În autobuzul arhiplin
Respir suflul cald al celorlalţi
Comunicăm prin mirosuri
ciorapi nespălaţi, de apă de colonie,
dinţi stricaţi şi fum de ţigară…
Doamnă, nu mă călca pe picior, degetul meu sfărâmat a spart
Deja pardoseala de cauciuc şi se roade de asfalt…
Nu sunt Icar, îmi răspunde.
Fetiţo, nu plânge ,
Văd că eşti frumoasă, mi-i jale de tine, dar trebuie să ies
Nu-mi reproşa nimic, nu eşti o icoană – respiri prea aproape
De barba mea şi pe urmă
Ne ştim deja de 20 min
Ne-am clătinat de câteva ori împreună
Prin hopurile străzii…
Suntem o comunitate de membre, urechi, ochi,
picioare, scurte, fulare,
Genţi, pantofi, ciorapi
Am putea face o împărtăşanie, dar
nu avem un preot – părintele, ştii,
călătoreşte cu automobilul personal…
p.s. sunt ceva idei gândite în pelerinajul zilnic care-l fac cu troleibuzul, autobuzul…mă gândesc chiar să fac un ciclu de proză, text, video, foto care ar explora faptul călătoriei în comun ca experienţă “mistică”…
interesant proiectul. astept să văd ce îţi iese ori, vba aia, “ce ţi se primeste”:)
cât priveşte creaţia ta proprie, cred ca ar trebui sa renunţi la explicaţii gen: “Nu e nevoie de priviri sau cuvinte”. Şi asa e clar, din punctul meu de vedere. În autobuzul arhiplin/Respir suflul cald al celorlalţi/Comunicăm prin mirosuri.
În fine, uite ce am facut eu din creatia ta. Da să nu te superi:D
În autobuzul arhiplin
Respir suflul cald al celorlalţi
Comunicăm prin mirosuri
Ciorapi nespălaţi, apă de colonie,
dinţi stricaţi şi ţigară…
Doamnă, nu mă călca pe picior,
degetul meu sfărâmat
a spart deja pardoseala
Nu sunt Icar, îmi răspunde.
Fetiţo, nu plânge,
văd că eşti frumoasă.
Respiri prea aproape
Ne ştim deja de 20 min
Ne-am clătinat de câteva ori
împreună prin hopuri,
dar trebuie
să cobor.
O comunitate de urechi, ochi,
picioare, scurte, fulare,
Genţi şi pantofi,
Am putea face o împărtăşanie,
dar nu avem un preot
a, uitasem, titlul e fain.
mi-a scapat nuanta aceasta repetativa..acus refac..