O descriere a orașului Edineț la mijlocul anilor 30:
”Magazine mici, ceva comerț, o agricultură bazată pe metode depășite, o industrie insignifiantă de producere a săpunului și a uleiului. Niciun drum nu era pavat — întregul oraș era acoperit de un noroi gros…
Ierni extrem de friguroase: oamenii obțineau căldură prin arderea tulpinilor (cocenilor) de floarea-soarelui sau, în cel mai bun caz, a lemnelor în sobe primitive încadrate în pereți. Latrine.
Nici o casă nu avea telefon, apă curentă sau canalizare. Electricitate exista doar spre sfârșitul după-amiezii.
Nu exista transport în comun, cinematograf sau teatru (cu excepția unuia sau două spectacole pe an, date de o trupă evreiască itinerantă). Un spital foarte modest și o farmacie (ambele conduse de evrei). Doi sau trei medici (evrei), doi sau trei avocați (tot evrei).”
Sursă: Josef Govrin, In the Shadow of Destruction: Recollections of Transnistria and Illegal Immigration to Eretz Israel, 1941–1947 (London: Vallentine Mitchell, 2007), p.8.