În discuția de ieri despre încă o persoană tînără care a fost delegată la un minister de către partid și a fost plătită din bani publici pentru servicii de ”comunicare”, n-a fost abordat un aspect principial – necesitatea serviciilor de comunicare (filmare de reels, design grafic și editare foto-video) pentru ministere, pe care le îndeplinesc aceste persoane…
(Las la o parte faptul că tineri de 17-18 ani, în ultimul an de liceu, și mega-talentați dar fără experiență sînt doar…la partidul de guvernare…)
Personal găsesc inutile aceste servicii din simplul motiv că misiunea, rolul și funcțiile ministerelor sînt altele.
Cel mai des, persoanele ”tinere și talentate”, cu bilet de partid și responsabile pentru comunicare, nici nu promovează măcar ministerele, ci funcționează ca servicii de presă personale pentru miniștri/ministre.
O să dau exemple pe care le cunosc.
Ministerul Culturii, pe care l-am urmărit mai de aproape în ultimii ani (în virtutea faptului că mă auto-identific ca lucrător cultural), a avut o comunicare extrem de proastă.
Țin minte momentul cînd a ieșit la iveală că textele de pe site-ul ministerului erau scrise cu ChatGPT, în pofida faptului că ministerul avea personal de comunicare plătit…
În ultimele cîteva luni, Ministerul Culturii făcea video-uri scurte pe care le împingea peste tot (făcute probabil de vreo asistentă/asistent pe comunicare, tînăr/-ă de la partid) în care prezenta…afișul cultural: la ce spectacole să mergeți, ce expoziții și concerte sînt în oraș…
Nu știu cît timp lua executarea acelor video (și promovarea lor pe diverse rețele sociale), dar ele erau inutile (de cînd cu ultimul ministru ele au dispărut).
Adică, care e valoarea adăugată ca ditamai secretara de stat ori ministrul să își spună că duminica asta se face festivalul plăcintelor cu varză, că se joacă Chirița la cutare teatru ori este concert la Arena Națională?
Mai ales că fiecare din aceste instituții – teatre, săli de concert, festivaluri – au, la rîndul lor, servicii de comunicare: fac afișe, spoturi și clipuri video, plătesc influenceri și reclamă…
(La asta se mai adaugă și plăți pe care ministerul le face pentru servicii de elaborare de spoturi și video promoționale etc).
În același timp, bani pentru elaborarea unor politici ministerul nu are.
De aia politicile sînt scrise fie de persoane terțe, fie ministerul roagă cetățenii să vină cu idei și proiecte.
Așa a fost cu Programul Național „Moldova Creativă”…Întrucît ministerul nu avea bani pentru elaborarea politicilor, și nici resurse de oameni (pentru că tot personalul ministerului e angajat să facă video pentru tik tok), programul a fost scris de consultați străini plătiți de o parte terță…Ministerul doar și-a pus semnătura pe document.
În alt caz, cu centrul cultural ”Universul”, în lipsă de resurse, ministerul a zdrobit o prezentare power point și ulterior a invitat scena independentă să contribuie cu idei și sugestii și regulament și totul..
(Pentru că ministerul se ocupă cu chestii inutile, și nu face lucrurile pe care ar trebui să le facă).
La celelalte ministere cred că e cam la fel…
Revenim la punctul din care am pornit: te uiți la puzderia de texte, video și fotografii (unele generate stîngaci cu ChatGPT) de pe paginile ministerelor, vezi efortul de a le băga pe instagram/tik-tok, printre video cu animale, rețete culinare și prafuri magice și te întrebi: oare chiar cu asta trebuie să se ocupe Ministerul Culturii (sau al mediului sau oricare altul)?
Răspunsul meu este că nu.
Ministerele ar trebui să coordoneze politici, să informeze societatea despre ele, să găzduiască dezbateri și discuții, să coordoneze dezbaterile dintre diverse părți interesate, să elaboreze, promoveze și implementeze politici publice. Mult mai important, ministerele trebuie să audă și să asculte cetățenii.
Adică tot un fel de comunicare e și asta, dar e o comunicare a cărei scop este ca ministerul să își exercite responsabilitățile față de cetățeni, să îi asculte și să îi informeze, și nu doar să-i distreze.
Separat, ar trebui abordată și tema ”contractelor de prestări servicii”, care reglementează relațiile de muncă dintre beneficiarul lucrărilor (ministerul, agenția) și executor.
Contractele de prestări servicii nu sînt contracte de muncă (nu se includ în stagiul de cotizare, nu oferă persoanei asigurare medicală), deși relațiile pe care le reglementează ele în acest caz sînt exact relații de muncă.
Ce încurcă ministerul să angajeze aceste persoane cu contract de muncă pe termen limitat (4-6-8 luni), care să includă și stagiu de cotizare, și protecție medicală, și drepturi salariale? Pentru stat costurile sînt aceleași. Pentru executori/angajați beneficile sînt incomparabil mai bune.
De ce statul menține și reproduce practica de proliferare a contractelor precare, fără garanții sociale?