blog implicat

carti filme muzica idei polemici

distante

Nu explic poza de mai sus. Îmi displac astfel de încercări. Pe urmă, nu cred că aş putea adăuga mare lucru…

Încerc s-o folosesc însă ca o pistă pentru o idee. E vorba de distanţă, interval, spaţiu. Între simboluri. Încerc să găsesc o limită a toleranţei, un fel de reguli de „bună vecinătate” a simbolisticii. Cum ar veni, un soi de Constituţie. Mă gândesc, bunăoară, că un simbol, oricare ar fi el, ar trebui să posede un spaţiu vital, un fel de „rezervaţie semiotică” care să-i fie proprietate exclusivă. O piaţă, un perete, o galerie, o stradă, o pânză, un drapel etc.

În fapt, esenţa simbolului este de a fi încărcat, de a nu fi neutru faţă de o stare afectivă, un lucru, o valoare, un loc. Vorbind în limbaj magnetic, simbolul are o încărcătură, pozitivă sau negativă care creează în jur un câmp. Un câmp care se desfăşoară într-un spaţiu geografic şi social.

…Revin la poză. Poate nu sunt 6 m între bustul lui Lenin şi Cruce. Poate sunt ceva mai mulţi. Vreo 10, să zicem. Câţiva metri în plus nu contează.

Important este altceva: faptul că împart acelaşi spaţiu, acelaşi câmp de vizibilitate, acelaşi loc „sacru”. Încaltea, cetăţenii oraşului Ceadîr-Lunga, căci despre ei este vorba, ar fi putut înălţa un zid între cele două semne. Pentru o delimitare a sacrului.

Ar fi o naivitate să cred că la mijlocul acestei ciudăţenii arhitectural-urbanistice stă lipsa simţului estetic, sau kitschizarea accentuată a spaţiului public. E altceva: o problemă mai veche, gestiunea sacrului. Două „sacre” care se interpun: o cişmea înnobilată de Cruce, „urmă” a sacrului neoficial, underground, semn al unei tradiţii care a mers când de mână cu statul, când în răspăr. Celălalt „sacru”, monumentul lui V.I.L. este o prezenţă demonstrativă a sacrului oficial, cu licenţă şi „binecuvântare” de la Stat, de la Ideologie.

A pune „obiectele sacre” (nu mă pronunţ asupra cantităţii de numinos din Lenin şi din Sfânta Cruce, iau obiectele acestea ca fiind simboluri gata construite) la kilogram, unul peste altul, laolaltă, fără nici un criteriu ordonator este probabil, tot un act de impietate, tot o pângărire chiar dacă voalată, chiar dacă insancţionabilă juridic.

Previous

prefer arta comerciala celei ideologizate

Next

cu teatrul ce facem?

7 Comments

  1. Anonymous

    Frumos si edificator ar fi fost sa indici unde e aceasta vecinatate! Contextul spune multe…
    Apoi, constructia mie personal mi-a amintit de impresonala cladire a Federatiei moldovenesti de fotbal, la fel de irationala. Lenin nici macar nu e un simbol sau obiect sacru – ci e o inertie, expresia unei leni devenite endemice, lenea de a nu schimba NIMIC!

  2. la Ceadir Lunga, am indicat.

  3. vladimir

    Acolo sunt mulţi găgăuzi, popor turci convertit de curând la ortodoxie, iar nuanţele astea de vecinătate a sacrului sunt chestiuni ce ţin de timp, evoluţie catehetică…

  4. este ceva barbar si amoral in bigotismul asta…dupa ce, in 2001 au fost bastion al comunismului moldovean, acum impanzesc spatiul cu cruci, biserici si catedrale…

  5. vladimir

    Popor turcic, am vrut sa spun!

  6. vladimir

    se poate afla când s-a înîlţat acest monument al lui Lenin? Este supravieţuit din epoca comunistă, sau e instalat în vremea confuziilor post-cumuniste?

  7. este un monument construit pe timpul sovietic…starea lui este deplorabila, piedestalul se naruie… altfel, se gaseste pe strada Lenin…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén