incoerente

Vitalie Sprînceană

Săptămâna trecută a apărut, la Chişinău, o carte în care unul „curat” îl beştelea pe altul „murdar” pentru că ar fi „furat” ceva, ar fi jefuit ceva de genul „unei ţări”. O anume bibliotecă municipală a anunţat că gazduieşte coliva de la lansare, după care, o şefuliţă care se ocupă de cultură la un departament al primăriei municipale cică ar fi interzis eventul.

Cum însă „colacii” fuseseră trimişi la casele gospodarilor şi cum se dăduse şfară în ţară şi afară, partidul-editor-de-carte a tras „alaiul” la sediul propriu din str. N. Iorga, astfel că „publicul cititor” (o găselniţă lemnoasă a retoricii culturoide moldoveneşti) moldovean şi-a potolit setea de „justiţie“, „adevăr“, „pâine (că a rodit bine grâul anul ăsta) şi circ (aci stăm mai prost, circul de stat e în reparaţie de ceva ani).

Şi pentru că Parlamentul, sala care adăposteşte temporar circul şi circarii moldoveni, e în vacanţă, spălatul rufelor s-a făcut în apele tulburi ale presei moldoveneşti, avidă de subiecte ce pot fi „reflectate” din jilţul comod in birou, fără a ieşi din perimetrul cuştii Parlament-Primărie-Guvern-Preşedinţie.

Apa a ieşit, cum era de aşteptat, cam murdară. Chiar zoaie. Nu e bai – s-au găsit nişte „inşi de omenie”, gata să pună umărul la curăţarea lichidelor reziduale ale politichiei basarabene. Un fel de detergenţi morali care transformă apa în vin şi racul în peşte…

N-am gândit să văd, în rândul celor ofuscaţi de producţia-editorială-minune şi Uniunea Scriitorilor din Moldova care a ieşit cu un cogeamite memoriu în care şi-a spus păsul şi of-ul. Cum tele-gânditorii tradiţionali, ăia care monopolizează spaţiul public, sunt în vacanţă la mare sau la munte, Uniunea s-a gândit să spargă târgul cu o Declaraţie de doi bani (valoarea morală – a nu se confunda cu alte modalităţi de înţelegere a sintagmei „doi bani“).

Fiţuica distribuită de USM (şi poziţia morală băgată în pachet) e un monument straniu de incoerenţe şi ciudăţenii:

– o ciudăţenie morală. Uniunea, prin gura a 23 de reprezentanţi ai săi (nu m-am mirat să-l văd acolo pe un Andrei Strâmbeanu, Nicolae Dabija şi la limită, pe un Grigore Vieru, dar m-a cam trăsnit să-l găsesc pe Esinencu şi Beşleagă, în fine, e treaba lor ce semnează) se revoltă împotriva „denigrării politicienilor”. De când Uniunea Scriitorilor se ocupă de refacerea virginităţii morale a politicienilor moldoveni? Din câte ştiu, onoarea fiecărui cetăţean (fotbalist, scriitor, politician sau tractorist) se apără în instanţă, de ce nu face şi tipul vizat în cartea cu bucluc chestia asta? E deputat, are şi bani pentru judecată. Cumva Uniunea Scriitorilor vrea să ţină locul justiţiei? Mă tem că e uzurpare de putere…Altfel, prostie.

– o ciudăţenie estetică. Citez: „Cartea a fost din totdeauna izvor al înţelepciunii şi mesager al toleranţei şi compasiunii” şi mai departe, cu referinţă la producţia scandaloasă care „discreditează însăşi noţiunea de carte.” Mulţi dintre cei care au semnat declaraţia în cauză s-ar vedea contrazişi de chiar unele scrieri ale lor, în care au forţat „izvorul înţelepciunii şi mesagerul toleranţei şi compasiunii” să transporte poezii despre Lenin, Marele octombrie, Pioneria, kolhozurile etc… bucăţile citate ar fi o mostră de cecitate dacă nu s-ar baza pe o percepţie „quasi religioasă” a cărţii care mai mult dăunează decât aduce vre-un folos real: cartea ca icoană, monument, moaşte.  Ideea asta e periculoasă pentru că se interesează prea mult de carte, încât să se bage şi în conţinutul ei şi să ţină cont de el. Comisarii literari din Uniunea Scriitorilor ţin prea mult la ideea de carte, pentru a-i mai acorda vreo şansă cărţii reale… iar cartea reală e un mijloc de transport prin intermediul căruia circulă ideile. Un autovehicul care poate fi comod, util, rapid, lent, greoi însă nicidecum sfânt. Ceea ce e sfânt într-o carte nu este cotorul de hârtie sau cerneala tipografică, ci conţinutul ei, la fel precum într-o biserică, dumnezeirea stă în comuniunea oamenilor şi nu în cărămizile sau scândurile tavanului.

E un idealism estetic hilar, la fel precum ar fi hilară o atitudine care, sub pretext că în faeton călătoresc nobilii şi elita, ar interzice oamenilor simpli căruţele cu care aceştia transportă varză, piatră, cartofi şi bălegar – din motivul că aceştia ar discredita astfel ideea de „căruţă”.


3 Responses to “incoerente”

Leave a Reply

CommentLuv badge