librarii si biblioteci

Vitalie Sprînceană

Concep Librăria şi Biblioteca ca fiind două spaţii autonome cu funcţii speciale, care nu trebuie confundate, suprapuse sau bruiate. Librăria este locul de întâlnire al cărţii cu cumpărătorul. Biblioteca, în teorie, ar trebui să fie un alt loc de întâlnire, în care s-ar „vedea” cartea şi cititorul. La limită, aceste spaţii-câmpuri culturale acoperă diverse arii de speranţe, intenţii, grupuri sociale, moduri de lectură, performanţe economice şi culturale, în mod diferit se racordează la criterii precum actualitate, piaţă culturală, economică, politică, accesibilitate, mod de utilizare, acoperire teritorială şi temporală etc., etc. Ambele instituţii explorează, fiecare într-un anumit mod, sistemul numit „carte”. Deşi sunt adeptul culturii free (no price, no money, no borders) cred că instituţia „librărie” este la fel de utilă şi necesară ca instituţia „bibliotecă”. Una oferă aerul căutării, a împlinirii intelectuale, a extazului mistic al întâlnirii autorului cu cititorul (biblioteca), cealaltă dă combustibilul financiar necesar (transformă hârtia, cerneala, eforturile Pr-istice şi financiare în marfă).

Teoretic, eficienţa sistemului „carte” (cu toate componentele sale: cerere, ofertă, autori, cititori, slavă, necesitate) ar trebui să tindă spre 1, adică: orice cititor (cumpărător) care posedă (sau nu) bani, dar are nevoie de cărţi să poată accesa cartea, în condiţii egale, în bibliotecă sau librărie. Acest 1 înseamnă că cititorul (cumpărătorul) găseşte cartea, indiferent de instituţia la care apelează.

În practică, nu e chiar aşa. Biblioteca şi librăria urmează logici de dezvoltare de multe ori divergente. În spaţii socio-culturale închise biblioteca ocupă o poziţie mai bună decât librăria (vremea comunismului, de exemplu): piaţa cărţii e alcătuită în temei din produse autohtone, agenţii (editurile sau statul) plasează cărţi în biblioteci astfel că pe de o parte, cererea coincide cu oferta, pe de altă parte, biblioteca posedă câteva avantaje – spaţiu mai mare, localizare centralizată, deservire tematică universală. Pentru confirmare, Biblioteca Naţională a R. Moldova, unde peste 80 % din fondul de carte reprezintă intervalul temporal anii 50-90 ai secolului trecut, adică perioadă socialistă.

Din contra, în spaţii socio-culturale deschise (cum e epoca tranziţiei, a societăţii capitaliste), librăria este cea care funcţionează mai eficient pentru că propune „cărţi la cheie”, pe diferite arii lingvistice şi de subiect, gusturi şi culori, preţuri şi calitate…Criteriile geografice şi politice sunt ca şi abolite. Dar……Într-o configuraţie deschisă ca cea a democraţiei capitaliste nodul gordian constă în faptul că accesul la carte se face exclusiv prin intermediul librăriei. Librăria subordonează biblioteca. Sunt bani, sunt cărţi la bibliotecă, nu sunt bani, biblioteca rămâne la cheremul şi mila agenţilor privaţi care pot da pomană sub formă de donaţii sau pot şi să nu dea nimic.


3 Responses to “librarii si biblioteci”

  • Medicul-Sef Says:

    In cazul in care ar exista “anticariate adevarate” la noi, in ce categorie le-ai plasa? Sau asa numitele “flea market”?

  • vitalie sprinceana Says:

    depinde.. daca scopul anticariatului este sa vanda carte care nu este la moment in circulatie in restul librariilor, anticariatul va fi o librarie speciala, daca insa vinde cartea veche ca bibelou, ca vestigiu si ca obiect vechi cred ca nu se va deosebi prea mult de o alimentara…

  • vladimir Says:

    De unde anticariate la Chişinău? Cărţile se vând pe trotuare, cum bine arată şi fotografia ta din postarea anterioară, Vitalie…

Leave a Reply