Dec 31 2007

la multi ani!

Vitalie Sprînceană

inspiration from .


Dec 30 2007

bronzuri

Vitalie Sprînceană

monumentul Marinei Ţvetaeva, inaugurat zilele astea la Moskova
sursa


Dec 30 2007

cititori cu nazuri

Vitalie Sprînceană
Azi, la Biblioteca Naţională. Eram 4 oameni cu totul în sala mare şi friguroasă. Un nene cu cravată, sacou şi pantaloni la dungă citeşte tot felul de chestii „corecte”: Basarabia sub ocupaţie, Istoria veridică, patriot, ce mai! Intră şi iese des din sala de lectură de parcă ar fi la gară…Şi trânteşte uşa în acelaşi mod: tocmai îţi ţiue urechile. O dată, de două ori, de zece ori… Profităm (eu and my wife) că tipul e lipsă şi-i scriem un bileţel pe care i-l plasăm discret, pe masă:
Vă rugăm să trântiţi uşa mai tare. Poate sare din ţâţâni. Succes. Un cititor.
Individul se întoarce după ceva vreme, observă hârtia, o citeşte apoi priveşte iscoditor în jur – suntem doar 3 suspecţi, dar nu ne trădăm…
Respiră adânc şi se aşează la masă. După 2-3 minute se scoală şi porneşte spre uşă pe care o deschide larg şi…o închide încet, privind atent mutrele noastre, poate-poate o să ne prindem singuri. Noi nici nu-i acordăm vreo atenţia vizuală, doar îl „ascultăm”. Când se întoarce deschide şi închide uşa încet, o ţină să nu se trântească şi se aşează la locul său…
Abia la sfârşit, când şi-a terminat lectura trânteşte uşa cu putere, să se vadă cine e mai mare…


Dec 29 2007

biblioteci, dinozauri

Vitalie Sprînceană

Un dinozaur, monumentul lui Vasile Alecsandri, două steaguri, cladirea Bibliotecii Nationale, împreună când se adună, ştii ce fac? 
Nu mă deranjează dinozaurul în sine (de fapt el e parte a unei expoziţii de figuri de ceară care ţine de câteva luni şi o să dureze cam pe atâta), ci faptul că face parte dintr-o serie de anormalităţi enervante…
E bine că Biblioteca mai adună nişte gologani pentru zile negre în afara celor oferiţi de bugetul de stat, e prost că riscă să se trasnforme într-un bâlci (în vară, în holul bibliotecii se vindea lapte şi brânză, acum au dat-o pe spectacolul figurilor de ceară). în acelaşi timp, motorul de căutare de pe site-ul bibliotecii e under construction şi nimeni nu ştie când o să funcţioneze din nou…
O altă anormalitate e frigul din sălile de lectură ale bibliotecii (niste hale gigantice,  de o megalomanie inutilă,   care sunt încălzite de câteva calorifere vechi de când biblioteca) poate figurile de ceară se păstrează în felul ăsta mai bine, eu, în carne şi oase, prind ţurţuri…
Să zici că nu poţi bea un ceai în bibliotecă ar fi păcat, mai ales că cafeneaua din aripa dreaptă a bibliotecii oferă “marfa” asta, dar la un pret triplu faţă de cel din cafenele obişnuite…În alte ţări, să zicem, nu e aşa. Biblioteca Naţională a Bulgariei are o cafenea foarte ieftină, în care poţi să mănânci, să bei o cafea la un preţ decent…
În fine, cunosc şi justificarea: bani nu ne ajung, ţara e săracă, ne descurcăm cum putem… Aiurea, pe mine cine mă întreabă cum mă descurc?


Dec 27 2007

dupa caciula lui A

Vitalie Sprînceană

S-a găsit căciula lui Ă din titlul revistei Stare de Urgenţă. Cică, au păpat-o tipografii… Există 2 momente: unul financiar: Crudu tre să plătească banii pentru servicii tipografice. Un alt moment este cel „moral” – gafa a compromis în parte ideea nobilă de a lansa un spaţiu alternativ de discuţie, fără eroi de paie, stereotipuri naţional(iste)e, fără isterie, cu multă ironie şi sentiment critic… Formal, gafa tipografică costă 10 % (cel mult) din sumă – dacă redacţia reuşeşte să ia ceva despăgubiri. Real, gafa face două palme în obrazul unor tineri entuziaşti… Eu îi zic lui Crudu să nu plătească nimic… să-i dea şi în judecată…
P.S. Revista are şi un blog.


Dec 27 2007

ura!

Vitalie Sprînceană
.

Bucurie in familie…sotia a castigat premiul pentru debut in cadrul Concursului National de  Dramaturgie, editia 2007 pentru piesa “Dor de cuc”…
Stirea:

Ministerul Culturii si Turismului din Republica Moldova a premiat cistigatorii Concursului National de Dramaturgie, editia 2007. In urma dezbaterilor si a votului secret, juriul, alcatuit din regizori, critici de teatru, a decis sa nu acorde premiul I participantilor la concurs. Premiul II in valoare de 9.000 lei a fost acordat lui Dumitru Crudu pentru piesa “Ultimul pitic de pe insula Wight”. Premiul III a fost impartit intre Alexandru Buruiana pentru piesa “Tandem” si Vitalie Bulat pentru “Č бűлŕ ňьěŕ нŕд нčěč”. Acestia au primit cite 7.000 de lei fiecare. Premiul pentru debut in valoare de 5.000 lei a fost acordat Emanuelei Sprinceana pentru piesa “Dor de cuc”.
Juriul a mai acordat doua mentiuni, fiecare a cite 2.000 lei lui Gheorghe Calamanciuc pentru piesa “Poetul Iepuras” si lui Mihail-Gheorghe Cibotaru pentru piesa “Intoarcere in trecut nu exista sau tradarea poate fi iertata, dar nu si uitata”.
Urmatoarea editie a Concursului National de Dramaturgie va avea loc in 2009.


Dec 27 2007

ciocan cu brejnevi

Vitalie Sprînceană


Iulian Ciocan
„Înainte să moară Brejnev” – I
Iaşi, Polirom, 2007

Cartea lui Iulian Ciocan (m-a surprins Bibilioteca Naţională că-l are) nu este o epopee a „застой”-ului (stagnarea) brejnevist. Nici o condamnare unilaterală. Prea îi lipseşte pathosul. Chiar cel negativ.
E un mozaic literar interesant, un amalgam care îşi propune să sondeze cotidianul sovietic. Altfel spus un microroman despre microlume în microsituaţii. Sunt doar „raze” literare pe care scriitorul le aruncă în trecut păstrând în acelaşi timp legătura cu prezentul, oferind de fapt perspectiva „devenirii” acestor vremi sovietice (vezi matineul cu bucluc) şi transformării lor în hidoasa tranziţie.
„Pentru că realitatea sovietică a generat haosul tranziţiei.”- precizează undeva Iulian Ciocan. Tot acolo: „Scormonesc în trecutul sovietic fiindcă prezentul meu conţine „urma” adâncă a acestui trecut.”
…Mă gândesc că acest tip de scriitură este cel mai comod pentru a descrie epoca brejnevistă, una unică – singura în care ţara sovietică este abandonată sieşi, planurile cincinale grandioase fiind îndeplinite, culacii distruşi, fascismul învins, alţi duşmani de clasă nu se prevedeau. Ţara, pentru întâia oară nu avea un ţel concret, cetăţenilor sovietici nu le rămânea decât să trăiască pentru sine, să abordeze critic, pentru prima oară „realizările grandioase” ale statului şi Partidului. Stagnarea brejnevistă este o vreme drăguţă şi pentru că oferă cetăţeanului sovietic posibilitatea distanţei, a evaluării concrete a realităţii şi a distanţei dintre realitatea sovietică „oficială” şi realitatea sovietică cotidiană… Din această falie îşi hrăneşte Iulian Ciocan scriitura, din intervalul enorm dintre viaţa oficială şi traiul cotidian al cetăţeanului sovietic.
De fapt, stagnarea brejnevistă este unica epocă personală în viaţa proletarilor, unicul timp în care viaţa le aparţine şi nu trebuie s-o împrumute sub diverse motive, Patriei.
Realitatea, însă, pentru eroii din „Înainte să moară Brejnev” nu este „totalitatea relaţiilor obiective care….” (definiţia de dicţionar), ci o simplă perspectivă narativă. Un punct de plecare, zice Iulian Ciocan. Un punct de vedere, l-aş completa eu.
Fiecare erou al lui Iulian Ciocan este un agent al acetei realităţi, având o poziţie specifică din care contribuie la menţinerea stabilităţii sistemului, sau din contra, la crearea unor situaţii de criză.
Polikarp Feofanovici, veteranul din „O roşie stricată”, bunăoară, este una din instanţele moralizatoare ale epocii. Faptul de a fi luptat la Stalingrad sau Berlin îi oferă o poziţie privilegiată în sistemul discursiv sovietic: de a fi purtător al adevărului istoric şi moral, de a fi instanţă legitimatoare a regimului, de a fi trecutul „adevărat” din care, în mod necesar, se naşte prezentul…
Obiectele îşi pierd, în scriitura lui Ciocan, semnificaţiile univoce. Camera de la cămin, murdară şi veşnic puturoasă şi puturabilă de mirosuri borş-clor-urină-bere-întuneric-gunoi este un semn al implacabilei ratări pentru Ionel Pâslaru, confruntat în contextul său existenţial cotidian cu semne ale unor „reuşite”, fie prietenul cu apartament, fie vecina Lapteacru care se culcă cu ştabii şi a obţinut chiar un apartament cu două camere…Pentru vărul său de la Târşiţei însă, venit la oraş să-şi cumpere palton, camera de cămin ieste un paradis unde se simte om civilizat: are baie, wc în care nu-ţi îngheaţă fundul iarna, aragaz (nu plită cu lemne sau ogriji)…

Va urma