Un fotbal…Doi fotbali…

Vitalie Sprînceană

Nu voi urmări Euro 2008. La fel cum n-am urmărit nici Mondialul din 2006. Nu urmăresc nici Liga Campionilor, nici Cupa Uefa, nici Campionatul Moldovei, nici Cupa Moldovei, nici Cupa CSI. Asta nu înseamnă că nu le privesc, când întâmplător, când intenţionat.

Dar nu le urmăresc, în sensul că nu mă angajez emotiv pe durata turneului, nu am „iubiri fotbalistice”, nu sparg televizoare, nici frigidere, nu favorizez nici o echipă, nu strig: Goooooooooooooooooooooooooooooool!

În privitul meu este absentă componenta cea mai importantă a unui meci/turneu/campionat – miza. Mă doare-n apendicită cine câştigă, cine câştiga dacă…, cine ar fi câştigat dacă ar fi câştigat acel care dacă ar fi câştigat, nu am investit nici un sfanţ în fotbal din 1999 încoace… şi nu-mi pare rău. Am urmărit (adică am fost foarte angajat) Euro 2000, am plâns după finala Cupei UEFA în 2001: „Liverpool – Alaves (5-4)” a fost o operă de artă, dar Mondialul din 2002 (aiureala aia cu Coreea de Sud şi scandalul de arbitraje), şi mai ales Euro 2004 (când echipa de chirurgi a Greciei a ucis orice urmă de fotbal pe stadioanele Portugaliei) m-a răcit cu totul (la timpul potrivit, cred eu).

Îmi place însă fotbalul fără miză: ador pauzele în campionat (vara şi iarna), când echipele merg în cantonament în locuri exotice şi susţin partide aparent fără miză cu echipe din grupa a 7 din Cipru sau aiurea. Privesc cu interes asemenea meciuri, chiar dacă cu greu, pentru că fotbalul-parazit, ăsta cu miză, cu rezultat şi „dorinţă de a fi primul” a monopolizat spaţiul public şi privat.

În asemenea meciuri zise de control (verificare) ai şansa să vezi fotbalul aşa cum ar trebui să fie – frumos, spectaculos, jucat cu plăcere, fără tensiuni financiare; vezi pe teren jucători geniali, tineri şi dornici de joc care fac tuşa în jocurile oficiale pentru că sunt prea individualişti (adică nu se gândesc suficient la banii pe care-i investeşte boss-ul şi la finalitatea monetară a partidei), prea geniali (deci inclasabili în „scheme” de joc), prea urâţi (ar fugi suporterele de ei), prea modeşti (ăştia joacă, nu ţipă în discoteci, nu rod cocaină), prea verticali (nu prea se pricep să intre în graţiile antrenorilor), prea buni, prea…

Mai privesc meciuri de genul Mongolia – Indonezia, Kiribati – Vanuatu, Noua Zelandă – Tasmania – jocuri fără miză şi orgolii, cumva de rutină, dar de o frumuseţe rară: tipi care joacă fotbalul ca hobby, lipsiţi de teroarea cupei sau a locului I, produc combinaţii uluitoare (întâmplătoare, îmi zic unii „cunoscători”, fie, dar anume trucul spontan mă interesează nu driblingul învăţat ca o mecanică oarbă) de o naivitate debordantă. Din acest motiv mă strădui să fiu la curent cu…Cupa Franţei, acolo unde am prins câteva cazuri fantastice – echipe de amatori, venite din diviziile 7 şi 8, compuse în temei din bancheri, viticultori, fermieri şi studenţi ajung să elimine, contrar logicii „normale” a jocului, echipe profesioniste din divizia I. În Europa sunt fan al echipelor naţionale San Marino, Malta, Lieschtenstein.

Un al treilea tip de meciuri pe care îmi place să le savurez sunt jocurile de binefacere, în favoarea unei cauze umanitare sau meciurile de adio ale unor staruri. Am atunci ocazia să văd starurile fotbalului mondial că joacă pentru public, pentru fotbal, pentru balon, nu pentru banii patronului sau cei câştigaţi din publicitate, drepturi de transmisiune TV… Într-o asemenea partidă, un Zidane care „pozează” cu tot felul de pase haioase, e mult mai interesant decât Zidane care execută genial (părerea mea!) un penalty într-o finală a unui campionat şi apoi îi dă un cap în piept lui Materazzi şi astfel „strică” cina delicioasă a unei naţiuni întregi (mi-a plăcut totuşi gestul lui Zidane, doar că, vinovatul nu era italianul, ci cele câteva miliarde de idioţi, care cereau victorie).

În al patrulea rând, iubesc meciurile de genul: 20 ani de la construcţia fabricii de sticlă din Găureni, 15 ani de la dream-teamul din 1994, 5 ani 3 luni 6 zile 2 ore de la semifinala jucată de echipa noastră. Asemenea meciuri sunt fabuloase pentru că readuc în scenă foste glorii ale fotbalului, acum cu burtă şi kilograme în plus (bere+bere+bere+odihnă şi viaţă fără griji), dar care au gustul combinaţiei, al frumosului şi, spre deosebire de timpurile lor de falsă glorie, acum joacă doar pentru sine şi pentru prietenia dintre ei…

Îl invidiez pe Klaus pentru că are un televizor pe care-l ţine împachetat într-o cutie de carton (s-a mutat recent în alt apartament şi a decis că tv-ului îi stă bine şi la „rece”) şi îmi pare rău că nu am şi eu o asemenea ispită (nu am televizor, deşi, am înţeles meciurile vor fi transmise online, apoi în scuarul din faţa Teatrului Naţional de Operă şi Balet) cu care să mă lupt zilnic. E o bătălie pe care mi-ar plăcea s-o duc… Un examen pe care l-aş susţine zi de zi.


9 Responses to “Un fotbal…Doi fotbali…”

  • Oxana Says:

    a venit campionatul si m-a luat pe nepregatite, am “fumat” aproape toate episoadele din neveste disperate, tre sa-mi gasesc o alta telenovela…
    si promit ca nu o sa-mi mai tachinez sotul sa-mi explice inca o data ce inseamna offside…
    ziceai de meciurile fara miza, orice meci poate avea o miza, cand pariezi pe el… ma pricep la scheme de pariere si i-am dat chiar cateva sugestii sotului, uneori le foloseste pentru pseudo-pariurile lui. Macar atata contributia din partea unei nefeste…

    Oxanas last blog post..Toţi bărbaţii sunt la origini fetiţe…

  • vitalie Says:

    oxana, in meciurile pe care le am eu in vedere, miza este jocul insusi, daca vrei, miza si jocul coincid si intr-un sens ele sunt fara miza, se fac doar de dragul jocului..sunt faine…e art pour art, daca vrei

    vitalies last blog post..Un fotbal…Doi fotbali…

  • Oxana Says:

    Imi recomandase cineva odata o carte “De ce barbatii se uita la meci si femeile in oglinda…”. Am reperat-o alataieri la targ… nu mi-am achizitionat-o, ar fi trebuit s-o descoper singura, in schimb o recomand cu caldura doamnelor-domnisoarelor in aceasta mult incercata perioada a campionatului… Zau ca incercam din rasputeri sa va intelegem pasiunea pentru fotbal si la faza cu “GOOOOOOOOOL” va suntem alaturi.

    Oxanas last blog post..Basarabeni prin lume…

  • Klaus Says:

    Multumesc de pomeneala. Unica tentatie sa-l scot din cutie a fost inainte de finala cupei UEFA, dar am renuntat din lene si am aflat rezultatul a doua zi. Acum l-am dus prietenei mele si sta dejain la ea, tot in cutie.

    De notat ca am platit regulat factura de la Sun TV in acea perioada. Acum unde stau exista televizor asa ca privesc meciurile… Poti sa ma compatimesti 🙂

  • Oxana Says:

    am insistat sa merg cu sotul la crasma sa vad ultimul meci al nationalei (de fiecare data cand ma lipeam de el la cate un meci privit acasa pe televizorul nostru alb-negru cu multi purici, ma fugarea pentru ca-i stricam placerea vizionatului cu multiplele mele intrebari “stupide”)… m-am ambalat la fiecare atac, am sperat intr-o minune, m-a podidit o lacrimuta cand am aflat scorul de dincolo 2-0 pt Italia, cand era clar ca minunea nu se mai intampla, nu m-am lasat dusa dupa al doilea gol al Olandei, cand jumatate de mese se golira subit… guys, va inteleg pasiunea! va inteleg suferintele legate de fotbal… si nu m-am uitat numai din patriotism cum imi reprosa sotul, am fost acolo pe baricade.

    Oxanas last blog post.."What the Bleep Do We Want?"

  • Vitalie Sprînceană Says:

    eu n-am fost pe baricade, dimpotriva am sabotat aproape orice bucurie/entuziasm din partea prietenilor (Alex Lesanu poate s-o confirme). mai placut a fost sa jucam ieri cu prietenii un meci, fara miza, pe stadionul asfaltat al Universitatii de Stat (bl. V, str. Gh. casu), descult, fara ghete..am si invins, desigur…

  • 489b541900 Says:

    489b541900…

    489b541900…

  • Football Forum Says:

    Brilliant article. It is really interesting and I enjoyed reading it, I will recommend this blog to my friends!

  • AlexM Says:

    Your blog is interesting!

    Keep up the good work!

    AlexMs last blog post..EMT: Mobiil-ID flash promo site

Leave a Reply

CommentLuv badge