blog implicat

carti filme muzica idei polemici

handicapul nu exista: el a fost inventat!

Handicapul (dizabilităţile, în limbaj corect) nu e atât o stare ce ţine de fizicul sau psihicul individului, cât o configuraţie socială, rezultat nedorit al unor structuri ale interacţiunilor colective, pierderile de reţea ale eficienţei sociale.

Luat ca atare, defectul fizic nu există ca handicap. Abia circuitele sociale transformă o individualitate fizică în dizabilitate.

Surdo-mutul comunică, e viu, se mişcă, emite mesaje. Doar că în alt limbaj. E însă marginalizat pentru că „normalitatea comunicării lui” nu coincide cu a noastră: majoritatea comunică altfel, şi asta e suficient pentru a declasa un individ absolut normal.

…Într-o lume în care imobilitatea ar fi valoarea cea mare, cei ţintuiţi la pat ar reprezenta elita socială şi spirituală.

Chinezii mutilau femeile silind-le să-şi micşoreze piciorul astfel încât să încapă în pantofi minusculi. Femeile cărora le reuşea această operaţie, erau cele mai dorite, sexuale, frumoase. Restul deveneau handicapate, în sensul lipsei unor calităţi ce le-ar fi propulsat în rândul perfectelor.

Exemplu. În satul meu, un băiat s-a născut cu o deficienţă locomotorie. Deci nu a mers la grădiniţă. Nici la şcoală – era un efort prea mare pentru părinţii lui să-l ducă zilnic pe uliţele prăfuite sau înglodate, să-l vegheze în pauze, să-l ducă la clozet, să-l urce pe scările generoase ale clădirii (una cu 4 etaje, fără ascensor, situaţie analogică la Universitatea de Stat din Moldova). A rămas acasă, în curte, cu o bunică, apoi, după ce aceasta muri, singur. A învăţat doar să vorbească (în afara defectului locomotor e un om absolut normal). Nu ştie să scrie, nu are prieteni. Uneori, ca să-l aerisească, părinţii îl scot la strada centrală, de, mai cască gura omul, se mai ia cu una-alta şi trece timpul.

E de aceeaşi vârstă cu mine. Între noi, o diferenţă minimă: eu mă mişc, el nu. Dar trăim în alte lumi, asta pentru că în configuraţia socială şi instituţională a satului: şcoala şi grădiniţa au fost concepute exclusiv pentru oameni normali, care se mişcă, pot ieşi din glod sau praf, pot urca până la etajul 4 şi viceversa, distribuţia de funcţii şi roluri economice sunt proiectate astfel încât componenta fizică (mobilitate, forţă) a muncii să fie cea care primează şi deci, pentru el nu s-a găsit o „pâine”. A fost marginalizat, ar fi greu de tot să mai recupereze acum ceva – ar fi putut să dactilografieze ceva, un secretar colea, contabilitate etc.

…Structuri discriminatorii (care creează handicapul):

– reţelele de comodităţi elementare (transport, ascensoare care nu ajung etc.) .

– imaginarul social, care produce modele de succes de un anume tip (fetele urâte intră şi ele în categoria handicapatelor, pentru că sunt privite ca atare)

– structura economică a societăţii, cea care stratifică activităţile economice în funcţie de nişte criterii discriminatorii: mobilitate, muncă fizică.

– organizarea circuitelor de cunoaştere astfel încât acestea devin accesibile doar prin intermediul unui număr finit de receptori (ochiul, urechea, simţul tactil şi cam atât).

De cele mai multe ori, lupta cu handicapurile se duce pe un front inexistent: cel medical-fiziologic. Fără succes, pentru că tratamentul e prea scump, riscant. O reparaţie din temelii a instituţiilor sociale ar fi mai eficientă, şi mai ieftină (cheltuielile sunt suportate în acest caz de comunitate, deci distribuţia per capita e mult mai redusă).

Previous

nenorocul norocos

Next

pizdeţ!

11 Comments

  1. Gia

    asa e si la animale – cei care nu sunt intregi, sanatosi, capabili sa mearga, sa comunice ca toti ceilalti etc se marginalizeaza. ideea e sa nu se reproduca… ideea e sa nu se raspandeasca prin viitorii copii aceste “handicapuri”

    e oarecum nornal natural… de acord ca nu si moral…

  2. În plus la ce a scris Gia este şi realitatea defectului – capacitatea de a te mişca nu este o valoare socială per se, este în primul rînd o funcţie a organismului. La fel şi vederea, auzul etc.

    O societate în care imobilitatea ar fi cea mai mare valoare nu ar putea să aibă mulţi “imobili” — oamenii trebuie să-şi asigure adăpost, hrană, securitate — deci să se mişte. Într-o astfel de societate imobilii (nobilii) ar fi probabil cei mai sănătoşi, puternici şi dezvoltaţi fizic.

    O utopie a handicapaţilor ar fi o religie care ar sanctifica handicapul fizic (neprovocat). Dar iarăşi ei nu ar rămîne decît nişte artefacte ale cultului dominat de cei puternici.

    Aşa că teza ta trebuie rechibzuită.

    Handicapul există. El e real. Întrebarea e — cum putem ajuta handicapaţii să se integreze organic în societate, să se simtă necesari şi apreciaţi. Cum putem folosi potenţialul acestor oameni?

    Lecturi recomandate:
    http://en.wikipedia.org/wiki/Taha_Hussein

    Ion Grosus last blog post..Căruţaşul

  3. In unele cazuri totusi, handicapul nu tine de structura sociala. handicapul locomotoriu este unul dintre cele mai putin rele si poate fi acomodat si oarecum corectat prin tot felul de facilitati si mecanisme. totusi, indiferent cat de mult ar incerca mecanismele sociale sa emuleze un handicapat mintal nu va reusi sa-l ajute in a percepe ceea cel inconjoara in deplinatatea sa. in acel caz, limitarile sunt de ordin natural, nicidecum social. deci putem distinge intre handicapuri conditionate social si cele neconditionate social.

    desigur, putem discuta pe marginea posibilitatilor de genul “..daca lumea ar fi fost altfel..” . cand discutam in asemenea termeni toate valorile sociale gen: inteligenta, comunicativitate, intelepciune, etc. par valori arbirare, cineva le poate justifica statutul de valori doar prin apel la statistica, la majoritate. dar e intr-adevar asa? putem oare sustine ca daca proportia celor sanatosi si celor handicapati ar fi inversa intr-o lume inchipuita atunci valorile vor fi inversate si ele? nu prea cred. a fi in deplinatatea capacitatilor mintale e intotdeauna mai bine decat opusul, a fi in stare sa te misti independent fara ajutorul altora sau a masinariilor va fi intotdeauna mai bine decat sa fii dependent. cel sanatos poate face mult mai multe lucruri si le face mai bine decat un handicapat (in domeniile vizate de handicap), iata un criteriu mai bun de a indentifica un handicap decat cel al statisticii sau a conditionarii sociale.

    problema integrarii sociale a handicapatilor este reala. ar fi prea mult sa ‘corectam’ intreaga noastra societate in conformitate cu nevoile handicapatilor, ar fi injust sa sacrificam in totalitate comoditatea majoritatii. totusi unele sacrificii (si acestea sunt in principal de ordin financiar) sunt justificate si necesare in favoarea celor cu mai multe nevoi decat majoritatea (gen: cai de acces, biblioteci speciale, stiri si emisiuni dedicate, tehnica medicala mai buna, eliminarea discriminarii injuste (atentie, nu orice discriminare este o nedreptate!) etc.)

  4. robert

    cred si eu ca e cazul sa fim atenti aici si sa nu neglijam natura obiectiva a unui handicap. oricum ar sta lucrurile cu integrarea handicapatilor in societate, un handicapat e lipsit de unele lucruri valoroase la care noi, norocosii, avem acces. nu ma refer la bunuri sociale, ci la chestii simple precum exercitiul fizic, dansul, independenta.

    dar postarea e despre altceva, si cred ca ai dreptate. am un amic care sufera de citeva deficiente grave, inclusiv locomotorii. afara de faptul ca a avut posibilitatea sa mearga la scoala si apoi la facultate, a avut o viata chiar interesanta. de ex., a calatorit mult. functionarii garii/aeroportului sunt obligati sa=l ajute sa urce in tren, si alti functionari il asteapta la gara de destinatie pentru a-l ajuta sa coboare. peste tot exista ascensoare si alte facilitati pentru scaune cu rotile. a cunoscut multa lume, a avut posibilitatea sa faca munca de voluntariat (pentru o societate care apara drepturile handicapatilor) si in general a avut o viata implinita, daca e sa lasam la o parte problemele inerente unui handicap. pentru ca in tara in care sta aceste posibilitati i-au fost deschise. m-am gindit, cind l-am cunoscut,cit de diferita ar fi fost viata lui in md. mi-a spus odata ca ar vrea sa viziteze Chisinaul. pina si o plimbare pe bulevardul central ar fi o problema, cu atitea obstacole. i-am zis ca-l invit, cind cresc mare si-mi iau masina, ca sa putem evita macar transportul public…

  5. am un caz aproape de mine, cumnatul meu, s-a nascut cu un handicap locomotor , a fost tratat de cei din jur ca un om normal, a fost obligat oarecum ( nu fortat, doar impins putin de la spate) sa se descurce ca un om normal: parintii sai in loc sa-l duca pe brate cat a fost mic l-au lasat sa descopere singur diferite modalitati de locomotie, la inceput s-a tarat; urca pana si scarile blocului tarandu-se, mai apoi i s-au cumparat carje de care s-a folosit dar nu de ambele in acelasi timp i se dadea cate una ca sa se forteze sa gaseasca solutii; nu e inuman e chiar bine gandit sa va spun rezultatul? a invatat sa se dea pe bicicleta; sa inoate sa merag cu motocicleta si cu masina, e campionul Frantei la culturism ( devolper couchée) la categoria celor cu handicap, a facut o facultate, iar astazi la 33 de ani locuieste singur si se descurca; evident ca i se poarta de grija din umbra, dar este un om absolut normal cu anume probleme de locomotie pentru ca se foloseste de carja si acum si conduce o masina cu cutie automata de viteaza dar in rest toate normale; am cunoscut prieteni de-ai lui cu aceeasi problema de locomotie congenitala pe care o are si el dar care nu se descurca singuri, care trebuie purtati in brate si care nu stiu ce inseamna sa fii autonom, atat fizic cat si psihic le este mult mai greu decat lui
    asadar nu ramane handicapul o problema raportata la societate ? oare nu in functie de cum sunt tratati pot fi integrati sau nu?

    galas last blog post..transformări

  6. Ion, ai dreptate cand zici ca exista un prag de jos al defectului: realitatea lui fizica…anumite handicapuri nu pot fi in nici un caz atenuate, si sunt oarecum “naturale”. eu ma refeream la cele “fabricate”, constient sau inconstient de anumite structuri ale realitatii sociale.. nu stiu care e proportia lor, nu dispun de cifre, am doar intrebari…
    un articol f. bun al lui William Roth, Handicap as social construct – http://www.scribd.com/doc/13748410/Handicap-as-social-construct-William-Roth

    mersi lui Alex Leshanu pentru curtoazie si ajutor in obtinerea articolului de la “capitalisti”..

  7. Ela

    Buna Vitalie,

    am ajuns pe blogul tau cautand articole despre dizabilitati. Mai devreme citisem despre diferenta intre cuvintele deficienta – dizabilitate – handicap, iar ce spui tu despre handicap e foarte interesant, pe langa ca e si conform cu definitia.

    As vrea totusi sa fac cateva precizari pentru ca observ ca multi dintre comentatori utilizeaza cuvantul handicapat desi acesta, datorita conotatiilor sale negative ce din pacate exista in societate, incearca sa fie inlocuit cu dizabilitate. Si nu-i chiar asa greu sa spunem in loc de handicapat – persoana cu dizabilitate. Am observat si ca tu ai facut precizarea chiar din primul rand.

    Vis-a-vis de ce spunea Gia, ii dau dreptate, dar faptul ca intre oameni nu ar trebui sa se aplice selectia naturala e o parte importanta din ce ne face umani.

    Deoarece probabil persoane dizabilitate sau interesate de domeniu vor mai ajunge pe siteul tau prin intermediul acestui articol, profit de ocazie pentru a anunta deschiderea primului site de intalniri pentru oameni cu probleme mai mici sau mai mari din Romania. Siteul se numeste Dizabil Love, adresa este http://www.dizabillove.ro , este gratuit si foarte usor de utilizat si-a fost gandit pentru a aduce macar putina bucurie in viata celor care se confrunta cu deficiente si nu numai.

    Multumesc si sper ca nu deranjeaza micuta reclama, dar mi-as dori ca vestea buna despre deschiderea acestui site sa ajunga la cat mai multa lume interesata.

    Elas last blog post..Povesti, deficiente

  8. ana

    Din pacate, handicapul exista: in noi, in mediul inconjurator, in constiinta. Daca poate fi depasit?. Raspund DA!. Cum?. Prin parcurgerea acelorasi etape ale vietii ca si o persoana fara handicap. Daca nu reuseste sa treaca o etapa, se creeaza diferenta.
    Unii reusesc mai mult, altii mai putin sa faca acest lucru … unii accepta realitatea si se bucura de ceea ce reusesc sa realizeze, dar altii, isi duc viata cu sentimentul unei neimpliniri permanente.
    Cum putem sa-i ajutam?. Sa-i acceptam, sa le descoperim abilitatile pe care le au si sa-i ajutam sa le foloseasca. Totul in univers este in echilibru, prin urmare “un minus” (handicap) se compenseaza cu “un plus” in alt punct al personalitatii. Trebuie doar sa-i sprijinim sa-si identifice acel “plus” si cum pot sa-l foloseasca in favoarea tuturor.
    Avem oare rabdare sa facem acest lucru?. Eu cred ca aici este problema!.
    Ma bucur ca am ajuns pe acest blog si am avut sansa sa citesc comentariile. Imi place sa cred, ca atata timp cat mai sunt oameni care fac astfel de comentarii si persoanele cu handicap au sansa unei integrari sociale.

  9. teza constructiei sociale a handicapului ar suna, in mod formal, cam asa:
    X (invaliditatea actuala, inteleasa ca inabilitate de a face ceva) nu este o consecinta necesara a unei situatii originare Y (cu exceptia poate, a deficientelor fizice extreme care fac imposibila dezvoltarea individului in genere), ci este o situatie mijlocita de un set de factori, multi dintre ei nenaturali, in sensul ca sunt de natura sociala, ideologica sau culturala. anume aceasta mijlocire/mediere trebuie si poate fi transformata in asa mod incat individul cu handicap sa-si poata dezvolta abilitatile in mod optim…

  10. Valentina

    Astăzi există încercari de a înlătura structuri discriminatorii, de ex. Universal Design.

    Design universal este un concept design, produse, echipamente, medii şi sisteme, concepute astfel încât acestea pot fi utilizate fără adaptări suplimentare sau specializare la cât mai mulţi oameni posibili.

    Design universal constă din două componente principale:

    – Design-ul produselor este atât de flexibil încât să poată fi folosit fără echipamente suplimentare de adaptare de către persoanele cu competenţe diferite în situaţii diferite

    – Design-ul produselor este compatibil cu tehnologia de asistenţă, care este utilizat de oameni pentru care nu este posibil să utilizeze produsele direct.

    Păcat că in țarile noastre se mai intrebuințează astfel de cuvinte ca ‘sacrificiu’.., din comentariile de mai sus: “totusi unele sacrificii (si acestea sunt in principal de ordin financiar) sunt justificate si necesare in favoarea celor cu mai multe nevoi”………….

    mai mult la tema Universal Design:

    http://www.design.ncsu.edu/cud/about_ud/about_ud.htm
    http://www.universaldesign.com/
    http://www.adaptiveenvironments.org/index.php?option=Content&Itemid=3

    sper sa trezesc curiozitatea moldovenilor 😉

Leave a Reply to Donian Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén