reviste urgente

Vitalie Sprînceană

Ieri, lansare a revistei „Stare de Urgenţa” (chiar aşa scrie pe copertă, ruşine, d-lor scriitori!) la Biblioteca Municipală „B.P.Haşdeu”. Lume multă. Şi Bună. Am întârziat câteva minute. Lansarea deja…era lansată. Prima, din acest an care începe la timp. Semn că e chiar o urgenţă.

„Noi am decis…”, „Vom face…”, „Trebuie…”

Dumitru Crudu: „Facem o revistă cu tematică socială.” Oleg sugerează: „Prea vagă formularea.” Cred şi eu la fel. Nu e de ajuns să spui că ceva e social, mai trebuie să-i indici şi locul în social. Revista în sine e tot un act social (altfel te-ai mulţumi cu textul din calculator sau maşina de scris) – a spune că faci revistă cu tematică socială înseamnă a formula o tautologie. Mi-ar fi plăcut o atitudine socială mai precisă, mai formulată, mai asumată, mai angajată: Noi, X, Z, Y iubim…urâm…ne place…nu ne place…credem…jos…sus…! mai multă vervă, dinţi mai ascuţiţi, muşcaţi în carne vie…

Am căutat şi în revistă un manifest…Este un text la pagina 3, semnat de Crudu: „Literatura are sens doar în măsura în care schimbă viaţa celor care fac literatură.” Mă alătur. Fac şi o sugestie: ce-ar fi să numiţi revista „Consolările Literaturii” (după modelul lui Boeţiu „Consolarea filozofiei”, mai nou, Alain de Botton „Consolările filozofiei”)?

…După lansare un fel de dezbatere. Marius Ianuş citeşte o pezie a lui Mihai Vakulovski „Mai bine tu” (pag.6). Poezia începe cu „văd tineri cu Che Guevara pe piept” şi se termină cu „gândeşte-te la tine” cu un slalom intermediar printre Jim Morrison, Henry Miller, Che Guevara şi Lenin… Intervine un domn cu barbă care face likbez politic în privinţa lui Lenin. „Dvs nu ştiţi cine e Lenin… Nu aveţi dreptul să utilizaţi aşa numele lui…” urmează un citat lung din Urechean, fostul primar de Chişinău, după care: „Să interzicem numele lui Lenin, să-l uităm, să nu-l pomenim! Dacă sunteţi de acord cu mine, apaludaţi (şantaj retoric)!”

Câţiva spectatori bat din palme…”Iluministul” se aşează la loc…

Întrevăd aici o diferenţă fundamentală în a aborda trecutul şi a construi prezentul a două generaţii diferite. Prima generaţie, cea a fundamentalistului liberal este una care profeseaza sacralizarea negativă a numelor, fenomenelor şi valorilor. E un fel de terorism negativ. Chiar să nu înţeleagă domnii ăştia că o tabuizare, interzicere şi ridicare la rang de divinitate (fie negativă) a cuiva e mai periculoasă decât jongleria verbală, dreptul de a spune toate numele? Să nu ştie că Biserica a turnat de secole rahat şi blesteme peste Satan şi iată astăzi e la modă să te dai satanist, e trendy chiar, mai mult, unii fac din asta „dizidenţă”, protest, underground…Acest gen de abordare nu admite exorcizarea şi prin asta e veninos, chiar dacă se revendică de la chestii bune (în definitiv, iadul este pavat cu bune intenţii).

Prin constrast, generaţia unor Vakulovski a abrogat orice convenţie retorică, a dezlegat discursul lăsându-l să se plimbe liber pe pajiştea socialului (să fie ăsta sensul „tematicii” sociale despre care vorbea Dumitru Crudu?). Pentru ei, ca şi pentru mine, procesul de eliberare de fantomele şi psihozele trecutului trece în primul rând prin desacralizarea numelor sfinte, prin detabuizarea unor valori, ruperea unor zăgazuri… Există şi aici un pericol: cel de a „egala” toate lucrurile şi valorile, de a le conferi acelaşi potenţial simbolic, dar acest pericol poate fi evitat mai uşor….

După, Crudu a dat asigurări că va publica orice material, inclusiv critică şi abordări ce nu coincid cu ale redacţiei (colorată „echipa”: Belka, Strelka, Gagarin, şi la secţia marketing Ostap Bender, semn că o să prosperaţi, d-lor urgentişti!)…

Suplimentul Intervenţii2 mi-a adus-o, în formă tipărită, pe soţie-mea. În câteva exemplare. J

Altfel, revista e excelentă. Hârtie bună, color şi ieftină (doar 5 MDL – un domn se plângea că şi asta ar fi prea scump, dar e o meteahnă şi năravul de a te plânge că e scump… Gândesc că o revistă literară bună, care corstă cât o călătorie în maxi-taxi şi una în autobuz nu e chiar scumpă.)

Am reţinut: un articol fain al lui Mitoş Micleuşanu „Tărâmul lui Kafka”…am râs de mi-au crăpat fălcile, mai ales la enumerarea „documentelor necesare pentru obţinerea cetăţeniei româneşti”, unul al lui Iulian Ciocan, „Vînzători – sperietori”, o investigaţie trăsnet realizată de răposatul Lolocur, ce simula posibilitatea unui Premiu Nobel pentru un basarabean şi care a arătat rânza unor scribi basarabeni, un fragment haios din relatarea unui scriitor estonian: în Estonia există un fond cultural special numit KultuurKapital care primeşte bani de la cazinouri, din vânzarea alcoolului, a ţigărilor, bani pe care-i împarte, în baza unui concurs, între scriitori. Cică un pictor din Narva ar fi făcut un tablou pe care era scris: PRIETENE, BEA ŞI FUMEAZĂ, AŞA SPRIJINI CULTURA, în fine „Arta detenţiei şi detenţia artei” de D. Crudu, o relatare teribilă a vieţii pictorului şi sculptorului Leonid Nedov.


8 Responses to “reviste urgente”

  • vladimir Says:

    asteptam aparitia acestei publicatii, dar coperta plasata de tine m-a dezumflat! Acum avut un sentiment de deja vu, am simtit ca ma reintorc la inceputul anilor=90, cand vedeam Romania in publicatiile europene, in cele franceze cel putin, ea aparea intr-un chip dezastruos. Acum vad o cocioaba fotografiata printr-un gard de sarma…Asta vrea sa arate o revista de cultura???

  • vladimir Says:

    PLUS de asta, unde e semnul diacritic pe Ă din titlul pubşicaţiei? Cred că suntem singura naţiune care foloseşte semne diacritice, dar le utilizează anapoda, sau deloc…aş vrea să văd un danez sau german care nu foloseşte “punctuleţele” şi “liniuţele” din cuvinte:)))

  • vitalie sprinceana Says:

    pai, asta le-am zis si eu in post-ul meu, sa le fie rusine ca nu pot scrie un titlu de revista fara a face 2-3 greseli…

  • vladimir Says:

    LOGO-ul publicaţie este ca a unei reviste de satiră şi umor din anii’80, gen Crocodil sau Chipăruş! Chiar paţanii ăştia nu au găsit un designer mai priceput????

  • vitalie sprinceana Says:

    probabil, desingul ii apartine lui vladimir us, publicatia seamana ca doua picaturi de apa (ca concept si prezentare cu grafica) cu revista ksak-ului… sper sa-si asume greselile si noul numar sa fie fara hibe

  • vladimir Says:

    Care e revista ksak-ului, Vitalie? Că dacă încerci să sugerezi că această chestie seamănă în vreun fel cu fosta ART-hoc, te înşeli amarnic – căci eu personal mă ocupam de ART-hoc, şi Us nu avea nicio treabă cu noi…deci?

  • vitalie sprinceana Says:

    i-am uitat numele…am fost de cateva ori la ksak, si mi-au dat niste reviste a3, leit ca astea…doar ca erau alb negru..verific acasa…
    s-ar putea sa ma si insel..
    asta vine si din faptul ca pentru mine Oberlihtul se asociaza exclusiv cu us, mai ales in ultimii 1-2 ani

  • usv Says:

    salut tuturor, ma simt invitat sa raspund odata ce m-ati mentionat numele. eu ma ocup de design-ul insertului Oberliht si de imaginile care ilustreaza revista. design este o chestie care poate fi abordata in multe feluri. pina nu vezi primul numar in format imprimat nu prea te ajuta ceea ce vezi pe calculator – deci ramine sa imbunatatim lucrurile. referitor la cocioaba din prima pagina cred ca o revista de cultura cu implicatii sociale nu poate promova CULTURA ca si un produs sau cuvint steril, institutionalizat si folosit in mare parte de politicieni pentru asi creste popularitatea, dar sa reconsidere de fiecare data ce inseamna CULTURA intr-o societate in care pe ea nu se da doi bani. CULTURA doar odata activata in sens politic poate provoca anumite schimbari, altfel ne reducem la CULTURAL INDUSTRIES, daca atragem atentia la ceea ce se intimpla in domeniul artei contemporane din vest, bienalele etc.

Leave a Reply