosofic.

    Vreau sa comentez putin urmatoarea afirmatie, Andrei:

    “Insa este extrem de important sa ma intreb cum putem rezolva divergentele radicale intr-o societate multiculturala actuala. Vrem-nu vrem, drepturile animalelor (ca sa iau exemplul oferit de dumneavoastra) este un subiect dezbatut la ora actuala in piata publica, si ar fi o greseala pentru filosofie sa nu participe la aceste discutii (greseala pe care romanii si moldovenii o fac, dar nemtii, englezii, francezii si americanii nu o fac).”

    Cred ca experienta moldoveneasca este cu totul alta decit cea a societatilor postmateriale de tipul US, Suedia, etc. (Vitalie, Oleg si Ion imi pot confirma asta). Problemele moldovenilor (ca si a romanilor, de altfel) sunt grave si presante si reclama o atentie (inclusiv filosofica) de o cu totul alta natura decit cea care se indreapta, in societatile postmateriale, asupra drepturilor animalelor. Distanta noastra spatiala fata de Republica Moldova ne poate duce in capcana unor stereotipuri regretabile. Dar nu cred ca gresesc atunci cind spun ca e putin cam cinic sa sugeram filosofilor moldoveni sa se ocupe de etica animalelor de companie, atita vreme cit securitatea fizica a oamenilor este pusa in discutie in mod curent. La fel si identitatea lor culturala.

    @Ion: Imi amintesc discutia recenta de aici (RU) cu privire la manualele de istorie din Republica Moldova. Incercind sa imi dau mie insumi un raspuns, am realizat cit de complicat este sa fii drept in aceasta chestiune. Sa propui Istoria Romanilor din Moldova? Ar insemna sa privilegiezi etnia majoritara, ca si cum nu ar exista si alte etnii in Republica. Sa propui Istoria Moldovenilor? Hm, ar suna mai bine, dar ar face jocul Moldovenistilor (cu inclinatie rusofila) si ar aliena pe etnicii romani. Variatiile pot prolifera.

    Am dat acest exemplu ca sa indic un tip de problema presanta in spatiul moldovenesc (cine suntem noi? care ne este identitatea? cum sa ne pastram traditia? cit de exclusivisti sa fim in raport cu Celalalt de alta limba, etnie, etc? Cit de puristi sa fim in limba? Sa atacam hibrizii lingvistici slavo-romani? Dar atunci, nu cumva incurajam politici lingvistice care nu tin cont de dezvoltarea fireasca a unei limbi intr-un spatiu cultural aparte?). Aceste probleme, care sunt poate mai putin presante pentru Danemarca, spre exemplu, solicita o atentie deosebita din partea intelectualilor moldoveni.

    Nota: folosesc cuvintul “moldovean” pentru a desemna cetatenii Republicii Moldova, indiferent de etnie. Fac asta pentru a nu nedreptati pe non-romanii moldoveni. Vitalie, Oleg si Ion, v-as fi recunoscator daca ati lansa o dezbatere pe blog despre identitatea romanilor moldoveni (inclusiv despre manualele de istorie). Ideea mi-a venit pornind de la un exemplu foarte familiar. Un var de-al meu, ungur ardelean, mi-a spus la un moment dat ca nu se identifica in nici un fel cu etnia romana din Ardeal (e normal), dar nici cu ungurii din Ungaria (asta mi s-a parut interesant). Inseamna ca el si-a articulat o identitate aparte (nu neaparat decelabila lingvistic, pentru ca maghiara ardeleneasca si cea ungureasca nu se deosebesc). Ma intrebam in ce sens romanitatea romanilor moldoveni este diferita de romanitatea romanilor din Romania. Ce rol joaca limba, in acest caz. Nu sunt de acord ca limba trebuie “sincronizata”. Nu sunt un purist, in acest fel (Ion stie bine asta:). Dar probabil ca exista factori politici care preseaza inspre o “curatire” a limbii. Un amic turc imi spunea ca asa ceva s-a intimplat cu limba turca, purgata fiind ea de elemente persane si arabe la un moment dat. Din pacate, spunea el, s-a pierdut iremediabil ceva din frumusetea ei pre-Kemalista.

    Iulis last blog post..Dezbatere: filosofia in Republica Moldova. Si in Romania

  • Iuli Says:

    @ toti: cred, in chip de regula, ca argumente de tipul: “o fi rau la NOI, dar las’ ca nici cu ce e la VOI nu ma mindresc” nu duc prea departe, cum bine ati observat si voi. Acest tip de raspuns nu face decit sa adinceasca diviziunea NOI/VOI si sa oculteze ceea ce e fertil, anume faptul ca am devenit parteneri de dialog si ca ne putem descoperi similaritati si diferente pozitive.

    Iulis last blog post..Dezbatere: filosofia in Republica Moldova. Si in Romania

  • oleg Says:

    Salut tuturor!

    As avea doar cateva cuvinte de spus.

    1. Am luat in considerare faptul ca articolul despre care discutam are deja o vechime de 6 ani. Timp in care ne putem schimba de mai multe ori. Asta insemnand ca si ideile din acest articol risca si ele sa fie pur si simplu expirate. Si atunci de ce sa-l mai discutam? Am incercat, totusi, sa comentez cateva idei in masura in care textul este inca reprezentativ pentru modul in care se gandeste in Romania in general. Si nu neaparat cum gandeste A. Stavila in particular. Iar din acest mod de a gandi al romanilor de dincolo de Prut, am retinut o oarecare superioritate fata de romanii din Basarabia. Cu aceasta morala a “nobilimii” nu pot sa fiu de acord. Acesta a fost unul dintre motivele pt care am inceput discutia. Acuma intrucat Andrei a spus ca tonul zeflemitor de care l-am suspectat a fost mai degraba o interpretarea a mea (falsa), trebuie sa ma retrag din discutie.

    2. Iuli, ma regasesc in argumentul pe care l-ai pomenit mai sus, si anume: “o fi rau la NOI, dar las’ ca nici cu ce e la VOI nu ma mandresc”. Sunt de acord ca acest argument este neproductiv, adica nu ne ajuta in nici un fel (pe noi, cei care suntem chestionati si banuiti de nu stiu ce pacate si lipsuri in ale filosofiei, dar si in general). Cu sau fara el, tot asa ramanem. Dar intentia mea nu era sa arat du degetul spre celalalt, pentru a-mi mai diminua din pacate. Voiam doar sa spun ca nu este just (in sensul in care se da dovada de partialitate) ca cei care arata cu degetul spre noi, sa uite ca de ei insisi. Si, pe “fondul” acestei uitari, sa mai fie si zeflemitori. Atat. Noi ne vedem de treaba, desigur. Iar faptul ca cineva poate sa rada de noi nu ne va ajuta cu nimic. Ba dimpotriva.

    Dar, in fine, acest aspect l-am discutat si mai sus. Am cazut de acord ca a fost o exagerare, ca am vazut eu putin gresit, sau ca autorul initial nu s-a exprimat el tocmai bine.

    Astea fiind spuse, las si pe ceilalti sa-si spuna cuvantul. Daca au ceva de spus 🙂

    Cu bine

  • Andruska Says:

    @ toti
    O precizare: am spus ca unele idei mi s-au schimbat fata de cele pe care le aveam acum sase ani, dar ca fondul a ramas acelasi. Tin sa reiau aceasta afirmatie, intrucit primul paragraf al lui Iuli parea sa incerce sa disculpe autorul (adica pe mine) prin trecerea anilor fata de momentul scrierii unui text, ceea ce trimite textul respectiv in derizoriu, cumva (desigur, sint convins ca nu asta este intentia lui Iuli). Ce vreau sa spun este ca imi asum si acum ideile exprimate in acel text. Nu ma ascund dupa trecerea anilor, si trecerea anilor nu m-a facut sa imi schimb radical parerea. Deci nu pot fi disculpat pe aceasta cale, si nu vreau sa fiu.

    @ Oleg
    Incerc, pe cit posibil, sa fac cit mai clare patru idei:
    1) Nu am criticat niciodata romanii sau Romania mai putin decit moldovenii sau Moldova (macar Iuli, care ma cunoaste, imi poate fi martor). De aceea spun ca este gresita (cel putin referitor la intentiile mele) interpretarea conform careia eu as sustine ca romanii ar fi in vreun fel superiori moldovenilor. Daca textul insusi lasa o astfel de impresie, atunci imi pare rau si sint dator sa clarific acest lucru. Cu asta consider ca am clarificat unul din punctele “fierbinti”.
    2) Am criticat foarte mult Romania, atit in articole publicate in ziare cit si pe blogul meu. Mai departe, consider ca majoritatea cetatenilor moldoveni fac parte din acelasi neam si din aceeasi tara simbolica ca si majoritatea cetatenilor romani. Ca atare, daca am dreptul sa critic romanii, cred ca am acelasi drept sa critic si moldovenii (dupa cum si orice moldovean are dreptul sa critice Romania si romanii, evident – iar unii chiar o fac). De fapt, in viziunea mea critic acelasi neam, aceeasi tara. Numai ca e vorba de o tara impartita in doua, o parte fiind mai vitregita de istorie decit alta.
    3) Tonul zeflemitor este important, pentru ca uneori el doare mai mult decit un pumn aplicat in fata. Si daca reuseste sa stirneasca durerea, inseamna ca o buba exista acolo. Daca as fi spus prostii (de pilda, ca cetatenii moldoveni in proportie de 99% comit crime in strainatate) evident ca nu se deranja nimeni sa ma critice: nu are rost sa-ti pierzi timpul cu asemenea afirmatii false din start. Asemenea afirmatii nici nu dor. Daca insa tonul meu zeflemitor si ceea ce am spus a stirnit durerea, inseamna ca am in vedere ceva nu tocmai fals. Va rog sa ma credeti, am fost injurat birjareste si amenintat pentru articole in acelasi ton, dar avind ca subiect romanii.
    4) Cel mai important pentru mine este macar sa acceptati sinceritatea mea: scopul nu a fost de a fi rau pur si simplu, fara motiv, inutil. Articolul a dorit sa atraga atentia asupra unor realitati care pe mine m-au durut. Si nu pot sa-mi bat joc de propria-mi durere (da, si eu am plins imbratisindu-ma cu moldovenii la unul din – din pacate – uitatele poduri de flori). Pot fi acuzat de orice – numai de bataie de joc, nu.

    @ Iuli
    1) Nu te contrazic in privinta intrebarilor filosofiei. Insa vreau sa nuantez: daca as avea o axa la al carei capat te-as pune pe tine (“problemele filosofiei sint perene”), si la altul pe Quentin Skinner (“nu exista intrebari perene ale filosofiei”), cred ca eu m-as situa undeva la mijloc. Iata de ce: pe de o parte (si aici sint de acord cu tine) oamenii intotdeauna s-au interesat (de pilda) de cel mai bun mod posibil de a conduce o cetate, un stat. Pe de alta parte (si aici ii dau dreptate lui Skinner), ceea ce intelegem printr-un cuvint (stat, libertate, iubire, prietenie) poate sa fie radical opus intelesului uzitat de alti indivizi din alte spatii si timpuri. De pilda, azi nu mai gindim defel prietenia in termeni socratici (cind ne intrebam ce inseamna ea, nu (prea) mai punem problema daca prietenia ar trebui sa aiba loc intre asemanatori… etc., etc.). Iubirea are si ea un alt sens. Si asa mai departe.
    2) Esti putin nedrept cu mine (sau, ma rog, cu intentia mea). Nu am spus nicaieri ca filosofii moldoveni, aflati sub diverse pericole iminente, ar trebui sa se ocupe de problema relevantei morale a animalelor de companie. Intentia mea era sa arat ca zona academica moldoveneasca (precum si cea romaneasca, by the way) sint complet rupte de zona academica occidentala.
    Nu te supara, dar citirea ta putin nedreapta seamana cu afirmatia fostului premier Radu Vasile (cred ca el a spus-o – daca nu e el, imi cer iertare): “In vreme de restriste, cultura se opreste” (spunea asta pentru a justifica taierea fondurilor pentru Ministerul Culturii). Nimeni nu neaga ca sint alte probleme mai importante in Moldova (in primul rind) sau chiar in Romania. Dar daca, in loc de bioetica sau drepturile animalelor, as fi folosit exemplul cu filosofia mintii? Chiar crezi ca ar fi un argument corect sa imi spui: “Filosofii moldovenii au alte treburi mai presante decit filosofia mintii”? Si atunci de ce treburile astea mai presante elimina preocuparea cu drepturile animalelor, eutanasia sau filosofia mintii, dar nu elimina preocuparea cu Eminescu si Platon? (intrebarea se aplica si filosofilor romani, evident).
    3) Nici eu nu sint un purist in privinta limbii. Vreau doar sa spun ca incurajarea unor greseli de limba poate fi imediat speculata de rusofili pentru a crea un argument in plus pentru asa-zisa diferenta intre romana si moldoveneasca (si pentru alte dictionare romano-moldovenesti).

    Andruskas last blog post..Dezbatere: filosofia in Republica Moldova. Si in Romania

  • vasgar Says:

    cred ca marea problema a „filosofiei moldovenesti” este ca inca nu se poate exprima memorabil.
    dar stiu eu cateva promisiuni…
    pentru Iuli, care vrea o dezbatere „despre identitatea romanilor moldoveni”, ii recomand acest comentariu semnat de Tamara Caraus in 2002. am mai publicat si altele in Contrafort. s-au scris si carti.
    http://www.contrafort.md/2002/90-91/338.html

    vasgars last blog post..Despre curaj, demnitate și… lașitatea „bocancilor”

  • IM Says:

    @ toti as avea de scris mai multe, dar tre sa termin cu statistica si SPSS-ul. Revin mai tarziu. Nu stiu cum se face ca de la o discutie despre calitatea unor cercetari academice am ajuns iarasi la vechile chestiuni identitare. De fiecare data cand merg in Romania sunt intrebat in romana ce limba vorbesc, daca sunt roman etc. Nu este evident? Se pare ca nu. Asa cum sugera si Iulian o discutie despre identitatea romaneasca si cea moldoveneasca (nu am dubii ca sunt doua distincte) in RM ar fi interesanta, dar pe mine m-ar interesa si o discutie mai larga despre ce este identitatea romaneasca, in general, asta pentru a lega cele doua parti. Dialogul moseste ideile.
    De acord cu Iulian, in RM drepturile animalelor sunt importante (am lucrat cu mai multe asociatii pentru protectia patrupedelor) si sigur exista si preocupari de acest gen, dar periferiile traiesc in alte epoci, iar in RM actualitatea este definita in alti termeni decat in Occident. La confluenta frontierelor se nasc identitati pitoresti si asa cum spunea si Tamara Caraus in Tzara Mea, basarabenii sunt post-modernisti, pentru ca unii dintre ei au inteles cum se construiesc diverse identitati nationale pe pielea lor (moldovean-roman-sovietic-moldovean ->?). Dat fiind faptul ca am pendulat intre Bucruesti si Chisinau circa 9 ani stiu pe de rost stereotipurile din Romania si din Moldova plus istoria aparitiei acestora. In penultimul numar al Revistei moldo-romane Stare de Urgenta se discutau tocmai aceste relatii.

    @ Andrushka
    Judecata pe care ai emis-o este una generala pornind de la un singur caz. Dupa cum scriam mai sus. Mizeria in forma ei radicala de prin Ferentari, Colentina si Pantelimon (in buricul capitalei Romaniei) nu exista la Chisinau. Ar fi o inferenta gresita daca as spune ca intreaga Romanie este inculta si e in mizerie, doar pentru ca cele trei cartiere bucurestene sunt. Impresiile despre “viceu”, “fumuar”, “piata” sunt similare cu impresiile pe care le are oricine viziteaza Maramuresul. Generalizezi pe baza unui caz si imaginea finala este ca la Chisinau nu se face cultura. Poti sa-ti dau numeroase contra-exemple. Dar iarasi deviez de la problema mea: relatia dintre saracie si cultura/educatie/cercetare.

    Deci spui asa:

    “O a doua idee: inca mai cred ca nivelul de saracie si nivelul de educatie sau cel cultural sint strins conectate (se vede si in cazul Romaniei foarte bine, daca o comparam cu alte tari din Occident). Exemplul clasicilor literaturii nu mai merge, pentru simplul motiv ca vremurile s-au schimbat. Nu cred ca mai este posibil acum sa scrii o carte care sa deschida noi drumuri in filosofie fara sa fi citit filosofie mai deloc (asa cum a facut Wittgenstein). Acum educatia multa conteaza, iar educatia inseamna bani si acces la informatie (care inseamna iara bani).”

    Lucrurile sunt ceva mai complicate si nu ar trebui sa amestecam cultura cu educatia si cu cercetarea, fie ea si filsofica. Oricum in lipsa unor argumente refuz sa cred ca educatia inseamna doar bani sau multi bani. La fel si cultura sau cercetarea.

    a) Deci daca relatia dintre cele doua variabile saracie si cultura/educatie este atat de puternica ce s-a schimbat de pe vremea clasicilor pana acum? Daca e o legatura stransa ea ar trebui sa fie stransa si de-a lungul timpului. Cel putin asa se testeaza diversele ipoteze de cercetare. De ce atunci se putea, iar acum nu?

    b) Am intrebat si de filosofi, mai sus, dar nu am primit un raspuns clar. CUm iti explici ca in pofida mizeriei in care au trait Cioran, Tutea si Noica, in diverse perioade ale vietii lor, totusi nu au renuntat la cultura si au produs de fapt filosofie de calitate?

    c) Exemple de filosofi saraci gasim o sumedenie si in Grecia Antica. Cum ramane cu ei?

    d) Acolo unde sistemul de educatie este accesibil/cvasi-gratuit, educatia nu inseamna neaparat bani. Odata cu Internetul nici informatia nu mai este atat de scumpa. In plus mai sunt si o sumedenie de auto-didacti.

    e) Performantele artistice si in general cele culturale sunt manifestari ale spiritului, mai putin ale materiei. Dar tre sa recunosc ca nu am intalnit artist, poet, scriitor, care sa spuna ca in clutura se investeste suficient.

    f) Pentru cercetare buna sunt de acord ca ai nevoie de fonduri, dar asta este deja o alta discutie. Nu in zadar nici universitatile romanesti, nici cele moldovenesti nu au nimerit pana acum in topul celor mai bune 500 de universitati din lume. Asa ca pentru a excela singura solutie este sa ne raportam la cei mai buni,c are din pacate sunt geografic departe de regiuena noastra.

  • Andruska Says:

    @ IM
    a) si c) “Atunci se putea si acuma nu”. De ce? Pai in Grecia antica nu prea citeau filosofii carti – iar alea pe care le citeau erau extrem de putine. Deci mai putini bani pe carti, de pilda. Apoi, transmiterea altor doctrine se facea mai mult pe cale orala. Nu in ultimul rind, traducerile nu erau necesare, pentru ca filosofia acolo era 🙂 Ma rog, generalizez, vreau doar sa creez o imagine generala.
    Acum avem nevoie de carti, de multe carti, de traduceri diferite ale aceluiasi text, de comentarii si reader-uri, si asa mai departe. O tara saraca nu are asa ceva. De exemplu, in biblioteca de la Iasi nu gasesti autorii clasici din filosofia politica, ce sa mai vorbesc de comentatori, sau de VIP-urile actuale. Ce sa mai vorbesc de carti recente! Asta pentru ca NU SUNT BANI. Pentru ca sintem saraci. Hai sa punem un pariu: cind se vor traduce Waldron, Raz sau Amy Gutmann in Romania? Eu nu indraznesc sa ma gindesc.
    (nota: aici Moldova a luat-o inainte Romaniei si, nu stiu cum sau prin ce minune, a tradus cartea lui Dworkin “Taking Rights Seriously”!)

    b) Cioran nu a trait in mizerie. Iar Tutea si Noica nu numai ca nu au produs “filosofie de calitate” – ei au produs o filosofie de categoria “vai de capul ei”. Ce impiedica acum traducerea lui Tutea si Noica in limbi de circulatie, si asezarea lor in panteonul filosofic al lumii? Iti spun eu: lipsa calitatii scriiturii lor.
    Ar mai ramine Eliade – dar nici el nu a fost sarac. Si nici n-a prea stat in Romania.
    In rest, daca tot vorbim de asta: cind aud de “filosofie romaneasca” imi vine sa urlu. NU EXISTA ASA CEVA, SI NU EXISTA FILOSOFI ROMANI (cu exceptia lui Cioran, care insa, ca si Ionesco, este considerat scriitor francez de origine romana). Daca citiva bieti profesori de filosofie, in saracia lor si in cultura lor minora (adica beneficiind de traditie zero), au incercat sa compileze ceva, asta nu inseamna ca devin astfel mari filosofi. PP Negulescu? C Radulescu-Motru? Ma doare capul… Si nu cred ca lucrurile stau altfel in Republica Moldova.
    (nota: in ce mizerie a trait Noica? Aia de la Paltinis cumva? Sau aia a carei iubire a transmis-o elevilor sai, dintre care cel mai apropiat se plimba astazi cu Siegfried (BMW) si Marcello (Alfa Romeo)?)
    Noica spunea timpenii. Faza cu cititul filosofiei la lumina luminarii???? Cu spiritul care e mai liber daca nu maninca untul din Germania????? Mor, fratele meu!

    d) chiar si acolo “unde sistemul de educatie este accesibil/cvasi-gratuit”, educatia inseamna bani. Exemplu. In trecut, am dorit sa fac un doctorat pe metaetica. La Iasi, citeva carti si atit. Am mers cu “Socrates” in Konstanz, am xeroxat vreo 60 de carti pe tema respectiva (si am platit vreo 700 de euro pe xeroxuri). Pe atunci suma asta era imensa (pentru mine si acuma e), si pentru a o avea a trebuit sa lucrez la spalat vase intr-un restaurant nemtesc doua luni, uneori si 10 ore pe zi. Crezi ca pe urma mai aveam cum sa merg la cursuri?
    Da, Ion, educatia inseamna bani. Cultura inseamna si mai multi bani (ca sa ai timp sa pigulesti la un roman pentru a-l face o carte memorabila ai nevoie de siguranta financiara). Iar cercetarea este deja un lux pe care, iata, Romania inca nu si-l permite (stii ce salariu are un cercetator la institutul de istorie din Iasi? 200 de euro. Luati de faceti cultura. Si cercetare.)
    (acuma, Ion, te rog sa imi scuzi tonul usor vehement. Asa mi se intimpla cind vorbesc de lucruri care ma dor. Asa mi s-a intimplat si cind am scris articolul despre filosofia la Chisinau. Poate acum ma intelegi ca nu am intentionat nimic rau).
    Sa continui: chiar si cu aparitia internetului informatia a ramas scumpa. Tu stii ca studentii romani nu au acces nici macar la Jstor? De ce? Chiar nu isi permite UAIC sau UBB sau UB sa plateasca abonamentul lunar? Probabil ca nu. Iarasi, lipsa de bani.
    Chiar si eu sint furios cind as dori sa imi cumpar o carte si vad ca ea costa 50 de euro. GK, un prof de pol phil din State (si unul din cei mai tari in domeniul lui), mi se plingea ca ultima sa carte nu a fost vinduta decit intr-un singur exemplar. Costa 99 dolari. Nu e normal. Da, educatia inseamna bani.

    e) “Performantele artistice si in general cele culturale sunt manifestari ale spiritului, mai putin ale materiei”. Da, dar pentru manifestarile spiritului iti trebuie siguranta financiara (nu poti sa speli vase 10 ore si apoi sa vii fluierind acasa si sa citesti Simmons). Si iti mai trebuie carti, ca sa nu mai vorbesc de un laptop (care nu mai e un lux, ci o necesitate). Si asa mai departe. Toate astea inseamna materie. Fara ea, nu prea vad ce mai face spiritul.

    f) “pentru a excela singura solutie este sa ne raportam la cei mai buni”. Exact asta voiam sa spun si eu in articolul respectiv. Si lipsa (indiferenta!) de raportare la cei mai buni atit in Republica Moldova, cit si in Romania, ma enerveaza cel mai mult. Si ma enerveaza pentru ca nu vreau sa mai vad tineri lipsiti de acces la informatii, deconectati de la ce se intimpla in zona celor mai buni, lipsiti de mijloacele financiare pentru un trai decent. Asa cum a fost, in mare parte, generatia mea.

    Andruskas last blog post..Dezbatere: filosofia in Republica Moldova. Si in Romania

  • Iuli Says:

    Ce aveam in vedere era faptul evident ca, dupa cum exista mai multe feluri de a fi maghiar (a se vedea cazul rudei mele) si mai multe feluri de a fi evreu (dupa cum a argumentat memorabil J. Kis), exista si mai multe feluri de a fi roman. A fi roman moldovean nu inseamna a fi “mai putin roman”, dupa cum a fi roman american nu inseamna a fi “roman la patrat”. Inseamna, pur si simplu, a fi roman “in alt fel”. Aceasta varietate da, de altfel, farmecul unei etnii care locuieste diverse “nise ecologice”. Probabil ca, atunci cind oamenii intreaba despre romanitatea lui X sau Y, au in vedere tocmai acest fapt al diversitatii, si mai putin faptul, evident (cum spui tu, Ion), ca X sau Y este etnic roman si vorbeste romaneste.

    Inteleg bine ca, in fapt, chestiunea identitara e deja anacronica si neinteresanta in acest moment? Cum se explica, atunci, reactia la articolul lui Andrei? Pe mine nu ma deranjeaza faptul ca italienii spun despre romani ca sunt hoti. La fel, nu ma intereseaza ca bucurestenii iau in zeflemea”provincia” ca incapace a actiona swiftly. Pur si simplu nu ma regasesc in stereotipul lor si nici nu ma simt obligat sa le raspund. Dupa cum nu ma simt obligat sa le raspund: Si voi, italienilor, aveti hotii vostri. Sau: dar voi, bucurestenilor etc etc etc.

    Inteleg, in schimb, ca problema identitara e vie atunci cind oamenii simt nevoia sa raspunda unor productii textuale care stabilesc diferente. Poate ca oamenii nu vor sa recunoasca asta, dar reactia lor o tradeaza. Nu spun ca e ceva rau ca se intimpla asta. Vreau doar sa stabilesc daca evitarea discutiei despre identitate vine din sentimentul firesc ca aceasta discutie e anacronica sau dintr-o vointa de evitare explicita. Tocmai de asta si intrebam. Desigur ca, sugerind o discutie despre identitate, asumam pe undeva ca problema este inca actuala (si nu anacronica).

    Cit priveste chestiunea “identitatii romaneasca”, marturisesc ca am incetat sa mi-o mai pun cind am incetat sa mai citesc pe Noica 🙂 Pur si simplu nu ma intereseaza. Care e semnul acestui dezinteres? Printre altele, faptul ca nu ma deranjeaza stereotipurile despre romani si faptul ca ma plictiseste retorica protocronista si nationalista de tipul “noi suntem romani, noi suntem romani, noi suntem aici pe veci stapini”. Vreau sa spun, as cum facea Nabokov cu privire la rusitatea lui, ca imi e suficienta romanitatea de care dispun prin faptul ca vorbesc limba romana si am memoria locurilor si oamenilor intilniti la un moment dat in spatiul carpato-danubian.

    PS1: Nu cred ca Andrei facea un argument strict determinist de tip marxist. Pur si simplu, relatia intre unt si cultura poate fi una mult mai simpla: prima favorizeaza dezvoltarea ccelei de-a doua, chiar daca nu o determina strict. Desigur ca unii au creat si in conditii de saracie (sau chiar in ciuda acesteia). Cred ca Andrei voia sa spuna (sau cel putin asta cred eu) ca nu poti avea inflorire sustinuta a culturii in conditii de indigenta cronica. Ion, vezi bine ce mult inseamna ca lucrurile sa mearga bine. Or asta presupune afluenta, sau macar un nivel de decenta de care estul Europei este inca departe.

    Revin cu un raspuns, Andruska!

    Iulis last blog post..Dezbatere: filosofia in Republica Moldova. Si in Romania

  • Iuli Says:

    o corectura se impune la paragraful 4, la inceput: chestiunea “identitatii romanesti”, nu “romaneasca”, evident… 🙂

    Iulis last blog post..Dezbatere: filosofia in Republica Moldova. Si in Romania

  • zamolxis Says:

    Imi pare rau ca nu pot participa la o dezbatere atat de bine structurata. Nu pot in principal pentru ca nu am fost suficient expus la mediul cultural modovenesc pentru a avea o opinie relevanta. Mai mult, sunt oarecum desprins chiar si de cel romanesc de mai bine de un deceniu.

    Impresia mea despre cultura moldoveneasca (basarabeana) este data in principal de limbaj, care mi se pare liric si desuet, ca un Mos Craciun rus, blajin, cu plete dalbe si respiratie “dezinfectanta”. Imi este foarte greu sa iau in serios un articol sau un punct de vedere care utilizeaza un astfel de limbaj. Then again, that’s just me..

    zamolxiss last blog post..Romani in za niuz

  • IM Says:

    @ Andruska
    Inteleg argumentle tale, dar ceea ce incerc sa sugerez aici, este ca si in conditii de saracie exista posibilitati de a excela intrun domeniu sau altul. De a raspandi cultura. Altfel ajungem sa cautam banii si pe urma educatia/cultura/filosofia etc si solutia este sa devenim mecena ca sa avem timp pentru cultura.

    a) Exista Internetul. La universitati este gratuit, in plus prin SUA la bibliotecile publice iarasi e gratuit. Daca stii unde sa cauti gasesti totul pe net inclusiv clasicii filosofiei. Deci argumentul cu cartile va dispare. 🙂 Intr-adevar In RM s-au publicat mult carti, dar nu neaparat datorita unor minuni :), ci din ratiuni economice. Este mai ieftina hartia, tiparitul etc. Ceva de Raz a fost tradus, parca la o editura mai obscura … imi aduc aminte vag din timpul studentiei. Mai ales in domeniul Relatiilor Internationale au aparut multi autori. Dar se gaseste mai totul pe net. 🙂 Gratis 🙂 apropo intrati pe gigapedia.com s-ar putea sa gasiti cate ceva mai nou acolo. Vitalie le stie mai bine.
    As putea fi avocatul diavolului si intreba de ce avem nevoie de traduceri? Doar ca sa fim conectati? Mai bine am incerca sa participam la dezbaterile din Occident decat doar sa le consumam. As mai putea spune ca cei interesati de un autor sau altul, pot incerca sa invete limba respectiva decat sa astepte pana este tradusa cartea.

    b) Am spus ca in anumite perioade din viata lor respectivii filosofi au trait in mizerie si este adevarat. Cioran in perioada de inceput manca la Paris la cantinele studentesti si ale saracilor, nu muncea, deci …
    Poate ca Tutea si Noica nu au avut “norocul” lui Cioran si Ionescu sa iasa din Romania? Pot sa dau numeroase exemple de intelectuali, care nu au reusit sa se afirme in Romania, insa reusesc in Occident. Inexplicabil, nu? Daca intelectualii romani sunt atat de neinformati, cum se explica cazurile de succes? :)) Apropo, in SUA, Eliade este criticat datorita presupuselor optiuni gardiste.
    Doar o parere: Filsofia romaneasca poate fi inchegata intro traditie. Doar ca aceasta traditie trebuie creata, trebuie descoperita. Sunt multe manuscrise care zac prin arhive in timp ce noi incercam sa ne conectam la mostenirea Occidentului. Occidentul insa are traditiile sale locale, nu cred ca este interesat sa se vada intro oglinda defecta. Esecul de a construi o traditie filosofica locala se datoreaza dezinteresului pentrui local si “imitarea”, “sincronizarea” cu Occidentul(ui). Traditia filsofica occidentala este si ea inventata, reconstruita, nu este una naturala.

    c) din cate am inteles totusi unele universitati romanesti au deja acces la JSTOR.

    d) hm … incerc sa nu judec intentiile autorilor, ci doar textul. Dar poate ca ar trebui. Inteleg foarte bine nemultumirea ta si cred ca si ceilalti participanti la discutie, mai ales ca ficare dintre noi a studiat in strainatate mai mult timp si a putut sa compare.

    e) De acord, toata lumea obisnuita a trecut prin asta. Care-i solutia? Spalam vase si nu mai citim? :)) Sau facem si una si alta? Aleg ultima varianta.

    f) Remarca mea initiala se suprapune peste raspunsul tau de la c).

    Din pacate discutia nu este chiar structurata, pentru ca noi amestecam cercetarea, educatia, cultura si filsofia + identitatea. Daca am discuta relatia saraciei cu fiecare dintre aceste concepte sigur vom ajunge la rezultate diferite. Despre marxismul din teza lui Andruska putem discuta mai mult alta data. Intrebarile sunt simple: ideile schimba lumea sau banii produc idei? cred in idei, care te pot scoate si din saracie (vezi cazul lui Xenofon), dar nu cred ca sunt bani – care sa produca idei.

    Prin/pe langa subiect: 🙂 Ieri am avut o discutie cu o studenta de culoare, care imi povestea cat de greu este sa studiezi in SUA. A luat credit de la banca pentru a putea plati studiile si acum este datoare. Deci problema accesului la educatie de calitate nu este una specifica tarilor sarace. Chiar si in SUA exista grupuri sociale care sunt in aceeasi situatia ca o mare parte din populatia Ferentariului, Colentinei sau Pantelimonului. Exemplul poate servi drept argument sau contra-argument pentru teza cu saracia. Pe de o parte si aici ai nevoie de bani ca oriunde in alta parte, dar pe de alta parte unii fac sacrificii mari pentru acces fara a le pasa daca raman datori la banca sau nu. Deci banii trebuie sa fie un mijloc, nu doar un scop.

  • IM Says:

    @ Iuli
    Mi se pare ciudata forma asta de comunicare :)) cand putem discuta toate astea tete-a-tete la o bere. 🙂

    a) Totusi, reactia a venit probabil pentru ca Vitalie preda la catedra de Filosofie, mai putin pentru ca s-ar identifica drept moldovean sau roman su pentru ca ar fi atins niste chestiuni identitare. Subiectul este atat de discutat, incat putini mai reactioneaza (poate Voronin si altii). De fapt eu nu stiu clar ce a provocat reactia sa, dar din cate am citit la inceputul postarii, ideea a fost ca acest text sa fie dicutat, ca sa nu ramana in arhiva netului ca un fel de judecata absoluta. In plus ca orice jurnalist sau antropolog este interesant sa asculti si celelalte voci, cei vizati. Sa vad reactiile altora la citirea aceluiasi text. Sa interpretam.

    b) Sigur exista mai multe feluri de a fi roman, rus, german, evreu. Dar daca sunt romani la patrat depinde de ce intelegem noi prin identitate romaneasca. Daca este un concept inclusiv, toate felurile de romani sunt egale, daca este unul exclusivist atunci romani la patrat exista. 🙂 Din cate am vazut Oleg descria tocmai tipul exclusivist de a fi roman. Adica roman este cel care intruneste niste calitati de romanitate. Argumentele care urmeaza daca alegem aceasta cale sunt evidente. Dupa cum pentru tine nu este actuala discutia despre identitate romaneasca, la fel a devenit si pentru mine problema identitara din RM. Este o tema exotica pentru cei din afara RM.

    c) Problema cu identitatea este mult mai complicata, dupa cum ziceam dialogurile despre identitate cu cei din Romania (care cunosc superficial realitatile din RM) se incadreaza intotdeauna in niste tipare. Intrebatorul poate avea diverse intentii, dar rezultatul este unul: cel intrebat trebuie sa discute public identitatea sa. Iar intrebatorul nu trebuie niciodata sa explica ce intelege el prin roman, romanitate etc. Cu alte cuvinte cand sunt intrebat ce limba vorbesc, ma simt ca o piesa de muzeu un fel de insecta sub lupa :))Exagerez nitel, dar idee este clara: identitatea este o chestiune personala. Din momentul in care ea este afisata si trambitata public devine nationalism.

    Comunistii, care incearca sa-mi spuna ce ar trebui sa fiu si care se joaca de-a identitatile sunt mult mai enervanti, pentru ca ei fac acest lucru intentionat. 🙂 Pe de alta parte, in Romania iarasi tre sa explici ce si cum, ceea ce devine intr-un final obositor. Mai mult in functie de stereotipuri oamenii isi schimba comportamentul, iar uneori persoana care are un stereotip va rezista fluxului de informatii contrare stereotipului. Aceste stereotipuri sunt transmise mai departe si exista fara a avea nevoie de suport mediatic. Asa se explica faptul ca un coleg de camera de la Bucuresti mi-a spus dupa vreo 6 luni ca taica-sau l-a sfatuit sa nu se lege cu basarabenii. L-am intrebat daca taica-sau a intalnit vreunul? Si el mi-a rasspus ca taica-sau nu a intalnit nici unul, dar stie.

    d) Cele doua comunitati nu comunica sau comunica folosind simboluri diferite. Pentru ca dialogul despre identitate sa existe e nevoie ca ambele parti sa cunoasca ceva despre cealalta parte, altfel apar confuzii. Sa fie acceptate aceleasi definitii. Din pacate in Romania nu se cunoaste nimic despre istoria de douazeci de ni a RM, iar cei din RM stiu ceva mai mult despre Romania. Cu toate ca si aici pot fi multe si lungi discutii. Pentru ca exist imagini diferit ale Romaniei si ale romanilor, nu exista una sau doua.

    Faceam referire la cauzalitate si remarcam ca identitatea este actuala in RM, dar nu stiu de ce de la discutia calitatii actului academic si filsofiei am ajuns sa discutam stereotipurile, identitatea etc. Care este legatura cauzala intre identitate si calitatea actului cultural, filosofic, educational? Exista ceva legaturi intre politicile identitare si calitatea actului academic in stiintele sociale, pentru ca se incearca ideologizarea universitatilor. Dar asta este o problema separata.

    Sa dau un exemplu de comunicare anvoioasa: cei din Romania cunosc fragmente ale realitatii din RM si le interpreteaza prin prisma conceptelor specifice sptiului romanesc. Ultimele evenimente de la Chisinau au aratat foarte clar acest lcuru. am urmarit cateva dezbateri la TV-urile romanesti. analogia se facea ba cu Revolutia Romania, ba cu PIata UNiversitatii, in lipsa altor repere cognitive si fara cunoasterea istoriei comunistilor in M. Deci daca va intreb cand a aparut PCRM in RM si cum a evoluat discursul sau, electoratul sau va fi greu sa raspundeti? Sau care este electoratul AMN? Care este legatura intre politica si identitate in RM? Sunt multe intrebari pe care este greu sa le discutam, pentru ca acestea fac parte din istoria locului, mai putina cunoscuta peste Prut. Pentru un cercetator fara prejudecati este un teren virgin, putini scriu despre RM.

    e) apropo pe mine ma deranjeaza ca italienii spun despre romani ca sunt hoti. Cunoscutilor care lucreaza acolo, le este frica sa spuna ca vin din Romania, si tre sa-si ascunda actele. Stereotipuri de felul asta au dus si la Holocaust, pogromuri etc. Este si o problema morala. Pentru ca am fost victima stereotipurilor despre basarabeni, inteleg nemultumirea multora.

  • oleg Says:

    A fi zeflemitor inseamna a lua in bataie de joc. A lua in batjocura. De ce sa indic punctele vulnerabile ale unei culturi batandu-mi joc de dea? Andrei, poate ne aduci si cateva argumente. Am avut impresia ca, atunci cand ai spus ca textul tau nu presupunea si o superioriatate a romanilor, renunti si la zeflemea. Or nu renunti, ba dimpotriva, ti se pare importanta. Motivul? Pentru ca starneste durere si asa mai departe. Ce sa mai zic in cazul asta? Eu pur si simplu cred ca exista si alte metode, mai eficiente si mai putin dureroase. Da’ fiecare cu-ale sale, nu-i asa? (simplu spus, eu cred in acea seninatate a valorilor si in calmul discutiei despre care s-a scris odata in Idei in Dialog. zeflemeaua nu poate decat sa ma scarbeasca; ca sa nu uit: am inteles ca esti sincer si nu ai scris ceea ce-ai avut de scris decat pentru ca te interesa s.a.m.d… da, dar asta iti justifica si zeflemeaua? interesant!).

    Cred ca exagerezi putin spunand ca ceea ce au scris filosofii romani (indici numele unor Noica, Tutea, Motru…) nu era cine stie ce filosofie. Noica, btw, a fost tradus in franceza, anul trecut.(http://www.olms.de/pcgi/a.cgi?ausgabe=index&T=1241558705218{haupt_olms=http://www.olms.de/artikel_14812.ahtml?T=1241558705218}).

    Tot anul trecut, gasesc in librariile Vrin cartea lui Al. Dragomir (Banalites Metaphisiques: o indic doar pe asta, dar mai sunt si altele traduse, la edituri mai putin prestigioase decat Vrin). Nu cred ca se oboseste cineva sa traduca aceste carti degeaba…

    Mai am un exemplu. Ce-i drept, din logica. Da asta tot la facultatea de filosofie se face 🙂 Sunt sigur ca va mai amintiti de Congresul International de Logica din Bucuresti, din 1971. S-a tinut la Bucuresti, pentru ca in perioada aia in Romania se facea logica foarte buna, si asta la nivel mondial (nu mi-e rusine sa pomenesc numele unor Dumitriu, Botezatu, Moisil sau Lupascu in occident. daca tot am deschis paranteza, voiam doar sa mai spun ca am vazut istoria logicii lui Dumitriu langa alte nume mari, si asta in librariile din Occident).

    In fine, nu insist. Voiam doar sa spun ca se poate si in Romania sa gasesti ceva fain. Si chiar de calitate (si nu ma refer doar la cei deja consacrati, precum Cioran, Eliade sau, ca tot a fost pomenit, Ionescu). Ce-i drept, nu prea exista traditie (Patapievici a scris o carte despre asta). Si fara traditie e greu sa construiesti ceva care sa dureze. Poate chiar imposibil. Dar sa spui ca nu exista (NU EXISTA) filosofi romani, asta mi se pare exagerat.

    Cam atat 🙂

  • Vitalie Sprînceană Says:

    Sunt dator cu 2 explicatii:
    1. chiar daca sunt angajat la Catedra de Filosofie a Universitatii de Stat din Moldova, raspunsul meu nu este unul institutional – am comentat articolul lui Andrusca in calitate de blogger.
    2. in comentariile sale pe acest blog (pentru care ii multumesc), Andrusca a recuzat argumentul meu ca ar fi adeptul acelui criteriu formal al noutatii lipsita de consistenta, si a probat ca la fel ca si mine, si restul comentatorilor de pe blog (Oleg, Ion, Iuli, Vasgar si altii), valideaza un text filosofic/stiintific deopotriva prin prisma noutatii dar si calitatii. De vreme ce asta era principalul “argument al acuzarii” si Andrusca a pledat “nevinovat”, consider “diferendul ideologic” incheiat… Ar fi aici o lunga discutie cu privire la o metafizica a calitatii: ce e ea, cum poate fi recunoscuta, criteriile de calitativitate etc, dar ea nu ne separa de Andrusca, din contra, ne fixeaza in acelasi plan.

  • m Says:

    @IM:
    “Intrebarile sunt simple: ideile schimba lumea sau banii produc idei?”

    nu sunt chiar asa de simple intrebarile. N-a zis nimeni ca banii ar produce idei, si nu vad de ce am dezbate ipoteza asta. Ideea era ca e nevoie de investitii mari pentru a favoriza dezvoltarea unui mediu academic de calitate. Observa ca asta nu inseamna ca imediat ce investesti, iti apar si ideile.

    “e) De acord, toata lumea obisnuita a trecut prin asta. Care-i solutia? Spalam vase si nu mai citim? :)) Sau facem si una si alta? Aleg ultima varianta.”

    Ei, eu as alege-o pe a treia: sa citesc fara sa fie nevoie sa si spal vase pentru asta. Nu inseamna ca astept solutii simple, ci doar ca asta e varianta optima. Nu ai cum sa faci cercetare muncind la restaurant toata ziua. D-ta descrii cazuri particulare. Dar nu cred ca pe calea asta poti inchega un argument in favoarea posibilitatii dezvoltarii unui mediu academic in conditiile in care toti spala vase pentru a-si cumpara/xeroxa carti. Za zicem ca eu am facut rost de literatura si am citit. Ca doctorand, as avea nevoie si de niscaiva profi (dar si colegi) care sa fie deja la curent cu temele pe care le studiez. What now?

    Da, am citit de mai multe ori texte clasice de pe net. Dar textele mai noi de care am avut nevoie nu le-am gasit…

  • Andruska Says:

    @ IM
    a) si c) Pai asta e, ca in SUA la universitati ai acces gratuit la multe site-uri cu articole si carti, in alta parte – in tarile sarace precum Romania si Moldova – nu prea. Nu stiu la ce universitati romanesti exista acces gratuit la Jstor, dar un student la filosofie de la Universitatea Bucuresti imi spunea ca nu are acces. Acuma, na, poate nu stie el… Deci argumentul cu accesul la carti (inca) nu dispare.
    [apropo, daca stii si alte surse gratuite pe linga gigapedia te rog sa imi trimiti un mail. M-ai ajuta foarte mult.]
    Si mai este ceva. Dupa cum sigur stii, nu numai cartile sint importante pentru excelenta intr-un domeniu, ci si existenta unui grup in care sa discuti despre ele, si mai ales o supervizare buna. Eu am simtit asta, si la modul dureros. Anul trecut a venit un prof de la Virginia care mi-a aratat (fara sa vrea) cit poti evolua daca ai un coordonator bun. Am primit de la el in citeva saptamini un feed-back triplu decit de la profii mei de aici, inclusiv de la supervisorul meu. Ma rog, cred ca intelegi ideea. Mai trebuie sa ai acces si la profi foarte buni. Daca aplicam discutia asta Romaniei si Moldovei, dam in cascadorii rasu-plansului…

    b) Cioran isi facuse un tel in viata sa manince la cantinele saracilor si la cele studentesti. Chiar se lauda ca a ramas student pina la 40 de ani tocmai ca sa poata minca la cantina. De ce? Pentru ca, tot el zice, a fost ultimul om care a trait fara sa munceasca, si se lauda ca a fost ultimul mare lenes 🙂 Sa nu uitam ca, (aproape) sarac, Cioran a refuzat un premiu foarte consistent in bani (Goncourt parca, desi nu mai tin minte…)
    Intelectualii romani care spui tu ca s-au afirmat in strainatate, in covirsitoarea lor majoritate, au studiat “in afara”. Deci argumentul tau nu merge 🙂
    Cit despre presupusa traditie filosofica romaneasca, pina nu mi se ofera argumente ramin Toma necredinciosul.

    e) depinde de proportie munca / studii. Daca pentru a face rost de bani pentru studii trebuie sa muncesti 8-10 ore pe zi, si asta intr-un domeniu de activitate care nu are legatura cu studiile tale, daca mai e vorba si de munca fizica, studiul devine imposibil.

    Nu am negat ca e dificil sa studiezi in America. Chiar vorbeam cu ceva timp in urma cu un american care imi spunea ca la universitatile “normale” poti munci pentru a-ti plati studiile, dar ca la universitatile de top daca nu te ajuta cineva cu bani e aproape imposibil. Si asta e un fel de nesimtire si o depasire a limitei acceptabilului, zic eu. Idealul meu ramine sistemul public de invatamint din Europa de Vest (Germania, Franta, tarile nordice etc.). Dar acum intram in alta discutie complicata, pe care am mai purtat-o cu Iuli, de pilda. Ce vreau sa spun este ca a fi student in Germania, unde nu trebuie sa iti platesti studiile, iar universitatile iti ofera un acces aproape nelimitat la informatie, este idealul meu de invatamint.

    @ Oleg
    Ok, sint dispus sa accept ca zeflemeaua nu este necesara, ci poate fi chiar contra-productiva. Citeva intrebari atunci: putem spune la fel si despre ironie? Ai fi dispus sa ceri inlaturarea ironiei din orice comentariu critic? Si daca nu, atunci care este diferenta intre ironie si “zeflemea”? Si, mai ales, de ce articolul meu de acum sase ani poate fi considerat “zeflemea”, si nu “ironie”?
    Daca reusesti sa imi arati ca articolul meu e mai curind zeflemea decit ironie, si daca sint si altii de acord, atunci, ca om rational, sint dispus sa recunosc ca tonul articolului este gresit.
    [cit despre sinceritate si ironie / zeflemea: s-a discutat mai sus despre Cioran. Nu spunea el (citez din memorie): (scrisoare catre Noica) “(..) ramii deci acolo, la poalele Carpatilor, unde totul a reintrat iremediabil in doina si Miorita a devenit curva”?; si asa mai departe: mai stiam citeva citate si mai dure, dar nu mi le reamintesc exact. Nu vreau sa fiu inteles gresit, nu ma compar cu Cioran, pur si simplu ma intreb daca zeflemeaua lui ti se pare la fel de condamnabila. Ca este zeflemea, mi se pare clar…]
    Cu filosofii si logicienii romani, imi pare rau, dar ramin la parerea mea (zero barat, ca sa o spun din nou). Nu putem compara filosofia facuta in Occident (continentala sau anglo-saxona) cu cea facuta in Romania. Ce logica facea Nae Ionescu atunci cind altii aveau in cap cercetarile Cercului de la Viena? Si sa nu uitam ca atunci Romania era o tara libera… Cit despre parerea “marilor filosofi” romani ca filosofia analitica e lipsita de relevanta, intrucit e vorba “doar” de limbaj, ce sa mai spun… Nici macar logica nu o putem compara cu ceea ce s-a facut in alte parti (ideea ca Botezatu & comp. ar fi mari logicieni o avem doar noi, dintr-un nationalism gresit inteles. Ia sa intrebam un logician de pe continent sau un anglo-saxon, sa vedem ce spune… Cit despore Lupascu – cu ale carui lucrari am avut de a face – este logician in masura in care putem spune ca si Hegel a fost logician).
    Nu vreau sa fiu gresit inteles. Nu spun ca multe carti ale lui Noica, de pilda, nu sint interesante de citit. Dar de aici si pina a ne mindri cu ideea unei “filosofii romanesti e mult”. Filosofia romaneasca, dupa mine, nu exista decit ca literatura, nu ca filosofie. E drept, o literatura buna.

    Andruskas last blog post..Dezbatere: filosofia in Republica Moldova. Si in Romania

  • Iuli Says:

    @Oleg: Noica si compania au aparut in traduceri straine pentru simplul fapt ca Humanitas si Institutul Cultural Roman (condus de Patapievici, un mai nou venit in legendara “Paltinish School”) au demarat un program agresiv (si puternic finantat) de promovare. Cine sunt promovati? Ghici? Corifeii Scolii de la Paltinis 🙂 V-as recomanda tuturor cartea lui Sorin Adam Matei (Boierii Mintii), ca sa aveti parte de o privire alternativa asupra Scolii de la Paltinis (btw, am avut placerea de a sta de vorba cu Dl. Matei acum citeva zile chiar pe aceasta tema la o intrunire a departamentului unde studiez). Asa ca ar fi interesant de observat mai degraba cine ii citeste in Occident pe Paltiniseni si, mai mult, cine le da atentie (daca asa ceva se intimpla).

    @Andrei si nu numai: Sunt de acord ca NU exista filosofie serioasa facuta in spatiul dadanubian-mioritic (in sensul de cercetare riguroasa in cuprinsul unei traditii). Ar fi interesant sa aruncam o privire peste, si poate sa si discutam, un articol excelent al lui Stefan Afloroaei (dupa parerea mea, singura minte filosofica remarcabila din Iasi): http://www.observatorcultural.ro/Filozofia-romaneasca-intre-scolastica-si-haiducie*articleID_9338-articles_details.html

    @Ion: de acord cu berea:)) Sigur ca noi doi putem continua discutia si offline. Voiam doar sa vad ce spun si ceilalti. Uite, intrebasem despre chestiunea identitara asumind ca ea e activa pe undeva in constiinta multora. Dar accept ca poate m-am inselat. Ba chiar ar fi bine daca m-am inselat. Cred ca un semn de normalitate ar fi tocmai aceasta privire detasata asupra unor chestiuni care erau foarte presante in alte veacuri (ex: ce este romanitatea?). Imi amintesc ca faimoasa K. Verdery remarca cu stupoare ca toti “intelectualii” romani sunt tarati/obsedati de chestiunea etno-nationala. Probabil ca national comunismul ceausin a avut si inca are efectele lui in spatiul constiintei multora. Ei bine, sper totusi ca oamenii isi pun acum mai degraba intrebari de felul: cum pot fi de folos comunitatii in care se intimpla sa exist? Ar fi mai interesant…

    Inca ceva: nu cred ca toti romanii din Romania problematizeaza romanitatea romanilor basarabeni. Nu cred ca e un fenomen generalizabil. Daca pun intrebari, multi o fac dintr-o curiozitate de inteles care nu implica devalorizare. Recunosc ca am auzit si eu in Romania judecati imbecile la adresa romanilor basarabeni. Dar fata de acei oameni care produc asemenea judecati nici nu m-as obosi sa ma justific, daca as fi roman basarabean.

    Legat de limba, Ion, stii bine ca a mea curiozitate e suficient de vasta ca sa aprecieze estetic forme lexicale inedite. Daca romana moldoveneasca le-a pastrat, cred ca e o sansa pentru limba romana in sine, si nu o “eroare de corectat”

    Iulis last blog post..Dezbatere: filosofia in Republica Moldova. Si in Romania

  • Iuli Says:

    Imi permit sa postez aici articolul lui Stefan Afloroaei (sunt sigur ca nu se va supara daca ar afla:)

    Filozofia romaneasca intre scolastica si haiducie
    Autor: Stefan AFLOROAEI

    Cind ai in vedere situatia filozofiei romanesti de astazi, este foarte greu sa uiti ceea ce s-a intimplat la noi pina in 1990, servitutile de ordin moral si saracia in privinta comunicarii cu alte spatii culturale. Ele ne-au afectat enorm, chiar daca uneori nu ne dam seama de acest lucru. E adevarat ca reactiile noastre au fost mult diferite de la o constiinta la alta, sau chiar pentru una si aceeasi constiinta de la un timp la altul. Cred ca aceste reactii au acoperit toate treptele unei scari a vietii, de la obedienta frusta sau primitiva a celor care pretindeau a sluji filozofia, pina la atitudini care au reusit sa exprime o forma reala de demnitate. Insa nu despre aceasta vreau sa vorbesc aici.
    Voi incerca sa raspund la intrebarile adresate de catre redactia revistei in chiar ordinea formularii lor. Este bine ca s-a pus si aceasta problema, cu privire la situatia in care se afla filozofia romaneasca acum, chiar daca raspunsurile nu pot fi decit aproximative si marcate, in chip firesc, de perceptia subiectiva a fenomenului in discutie. In unele locuri voi relua ceea ce am expus cu alt prilej mai pe larg (Cum este posibila filozofia in estul Europei, 1997, p. 156-171).

    1. Neuitind, asadar, cele intimplate timp de aproape o jumatate de secol, se impunea o adevarata opera de traducere si recuperare a filozofiei clasice: de la Augustin si Dionisie Areopagitul la Jakob Böhme, Schelling si Nietzsche, dar si filozofia politica engleza sau filozofia americana de dupa Peirce, apoi Heidegger si Wittgenstein, Popper, Gadamer si multi altii. Doar ca datoriile mari sub aspect filozofic (daca ne gindim ca scrierile fundamentale ale unor autori ca Frege sau Russell, Austin sau Feyerabend sint absente la noi) ne vor tine in continuare, cel putin sub unele aspecte, in marginea istoriei vii a discutiilor filozofice. Unele dispute care au marcat secolul XX, cum au fost cele privind situatia metafizicii moderne sau „conflictul interpretarilor“, nu au avut aici ecouri pe masura. Consemnarea lor s-a facut de regula post-hoc si adesea intr-un mod ce-mi aminteste de nararea unor razboaie straine in cronicile noastre medievale.

    De altfel, nu-mi amintesc sa fi existat la noi, in ultimul timp, dispute filozofice reale sau discutii libere si cu ecouri serioase in timp pe marginea unor carti, cum se intimpla uneori in critica si istoria literara. Ceea ce s-a petrecut, de pilda, in marginea scrierii Omul recent mi-a lasat impresia unui scenariu relativ prefixat si – in subtext – cu o forma de partizanat ideologic discutabil. Nici despre anumite directii tematice in reflectia filozofica de aici nu cred ca as putea sa vorbesc in chip convingator. Daca din toate acestea – discutii, cercuri de idei, constante tematice etc. – exista, totusi, cite ceva, faptele se consuma cel mai adesea in forme restrinse (ca sa nu spun izolate), probabil ca un ecou al unor vechi forme de initiere, practicate in mediul neoplatonic si cu o rezistenta neasteptata in aceasta parte a lumii.

    Era nevoie de o reeditare adecvata a operei lui Eliade si Cioran, lucru care se realizeaza acum asa cum se cuvine. Sau a scrierilor celor care au suportat profund diferite forme de exil si cenzura. Deopotriva, era necesara o mai buna cunoastere a unor autori ca Nae Ionescu si Nichifor Crainic, pentru o lectura lucida a paginilor pe care ni le-au lasat. In aceasta privinta, cred ca s-au facut unii pasi importanti, chiar daca timpul parcurs nu inseamna inca prea mult. Mi-am dat seama ca exista in unele cazuri un efort evident de refacere a exigentelor pe care le presupune cercetarea filozofica. Este ceea ce observi in cazul traducerii unor lucrari importante din opera lui Anselm, Albertus Magnus si Thoma din Aquino, Descartes si Leibniz, Husserl, Heidegger sau Wittgenstein, traduceri insotite cu studii si note clarificatoare de o importanta incontestabila. La fel, atunci cind sint in joc zone aparent mai aride ale filozofiei, precum logica si filozofia stiintei, retorica si epistemologia. Asadar, n-ar putea nimeni sa spuna ca aici, pe frontul de est al filozofiei europene, nu se intimpla nimic nou.

    2. Exista la noi, desigur, lucrari filozofice care pot fi socotite de o reala valoare, incit, daca ar fi suficient cunoscute, cred ca ar putea fi invocate cu folos in discutiile care se duc si in alte medii culturale de pe continent. Sa amintesc aici doar citeva, in legatura mai mult sau mai putin vizibila cu cercetarile de natura hermeneutica si cu reflectia metafizica, intrucit imi sint mai bine cunoscute. Las deoparte acum faptul ca exista diferente mari de ordin stilistic si argumentativ de la una la alta. Si, in ultima instanta, de ordin comprehensiv. Simplu si cronologic numindu-le, este vorba de lucrari semnate de Andrei Plesu (Pitoresc si melancolie, 1980), Luca Pitu (Naveta esentiala, 1991), Adrian Miroiu (Metafizica lumilor posibile si existenta lui Dumnezeu, 1993), Gabriel Liiceanu (Despre limita, 1994), Andrei Cornea (Platon. Filozofie si cenzura, 1995), Sorin Antohi (Exercitiul distantei, 1997), Aurel Codoban (Sacru si ontofanie, 1998), Cornel Mihai Ionescu (Cercul lui Hermes, 1998), Andrei Marga (Relativismul si consecintele sale, 1998), Liviu Antonesei (Nautilus, 1998), Gheorghe-Sorin Parauanu (Tranzitii ontologice, 1998), Sorin Alexandrescu (Privind inapoi, modernitatea, 1999), Cristian Badilita (Platonopolis sau impacarea cu filozofia, 1999), Virgil Ciomos (Timp si eternitate, 2001), Gheorghe Popa (Comuniune si innoire spirituala in contextul secularizarii lumii moderne, 2000), Alexandru Surdu (Gindirea speculativa, 2001), Ciprian Mihali (Anarhia sensului. O fenomenologie a timpului cotidian, 2001), H.-R. Patapievici (Omul recent, 2001), Ion Copoeru (Structuri ale constituirii, 2001) sau Nicu Gavriluta (Fractalii si timpul social, 2003). Sint sigur ca multe titluri importante imi scapa acum. Exista, neindoielnic, scrieri a caror lectura, chiar si atunci cind nu ai cum sa le impartasesti unele puncte de vedere, iti da o reala satisfactie.

    De altfel, in dreptul unora dintre autorii invocati mai sus as putea sa numesc si alte lucrari pe care le socotesc remarcabile, dar nu sta in intentia mea acum sa fac un asemenea inventar. Cred ca, intr-un mod similar, ar putea fi amintite si unele lucrari de ontologie sau de epistemologie, logica si estetica, filozofia stiintei si retorica, evident cu riscul deloc neglijabil pe care-l presupune orice lista de acest fel.
    Sa nu ne amagim, totusi, prea mult in privinta a ceea ce numim filozofie romaneasca: exista, desigur, scrieri de valoare, cum am vazut, dar nu acelasi lucru se poate spune si cu privire la ceea ce conteaza mult pentru cultura filozofica de oriunde, anumite scoli si directii de gindire, reviste si cercuri de idei, intilniri constante si institute de cercetare, lexicoane si editii critice. Un exemplu la indemina oricui si absolut dezarmant: nici un filozof roman important, de la Cantemir si pina astazi, nu dispune de o editie critica si completa a operei sale.

    Trei sute de ani de istorie pretins europeana si de cultura filozofica nu ne-au fost de ajuns pentru a edita cum se cuvine macar un singur autor. Nu stiu cite alte culturi din lumea pe care o socotim cit de cit civilizata ar putea invoca o astfel de performanta negativa. Si, totusi, exista un institut in care un grup important de cercetatori in domeniul filozofiei se ocupa, printre altele, cu editarea unor filozofi romani. La fel, exista filiale cu caracter academic care au in atentie acelasi lucru. Si in aceasta privinta se intimpla exact cum spuneam mai sus, anume cind ceva incepe, faptul se consuma ca unul mai curind singular, pe cont propriu, sau, eventual, ca un fapt de exceptie, asemeni unui gest care altadata definea perfect figura haiducului in ordine sociala si pe cea a calugarului in ordine spirituala. Traim aici intr-o lume care nu duce lipsa de exceptii, de figuri neobisnuite sau chiar carismatice, numai ca tocmai aceasta sprijinire constanta a noastra pe exceptii, pe intimplari miraculoase, ne descopera adevarata slabiciune. Caci, in definitiv, este vorba despre o lume saraca in ceea ce priveste eficienta institutiilor si a comunicarii publice, adica saraca in unele date istorice, oricit de ciudata ar putea sa para aceasta afirmatie.

    3. Cu aceasta din urma mentiune am anticipat raspunsul la cea de-a treia intrebare. Ca in oricare alta zona a vietii noastre, manifestam o flagranta slabiciune institutionala si publica. Din pacate, singura institutie care, de bine de rau, nu si-a intrerupt activitatea (exceptie fiind anii 1948-1957, in mediile universitare din Iasi si Cluj) o reprezinta cea scolastica.

    Facultatile de filozofie, dupa conditia discutabila sau chiar obscura de pina in 1990, par sa revina in unele privinte la o viata fireasca. Doar ca ele, in virtutea unui mecanism social care de la Thoma din Aquino si pina astazi nu s-a schimbat prea mult, lucreaza destul de echivoc. Pe de o parte, incurajeaza lectura, argumentarea logica a unor idei sau exercitiul gindirii conceptuale, fireste atunci cind cel de la catedra nu este el insusi strain de aceste conduite mentale. Pe de alta parte insa, au puterea sa inhibe gindirea libera, sa blocheze organul ideilor noi si sa diminueze nevoia de a suspecta ceea ce s-a fixat in forma unor cunostinte de manual. Oricum, aceasta institutie cu dubla fata, dupa un interval de timp destul de obscur, tinde sa-si regaseasca locul ei firesc. Important este, in aceasta privinta, faptul ca unele prelegeri sint sustinute de cei care, desi nume importante in cultura noastra, nu au fost invitate decit dupa 1990 sa le vorbeasca studentilor. Deopotriva ma gindesc la tinerii care au beneficiat de lungi stadii de documentare in Occident si care acum sint lectori sau conferentiari. Discursul lor este sigur altul, intrucit relatia cu problemele filozofice ale timpului de astazi este in cazul lor vie si fireasca. Este, totusi, greu acum de pus fata in fata ceea ce invatamintul filozofic ar avea de facut si ceea ce realmente face, spre a vedea care ii sint adevaratele datorii. Probabil ca aceasta chestiune ar merita o dezbatere separata si extinsa.

    Alte institutii, in sensul larg al cuvintului, gindindu-ne asadar la gestiunea cercetarii academice si la aparitia unor reviste sau la existenta unor cercuri de idei cu o buna recunoastere publica etc., isi fac simtita prezenta fie extrem de discret, fie intimplator. Inca nu este activa la noi o societate filozofica. Revista de filozofie apare atit de rar incit multi o cred deja ingropata. La fel, si Revue roumaine des sciences sociales este tot mai greu de vazut. Nu mai vorbesc despre selectia discutabila a textelor publicate, in cazul in care este intr-adevar vorba despre o selectie. Revistele locale (de exemplu, la Iasi, Analele Universitatii „Al.I. Cuza“, cu sectiunea Filozofie, Hermeneia, revista de studii si cercetari hermeneutice, Argumentum, revista Seminarului de logica discursiva, teoria argumentarii si retorica, Timpul, revista de cultura cu o larga deschidere filozofica, sau Contrast, revista Asociatiei „Mathesis“, toate editate de colegi apropiati) circula destul de greu si cu ecouri nu tocmai pe masura. Cercurile de idei (in zona cercetarilor hermeneutice si metafizice, logice si de teoria argumentarii), asa cum isi duc ele viata aici unde ma aflu, au adesea un aer oarecum monastic, fapt care, insa, nu ne-a dezarmat deocamdata. Nu e vorba ca s-ar pierde cu totul in contingenta locului, dar inca nu au cum sa devina repere sigure in orizontul unei posibile edificari.

    Multe dintre cele afirmate mai sus ma fac sa cred ca nu se poate vorbi la noi de existenta unei reale comunitati filozofice. Destul de greu ai putea sesiza o relatie eficienta cu cei care au reflectat si au scris inaintea noastra sau cu unele institutii si reviste, dar mai ales cu celalalt, in sensul unor posibile discutii sau polemici, in care ideile sa capete trup viu, ele avind atunci, cu adevarat, forta unor intilniri decisive. Insa cum asa ceva descrie mai curind locul vag al unei dorinte, ne consumam mai departe zilele intre scolastica si ispravi haiducesti.

    Locatie originala: http://www.observatorcultural.ro/Filozofia-romaneasca-intre-scolastica-si-haiducie*articleID_9338-articles_details.html

    Iulis last blog post..Dezbatere: filosofia in Republica Moldova. Si in Romania

  • Iuli Says:

    Referinta completa:

    Afloroaei, S. (2003, octombrie). Filozofia romaneasca intre scolastica si haiducie. Observator Cultural, nr. 190.

    Iulis last blog post..Dezbatere: filosofia in Republica Moldova. Si in Romania

  • oleg Says:

    Andrei, cum doresti. Eu nu insist. Daca ti se pare ca nici logica romaneasca nu exista, atunci e bine. Eu cred ca in Romania s-a facut logica foarte buna. Si cred ca ar merita mai multa atentie. Si mai cred ca exista, in Romania, si scrieri filosofice de calitate. Nu exista traditie, da despre asta au vorbit si altii, mai bine si cu argumente. Articolul lui Afloroaiei este un exemplu. Nu intru in detalii. Nu ma tin nici balamalele, si nici timp foarte mult nu am.

    Nu ma apuc de interpretat articolul tau, analizand despre ce mai exact este vorba: ironie sau zeflemea? Ma marginesc la o singura idee, totusi: ai cazut de acord, pe cont propriu, ca zeflemeaua este importanta si ca ceea ce ai scris acolo asta a fost, zeflemea. Acum, cazi pe dubii: poate e mai degraba vorba de ironie? Nu crezi ca un examen propriu de sinceritate ar fi mai adecvat decat sa ne complicam cu intrebarile pe care le-ai pus mai sus?

    In fine, nu insist. Imi cer scuze ca revin cu aceeasi problema, dar credeam ca rezolvam mai usor. Personal, nu vad in textul tau doar ironie. Se observa usor ca ai un ton certaret in articol (e musai sa dau exemple?)… Daca-ar fi fost de-o ironie fina, zau ca n-as fi inceput aceasta discutie. N-are rost sa continui prea mult. E vorba, pana la urma, si de intentia ta personala pe care sper ca n-ai uitat-o timp de 6 ani: asadar, ai putea singur sa hotarasti, sau mai degraba pur si simplu sa recunosti, ce sentimente te-au animat. Iar faptul ca ma pui sa analizez articolul complica lucrurile degeaba.

    Iuli: nu stiu cat de agresiv (si, in general, daca despre agresivitate este vorba) este proiectul de promovare al filosofilor romani. N-as avea de spus decat atat: dat fiind faptul ca lucrarile lor fac parte si din spatiul public francez, de ce sa nu lasam cititorii francezi sa ne spuna daca e vorba de carti filosofice de calitate sau nu?

  • oleg Says:

    pardon pentru expresia “logica romaneasca”. voiam sa spun din SPATIUL romanesc. nu cred ca logica, la fel ca stiinta si filosofia, sunt tributare a ceva precum nationalismul. ar fi si culmea! 🙂

  • Andruska Says:

    @ Oleg
    Am cazut de acord ca zeflemeaua e importanta intelegind prin ea ironie. La urma urmei, “zeflemeaua” e un cuvint romanesc, “ironia” e unul venit pe filiera anglo-saxona. Putem face o diferenta intre zeflemea si batjocura, evident. Dar, vorba ta, nu ma tin balamalele si nici timp nu am sa incep o discutie pe teme de lingvistica.
    Daca voiam sa fiu ironic? Da, evident. Daca mi-a iesit ironia? Tu spui ca nu. Altii (aici: http://andruska.wordpress.com/2009/05/04/dezbatere-filosofia-in-republica-moldova-si-in-romania/) spun ca da. Diferenta de optica, banuiesc 🙂
    Faptul ca sint in stare sa cad pe dubii atunci cind cineva imi explica un lucru cu argumente rationale zic eu ca este mai curind un lucru bun. Si crede-ma, nu mi-a fost usor sa ajung la aceasta capacitate. Am avut nevoie de mult exercitiu, de-a lungul timpului (si din pacate, nici acum nu imi iese intotdeauna bine).
    Ca am un ton certaret in articol? Evident, nu am negat asta. Cind vad un lucru rau la un prieten foarte drag il cert, si daca vad ca nu ma intelege il iau si peste picior (zi-i zeflemea daca vrei, e mai putin important ce cuvint folosim). Dar il cert pentru ca ma doare sa vad acel lucru rau la un om pe care il iubesc.
    Sa recunosc sincer ce sentimente m-au animat cind am scris acel articol? Pai am mai spus, si nu stiu de ce imi pui la indoiala sinceritatea: evident, nu pot spune ca iubesc Basarabia asa cum imi iubesc un prieten drag (de fapt, eu nu pricep cum poate un om iubi o tara, dar asta e alt subiect). Insa situatia in care se afla Moldova atunci (si situatia in care se afla ea acum) m-a durut. Asta e tot. Si am fost furios pe situatia tarii in general, si pe modul in care se complaceau profesorii si oamenii de cultura din Moldova in special. Daca in continuare ma banuiesti de lipsa de sinceritate, atunci, vorba ta – nu are rost sa mai insist.
    Tot nu mi-ai spus ce crezi despre zeflemeaua / ironia / batjocura lui Cioran – uite, imi amintesc alt citat, conform caruia “la poalele Carpatilor mersul lumii trece pe linga om si soarele se ineaca in balegar si vulgaritate” – fina ironia, n-am ce zice! 🙂
    Si tot nu mi-ai dat un singur exemplu de mare logician occidental care sa fi citat unul din “marii” logicieni romani la bibliografia cartii sale 🙂

    Andruskas last blog post..Dezbatere: filosofia in Republica Moldova. Si in Romania

  • IM Says:

    @ Iuli
    raman la parerea mea formata de-a lungul timpului si din zeci de discutii despre identitate. Exista o serie de mecanisme psihologice pe care le detectezi mai greu daca nu esti prezent in context sau altfel spus la fata locului.
    Personal concep natiunea in termenii de comunitate imaginata (nu naturala) la fel ca Benedict Anderson ( de altfel Gellner, Hechter, Kedourie, Deutsch, Smith etc. au si ei explicatii pertinente ale natiunii si nationalismului, dar din timi place Anderson). Rolul mass media in formarea natiunilor a fost enorm. Eiii, revenind la contextul romanesc, in mass media romaneasca rareori gasesti referinte le evenimentele din RM, ceea ce duce la ignoranta, iar de la necunoastere pana la stereotipuri pozitive sau negative este un singur pas. Doar o minoritate in RM stie ce se intampla peste Prut la fel cum in Ro. sunt cativa care se intereseaza de viata de peste Prut. Ceea ce incercam sa spun este ca in RM exista mai multe comunitati si ca identitatea moldoveneasca exista si e sustinuta material, mediatic si politic, dupa cum exista si cea romaneasca, la fel sustinuta de alte forte sociale, politice, economice. Acest spatiu a avut o istorie diferita de cea a Romaniei in ultimii douazeci de ani etc., etc.
    De fapt nu ma refeream atat la intentia celui care intreaba (poate avea orice motive, intentii, s-ar putea ca nici el sa nu stie exact, de ce intreba), forma in care de obicei are loc discutia este una tipica. Iar acest tipar al discutiei despre identitate in Romania sau in Md. este cam acelasi. Ma refer la discutiile cotidiene, nu la discutia de pe acest blog, care nu se incadreaza deocamdata in vreun tipar. 🙂
    daca esti interesat de asemenea vezi titlul ultimii carti a lui Dan Dungaciu despre identitate plus Charles King (cea mai buna carte despre Md, cred).

    @m
    am simplificat intentionat intrebarea cu banii si ideile :)))
    Ceea ce spui despre cercetare s-a mentionat de cateva ori mai sus, e mai util sa faci distinctia intre bani si cultura, bani si filosofie, bani si cercetare (am spus clar parca pe undeva mai sus ca cercetarea are nevoie de bani) etc. Efectul finantarii este diferit in fiecare caz. Ideea era ca tre sa ne gandim cum sa facem cercetare cu ceea ce avem la indemana adica cu putinul si sa nu cautam cauza insuccesului doar in lipsa finantarii. Uneori problema nu este lipsa de finantare, ci alta, iar autorul articolului a sesizat cateva aspecte problematice.

    Zeflemeaua sau ironia sunt uneori necesare pentru a provoca reactii. Daca articolul era unul elogios normal ca nu mai atragea atentia.

  • IM Says:

    @ toti apropo pe blogul lui Andruska sunt cateva texte extrem de acide si la adresa Facultatii de Filosofie de la Iasi, acolo au fost reactii foarte dure. Aceste dezbateri despre starea actuala a unei disciplini academice sunt necesare.

  • Vitalie Sprînceană Says:

    Iuli, d-nul Stefan Afloroaiei are partial dreptate… dar:
    1. ruptura de aproape jumatate de secol (comunismul) despre care vorbeste Afloroaiei nu explica intarzierea receptarii unor Sfantul Augustin, Dionisie Areopagitul, Jakob Böhme, Schelling si Nietzsche, acestia fiind din epoci anterioare instaurarii comunismului in Ro…mi se pare cumva nedreapta culpabilizarea comunismului pentru toate relele ce s-au intamplat, la nivel intelectual si ideatic, in spatiul romanesc… ar fi un tertip retoric menit sa ascunda niste deficiente sistemice ale modului de functionarea a circuitelor culturale in Romania (cazul Moldovei este identic), deficiente care se pastreaza in pofida unor schimbari ale regimurilor politice (monarhie, regim autoritar, totalitar, dictatura, democratie)…ca ar fi de vina blocajele despre care vorbeste Patapievici in “Despre idei si blocaje”, ca e lautarismul la care face se refera Constantin Noica, ca e mioritismul – oricum, nu e de vina, asa cum ne-am obisnuit, DOAR comunismul…
    2. desi sunt explicabile intarzierile filosofiei romanesti pe fronturile filosofiei analitice, existentialismului, fenomenologiei, filosofiei politice anglo-saxone, infertilitatea pe zona marxista e surpinzatoare si chiar criminala, de vreme ce asta a fost paradigma stiintifica pe durata acelei jumatati de veac… spatiul filosofic romanesc (si cel moldovenesc) nu au produs vre-un marxist reperabil… deschiderea sertarelor, dupa 1989, nu a produs vreo contributie inedita. explicatia? probabil, modul dogmatic de asimilare a marxismului si negandirea lui timp de jumatate de secol a rezonat, undeva, cu acele deficiente sistemice ale circuitelor culturale romanesti…
    @toti:
    cat priveste polemica cu privire la rolul banilor/conditiilor materiale in construirea unei filosofii romanesti, si a unui camp stiintific de performanta, mi se pare ca ecuatia cauzala construita: bani-performanta, neglijeaza un aspect esential: cel institutional… cercetarea stiintifica se face inca la noi, in mod preponderent in universitati (fundatiile, fondurile private de cercetare sunt inca lipsa), iar universitatile, ca institutii functioneaza deficient. nu stiu cum e in Ro, in Moldova insa, conform noului Cod al Invatamantului, universitatea dispune de o autonomie redusa, atat pe plan financiar (in universitatile publice se prevede suprimarea locurilor cu taxa, si finanatarea exclusiv de la bugetul de stat), cat si pe plan decizional, in rezultat, universitatii i se impune o anumita “agenda” (cu valente inclusiv politice), si o grila de finantare deosebita conceputa dupa modelul utilitatii (daca economia nationala are nevoie de agricultori, atunci taiem de la filosofie si bagam locuri la agricultura)…
    la scara macro, mediul institutional fiind configurat oarecum clientelar si subordonat fata de establishmentul politic (cazul moldav), la nivel intern el dezvolta anumite mecanisme de autoreglare (monitorizarea pe alocuri excesiva a procesului de invatamant – prezenta la ore, institutii de semi-control precum curatorii) care-i asigura relativa stabilitate….curios: cu cat mai dependent este pe plan extern institutia de invatamant, cu atat, pe plan intern este mai “independenta’, uneori de orice criterii de performanta: selectarea lectorilor, mita, abordarea “cuminte” a unor teme de actualitate, absenta in spatiul public etc.. am impresia ca ascultarea fata de putere este rasplatita prin faptul ca puterea isi inchide ochii la unele abuzuri…ca rezultat avem o stare de simbioza aproape perfecta, marcata mai curand de indeplinirea constiincioasa a formalitatilor si ritualurilor, decat de partea de continut… divizareasuplimentara, in Moldova a procesului de cercetare stiintifica intre Academia de stiinte si Universitate produce o fisura suplimentara: institutiile fiind fortate sa concureze intre ele pentru banii de la buget…
    as fi curios sa aflu cum e configurat mediul institutional universitar in Ro…

  • Arca lui Goe Says:

    Foarte sensibil dl. Stavilă la descrieri, nu m-aș baza prea tare nici pe percepțiile filosofice ale domniei sale 🙂

    Arca lui Goes last blog post..Voluntariat la TIFF 2009

  • oleg Says:

    E, totusi, un pic incomod sa discuti despre sentimentele si intentiile care au animat un articol sau, in general, un text. Este vorba de chestiuni personale si discutia risca sa se incinga rapid. In plus, limbajul pe care il folosim nu e intotdeauna univoc (daca poate fi vreo data): de unde si posibilitatea mai multor interpretari.

    Din aceste motive nu mai insist cu “zeflemeaua”. Sa lasam textul deschis, iar interpretii sa-si faca treaba. (eu raman la parerea mea: este exagerat tonul. am si motive s-o cred. si mi s-ar parea ridicol sa decidem impreuna care-i faza: exagerat sau nu. de parca am fi la proces)

    imi ceri sa-mi dau cu parerea referitor la ironia lui cioran. este acceptabila? cand vorbeam de zeflemea, ma refeream la batjocura si ton exagerat, adica rauvoitor si certaret. nu pot sa accept aceasta atitudine, indiferent de sursa (desi cu cioran e un pic altceva: e totusi suportabil ce scrie, pentru ca e cu stil. adica are si o dimensiune estetica. dar asta nu inseamna ca batjocura trebuie acceptata, din punct de vedere moral, cu conditia sa fie stilata!)

    ma provoci sa ofer citate din mari logicieni occidentali care citeaza alti “mari” logicieni romani. si daca nu ofer nici un citat, ce concluzie putem sa tragem? ce poti sa spui despre logica din romania, dat fiind faptul ca autorii sai nu apar in bibliografia marilor logicieni occidentali? aceasta absenta nu ar inseamna in mod NECESAR lipsa calitatii. ca aceasta judecata sa fie valida, trebuie sa presupunem ca TOTI logicienii importanti sunt citati in mod necesar de un grup (sau mai multe grupuri, nu conteaza) de alti logicieni occidentali. in acest sens, absenta citarii unui logician oarecare fiind descalificanta. ceea ce este absurd, sau cel putin neserios.

    pe de alta parte, chiar daca as avea citatele despre care vorbim, asta tot n-ar insemna mare lucru. trebuie aratat si argumentat ca citatele alea chiar aveau o importanta pentru intreaga teorie a unui logician important din occident. sau, nu stiu cum, trebuie aratat ca citarea aia are vreo legatura cu faptul ca logicianul roman chiar era batzos. cum facem asta? in primul caz e mai greu. in al doilea trebuie sa presupunem, mi se pare, ca marii logicieni occidentali nu citeaza pur si simplu, trimiterile lor insemnand in mod necesar certificat de calitate. lucru de care, totusi, ma indoiesc (mi-e greu sa gandesc ca citeaza degeaba, dar pot sa ma indoiesc, totusi, ca citarea ar insemna neaparat calitate superioara).

    asadar, fie ca am citatele respective, fie ca nu le am, nu spun mare lucru.

    daca tu ai putea sa ne demonstrezi ca absenta citatelor (asta insemnand, pe langa faptul ca poti sa ne si demonstrezi, ca ai citit tot ce misca in logica de “haute niveau” occidentala) inseamna lipsa calitatii logicii din Romania, eu ma las batut.

  • Andruska Says:

    @ Vitalie
    1. In Romania universitatile au mai multa autonomie – dar in mod curios, tot ceea ce povestesti tu despre coruptie, simbioza cu puterea politica & co. e tras la indigo 🙁
    2. Tu spui asa: “universitatii i se impune o anumita “agenda” (cu valente inclusiv politice), si o grila de finantare deosebita conceputa dupa modelul utilitatii (daca economia nationala are nevoie de agricultori, atunci taiem de la filosofie si bagam locuri la agricultura)…”
    Sint de acord ca universitatilor nu trebuie sa li se impuna o agenda politica, dar sint de acord si cu criteriul utilitatii. Da, daca tara are nevoie de agricultori e normal sa taiem de la filosofie si sa dam bani agronomiei. Asta se numeste sa pregatesti studenti pentru piata muncii. Ceea ce nu se intimpla in Romania. De dragul banilor, de pilda, Facultatea de Filosofie din Iasi scoate in fiecare an vreo 60 de filosofi, 200 de absolventi de comunicare, vreo suta de sociologi, inca pe atiti asistenti sociali, si asa mai departe. Se gindeste insa cineva ce vor face acesti studenti dupa ce isi iau diploma? Se gindeste cineva ce face tara cu 60 de filosofi pe an? Evident, nu. Pentru ca primul lucru care conteaza este ca profii, lectorii si asistentii sa isi ia banii. La naiba cu studentii, si-or gasi ei ceva de munca… E trist…

    @ Arca lui Goe
    Intre perceptia filosofica si filosofia perceptiei este totusi o diferenta. Va dau dreptate, nici eu nu m-as baza pe perceptiile mele filosofice (nu am asa ceva). Si nici pe filosofia perceptiei, ca nu ma pricep 🙂

    @ Oleg
    Sint de acord ca o atitudine morala nu este salvata de exprimarea ei intr-o forma “cu stil”. Deci este Cioran de blamat? Dupa ce am citit “Schimbarea la fata a Romaniei” si “Lacrimi si Sfinti”, eu nu il mai pot blama. A avut dreptate sa simta si sa scrie cum a simtit si a scris. Desigur, nu toti sintem Ciorani: nu ne putem exprima genial. Dar avem dreptul sa simtim sentimente asemanatoare, si sa le exprimam pe masura posibilitatilor noastre.
    Cit despre logicieni, cred ca avem opinii diferite. Da, eu cred ca la ora actuala comunitatea conteaza. Nu e un sofism al autoritatii. Asa cum putem spune “esti pe internet sau nu existi”, la fel putem spune “faci parte din comunitatea X sau nu existi”. Nu e vorba doar de a fi luat in seama de altii care fac acelasi lucru ca si tine. E vorba si de a fi criticat de acesti altii, de a invata de la ei si de a le oferi rezultatele tale pentru a-i invata, si asa mai departe.
    Totusi, mai mult, evident ca e important sa te citeze un nume mare. Daca, de pilda, Derrida sau Rorty il citeaza pe amaratul de Stavila intr-una din cartile lor (si il citeaza in mod pozitiv), atunci aceasta este, orice s-ar spune, o foarte importanta carte de vizita. Asa functioneaza lucrurile in Academie, si nu eu am inventat regulile astea. Desigur, oamenii dintr-o comunitate nu se citeaza intre ei doar de dragul de a se cita, sau din datorie (asa cum fac universitarii imbecili din Romania). Ei se citeaza intrucit cercetarile dintr-un domeniu alcatuiesc un tot unitar, iar atunci cind vorbesti de un lucru pe care nu l-ai cercetat tu este normal sa il citezi pe cel mai bun universitar care l-a cercetat. In asemenea conditii, faptul ca un autor nu este citat de nimeni in domeniul lui spune multe. Inseamna ca ceea ce a spus acel autor nu a contat deloc: nu a spus nimic nou, nimic interesant, nimic care poate crea o polemica sau care poate contribui la dezvoltarea cunoasterii.
    Cit despre cunostintele mele: recunosc, nu ma pricep mai deloc la logica, deci nici carti multe nu am citit. Am insa amici care sint logicieni, au citit marile carti si marii autori, si pot depune marturie. De fapt, de la ei am auzit prima data aceasta frustrare, legata de faptul ca asa-zisii logicieni romani nu au produs nimic, absolut nimic important.
    [Nota: asta nu inseamna insa ca in alte domenii romanii nu au produs rezultate excelente. Sa ne gindim ca penicilina a fost inventata, totusi, de un roman (pacat ca nu a fost acreditat cu aceasta descoperire). Sa ne gindim la domeniul aviatiei si asa mai departe… Tocmai de aceea e atit de frustrant sa vezi ca in filosofie si logica Romania echivaleaza cu un zero absolut…]

  • IM Says:

    @ toti
    Apropo cine vrea sa comenteze ceva mai la obiect, poate face trimitere la Revista de Filosofie, Soc. si Stiinte POlitice a Academiei de Stiinte din Moldova. O puteti accesa aici: http://iiesp.asm.md/?page_id=4 (dupa ce am rasfoit-o … concluzia este cam andrusciana :))

    IMs last blog post..Se zvonește prin târg că democrația este ca oxigenul …

  • Iuli Says:

    Andruska in Arca lui Goe: Andruska, observatia e pertinenta, oare ce-o fi insemnind “perceptie filosofica”? Avem amindoi ceva ani de filozofie in tolba (inclusiv niscaiva incursiuni pe terenul filosofiei perceptiei, acolo unde o intilniram pe Mary the Super-Scientist si qualiile de care graiam pe blogul tau). Dar stiu ca Filosofia perceptiei nu ne da un raspuns si in privinta “perceptiei filosofice”. Cu alte cuvinte, nu avem (inca?) o Filosofie a Perceptiei Filosofice. Poate ne ajuta Goe (asumind ca am perceput corect ca el e posesorul “arcei”). Eu percep rumeneala Puiului Jambalaya, percep spuma berii care se revarsa peste buza paharului, percep cele 12 pagini deja scrise din articolul de 25 de pagini pe care trebuie sa il depun in doua zile. Dar nu stiu ce inseamna sa “percep filosofic”. Poate ca ar trebui sa stiu. Sugestii? Ar prinde bine…

    Iulis last blog post..From Russia with (the Dog’s) Love

  • Firme luminoase cu leduri pentru agentii imobiliare | Panou publicitar agentie imobiliara Says:

    […] care se poate incepe cu 1.000 euro – BlogIn.. Cui ii este teama de piata libera – Cristian Paun blog implicat » Blog Archive » filosofia, la Chisinau. Si al.. TARA CARE ISI DARAMA ISTORIA | RAZVAN POP SCANDALOS: Lege privind organizarea şi exercitarea […]

  • Televizoare Says:

    Am intrat azi pe blogul tai si an rasfoit putin pr ici pe colo. Informatia, dar si felul in care o oferi pare de calitate bune. Eu, care sunt un blogger pe nisa diferita, am apreciat totusi diversitatea subiectelor citite. Merci. Tine-o tot asa.

  • creating history together with arenabetting piala eropa 2012 Says:

    You could certainly see your expertise within the paintings you write. The sector hopes for more passionate writers such as you who aren’t afraid to say how they believe. Always follow your heart.

Leave a Reply