Împărtăşesc credinţa în morala nemoralizatoare, parabole care se mulţumesc să secţioneze lumea socială fără a-i aplica verdicte, situaţii limită care desfigurează coerenţa procesului social, instantanee care surprind şi imortalizează momentul, dar nu-l încătuşează în lanţurile „dreptăţii”sau ale „adevărului moral” (Exemplu: admirabilul film al lui Vittorio de Sica „Hoţii de biciclete” – regizorul nu moralizează, ci doar acumulează „probleme morale”, le înşiră într-o salbă – copii-acordeonişti care cerşesc, familii ce-şi vând albiturile pentru a scoate bicicleta de la amanet, piaţa neagră unde sunt comercializate lucrurile furate, bicicletele, unicele instrumente de lucru care garantează pâinea de zi cu zi; scena culminantă, cea în care eroul principal Antonio Ricci, fiind furat fură şi el, dar este prins, nu este nicidecum un pisc moral al filmului, din contra, apare un vid de moralitate, reprezentat prin gestul de „iertare” (acordat de proprietarul bicicletei pe care Rucci intenţiona s-o fure)prin replica: Lăsaţi-l în pace, se vede că acest domn are neplăceri mari! În fapt, morala situaţiei alungă moralismul.)
Ideea asta se revendică de la o intuiţie mai veche, precum că morala trebuie să-şi păstreze o oarecare doză de autonomie faţă de social; nu ar fi, aşa cum pare, o autonomie funcţională, ci una acţională, ce ţine de acţiune şi conţinutul ei. Sună absurd? Prea poate.
Morala acţională deschide un evantai de opţiuni printre care toleranţa, atitudinea critică, Altul generic sau cel semnificativ fiind orientată spre interacţiune, colaborare. Cea funcţională, din contra, interpretează orice disfuncţionalitate ca conflict, problemă şi le aplanează prin metoda „respectării buchiei legii” (o expresie periculoasă, care, în anumite condiţii deschide calea spre Rău)…
Morala nu poate funcţiona fără o distanţă, un interval… Când acest interval este suprimat printr-un gest violent de origine politică, economică sau religioasă, morala devine moralism, actul moral devine altceva – act politic, economic sau religios.