biserica ambulanta…

În autobuzul arhiplin

Respir suflul cald al celorlalţi

Comunicăm prin mirosuri

ciorapi nespălaţi, de apă de colonie,

dinţi stricaţi şi fum de ţigară…

Doamnă, nu mă călca pe picior, degetul meu sfărâmat a spart

Deja pardoseala de cauciuc şi se roade de asfalt…

Nu sunt Icar, îmi răspunde.

Fetiţo, nu plânge ,

Văd că eşti frumoasă, mi-i jale de tine, dar trebuie să ies

Nu-mi reproşa nimic, nu eşti o icoană – respiri prea aproape

De barba mea şi pe urmă

Ne ştim deja de 20 min

Ne-am clătinat de câteva ori împreună

Prin hopurile străzii…

Suntem o comunitate de membre, urechi, ochi,

picioare, scurte, fulare,

Genţi, pantofi, ciorapi

Am putea face o împărtăşanie, dar

nu avem un preot – părintele, ştii,

călătoreşte cu automobilul personal…

p.s. sunt ceva idei gândite în pelerinajul zilnic care-l fac cu troleibuzul, autobuzul…mă gândesc chiar să fac un ciclu de proză, text, video, foto care ar explora faptul călătoriei în comun ca experienţă “mistică”…

3 thoughts on “biserica ambulanta…”

  1. interesant proiectul. astept să văd ce îţi iese ori, vba aia, “ce ţi se primeste”:)
    cât priveşte creaţia ta proprie, cred ca ar trebui sa renunţi la explicaţii gen: “Nu e nevoie de priviri sau cuvinte”. Şi asa e clar, din punctul meu de vedere. În autobuzul arhiplin/Respir suflul cald al celorlalţi/Comunicăm prin mirosuri.
    În fine, uite ce am facut eu din creatia ta. Da să nu te superi:D

    În autobuzul arhiplin
    Respir suflul cald al celorlalţi
    Comunicăm prin mirosuri

    Ciorapi nespălaţi, apă de colonie,
    dinţi stricaţi şi ţigară…

    Doamnă, nu mă călca pe picior,
    degetul meu sfărâmat
    a spart deja pardoseala
    Nu sunt Icar, îmi răspunde.

    Fetiţo, nu plânge,
    văd că eşti frumoasă.
    Respiri prea aproape
    Ne ştim deja de 20 min
    Ne-am clătinat de câteva ori
    împreună prin hopuri,
    dar trebuie
    să cobor.
    O comunitate de urechi, ochi,
    picioare, scurte, fulare,
    Genţi şi pantofi,
    Am putea face o împărtăşanie,
    dar nu avem un preot

    Reply

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.