Dintr-un interviu cu Enzo Traverso despre protestele din Franța (sursă: Mediapart)
Un graffiti a devenit emblema mișcării: „Să părăsim epoca contemporană”. Această idee de ruptură a continuumului istoriei nu este oare comună tuturor revoltelor?
Cred că în Mai ’68 exista ideea unei accelerări a istoriei, dar se mai credea încă faptul că istoria avea un telos (o „cauză finală”) și că mergeam către socialism. Universul mental al tineretului revoltat era plin de utopii care aveau un profil, care puteau fi numite, definite. Stânga radicală a vremii orienta mișcarea. Astăzi aceasta nu mai este cazul.
Acest slogan, „Să părăsim epoca contemporană”, dezvăluie o nouă conștiință istorică. Sfârșitul Războiului Rece, sfârșitul secolului XX și triumful capitalismului neoliberal au instaurat ceea ce unii cercetători numesc un regim de istoricitate „prezentist”. Adică o temporalitate comprimată în prezent, în care trăim în interiorul unor bariere economice și sociale imuabile. Una dintre marile realizări ale neoliberalismului a fost că a reușit să impună acest model antropologic: să trăim, să gândim și să acționăm ca și cum nu ar exista nicio alternativă la lumea în care trăim.
Acest slogan arată că tinerii vor să spargă această colivie a minții, vor să iasă din această temporalitate, vor să se proiecteze în viitor, să gândească o altă istorie. În 1968, tinerii se revoltau împotriva unui viitor care le era atribuit, dar în care aveau un loc. Astăzi, tinerii se revoltă împotriva unei societăți care nu le oferă niciun viitor. Toate acestea au făurit o conștiință istorică. Trebuie să ieșim din această cușcă de fier, din această eră contemporană în care suntem întemnițați.