blog implicat

carti filme muzica idei polemici

Month: June 2008

Guy Debord La societe de spectacle

Guy Debord “La Société du spectacle”

coperta

Descriere : La Société du spectacle est essentiellement une critique radicale de la marchandise et de sa domination sur la vie, qui se retrouve dans la forme particulière de l’aliénation de la société de consommation. Le concept de spectacle se réfère à un mode de reproduction de la société basé sur la reproduction des marchandises, toujours plus nombreuses et toujours plus semblables dans leur variété. Debord prone une mise en acte de la conscience qu’on a de sa propre vie, envers d’une illusoire pseudo-vie que nous impose la société capitaliste, particulièrement depuis l’après-guerre.

Selon Debord, le spectacle est le stade achevé du capitalisme, il est un pendant concret de l’organisation de la marchandise. Le spectacle est une idéologie économique, en ce sens que la société contemporaine légitimise l’universalité d’une vision unique de la vie, en l’imposant aux sens et à la conscience de tous, via une sphère de manifestations audio-visuels, bureaucratiques, politiques et économiques solidaires. Ceci, afin de maintenir la reproduction du pouvoir et de l’aliénation : la perte du vivant de la vie.

Aussi le concept prend plusieurs significations. Le spectacle est à la fois l’appareil de propagande de l’emprise du capital sur les vies, aussi bien qu’un « rapport social entre des personnes médiatisé par des images ». Debord compare le spectacle à la religion de la marchandise. (Wikipedia)

Buy on AMAZON

Buy on FNAC

Download ESNIPS

Download SCRIBD

moldauisch

aviz

nu comentez…

Un fotbal…Doi fotbali…

Nu voi urmări Euro 2008. La fel cum n-am urmărit nici Mondialul din 2006. Nu urmăresc nici Liga Campionilor, nici Cupa Uefa, nici Campionatul Moldovei, nici Cupa Moldovei, nici Cupa CSI. Asta nu înseamnă că nu le privesc, când întâmplător, când intenţionat.

Dar nu le urmăresc, în sensul că nu mă angajez emotiv pe durata turneului, nu am „iubiri fotbalistice”, nu sparg televizoare, nici frigidere, nu favorizez nici o echipă, nu strig: Goooooooooooooooooooooooooooooool!

În privitul meu este absentă componenta cea mai importantă a unui meci/turneu/campionat – miza. Mă doare-n apendicită cine câştigă, cine câştiga dacă…, cine ar fi câştigat dacă ar fi câştigat acel care dacă ar fi câştigat, nu am investit nici un sfanţ în fotbal din 1999 încoace… şi nu-mi pare rău. Am urmărit (adică am fost foarte angajat) Euro 2000, am plâns după finala Cupei UEFA în 2001: „Liverpool – Alaves (5-4)” a fost o operă de artă, dar Mondialul din 2002 (aiureala aia cu Coreea de Sud şi scandalul de arbitraje), şi mai ales Euro 2004 (când echipa de chirurgi a Greciei a ucis orice urmă de fotbal pe stadioanele Portugaliei) m-a răcit cu totul (la timpul potrivit, cred eu).

Îmi place însă fotbalul fără miză: ador pauzele în campionat (vara şi iarna), când echipele merg în cantonament în locuri exotice şi susţin partide aparent fără miză cu echipe din grupa a 7 din Cipru sau aiurea. Privesc cu interes asemenea meciuri, chiar dacă cu greu, pentru că fotbalul-parazit, ăsta cu miză, cu rezultat şi „dorinţă de a fi primul” a monopolizat spaţiul public şi privat.

În asemenea meciuri zise de control (verificare) ai şansa să vezi fotbalul aşa cum ar trebui să fie – frumos, spectaculos, jucat cu plăcere, fără tensiuni financiare; vezi pe teren jucători geniali, tineri şi dornici de joc care fac tuşa în jocurile oficiale pentru că sunt prea individualişti (adică nu se gândesc suficient la banii pe care-i investeşte boss-ul şi la finalitatea monetară a partidei), prea geniali (deci inclasabili în „scheme” de joc), prea urâţi (ar fugi suporterele de ei), prea modeşti (ăştia joacă, nu ţipă în discoteci, nu rod cocaină), prea verticali (nu prea se pricep să intre în graţiile antrenorilor), prea buni, prea…

Mai privesc meciuri de genul Mongolia – Indonezia, Kiribati – Vanuatu, Noua Zelandă – Tasmania – jocuri fără miză şi orgolii, cumva de rutină, dar de o frumuseţe rară: tipi care joacă fotbalul ca hobby, lipsiţi de teroarea cupei sau a locului I, produc combinaţii uluitoare (întâmplătoare, îmi zic unii „cunoscători”, fie, dar anume trucul spontan mă interesează nu driblingul învăţat ca o mecanică oarbă) de o naivitate debordantă. Din acest motiv mă strădui să fiu la curent cu…Cupa Franţei, acolo unde am prins câteva cazuri fantastice – echipe de amatori, venite din diviziile 7 şi 8, compuse în temei din bancheri, viticultori, fermieri şi studenţi ajung să elimine, contrar logicii „normale” a jocului, echipe profesioniste din divizia I. În Europa sunt fan al echipelor naţionale San Marino, Malta, Lieschtenstein.

Un al treilea tip de meciuri pe care îmi place să le savurez sunt jocurile de binefacere, în favoarea unei cauze umanitare sau meciurile de adio ale unor staruri. Am atunci ocazia să văd starurile fotbalului mondial că joacă pentru public, pentru fotbal, pentru balon, nu pentru banii patronului sau cei câştigaţi din publicitate, drepturi de transmisiune TV… Într-o asemenea partidă, un Zidane care „pozează” cu tot felul de pase haioase, e mult mai interesant decât Zidane care execută genial (părerea mea!) un penalty într-o finală a unui campionat şi apoi îi dă un cap în piept lui Materazzi şi astfel „strică” cina delicioasă a unei naţiuni întregi (mi-a plăcut totuşi gestul lui Zidane, doar că, vinovatul nu era italianul, ci cele câteva miliarde de idioţi, care cereau victorie).

În al patrulea rând, iubesc meciurile de genul: 20 ani de la construcţia fabricii de sticlă din Găureni, 15 ani de la dream-teamul din 1994, 5 ani 3 luni 6 zile 2 ore de la semifinala jucată de echipa noastră. Asemenea meciuri sunt fabuloase pentru că readuc în scenă foste glorii ale fotbalului, acum cu burtă şi kilograme în plus (bere+bere+bere+odihnă şi viaţă fără griji), dar care au gustul combinaţiei, al frumosului şi, spre deosebire de timpurile lor de falsă glorie, acum joacă doar pentru sine şi pentru prietenia dintre ei…

Îl invidiez pe Klaus pentru că are un televizor pe care-l ţine împachetat într-o cutie de carton (s-a mutat recent în alt apartament şi a decis că tv-ului îi stă bine şi la „rece”) şi îmi pare rău că nu am şi eu o asemenea ispită (nu am televizor, deşi, am înţeles meciurile vor fi transmise online, apoi în scuarul din faţa Teatrului Naţional de Operă şi Balet) cu care să mă lupt zilnic. E o bătălie pe care mi-ar plăcea s-o duc… Un examen pe care l-aş susţine zi de zi.

despre oameni…

arturo

Din mărturiile lui Arturo Mari, fotograf oficial al Papalităţii din 1956, publicate în numărul din 30 mai 2008 al cotidianului Le Monde:

La Pusan, în Coreea de Sud (1984), Ioan Paul al II-lea a făcut o vizită, neprevăzută în protocol, pe o insulă care adăpostea leproşi şi acolo l-am văzut că-i mângîie, îmbrăţişează şi binecuvîntează pe fiecare din cei 800 bolnavi de lepră.”

Munca mea înceta cînd papa se arunca în rugăciune. Era inadmisibil pentru mine să-i jenez întîlnirea cu Dumnezeu.” – chestia asta trebuie bătută în cuie la intrarea în biserică, astfel încît sindrofotografii şi filmatorii de nunţi/cumătrii/cununii să nu uite că Biserica e totuşi o casă..a unuia… Dumnezeu îi spune.

Mituri fondatoare – I

Certificatul de naştere este un act oficial care confirmă venirea în lume a unui nou cetăţean şi-l înserează pe acesta în cadrul unui context de Patrie/Ţară. De obicei, documentul ăsta poartă stema şi simbolica de stat a ţării respective: URSS, USA, Franţa, Kiribati…

În Moldova e altfel. „Excepţia culturală” a Europei tratează problema naşterii cetăţeanului în regim de poveste…

Aşa arată un certificat de naştere eliberat de Ministerul Dezvoltării Informaţionale al Republicii Moldova:

original

După cum se vede, certificatul de naştere nu este doar un document ci şi un manual de socializare sexuală: el oferă justificări „originare” chiar în ţara în care barza este pe cale de dispariţie, ceea ce ar putea eroda credibilitate legendei. Ca să nu se întâmple asta propun ministerului şi alte variante de certificat, pentru părinţi avansaţi:

varza

1. pentru anii ploiosi, cand recolta de varza este buna.

buy

2. Pentru orice timp şi ideologie…

s

3. pentru părinţi serioşi.

v

4. pentru credincioşi…

am mai putea inventa certificate de naştere pentru fotbalişti, gay, lesbiene, politicieni, şoferi de maxi taxi, aviatori (aici varianta aeriană a berzelor nu trece), poliţişti, etc.

Page 2 of 2

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén