n-am citit decit partea despre Dostoeksvi, si m-a surprins asprimea lui Nabokov. Valabila distinctia intre sentimentalism si sensibilitate, dar nu mi-ar trece prin cap sa-l acuz pe D. de sentimentalism. Apoi, N se intreaba (p.72) daca nu cumva urmarirea personajelor dostoevskiene ne provoaca o ‘placere artistica’ nu mai sus de nivelul unui interes morbid pentru romanele politiste. Ei bine, pentru mine raspunsul e evident: nu! Si in final, citeva din personaje sunt caracterizate inadecvat. De ex, de unde insistenta asta ca Aglaia (din Idiotul) ar fi o faptura inocenta?
sa fiu sincer-sincerel nu am ajuns inca la capitolele in care N. se ia de Dostoievski..abia am trecut de primul eseu, despre cenzura si m-am inglodat (in toate sensurile) in Gogol…
din eseul despre cenzura mi s-a parut pretioasa figura Cititorului si colaborarea subtila intre Cititor si Scriitor ca garantie a viabilitatii campului literar (iau campul asa cum este definit de P. Bourdieu)…
mi se pare justificabila o analiza a circuitului literar romanesc (sau basarabean, la limita) din perspectiva profilului Cititorului…
vorbind despre Gogol, Nabokov va spune ca acesta este unul dintre marii poeti ai Rusiei, arta poetica fiind la Nabokov, descrierea rationala a irationalului uman..
rasturnarea este spectaculoasa: in imaginarul literar coelctiv (inclusiv in manualele scolare de literatura) Gogol este perceput ca un scriitor satiric care “biciuieste” moravurile provinciei ruse in sec. XIX…
impotriva acestei perceptii Gogol insusi a protestat vehement…
ce mi se pare proaspat in abordarea lui nabokov este ideea fixa de a scapa opera literara de cusca subiectului, a fabulei si moralei….
am citit eseul introductiv si numai citeva pagini din Gogol. Am impresia ca uneori N. e prea grabit sa critice un autor pentru ca ‘a avut prostul gust’ de a pune probleme morale in cartile sale. (desi n-am citit inca, ma amuza deja pozitia lui NAbokov: uitat-va, Gogol n-a fost, de fapt, un fabulist! Ce usurare…) Nu cred ca literatura ar suferi neaparat din cauza subiectului abordat, si la parerea mea D. e un exemplu bun. Ok, poate N. n-ar fi atit de suparat pe D. daca nu l-ar gasi si peste masura de sentimental…
Nabokov il detesta pe Chernysevski – pozitia utilitara precum ca scopul literaturii este sa produca un impact asupra cititorului, si impactul sa fie X sau Y, dar nu e evident ca asta e o clasificare potrivita pentru toate cartile cu ceva filosofie morala in ele.
interesant acest experiment de lectura paralela…impresia mea, construita tot din cateva pagini din Gogol, este ca N. se ia de orice pretentii “morale” sau “moraliste” ale unui scriitor…
patosul cu care neaga ca Hlestakov din “Revizorul” ar fi un caracter moral sau o critica sociala, si e doar o plasmuire poetica a lui Gogol, mi se pare o polemica peste ani, cu criticii radicali (Pisarev, Chernysevski – asa-zisii nihilisti, ce si-au zis si realisti) dar si cu literatura sovietica…
s-ar putea ca polemica cu “proletcultismul” in toate formele lui (anumite curente ale criticii literare ruse in sec. XIX, realismul socialist) sa fie principala miza a prelegerilor lui Nabokov, si nu recuperarea dimensiunii originale a lui Gogol, Dostoievski…
in sensul asta N, imi apare ca un preot care protesteaza impotriva vulgarizarilor de tot felul la care sunt supusi sfintii, moastele si icoanele religioase…
Ok, am citit si prelegerea despre Gogol. Pina la urma Nabokov lasa sanse si mesajelor in literatura. La parerea lui, ‘the overcoat’ (nu stiu cum s-o fi tradus titlul asta in romana) e despre paradoxul proiectelor si activitatilor cotidiene carora oamenii le dau importanta in conditiile in care nimic nu conteaza la scara larga. N.atentioneaza ca autorul nu e pornit sa ne invete ce sa facem si cum sa traim tinind cont de aceasta concluzie. Meditatia in sine este ceea ce conteaza, iar potentialele concluzii morale, trebuie sa intelegem, nu fac parte din nuvela propriu zisa.
D’accord, dar de ce nu-l citeste pe Dostoevski in acelasi fel? D. nu ne spune nici el ce sa facem, si nu prea am intilnit lozinci in cartile lui. D. ne ofera si el meditatiile sale, ne arata galeria lui de personaje, iar de acolo ne lasa, totusi, libertatea sa gindim ce vrem. Presupun ca pe Nabokov l-a deranjat ca D. este prea ancorat in realitate, ca e ‘prea transparent’ cind isi exprima convingerile, ca prea se ia in serios..In fine, e clar ca D. e mult mai angajat decit Gogol, dar nu pina la gradul la care ar fi doar profet sau dascal si nu scriitor.
Gogol are mai mult rafinament literar decit D, la parerea lui Nabokov. Asta s-ar putea sa fie adevarat, dar ar trebui sa stabilim mai intii ce este rafinamentul literar.Apoi, e greu de comparat pentru ca astia doi sunt, totusi, foarte diferiti ca stil si ca stofa. Virtutile scriitoricesti ale lui Gogol n-au fost egalate de D. pentru ca acesta, se pare, n-a fost interesat de ele (ci de altele). Cit despre irationalul uman, D. sta foarte bine la capitolul asta.
In fine, Nabokov e greu de urmarit pentru ca nu s-a ostenit sa ne dea o taxonomie suficient de detaliata. avem doar alb si negru. Ca apoi sa aflam ca specia de literatura pe care o dispretuieste cel mai mult este ceva de genul “Da, te iubesc, dar si mai tare iubesc Partidul”. Mentioneaza cu sarcasm literatura care ‘ne face sa gindim’ ca apoi sa ne spuna ca se referea la satira. Pozitia asta e de inteles: satira e pur si simplu facila, e echivalentul literar a practicii de a arata cu degetul, si asta nu e un scop demn de literatura.
Nabokov are doua mesaje. Unul pentru cititori: “nu cautati fabule, asta va va lasa orbi la adevaratul continut al literaturii”, si altul pentru scriitori: “lasati lectiile morale si scrieti literatura”. Asta nu inseamna ca este intotdeauna impertinent sa vorbim despre un autor sau o carte in termeni morali. Dar daca i-as spune lui NAbokov ca il gasesc respingator pe Celine din cauza cinismului sau, N. mi-ar raspunde ca asta nu mai tine de domeniul literaturii.
Si totusi, cred ca pozitia cea mai sanatoasa ar fi ceva de genul “fie, scrieti si despre morala daca asta va inspira, dar nu uitati de arta”. Ma intreb ce-ar spune N. despre Coetzee, de exemplu..
n-am citit decit partea despre Dostoeksvi, si m-a surprins asprimea lui Nabokov. Valabila distinctia intre sentimentalism si sensibilitate, dar nu mi-ar trece prin cap sa-l acuz pe D. de sentimentalism. Apoi, N se intreaba (p.72) daca nu cumva urmarirea personajelor dostoevskiene ne provoaca o ‘placere artistica’ nu mai sus de nivelul unui interes morbid pentru romanele politiste. Ei bine, pentru mine raspunsul e evident: nu! Si in final, citeva din personaje sunt caracterizate inadecvat. De ex, de unde insistenta asta ca Aglaia (din Idiotul) ar fi o faptura inocenta?
Un studidiu inteligent dar controversat.
sa fiu sincer-sincerel nu am ajuns inca la capitolele in care N. se ia de Dostoievski..abia am trecut de primul eseu, despre cenzura si m-am inglodat (in toate sensurile) in Gogol…
din eseul despre cenzura mi s-a parut pretioasa figura Cititorului si colaborarea subtila intre Cititor si Scriitor ca garantie a viabilitatii campului literar (iau campul asa cum este definit de P. Bourdieu)…
mi se pare justificabila o analiza a circuitului literar romanesc (sau basarabean, la limita) din perspectiva profilului Cititorului…
vorbind despre Gogol, Nabokov va spune ca acesta este unul dintre marii poeti ai Rusiei, arta poetica fiind la Nabokov, descrierea rationala a irationalului uman..
rasturnarea este spectaculoasa: in imaginarul literar coelctiv (inclusiv in manualele scolare de literatura) Gogol este perceput ca un scriitor satiric care “biciuieste” moravurile provinciei ruse in sec. XIX…
impotriva acestei perceptii Gogol insusi a protestat vehement…
ce mi se pare proaspat in abordarea lui nabokov este ideea fixa de a scapa opera literara de cusca subiectului, a fabulei si moralei….
am citit eseul introductiv si numai citeva pagini din Gogol. Am impresia ca uneori N. e prea grabit sa critice un autor pentru ca ‘a avut prostul gust’ de a pune probleme morale in cartile sale. (desi n-am citit inca, ma amuza deja pozitia lui NAbokov: uitat-va, Gogol n-a fost, de fapt, un fabulist! Ce usurare…) Nu cred ca literatura ar suferi neaparat din cauza subiectului abordat, si la parerea mea D. e un exemplu bun. Ok, poate N. n-ar fi atit de suparat pe D. daca nu l-ar gasi si peste masura de sentimental…
Nabokov il detesta pe Chernysevski – pozitia utilitara precum ca scopul literaturii este sa produca un impact asupra cititorului, si impactul sa fie X sau Y, dar nu e evident ca asta e o clasificare potrivita pentru toate cartile cu ceva filosofie morala in ele.
interesant acest experiment de lectura paralela…impresia mea, construita tot din cateva pagini din Gogol, este ca N. se ia de orice pretentii “morale” sau “moraliste” ale unui scriitor…
patosul cu care neaga ca Hlestakov din “Revizorul” ar fi un caracter moral sau o critica sociala, si e doar o plasmuire poetica a lui Gogol, mi se pare o polemica peste ani, cu criticii radicali (Pisarev, Chernysevski – asa-zisii nihilisti, ce si-au zis si realisti) dar si cu literatura sovietica…
s-ar putea ca polemica cu “proletcultismul” in toate formele lui (anumite curente ale criticii literare ruse in sec. XIX, realismul socialist) sa fie principala miza a prelegerilor lui Nabokov, si nu recuperarea dimensiunii originale a lui Gogol, Dostoievski…
in sensul asta N, imi apare ca un preot care protesteaza impotriva vulgarizarilor de tot felul la care sunt supusi sfintii, moastele si icoanele religioase…
Ok, am citit si prelegerea despre Gogol. Pina la urma Nabokov lasa sanse si mesajelor in literatura. La parerea lui, ‘the overcoat’ (nu stiu cum s-o fi tradus titlul asta in romana) e despre paradoxul proiectelor si activitatilor cotidiene carora oamenii le dau importanta in conditiile in care nimic nu conteaza la scara larga. N.atentioneaza ca autorul nu e pornit sa ne invete ce sa facem si cum sa traim tinind cont de aceasta concluzie. Meditatia in sine este ceea ce conteaza, iar potentialele concluzii morale, trebuie sa intelegem, nu fac parte din nuvela propriu zisa.
D’accord, dar de ce nu-l citeste pe Dostoevski in acelasi fel? D. nu ne spune nici el ce sa facem, si nu prea am intilnit lozinci in cartile lui. D. ne ofera si el meditatiile sale, ne arata galeria lui de personaje, iar de acolo ne lasa, totusi, libertatea sa gindim ce vrem. Presupun ca pe Nabokov l-a deranjat ca D. este prea ancorat in realitate, ca e ‘prea transparent’ cind isi exprima convingerile, ca prea se ia in serios..In fine, e clar ca D. e mult mai angajat decit Gogol, dar nu pina la gradul la care ar fi doar profet sau dascal si nu scriitor.
Gogol are mai mult rafinament literar decit D, la parerea lui Nabokov. Asta s-ar putea sa fie adevarat, dar ar trebui sa stabilim mai intii ce este rafinamentul literar.Apoi, e greu de comparat pentru ca astia doi sunt, totusi, foarte diferiti ca stil si ca stofa. Virtutile scriitoricesti ale lui Gogol n-au fost egalate de D. pentru ca acesta, se pare, n-a fost interesat de ele (ci de altele). Cit despre irationalul uman, D. sta foarte bine la capitolul asta.
In fine, Nabokov e greu de urmarit pentru ca nu s-a ostenit sa ne dea o taxonomie suficient de detaliata. avem doar alb si negru. Ca apoi sa aflam ca specia de literatura pe care o dispretuieste cel mai mult este ceva de genul “Da, te iubesc, dar si mai tare iubesc Partidul”. Mentioneaza cu sarcasm literatura care ‘ne face sa gindim’ ca apoi sa ne spuna ca se referea la satira. Pozitia asta e de inteles: satira e pur si simplu facila, e echivalentul literar a practicii de a arata cu degetul, si asta nu e un scop demn de literatura.
Nabokov are doua mesaje. Unul pentru cititori: “nu cautati fabule, asta va va lasa orbi la adevaratul continut al literaturii”, si altul pentru scriitori: “lasati lectiile morale si scrieti literatura”. Asta nu inseamna ca este intotdeauna impertinent sa vorbim despre un autor sau o carte in termeni morali. Dar daca i-as spune lui NAbokov ca il gasesc respingator pe Celine din cauza cinismului sau, N. mi-ar raspunde ca asta nu mai tine de domeniul literaturii.
Si totusi, cred ca pozitia cea mai sanatoasa ar fi ceva de genul “fie, scrieti si despre morala daca asta va inspira, dar nu uitati de arta”. Ma intreb ce-ar spune N. despre Coetzee, de exemplu..
m, “The Overcoat” este “Mantaua”…
cu restul revin intr-un post aparte…